Băse

Sub președinția lui Băsescu, Romania a avut parte de o înviorare de-a dreptul euforică. Greu de uitat perioada zbuciumată 2004-2012, în care, asemenea unui erou mitic, președintele a jucat, cu o abilitate desăvârșită, rolul de om politic reformator al statului de drept, puternic motivat, susținut, cu încredere și speranță, de milioane de concetățeni din toate categoriile sociale, având și suportul sincer al multor intelectuali de valoare. Probabil că Băsescu a dorit sincer să reformeze statul, a crezut că e singurul care poate, oricum pe susținătorii săi i-a convins că e eroul providențial care va pune capăt sinistrei ocupații securisto-comuniste în plină edificare a propriului regim de furăciune. A dat independență justiției, asigurând condițiile de creare a DNA și ANI. S-a înconjurat cu specialisti pregătiți pentru reformarea sănătății, învățământului, a administrației publice.

Apoi și-a adus-o pe Nuți Udrea la Palat.

Au crezut însă c-o luase razna și-i trădase, și vechii săi tovarăși, care n-au stat pe gânduri, s-au mobilizat, și-au adunat securiștii, politrucii, turnătorii, toți nostalgicii vechiului regim și, cu tehnici de demolare deprinse în anii de formare la școala vechii securității, au declanșat motorul urii, și au lansat operațiunea ”Suspendarea”.

Bârfele cu bețivăneala și relația nepotrivită cu consiliera blondă, renunțarea la funcții a unor consilieri de elită, ș.a, nu împietau cu nimic încrederea celor care-l creditau pe președintele Băsescu cu îndrăzneala de a schimba fundamental statul. Mai ales de când, în ciuda unor potrivnici agresivi, reușise să demaște oficial, comunismul și legiferase eliberarea de documente din arhiva CNAS! Cu acest gest din urmă a dat foc cohortelor de informatori-turnători, susținători furioși ai celor două tentative de suspendare, din 2007 și 2012.

N-au reușit să-l alunge de la Cotroceni în 2007, așa că au organizat a doua tentativă, încropind adunătura USL, monstruozitatea politică legalizată de patronul de presă Voiculescu-Varanu, cel mai notoriu securist, stâlpul regimului cleptocratic al moștenitorilor lui Ceaușescu, în România democratizată. Tot de ei. N-au reușit nici a doua oară, dar oroarea moșită de Varan, deși oficial e desființată din 2013, funcționează și acum.

Dar cine erau înfuriații care s-au înregimentat degrabă în fortăreața Varanului și cine erau înfierbântații din Societatea Civilă, susținători ai malversațiunilor aruncate de două ori cu praștia securității pe piața politică națională și la Bruxelles?

Documentele o spun! O adunătură pestriță de culturnici vechi și noi, de pseudojurnaliști supraviețuitori din curțile lui Ceaușescu, de intelectuali cărora încă li se mai vedeau urmele de bere de la bufetul Securității pe musteți, de politruci amețiți din încropita dreaptă românească, de țărăniști năuci ștampilați de noua putere, de liberali rapace spoiți în galben de-ai lui Tăriceanu, Patriciu etc. Și scribalăi de-ai casei care au sărit ca broaștele din cazanul pus pe foc. Au întocmit scrisori indignate de înfierare a nebunului, parcă dictate de fosta securitate, le-au semnat și le-au trimis la UE; adevărate dovezi de filo-securism de rit varanic.

Cineva zicea că *cine a dat odată cu subsemnatul la Securitate nu mai are nicio șansă să scape de ei. Iar dovezi au rămas destule, nu doar cazul de notorietate al Monăi Muscă. O mulțime de semnatari ai acelor scrisori oribile, condeieri de pe la rețele literare, monarhiști cu stagiatură de securiști, indivizi ștampilați sau voluntari în căutare de angajament la noii stăpâni. Personaje publice și nu numai.

Încă mai funcționa atunci însă, presă cu adevărați profesioniști, pe lângă fițuicile scoase pe piață de patronatul politic în alertă. România Liberă, Evenimentul zilei, Cotidianul, vreo două posturi TV încă neachiziționate de clienți ai USL, de diverse cozi de topor cu „carieră” în jurnalism, de generali veterani de securitate, Presa din teritoriu părea însă, cu foarte puține excepții, în serviciul vechii secții de propagandă de la CC! Doar mutra cârmaciului și odele zilnice lipseau de pe prima pagină. În unele ziare, din cele sănătoase, apăruseră liste cu turnători. Pe una din ele, de la Ev. Zilei, dacă rețin bine, figura (postmortem) și d-na Zoe Petre, consiliera președintelui Constantinescu, mentora lui Crin Antonescu. Liste lungi, personaje cunoscute sau mai puțin, cu numele reale și cele conspirative. Se publicau dezvăluiri teribile, despre metodele de închis gura ale noii securități (Scoala de la Băneasa , de la Bran) despre mega jafurile în desfășurare ale rețelelor securisto-interlope în ascensiune, ca de pildă, ”Cupola” tot în Ev. Zilei, înainte să fie cumpărat, ca și B1 TV, de generali de securitate. Investigații serioase erau publicate și la Romania Liberă, Cotidianul, Cațavencu, înainte să li se impună temele. N-a ținut mult și au ajuns și ele pe mâna unor parveniți cu buline roșii, pentru care nu prețuiau mai mult decât hârtia igienică.

Venise vremea jurnaliștilor-slugi la o presă cu felinar roșu.

Așa cum s-a trezit Titania, personaj central din comedia lui Shakespeare, „Visul unei nopți de vară” din somnul erotic cu Poponeț, ins de joasă condiție, transformat, din greșeală, printr-o poțiune magică, în măgarul ei adorat, așa ne-am trezit și cei care-l credeam mare om de stat pe Poponeț- Petrov! Săracu, probabil n-avea altă vină decât că-și construise o clonă ca-n filme, socotind că o dublură a personalității n-are schelete în dulap, nu sifonează bani publici de campanie prin intermediari și nu a turnat pe nimeni la securitate.

4 decembrie 2020 at 16:58 Lasă un comentariu

Motorul involuției, teama politrucilor de justiție

Poziționarea față de justiție a jucătorilor politici, o constantă cu caracter național, a determinat și determină de peste trei decenii parcursul politic din România postdecembristă. Pe măsura legitimării corupției, a avansului în spolierea statului, politicienii&clientela lor au găsit noi aliați, noi strategii, noi arme pentru lupta cu justiția. Și căpetenii potrivite, în pas cu schimbările de climat politic, dornice să scape de grija justiției, și să parvină, politic&material, prin acest război fără sfârșit.

Tot ce a făcut președintele în 6 (șase) ani de domnie înseamnă uselism sub paravan penelist. ANI, DNA deveniseră autonome și clientela USL era în pericol. Cele mai favorabile condiții, interne și externe, pentru relansarea a statului de drept au fost ratate, la scurt timp după preluarea mandatului său, din teama de justiție a vechii și noii puteri. Efectul acestei „altfel de politici” având ca inamic justiția și apărătorii ei, fiind regresul galopant al instituțiilor. Șase ani pierduți, șase ani fără reforme! În schimb, aceeași perioadă, 2014-2020, excelează în lovituri dure asupra statului de drept: alungarea lui Kovesi, numirile de miniștri și de șefi ai organelor judiciare, noi legi în favoarea infractorilor, etc. Guvernul Orban n-a făcut un an de zile decât să consolideze regresul. Infuzia PNL-ului cu pesediști concomitent cu menținerea anomaliilor legislative psd-iste și promulgarea altora în aceeași linie, hârjoneala de operetă cu PSD-ul pentru a-l menține adversar unic, convenabil, conform cutumei între vechii parteneri din FSN/ USL- manevre evidente prin care se menține butaforia uselistă. O anomalie care ocupă de prea mult timp scena politic-mediatică.

Dar cea mai șocantă probă a reuselizării politicii statului din teama mai marilor de justiție e de departe, repoziționarea lui Băsescu, președintele rebel al anilor 2004-2012, reformatorul în care-și pusese încrederea atâta popor. Cum Justiția pusă pe rol de Macovei și Kovesi nu l-a ocolit, așa cum se iluzionase, ba chiar a ajuns și în ograda lui, s-a răsucit cu 180 de grade și, din 2016, și-a canalizat constant ura spre USR, apoi, obsesiv, spre USR+. Și-a găsit armele de matroz fără inhibiții, a băgat batjocuri pe țeavă (Macovei, „Mandela”, Kovesi, „dulap, la închisoare cu ea”, Clotilde-USR, „Clotilduța”, Cioloș, USR +, „Julien”etc). Și-a făcut praf mandatele, a susținut mizerabilele OUG-uri anti-justiție din 2016- 2018, străduindu-se să devină dezirabil noului USL, scos din minți de posibilitatea ca partidul cu „fără penali” și „fără hoție”, să ajungă să-și îndeplinească obiectivul politic. Excepție, proaspăt penelizatul „Plicușor”, până nu de mult țintă de batjocuri băsesciene, care, de când a tras clapa USR-ului ca aghiotant servil al premierului Orban, a devenit omul care trebuie.

3 decembrie 2020 at 05:24 Lasă un comentariu

Modelul Trump

Pentru o masă uriașă de oameni, președintele Trump e modelul de capitalism triumfător, perfect sintetizat în titlul cărții scrise de nepoata lui: „Prea mult și niciodată destul”. O mărturie care va dăinui dincolo de gloria sa efemeră de Vițel de Aur. Atracția exercitată de miliardar asupra unor segmente de populație se bazează în primul rând pe lipsa de moderație și decență în exhibarea potenței sale financiare. Model comun de seducție , fascinează cu deosebire indivizi, organizații, grupuri, cu complexul ratării. Un model de succes potrivit perfect și cu notorietatea sa de playboy. Dar să admitem că așa s-au făcut, de când lumea, marile averi. Că acela care-și asumă riscurile ajunge unde vrea și ce vrea. Vis american, nu? Când e pervertit, însă, când încalcă valori fundamentale, când răzbește prin trufie și viclenie, visul ăsta sfârșește prin a fi un coșmar. Pentru mulți indivizi seduși de modelul creștinului Trump, educația, cultura ajung poveri inutile. Abandonându-și idealurile spirituale, presupunând c-au avut, se simt ușurați. La câtă falsitate e în lumea asta, nu le e greu să mimeze în continuare o aparență demnă ca să-și protejeze imaginea de cetățeni respectabili. Strălucirea megalomanică a favoritului, în schimb, acționează magnetic asupra lor chiar dacă mijloacele sale dubioase de parvenire sunt știute de toată lumea. Sau, poate, tocmai de aceea? Unii văd și în cele mai detestabile defecte ale lui, calități. „E grobian și mitocan? A, nu! e sincer. Minte fără jenă? O face pentru binele supușilor săi… ”Fascinația parvenirii spectaculoase, pe căi ocolitoare, are o forță distructivă complementară cu a ignoranței; și cu a falsului creștinism.

Milioane de indivizi de diverse confesiuni, înregimentați declarativ în creștinismul ideologizat, gol de conținut, au dat un test esențial. Testul Trump! Și l-au picat cu brio. Nicio deosebire de fariseii ortodocși. „Vrednici” sunt și unii și alții. Și unii și alții sunt prizonierii voluntari ai politizării idolatre. Poruncile biblice? Bune doar în predici. Viața lor e o răfuială permanentă cu ceilalți. Ură, bigotism ideologic, lipsă de empatie; și de realism, până la urmă. Se regăsesc în limbajul sărac al trolilor, în formulele lor uzate de atâta împrumut. Se bat în etichete (socialiști, neomarxiști, progresiști, etc) simptom tipic, nelipsit, al sărăciei lor spiritual-intelectuale. Prăbușirea idolilor acestor farisei care-i dau Cezarului ce ar trebui să-i dea lui Dumnezeu e organic legată de orbirea&trufia lor.

 

7 noiembrie 2020 at 00:28 Lasă un comentariu

De la Duminica Orbului la Duminica lui Dominic

Între analfabetismul funcțional, disonanța cognitivă și degradarea etică se stabilește în timp o relație de cauză efect. Votanților lui Piedone, de pildă, nu le poți pretinde să aleagă în baza principiilor morale pentru că nu le au. Pe această categorie, sărăcită psihic-mental, mizează dinozaurii politici și fauna lacomă din habitatele lor partinice. Criteriile lor bolnave aparțin unei lumi de grotă, o enclavă supraviețuitoare în istorie, imună la normele morale, deviate, de altfel, ideologic în proporție covârșitoare și speculate de politicieni de joasă speță. O buclă atemporală în care sintagma „criterii sănătoase, în societate sănătoasă”, cu trimitere la un celebru dicton, nu există.

Mituri în demolare, criterii în schimbare, țara în renovare

Vorbind de Timișoara, primul obstacol care se duce pe apa sâmbetei în Duminica lui Dominic e, paradoxal, tocmai criteriul etnic! Un criteriu nefericit, primitiv, folosit frecvent în scop manipulator care NU poate și nu trebuie să înlocuiască criteriile valorice individuale. Un calificativ atribuit în baza apartenenței de acest fel (ca si, mutas mutandis, la o ideologie, sau la o religie, de pildă) nu aduce ca atare, nimic bun. Instalează arbitrariul, anti-meritocrația,  mecanismul discriminării- negative sau pozitive, ambele deopotrivă de păgubitoare pentru că lucrează cu stereotipuri&clișee care  anihilează gândirea critică, creativitatea, și chiar spiritul comunitar. În lipsa meritocrației, o lume dresată să-și slujească idolii de carton pe criterii dominant-generalizatoare de apartenență e incapabilă să-și construiască viitorul.

Gândiți-vă ce anomalie se petrece într-o astfel de societate, când un personaj anost pe care nu-l dă inteligența și nici cinstea afară din casă, beneficiar politic al unor conjuncturi și manevre de culise, se trezește împopoțonat cu calități de mare om de stat în baza criteriului de apartenență etnică (plus alte „adaosuri” decorative!) Ca și reversul situației, ce tristă poate fi o societate în care oameni de excepție, cetățeni dedicați semenilor, de pildă, pot fi contestați doar în baza apartenenței etnice.
 
Duminica lui Dominic ar putea aduce un model sănătos total opus acestor percepții păguboase. Dominic Fritz și-a câștigat respectul timișorenilor, și nu doar a lor, nu pentru că e neamț (asta poate fi un corolar, având în vedere abilitățile dobândite în perioada în care lucra în administrația germană) ci pentru devotamentul firesc cu care și-a oferit sprijinul și experiențe unor categorii defavorizate, pentru viziunea sa revoluționară privind managementul unui oraș care merită o administrație sănătoasă.

Alt bolovan
din calea  criteriilor sănătoase ale jocului democratic în lumea noastră debusolată, jocul cu cărți măsluite, folosit cu succes de dinozauri, admirat de votanții atinși de sindromul degradării etice, deși pare în curs de expirare, produce în continuare mizerie publică. Ce oroare să-i apreciezi pe cei care se laudă cu cartea onorabilității în timp ce  se întrec în scheme insalubre! Ce nerușinare să induci în mințile defectate de mediul politic obscen că racolarea a mii de primari pesediști e din grijă pentru nație! Ori că jocul lipsit de scrupule, într-un moment electoral crucial, ar dovedi că nația are nevoie de „fortza Băse”. Tristă țară în care jocurile duplicitare, manevrele dosnice au parte de admiratori și laude. Tristă și greu de vindecat.

30 septembrie 2020 at 20:36 Un comentariu

Excepțiile

 Nu știu de niciun personaj mai acătării în PSD. Poate or fi. Am auzit doar de un primar de excepție al unei comune din Alba care a investit cu înțelepciune bani europeni modernizându-și localitatea după cele mai înalte standarde UE. Motiv pentru care a intrat în dizgrația șefimii PSD și l-au „concediat.”*** Sindrom tipic de organizație mafiotă, de partid -tumoare pe organismul debil al societății, în care un ales care-și slujește comunitatea în loc să fie servul grangurilor de partid e excomunicat. Dacă tumoarea ar fi localizată, poate ar fi operabilă. Dar cu mii de ramificații în toată structura statului, oricât ai fi de optimist, e greu de crezut.

 PNL, celălalt partid tumoare, poate cu mai puține excrescențe, și-a achiziționat și câțiva oameni de bună calitate pe care,  nominal, i-aș vota. Spre deosebire de PSD,  PNL știe să se folosească de imaginea lor. În loc să-i excomunice, îi scoate în față. Urâciunea e că în dosul vitrinei cumpără cu spor mafioți din rezerva  comună a familiei, consolidând ramificațiile din structura instituțional-administrativă a statului. Cele câteva persoane remarcabile cu care defilează PNL-ul, din păcate, nu au forța de a înlocui tumoarea cu țesut sănătos.

Dacă v-amintiți, ceva asemănător s-a întâmplat la PDL-ul condus de Traian Băsescu care a încercat să grefeze un grup de reformatori de excepție. Urmarea a fost respingerea brutală a grefei și absorbția PDL-ului în tumoarea mamă. În marele PNL! Cât despre micul PMP, nou zămislit atunci, un cadou cu fundiță roșie al ex-marelui bos pentru bombardiera Udrea, până la urmă i-a folosit tot lui, i-a permis să mai jongleze prin jungla politică, să ajungă în PE, să pună țepe justiției („eu te-am făcut, eu te omor”) să tragă sfori în sprijinul marelui PNL, cu deosebire să pună capcane perfide în calea USR+.  Specializat în intrigării, PMP e la ora asta un mărunt catalizator a tot ce e mai detestabil în celelalte două partide.

În fine, Alianța USR+, sabotată de la bun început de întreg spectrul șobolănimii politice, se vede că e tot ce n-ar putea deveni niciodată putregaiul fesenist. După cum e evident că, de la o vreme, a involuat. Cauza pricipală fiind chiar excepțiile care, în  cazul lor, din nefericire, strică. Așa cum în PNL excepțiile bune n-au cum să pozitiveze metabolismul partidului, în Alianță excepțiile negative pot s-o facă dacă n-au și făcut-o! În USR, primul partid cu profesioniști de valoare de care țara ar avea nevoie ca de aer, persistă și comportamente adolescentine rebele pentru care democrația de partid înseamnă un mijloc de etalare a ambițiilor individualiste. Dificil de compatibilizat într-o entitate funcțională&eficientă, cât timp fricțiunile între bisericuțe dominate de vanități personale le consumă energia, împiedicându-le afirmarea ca organizație orientată spre societate! Defect structural care poate fi depășit printr-o nouă paradigmă managerială, puternică&flexibilă în cadrul partinic oficial, cu statut ferm, funcții decise prin criterii acceptate, reguli clare.

Publicat în KAMIKAZE, rev. tipărită nr 30(539), 22-26 iulie 2020

19 iulie 2020 at 06:53 Lasă un comentariu

Articole mai vechi Articole mai noi


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 929.342 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.450 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 929.342 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: