Posts tagged ‘amenintari’

O criză pierdută?

CRIZA: o uriaşă oportunitate devenită un duşman feroce? Ar fi putut fi şi altfel? …Pentru a folosi criza ca forţă de conjunctură, România avea nevoie de un premier abil şi de un guvern brici, capabil să gestioneze rapid posibilităţile momentului. O echipă în stare ca, fără  să piardă o clipă, să folosească criza ca teren potrivit pentru măsuri dure dar necesare, cu un calendar ferm şi instrucţiuni de aplicare simple şi clare. Ceva care să reaşeze cât de cât, lucrurile într-o societate cu reguli anapoda. Asta ar fi însemnat, în primul rând, evaluarea în regim de urgenţă a averilor şi impozitarea lor fără excepţie ceea ce ar fi evitat nefericitele reduceri de salarii pentru bugetari. Apoi ar fi însemnat absorbirea/investirea neîntârziată de fonduri în veşnic amânatele sau neterminatele proiecte economice de dezvoltare. Totodată ar fi trebuit să intre pe rol programe flexibile, adaptabile din mers situaţiei, cu oferte de ocupare în zonele generatoare de  creştere economică pentru disponibilizaţii din zona birocratică. Realizările  în care se vede că premierul a prins, totuşi, pulsul crizei reuşind nişte schimbări esenţiale pentru viitor, n-au  ajuns, din păcate, să echilibreze dezamăgirea faţă de greşelile, inabilităţile şi posibilităţile pierdute. Măsuri financiare normale  s-au transformat în eşecuri răsunătoare precum cazul recent al ordonanţei ministrului Şeitan încurcată-n adevărate proceduri SF! O altă şansă care ar fi putut conduce la beneficii pe termen lung ţării era chiar schimbarea de climat survenită pe frontul politic. Odată cu diminuarea drastică a resurselor, pierderea de „motivaţie” a politicienilor pentru care, până mai ieri, puterea însemna acces la înavuţire fără restricţii a generat şi o pierdere de miză, coborând polemicile publice în execrabile demonstraţii de cinism, lipsă de scrupule şi concurs de invective. Gospodarii furăcioşi ai statului pot însă, liniştiţi să se bucure de „rodul muncii lor”, de conturi, valori şi cuibuşoare de lux, prin Alpi, Brazilia, Florida, Majorca, etc. ca şi prin ştiute şi neştiute paradisuri fiscale. Faptul că, într-o vreme lipsită de busolă, sunt percepuţi ca o calamitate naturală nu-i pune-n pericol. Şi atunci nu poţi să nu regreţi că aceleaşi personaje gregare cu sacii lor plini de fulgi pe post de promisiuni dar gata să suprime orice iniţiativă în beneficiul ţării, revin pe poziţii ofensive. Nu poţi să nu observi că deşi existau toate condiţiile ca propria lor aroganţă şi lăcomie să-i marginalizeze, sunt toţi la locul lor, la fel de tari în parcare. În fine, odată cu orient-expresul de toamnă, avem şi o nostimă declaraţie cu iz de operă bufă dinspre crinul ultimei tabere de vară-anti-Băsescu. Asemenea personajului de comedie fixat mental pe  subiectul cu „castraveţii”, defazatul lider al penelimii aduce involuntar, un suflu de oxigen partidului d-lui Boc, numindu-l „umflatura maligna din sistemul politic romanesc (…) care trebuie să dispară”. Un gargarism cu care îl va fi întrecut în neghiobie pe Tăriceanu şi chiar şi pe  Geoană, vechiul său partener descalificat pentru prostie nevindecabilă! Tocmai bine venit acum partidului portocaliu, când, înţepenită pe roşu, vremea politică parcă aştepta un curent de toamnă, un zvon de suspendare, o revărsare de venin, ceva, un şuvoi rece s-o clintească. Propulsat de tumorile, nenumărate, din umbra hrebenciucului, vozganianului, chiuariului, etc. ca să nu mai pomenesc de metastazele din stânga şi din dreapta ale bătrânilor fondatori de corupţie de stat,  de vadimizare, vanghelizare şamd, politicianul Crin, cel mai flu-flu produs al politichiei autohtone, ajunge (cum altfel?) şi la „castravete”: „Până când vom scăpa România de Traian Băsescu şi de ceea ce se întâmplă astăzi, mesajul meu către PSD e unul paracreştin – «Pace stângii!» …Să fie un semnal prietenos şi pentru partidul oteve de la orizont?…
Dar, dincolo de toate astea, de ce „temutul dictator” o fi lăsat ţara la vreme de criză, pe asemenea mâini? Întrebare, până acum, fără răspuns.

31 august 2010 at 14:29 30 comentarii

Şuviţa PDL-istă.

… Câţiva nori întunecaţi de la orizont,  tot ar trebui observaţi  şi de la galerie, oricât de mare  ar fi agitaţia acolo pe  baricadele înălţate pentru doamna Ridzi!
Dacă după primele patru luni din 2009, chiar prin majorarea cotelor de contributii sociale, conform ultimelor date oficiale, pensiile platite au fost cu doua miliarde lei mai mari decat contributiile colectate la bugetul asigurarilor sociale, până la finele anului, pe fondul cresterii somajului, deficitul bugetului de pensii ar putea ajunge la opt miliarde lei, echivalentul a 1,5% din PIB.
Fara masuri radicale de reducere a cheltuielilor bugetare, statul ar putea ajunge in imposibilitatea acoperirii facturii sociale, chiar si in cazul in care s-ar imprumuta mai mult.
» Pe fondul cresterii somajului, numarul salariatilor a ajuns in premiera sub cel al pensionarilor, iar pana la finele anului decalajul poate depasi 300.000. (Marius Pirloiu, România Liberă Miercuri, 24 Iunie 2009.
…În loc să vadă în alegerea lui Oprescu, un avertisment dat încă de acum un an de bucureşteni, pdl-ul revine dramatic la şcoala practicilor pesediste.  Întristător  CV de partid! Cel puţin pentru preşedinte, acum, cu patru luni înainte de alegeri! Dar şi un derapaj poate fi o oportunitate când te cheamă Traian Băsescu!  Sau, mai bine zis o uriaşă provocare!  Acesta  este  unul din momentele acelea în care simţul său politic, unul flexibil, total opus celui încremenit, dictatorial, poate găsi rezolvarea, nu numai cea a neputinţei naţionale dar şi a  nemulţumirilor sale personale. Acel fler al transformării dezastrelor în ocazii care l-a singularizat în dezolantul peisaj politic autohton. Dacă antibăsescismul lipsit de conţinut al mărunţilor săi combatanţi  l-au adus şi  continuă să-i favorizeze  poziţia de top în preferinţele electorale, punctele slabe ale candidaturii sale vin tocmai dinspre partidul pe care l-a dus  şi „l-a crescut” şi ale copilei sale remorcate de vehicolul portocaliu. De la partidul care într-o parte e blocat de ameninţarea crizei, în cealaltă de ameninţarea „aliaţilor” pesede, iar în braţe o duce, gâfâind,  pe dansatoarea Ridzi! Pare-se că aici,  oricât ar fi de greu de crezut,  se deschide frontul în perspectiva alegerilor prezidenţiale. Încă de acum un an presa semnala că Traian Băsescu făcuse un pas înapoi, învins pe moment  în încercarea de a-i trece în plan secund pe greii partidului. Creşterea  ulterioară a influenţei d-lui Berceanu şi a acoliţilor săi în partid, probabil, de aceea,  să nu fie tocmai pe placul preşedintelui. Asta în ciuda „victoriei” pe care i-au asigurat-o „independentei” sale fiice, un câştig la prima vedere, dar numai pe plan personal, familial! În realitate toate astea însemnând potenţiale pierderi de poziţie, pe care preşedintele-candidat nu şi le  mai poate îngădui!  Cum adversarii dumnealui refolosesc la nesfârşit, în gol, aceeaşi muniţie uzată, pe frontul prezidenţialelor din această toamnă vor conta mai mult piedicile produse de  portocalii.  Deloc de neglijat în această perspectivă sunt şi tendinţele de apropiere între pnl şi pdl în teritoriu. O bună parte, însă, au condiţie obligatorie excluderea din re-alianţă chiar a lui Traian Băsescu! Campania, aşadar, se anunţă un bun prilej de rezolvare a problemelor cu propriul partid! O altă strategie, extrem de problematică şi dificilă. Readucerea formaţiunii, posibil mai periată,  într-o formulă reaşezată pe traseul succesului va fi posibilă, însă, abia după realegerea lui Traian Băsescu ca preşedinte. Cu condiţia unei operaţii pregătitoare în timpul campaniei. În calitate de „hair-stilist”, e limpede că Boc nu va avea deloc o misie simplă.

29 iunie 2009 at 21:29 109 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 931.966 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.448 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 931.966 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: