Posts tagged ‘Băsescu’

Soarta țării în patru timpi prezidențiali

Ion Iliescu (1) titularul crimelor din `89 e creația politică a securității. Ca să reziste în capul statului, președintele de trei mandate era obligat s-o oficializeze. S-o legitimizeze și să-i dea putere. Așa a apărut SRI, serviciul reinstituționalizat la o săptămână după conflictul din martie 1990 de la Tg.Mureș, reconfirmat  ca poliție politică – acoperită, în mineriada din 13 -15 iunie. Ca urmare, președintele (dez)onoarei lor le garantează dreptul la rapt de orice fel asupra statului pe care tot ei îl apără. Drept politic la care se văd îndreptățite și găștile apartenente de origine fesenistă. De la lichiditățile gestionate de foști lucrători ceaușiști, la tot patrimoniul de suprafață și din subsol. Bașca puzderie de procedee „legale” de sifonat din salariile și pensiile prostimii.

Emil Constantinescu (2) Baza puterii și corupției fiind astfel asigurată, câțiva ani de înslăninare și înțopârlănire au fost suficienți pentru ca prădătorii, simțindu-se destul de tari, să lase la cârmă un opozant slăbănog, numa` bun să le întărească imaginea de politicieni care apără drepturile și libertățile democratice ale poporului. Când a fost ales, în 1996, președintele Milică și-o fi imaginat, poate, că e hărăzit să ridice țara pe noi culmi de civilizație și că țara o să-i ridice statuie. Asta până la ciudatele afaceri Țigareta, vegheate și numerotate de niscaiva servicii din cele multe reașezate între timp. După care a ridicat steagul alb, anunțându-ne de la balcon c-a fost învins. Ulterior, victima, împreună cu Zoe și Ciuvică, s-a devotat monstrului. De „țigarete”, nu s-a mai auzit.

Era momentul pentru revenirea căpeteniei din `89. În cei patru ani de „opoziție”, monstrul își consolidase  rețelele în instituții, la centru și în teritoriu strângând enorm de multă osânză. Romania intrase în faza de preaderare și UE deschisese robinetele de finanțare prin programele Phare și Sapard. Bani europeni. Gârlă! Fără mecanisme specializate de control, încă! Miros irezistibil. Cu Iliescu din nou președinte și Năstase premier, sistemul securizat al corupției a cunoscut din 2000 începând, cea mai înfloritoare perioadă post `89. Cooperativa clanurilor intră în declin în 2005 când succesorul lui Iliescu la Cotroceni schimbă direcția.

Traian Băsescu (3) Să înfrunți monstrul în culmea puterii sale, ce nebunie! …Și cu cine, ați vrut să faceți asta, domnule președinte, cu un partid cu aceleași gene „originale”? Cu niște intelectuali șovăielnici și cu o serie de ariviști fără scrupule? Cu greșeli și bâlbâieli? Totuși, chiar și așa ați schimbat direcția! Cu Macovei, Morar, Stanciu, cu o mână de procurori și judecători și cu doar câțiva reformiști, cu încurajare americană și europeană, instituțiile au început să respire! Cu lupte grele, s-a înființat DNA, DIICOT, ANI. Monstrul e pus în pericol pentru prima dată din `89. Nevoit să dea înapoi, a atacat statul: președintele suspendat din nou, puciul, marțea neagră, ordonanțe-puhoi! Și ar mai fi dat îndărăt destul, dacă grupul nu s-ar fi sfărâmat încă din 2012.

Klaus Iohannis (4) a promis o altfel de politică. Pentru asta, a tocmit consilieri rutinați, cu vechi state de sluj. Vrea să ne convingă că el e cel hărăzit să ridice țara pe noi culmi de civilizație. Iar boborul ar trebui să-i ridice deja, statuie. Urmează să mai facă înnoirea clasei politice. Atât. Nu înfruntând monstrul (doar nu v-ați imaginat asta!) ci cu suportul lui. „La bine și la greu”, vorba întâiului consensualist postdecembrist.

18 Martie 2015 at 16:30 177 comentarii

Unfair games

Ce firesc ar fi fost ca la predarea mandatului din decembrie 2014, noul președinte să-i fi mulțumit lui Băsescu pentru intervenția decisivă din ajunul turului doi. Ar fi fost un simplu gest de fair-play. Doar am fost martori la declarațiile live de atunci, ale ex-președintelui, cu mult timp înainte să fie readuse în conștiința publică (atâta câtă mai e) de scrisoarea europarlamentarului Ioseph Daul! Gestul fiind cea mai exactă autocaracterizare, neîntrecută de propaganda slinoasă din campanie.
*
Ce binevenită, ce utilă, ar fi fost intrarea d-nei Udrea în PMP, dacă nu și-ar fi adus și instalat direct pe cai mari o suită de bănoși, niște personaje cu pete vizibile, (Florin Popescu, Gheorghe Ștefan, etc). Sau, măcar, dacă se abținea să-și impună dizgrațios șefia cu ajutorul lor.
*
Și ce benefic în acel moment de răscruce politică ar fi fost ca, oricât de prins cu treburile statului și de asaltat de mizerabilele atacuri useliste, președintele Băsescu să-și fi găsit puțin timp să-i dea EU niște sfaturi utile pentru viitorul PMP și s-o lase-n pace pe MM.
*
Ce integră s-ar fi dovedit d-na Macovei dacă nu sărea la gâtul lui Băsescu! Și dac-ar fi arătat o cât de mică îngrijorare față de recentele acțiuni decredibilizatoare ale DNA, instituția-steag pentru traseul ei în politică. Să fi fost în stare să treacă peste ostilitatea cunoscută față de ex-președinte și mai ales, față de d-na Udrea. Și fără ca, într-un moment de slăbiciune, să-și arate parti-pri-ul ciudat pentru legile Big Brother.
*
Și ce prestanță ar fi dovedit dl Papahagi, ce caracter nobil, de adevărat bărbat politic, dacă nu s-ar fi complăcut în postura de acuzator vitriolant al d-nei Udrea (neluînd în calcul măcar, cât de păguboasă e o asemenea atitudine pentru el ca și pentru noul partid M10).
*
Din nefericire, lipsa de fair play, de onestitate politică, de integritate, indiferent de împrejurare, nu mai reprezintă demult calități politice importante pentru votantul român. Idolatria oarbă, fără îndoieli și întrebări, ca și ura tâmpă, indusă de aceiași politicieni, pentru care interesele lor le bat pe ale țării, devine normală în țara lui Păcală.
*
Demarată imediat după alegerea președintelui Băsescu, în 2005, ofensiva Grivco asupra justiției își găsise „întâmplător”, prin 2008, și premierul, ideal pentru „ideea care avea să-l îngenuncheze pe Băsescu”. Neîngenuncheat după suspendarea din 2007, rebelul le-a râs în nas și după alegerile pierdute de aliați în 2009 când „premierul Grivco”, icoana oferită la pupat boborului, a șters-o iute la Sibiu. După ce a stat la cutie un timp, cât să se șteargă amintirea neplăcutei întâmplări (contând pe memoria scurtă a românului) revine în 2011 sub comanda varanului gata pentru o nouă acțiune de suspendare la Cotroceni. Nereușită și asta. Ca pilon al USL și susținător declarat al lui Crin Antonescu- președinte, Iohannis declarase public, atunci, că noua ofensivă anti-statală a USL e oportună (doar „un pic prea grăbită”). Reușind în fine, s-ajungă la Cotroceni în noiembrie 2014, inclusiv cu ajutor din partea hulitului Băsescu, alesul n-a abandonat linia uselistă. Drept urmare, după nici trei luni de președinție, și-a definitivat garnitura de puciști fideli instalați în diferite funcții. După muncă și răsplată.
*
Anticorupția? Utilă, cum nu, cu condiția ca DNA, ANI&DIICOT, să n-ajungă unde nu-i voie. Prin urmare, nimic surprinzător în lipsa de fair-play a noului președinte. Nici în faptul că a preluat și adaptat, fără scrupule, scopul puciului din 2012: debăsificare& preluarea totală a puterii odată cu apelurile la tăcere &liniște (obsesie comună cu a varanului-”că prea vorbesc mulți neîntrebați în țara asta”) și oferirea de funcții fidelilor puciști. Păstrându-l chiar și pe Ponta un timp oarecare, pentru contribuția lui neobosită în efortul comun de „debăsificare”.

4 Martie 2015 at 15:52 152 comentarii

Un rezultat deloc întâmplător

Amintiți-vă de modul primitiv, viclean, în care s-a instalat la putere useleul în 2012! L-am socotit pe bună dreptate o nenorocire. Economic, cel puțin, isprăvile guvernului&parlamentului în cei doi ani jumate ne vor costa serios abia de aici încolo. Totuși, dacă ne gândim bine, există și altă față a lucrurilor. Cea pe care n-o vedeam atunci. Mai sigură pe atotputernicia aparatului ei politico-mediatic decât în toată perioada postdecembristă, șleahta aparatnicilor de partid s-a dezlănțuit într-un dezmăț al minciunilor fără limite, al jafului și al propagandei nerușinate cum nu s-a petrecut nici pe vremea împușcatului. Doar justiția a reușit să le tulbure avântul deși, nici o clipă, monolitul corupților nu s-a îndoit că va reuși să-i pună căpăstru. A fost nevoie, prin urmare, de acești peste doi ani de erupție a corupției politice pentru a genera valul uriaș de revoltă socială. Exprimat prin vot de două treimi din conaționalii din țară și de afară a oprit pericolul iminent de  instaurare a unui stat mafiot totalitar.

A fost nevoie însă, și de războiul, epuizant și pentru noi, al președintelui cu premierul, pentru că a pus permanent în evidență găunoșenia personajului fabricat politic, setat pe „jos-băsescu”, mânuit de indivizi rapace din partidul oligarhiei social-democrate și de transpartinici expirați, gata să pună botul la orice mânării. O luptă inegală, singulară, cu aparatul politico-mediatic pesedist, în absența,quasi totală, a opoziției.

A fost nevoie și de intrarea în competiție a Monicăi Macovei care, cu o mână de voluntari și un număr crescând de susținători, a marcat excelent în primul tur. Iar conduita ei admirabilă din turul al doilea a contribuit din plin la acest rezultat. Și anunță un curent politic înnoitor în perspectiva 2016.

A fost nevoie de evoluția surprinzătoare a candidatului însuși, pe ultima sută de metri, de angajamentul lui convingător, cu propuneri concrete, pentru apărarea statului de drept. Cu asta, am uitat de laudele pe care i le aducea lui Crin Antonescu până mai ieri, de măruntele lui aventuri  imobiliare din Sibiu și de problema cu incompatibilitatea. Nu și de lucrurile bine făcute. Sper să nu avem parte de o dezamăgire. În acest moment, cel puțin, pare decis ca, împreună cu cei care l-am votat, să scoată țara de sub dominația politicienilor corupți. inclusiv a celor din alianța care-l susține.

17 Noiembrie 2014 at 16:01 75 comentarii

Mai sunt și alte lucruri de descoperit. Călătoria merge mai departe…

Miniștri, unul după altul, scoși din (porto)fotolii de DNA (unii scăpați de pârnaie de frații din parlament), baroni cu bănetul furat descoperit cântând osanale plagiatorului-salvator, fraude cum lauda la tot pasul, incompatibilități grămadă, investiții prăduite și pomeni acoperite cu taxe gratuite! …Un trailer al filmului istoric despre isprăvile guvernamentale ale celor doi ani de glorie. Plus atâtea altele îmbârligate prin stufărișurile prieteșugurilor transpartinice și interlop-clinice. Poate asta vrea să zică premierul când se laudă că, în fine, a pus țărișoara pe harta lumii. La un pas de ieșire din tunel ca să intrăm în altul.

Pentru unii, călătoria pare să-nceapă, pentru alții, să se încheie. Unii văd în Macovei, scăparea, alții o socotesc pe Udrea moștenitoarea lui Băsescu, și destui îl consideră pe Iohannis debutantul cu șanse deși vorbește într-o limbă (politică) de împrumut, e susținut de un partid de împrumut, cu un entuziasm de împrumut. Nu-s fana nimănui, dar dacă unul din ei l-ar învinge pe ponta, țara asta ar mai avea totuși, o șansă de redresare.

Între cei care tocmai au ieșit spectaculos din scenă, huiduit copios, ”trădătorul”  Robert Turcescu are șanse serioase să tulbure actorii. Și, într-un fel, și spectatorii. Posibil ca ex-jurnalistul momentului, deconspirat de câțiva ani de servii varanului ca ofițer acoperit fără ca actele încriminatoare, arătate abia zilele trecute, s-o confirme, să-ncerce să le schimbe jocul pe mâna lor. ”Fie, dacă tot am fost nominalizat, e momentul să-mi asum rolul pe care mi l-au dedicat, să vedem dacă și cum reacționează adevărații acoperiți, ca și cei care, zice-se, m-ar fi acoperit. O s-apară unii, un mădălin, un ilienăstase (dis)puși s-acționeze cumva, într-o situație deranjantă pe care n-au luat-o în calcul ”.

De ce n-am lua în considerare și probabilitatea ca situația creată să inducă nevoia de reevaluare a atitudinilor pentru unii din breaslă care-și respectă statutul și profesia?

Exact cu patru ani în urmă, după ce boardul Realității Media a decis, în 2010, să închidă radioul și să dea afară două duzini de oameni fără să le plătească drepturile bănești, directorul, ”locotenent-colonelul” Turcescu (în conflict cu Sorin Enache, directorul general care-i poftise să se adreseze justiției dacă vor să-și recupereze banii) a plătit din banii lui, pe două luni, pe toți cei concediați fără să fie obligat și fără să bată toba (aici).

PS. În lipsă de încredere față de oricare politician (cred că asta e o atitudine normală, în acest moment) opiniile de mai sus sunt, într-o  oarecare măsură, speculații, cu accent subiectiv-pozitiv însă, ca alternativă la partizanatul lipsit de gândire critică, pe de o parte, și la negativismul contaminant care n-aduce nimic bun, pe de alta.

Iar aici, un bonus: http://investigatiicenzurate.wordpress.com/2014/09/26/am-ochi-albastri-cum-m-a-racolat-sri-povestea-mea-completa/

27 Septembrie 2014 at 17:33 110 comentarii

Revoluţiile nomenklaturii, evoluţiile demokraturii

12 Martie, 1990, Proclamaţia de la Timişoara, Punctul 8: “…propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. (…)Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special, care să interzică foştilor activişti comunişti, candidatura la funcţia de preşedinte al ţării.

Întrebare după 24 de ani: exista în primăvara anului 1990, o forţă capabilă să pună-n aplicare proclamaţia? Şi încă una: avea şanse, două luni mai târziu, „Piaţa Universităţii”, să devină o mişcare naţională de forţă? Ca document programatic teoretic, Proclamaţia de la Timişoara arată exact de ce avea nevoie societatea românească pentru a a se despărţi rapid de purtătorii de comunism. Practic însă, a fost un document idealist născut dintr-o iluzie. O iluzie generată chiar de colportorii pseudo-revoluţionari din decembrie ’89. Iluzia că poporul celor peste douăzeci de milioane de cetăţeni, în frunte cu o mână de intelectuali -care s-au arătat atunci naţiei- au răsturnat dictatura şi, după înlăturarea dictatorului şi a familiei sale, sătui de lichele, au decis să întemeieze o societate liberă de comunism. Iluzia s-a spart ca o oglindă care minte frumos odată cu  triumful alegerii, aproape în unaminitate, a lui Iliescu în 20 mai 1990, ca preşedinte. Şi s-a făcut ţăndări în iunie ’90 odată cu spulberarea ultimului spaţiu al idealismului anti-comunist sub bâtele trupelor de securişti& mineri ai proaspătului ales la Cotroceni.

Pentru a anihila din start pericolul de a fi interzişi şi pentru a pune din capul locului căpăstru justiţiei, noua putere a democratizat societatea prin minciună şi furt. Prin politizare, învrăjbire şi manipulare. A adus populaţia în cuşcă. În cuşca televizorului. I-a anesteziat civismul. I-a alterat valorile. Faptul că peste jumătate din populaţie îşi exprimă constant regretul după regimul lui Ceauşescu, arată că nici condamnarea publică a comunismului în decembrie 2006 de către preşedintele Băsescu n-a fost de mare folos în interior. A stârnit viesparul otrăvit din politichia controlată de nomenklaturişti, fără ca momentul să  impresioneze semnificativ boborul. Un semnal pozitiv care a contat în exterior mai mult decât în ţară. Totuşi, întâmplător sau nu, la scurt timp după eveniment partidul  tulburatului Vadim a intrat în vrie. Dacă restauraţia n-a mers pe pofta invadatorilor nomenklaturişti vechi şi noi, asta se datorează fără echivoc, dizidenţei (ce ciudat sună!) de peste un deceniu faţă de majoritatea politică, a preşedintelui Băsescu, a Monicăi Macovei şi a unui mic grup de rezistenţă. Pentru a nu lăsa loc vreunui  impuls idealizant însă, e de remarcat că de ceva timp, valurile vrajbei i-au atins şi pe ei.

„O rafuiala cu totalitarismul este o datorie intelectuala. Ne vom rafui tot timpul cu comunismul si fascismul dar acest lucru nu trebuie sa devina un element politic”, afirma în februarie 2011 fostul dizident polonez anti-comunist Adam Michnik  invitat la „Conferinţele Ateneului” împreună cu Herta Muller, de domnii Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu . (Despre Adam Michnik  aici, iar despre eveniment: aici şi aici)

Cu puţine excepţii, intelectualii autohtoni, politici, apolitici ori oengişti n-au găsit în opiniile dizidentului şi scriitorului polonez ceva potrivit cu vederile lor. Le-ar fi contrazis plăcerea contrelor în care-şi găsesc rostul. N-au înţeles că răfuiala cu totalitarismul înseamnă nu întreţinerea vrajbelor interpersonale în numele anticomunismului ci cultivarea solidarităţii sociale prin axarea ei pe etică şi justiţie. După nici doi ani, în 2012, s-au văzut şi roadele: firava intelectualitate de dreapta nu era capabilă sau nu găsise necesar să construiască punţi de solidarizare cu prostimea. Iar cea de stânga, majoritară, de esenţă comunistă şi limbaj comun cu boborul pro-uselist s-a angajat, ca toţi  nomenklaturiştii de bine şi varaniştii fideli, de partea sabotorilor statului de drept.

În esenţă, trecând peste deosebirile faţă de alte ţări est-europene, societatea nu poate fi reparată folosind aceleaşi procedee, malformante, cu ale activiştilor şi securiştilor lui Ceauşescu. Chiar dacă nu mai avem poliţie politică, metode aparent benigne rezonând cu cele comuniste nu vindecă societatea. Acuzele generalizatoare (generalizarea fiind un principiu politic fundamental marxist-bolşevic) produc judecăţi false care generează justiţiarism şi răfuieli interpersonale fără miză socială. A condamna o categorie socială pe motivul apartenenţei ori, invers, a salva o persoană vinovată ascunzând-o într-o mulţime (toti membrii de partid sunt la fel de vinovaţi) e, indirect, un atac la justiţie. Prin generalizare vina devenind colectivă, nu răspunde nimeni personal, dar pot fi acuzaţi unii nevinovaţi şi demobilizaţi cei bine intenţionaţi. Nici o acuză la grămadă nu e în beneficiul statului de drept, în schimb produce o reactivitate vindicativă extrem de nocivă şi de durabilă, aşa cum se petrece de la pseudo-revoluţia din ’89 încoace.

„Politicienii nu trebuie sa faca dreptate. Cand politica intra in tribunal justitia iese pe usa din spate () Exista o singura forma de decomunizare: alegerile libere. Toate celealte  sunt anticomunism cu fata bolsevica, Metode de discriminare in afara legii si a democratiei. E un grup de oameni care isi da dreptul sa ii discrimineze pe altii”. (Adam Michnik)

Seducător pentru cei mai mulţi, morbul răzbunării politice face inutilă justiţia! Pe fondul politizării discriminatoare se pot pune la cale orice diversiuni, vinovaţii pot fi exoneraţi de răspundere pentru fapte penale, la nevoie se pot genera piste şi ţinte false. (V-aduceţi aminte: Mona Muscă, Carol Sebastian, „securişti”, Băsescu, „dictator”, Macovei, „procuroare comunistă”. Prin învinovăţire colectivă s-a salvat  şi Iliescu.)

Vedem azi un anticomunism fara simptome. E o boala a vremurilor noastre. E o vreme in care incercam sa distrugem autoritatile morale. E o distractie periculoasa. Nu e cale catre adevar ci catre nihilism”, Poate că nici Adam Michnik nu bănuia atunci cu câtă forţă distructivă va erupe boala asta aici, după nici doi ani:
„Restul, propaganda sistemul Băsescu, obişnuiţi-vă, încă 11 luni va face rău, va băga oamenii în închisori, va distruge cât va putea. Dar, dacă am rezistat 9 ani şi o lună, mai rezistăm încă 11 şi oamenii aşteaptă ca noi, PSD, să închidem epoca neagră Băsescu” ( Declaraţie Victor Ponta, cu două zile-n urmă)

 În traducere pentru toţi furăcioşii cu voie de la partid dar şi pentru prostul satului:
încă 11 luni după zăbrele şi penalii, mafioţii, interlopii României pot răsufla uşuraţi: după ieşirea lui Traian Băsescu din front, nu mai are cine să le pună piedică.

Nici o laudă nu putea fi o mai bună apreciere a acţiunilor preşedintelui decât acuza de mai sus! Când premierul mafiei guvernamental-parlamentare face promisiuni de viaţă tihnită cu furăciuni şi demnităţi binemeritate pentru prădătorii cu cătuşe din armata sa politică, nu face decât să le  justifice, cu cinism, manevrele de manipulare a prostimii. Posibil, prin urmare, să nu mai fie nevoie de nici un apel mobilizator, de nici un erou de tocşou copleşit de propria importanţă, nici măcar de oengiştii din dispozitiv adulmecând niscaiva posturi bănoase. S-ar putea, în schimb, porni alceva. …De rău? …De bine?

19 Decembrie 2013 at 13:23 91 comentarii

Matrafoxeală şi trozneală

Satiră cu duhneală de realitate. 

Cu paşi de pisică, consilierul se apropie spăşit de biroul premierului. „M-aţi chemat?”, întreabă-n şoaptă, cu capul plecat. Premierul face un gest de lehamite. Îşi scoate ochii din vraful de acte de pe masă şi îşi ţuguie buzele a înjurătură.

Băi sociologie, mi-ai făcut-o! Ştii ce ţi-ar spune Iliescu? Că şi o ţaţă  bârfitoare ştie că dacă-ţi denigrezi aiurea duşmanii le faci trafic, le creşti cota de încredere. Păi tu eşti postac ori consilier? Eşti în serviciul meu ori al lui Băse? Cecesebistule, habar n-ai ce-nseamnă un consilier de premier, mai bine te lăsam în curtea varanului!

Din ce în ce mai nervos, premierul continuă să răscolească printre hârtii.

Am scăpat de un prost şi am dat de altu’ care bubuie! Păi mai bine-l luam pe clovnu’ de badea, cu o grimază de maimuţă, cu un şpagat, măcar m-ar fi distrat. Mă, tu eşti conştient că din cauza ta m-au înghesuit ziariştii de la hotnews? Că economisti, juristi, jurnalişti, de-atunci toţi râd de mine? Că din cauza tâmpeniei tale s-au prins că-s tufă la economie? Nici nu vreau să-mi aduc aminte cum m-am încurcat în chestiile alea cu accizele!… că nu-s pentru aia, că-s pentru ailaltă…  Tu ştii ce-nseamnă să simţi că-ţi fuge pământul de sub picioare? …Să nu ştii pe unde să scapi? … Mi-e jenă să dau ochii cu iliescu, o fi supărat că m-am lăsat pe seama unui animal ca tine. Mă lua şi el pe vremuri cu de-astea, cârlăneşti, c-aş fi imatur, cam labil, nepregătit, da’ de fapt el era singurul care-şi dăduse seama de ce sunt în stare! Spunea că n-a văzut pe cineva mai abil în a răsturna orice adevăr din vorbe. „Mă băiatule, eşti bun”, păi o vorbă ca asta de la el e mai mult decât orice titlu de doctor!

Premierul  scoate, în fine, din vraful de hârtii, documentul căutat! În culmea furiei, flutură ameninţător „memorandumul”. Consilierul stă smirnă, nu-ndrăzneşte să caşte gura.

Ai citit bă’, asta?  Ce insolvenţă, nefericitule, de unde ai scos gugumănia asta? Dacă nu ştii ce-nseamnă să-ţi fugă pământul de sub picioare, o să vezi! Acu’ o să rămânem fără bani de ajutoare pentru votanţii noştri, plus c-o să iasă-n stradă ăia din educaţie, ăia din sănătate şi mai ştiu eu care nesimţiţi! Să te duci tu, matolule, să le spui că Băsescu-i de vină! Şi să te creadă, da? Degeaba te guduri, lingăule, crezi că dacă l-ai făcut matrafoxat pe Băsescu ai dres-o? Nu-s toţi tâmpiţi, libidinosule, ca ăia cu care te frenduieşti pe feisbuc! Mai bine tăceai, naibii, iresponsabilule, acu’ o să sară toţi pe mine! Va trebui să-mi asum prin HG, memorandumul, pagubă mare, că doar n-o să ţi-l asumi tu! N-ajunge ce am păţit cu oltchimu, cu cefere marfă, cu remegece? Nici cu comisia din parlament n-ai nimerit-o, mitomanule! Aoleu, nu cumva eşti băut? nu te apropia, că duhneşti, fricosule! De când te-am adus aici n-ai fost în stare să dai un singur răspuns coerent ziariştilor, arogantule! Nici după două rânduri de cinzeacă! Plagiatorule, gata, şterge-o că trebuie să guvernez. Vezi că e unu’ la uşă, lasă-l să intre. Dacă-i mai bun ca tine, te-am şi expediat. În insula Paştelui ei de treabă!

25 Noiembrie 2013 at 13:07 86 comentarii

Suferinţele tânărului Crin

Dramă politică-  interzisă celor emotivi

Ce ironie: tocmai de când, de bine de rău, e mai treaz şi frecventează mai des locul de muncă, Crin îşi vede visul prezidenţial îndepărtându-se. Visul lui obişnuit de zi şi de noapte în care stă pe tron la Cotroceni înconjurat de vicepreşedinţi se isprăveşte adesea într-un coşmar: palatul dispare şi el se vede în pijama, în stradă, fugărit de Ponta. Se opreşte, vrea să-l strângă de gât, dar nu simte nimic în cleştele palmelor. De la distanţă, Ponta îl asigură voios că useleul e la fel de trainic iar la Cotroceni scrie deja pe frontispiciu: Crin întâiul. Prost dispus, strigă după curteni, însă în locul lor apare Tăriceanu pe motocicletă, ferchezuit, la patru ace, cu un cârd de femei chicotind fericite, în ataş. Dă o tură prin dormitorul prezidenţial şi, rânjind, îl anunţă că Becali face crize la zdup, că Fenechiu îl înjură, iar Sorin Roşca Stănescu îl umple de zoaie de când e independent. Şi că sasul Iohannis stă mai bine în sondaje decât el. Îl trec transpiraţiile! Ciudat, se gândeşte Crin, parcă simt nevoia de hăhăitul lui Băsescu. Asta-i culmea! Cu imaginea lui în cap, trebuie să recunoască, se simte un pic mai bine. Picotind, ceva mai târziu, la senat, se vede dus pe braţe de un grup de incompatibili indignaţi care strigă “Crin, nu te lăsăm, tot pe tine te votăm“. Şi, imediat, o vede pe Raluca Turcan, zâmbitoare, înapoindu-i toporul lui Blaga. Renunţase-n ultima clipă să-şi taie mâna şi, cu buletinul de vot ştampilat, pregătit de introdus în urmă, declara presei: „am votat pentru un viitor mai curat al copiilor noştri„. Izbucneşte-n hohote de râs şi se trezeşte în aplauzele furtunoase ale parlamentului. Draci! I se face brusc greaţă, mai bine nu se trezea! Cel puţin, nu l-ar fi auzit pe Gigel Ştirbu, alt penelist tâmpit de-al lui, care tocmai propunea modificarea legii privind drepturile de autor pentru a legitima plagiatul.

14 Noiembrie 2013 at 11:30 45 comentarii

Articole mai vechi


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 886,238 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.314 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 886,238 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: