Posts tagged ‘avocaţi politicieni’
Guvernule!
Ai prins vremuri grele, guvernule şi doar cine trăieşte-n altă lume, n-a observat cu cât chin reuşeşti să deparazitezi cotloanele instituţionale, să le cureţi de putregaiuri, să le pui în slujba cetăţeanului, să le redai rolul normal şi prestigiul în societate. Dar cum crezi, guvernule, că o să realizezi o construcţie statală sănătoasă, dacă, odată cu fiecare cărămidă pusă-n rostul ei, îngădui să-ţi intre apa-n pivniţă şi laşi mizeria să inunde subsolul? Cum crezi că se poate făptui reforma justiţiei şi statul de drept prin manevra propriului tău partid de a legaliza plasarea avocaţilor politicieni pe poziţii alese, parcă, în beneficiul crimei organizate? Cine să te mai creadă, guvernule, că vrei să delegitimizezi capitalismul de cumetrie şi afacerile cu statul când „firmele a patruzeci şi opt din cei treisute treizecişi patru de deputaţi din Parlamentul României au încheiat în ultimii ani contracte cu diverse instituţii ale statului în valoare de aproape 225 de milioane de euro, potrivit ultimelor declaraţii de interese postate pe site-ul Camerei Deputaţilor”? …Dacă optsprezece dintre aceştia sunt membri PDL şi trei dintre ei sunt şi miniştri în funcţie în acest moment, cum poţi să alungi rozătoarele din cămara statului? N-a trecut suficient de mult timp din 2000, anul de reviriment a iliescismului ca să fi uitat că, odată cu şocantul abandon televizat, dintr-un balcon istoric, nevolnicul milică a deschis porţile hoardelor roş-bombon, arogante, flămânde şi gata de prăduit (cu care a şi pactizat, ulterior). Şi doar cinci ani de când, un manechin fără onoare a trădat electoratul pentru un galon de petrol, lăsând cale liberă cartelului de devalizatori transpartinici! Am crezut, guvernule, că, însfârşit, principialitatea şi hotărârea ta de a reforma statul vor determina pivnicerele justiţiei şi penalii varanului să facă un pas înapoi. Din păcate, noul tău milică, tot „sărac şi cinstit”, nu pare deloc să-nţeleagă că, prin budele insalubre de la subsol şi nu numai, reţeaua de canale ar putea deversa peste ţară, cu rozătoare cu tot.
up-date- surse:
http://www.hotnews.ro/stiri-8224408-video-avocatii-infractori-nu-mai-raspund-penal-daca-invata-clientii-dea-mita-faca-trafic-influenta-comit-falsuri-sau-dau-consultanta-evaziune-fiscala-vezi-text-cine-modificat-sest-legea-avocatilor-par.htm http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8177643-reguli-preferentiale-pentru-parlamentari-primari-cum-poti-ajunge-avocat-definitiv-dupa-mandat-politic.htm http://cursdeguvernare.ro/blocaj-%C8%99i-ineficien%C8%9Ba-cifrele-unui-parlament-aflat-intr-o-criza-mai-mare-decat-criza-economica.html http://cursdeguvernare.ro/prietenii-statului-episodul-ii-lista-senatorilor-si-contractele-lor.html
ultimele comentarii