Posts tagged ‘Biblioteca din chioşc.’

De la “PROSTIE” la “EROARE”

Postat de tibi în „biblioteca din chioşc”

Ideea secolului al XVI-lea că raţiunea este egal împărţită tuturor (mult mai veche fireşte – vezi Menon – dar transformată acum în principiu), a făcut ca ceea ce trecea înainte drept „prostie”, adică neputinţa izvorîtă din înzestrarea firească, să fie considerat acum ca „eroare”, ca simplă greşeală pusă pe seama lipsei de metodă. De unde importanţa primordială acordată metodei şi ideilor „clare şi distincte”, începînd de la Descartes şi Leibniz şi pînă în ziua de azi. Metoda era esenţială şi pentru Platon (dialectica), dar numai de la un anumit nivel încolo, ca ultimă fază a „paideii”, a formării spirituale, deosebirea dintre proşti şi deştepţi rămînînd altminteri la baza construcţiei, după cum rezultă din Republica. „Puţinii aleşi” erau filosofii. Iaraşi, logica aristotelică era şi ea o metodă de a gîndi just, dar era îndreptată împotriva sofistilor, iar peripatetismul era o şcoală de elită. Metoda modernă, în schimb, este un panaceu. Descartes repeta adesea în Regulae că metoda sa e „simplă”, înţelegînd prin asta că e la îndemîna oricui. „Clar şi distinct” nu presupune, precum dialectica platonică, înălţarea la o altitudine accesibilă doar cîtorva aleşi, ci o curăţire de zgură, o revenire în spaţiul bunului comun care este ‘le bon sens’, raţiunea. De aceea mărginirea spirituală, ramînerea neajutorată în pămîntesc, cu toate urmările ei, e înlocuită prin „eroare”. Iar eroarea este o simplă împuritate înlăturabilă prin claritatea raţionamentului, prin „rigurozitatea” lui, prin metodică. Aici nu e vorba de o trecere vertiginoasă de la vechi la nou, ambele moduri fiind prezente în proporţii diferite de-a lungul istoriei filosofiei, ci de o ‘răsucire’ a aşezării metafizice cu urmări considerabile. Esenţiala e „democratizarea” gîndită în filosofia lui Descartes şi Leibniz, în exoterismul ei iniţial, opus ezoterismului antic. Filosofia lui Descartes şi Leibniz este reducţionistă, în sensul că reduce filosofia la metoda ideilor clare şi distincte, la un bun ‘accesibil tuturor’, pe cînd la antici metoda devenea tot mai inaccesibilă pe măsura înălţării pe treptele cunoaşterii. Această concepţie filosofică stă la baza democraţiei moderne (secolele al XVIII-lea – al XX-lea) care, prin esenţa ei, este una ideologică, adică una care aşază la temelie o ideo-logie ce poate fi înţeleasă de oricine şi care este anume facută pentru a fi înţeleasă de oricine. Democraţia ateniană judeca după oameni şi cazuri, în timp ce noi judecăm după „idei”(concepţii politice).

fragment din Cinci Plecări din Prezent / Alexandru Dragomir / Humanitas

28 ianuarie 2010 at 19:45 118 comentarii

Leapşă de la Theophyle: generaţii, valori si repere

Oare ce personalităţi contemporane sunt capabile să influenţeze aspiraţiile generaţiei prezentului, să le inducă respectul pentru valorile fundamentale, îndrăzneala de a produce cultură autentică? Sigur că am o serie de nume şi de argumente pentru o listă personală de acest fel. Dar, de fapt, pe ce se bazează criteriile noastre de alegere când vorbim de repere?… Mai întâi, în condiţiile speciale ale vieţii din România, reperele reale, s-au găsit mai degrabă în preajmă, în familie, şcoală, prieteni sau apropiaţi. Apoi, desigur, în lecturi şi autori. Spuneam că am preferinţe pentru personalităţi cu care mă asociez în ceea ce gândesc eu că ar fi bine pentru  societatea noastră. În afară de Nicu Steinhardt, însă şi de Richard Wurmbrand, oameni cu totul deosebiţi a căror influenţă, nu generalizată, dar puternică, asupra unor segmente umane, vine din unicitatea lor spirituală legată de martiriu şi convertire,  nu îndrăznesc să numesc alte repere, deşi, spre  surprinderea mea,  am găsit nu puţine! Mă feresc să nominalizez, nu pentrucă m-aş îndoi de  calităţile şi capacitatea lor de influenţă,  ci, mai curând, de relativitatea aprecierii mele. Apoi, pentrucă societatea noastră actuală încă în (re)formare,  nu e pregătită să le ofere ascultarea şi poziţiile meritate. De fapt, fiecare din noi poartă cu el, chiar inconstient, valori primite de la cei din generaţia dinainte şi de la mediul prin care a trecut. Numai că trebuie să le conştientizeze, să le principializeze, să le facă active, generatoare de roade. Aici e miezul problemei…

Up-date
Orientarea spre reperele creştine şi familiale, chiar înaintea celor legate de cultură, observată cu prilejul acestei provocări bine venite din partea lui Theophyle, spune mult despre priorităţile nevoilor noastre spirituale. Pe parcursul a zeci de ani, războiul comunist împotriva valorilor s-a desfăşurat pe  două fronturi: cel  vizibil, „tovărăşesc”, de suprafaţă şi celălalt, invizibil, frontul conştiinţelor. Conştiinţele multora au ales să reziste, chiar dacă au plătit pentru asta, cu viaţa, cu libertatea,  sau, în cazurile fericite, cu neajunsuri de tot felul. Altele, numeroase, însă, au cedat, mai devreme sau mai târziu, trecând, pline de zel,  de partea distrugătorilor. Şi-au redus la tăcere vocea interioară şi au optat pentru favorurile minciunii, vicleniei, cultivând cu sârg acea trăsătură  prolifică şi anesteziantă numită duplicitate sau ipocrizie, transferând-o, ca „bază ideologică”  şi în regimul actual. Acolo unde rezistenţa interioară a învins, acolo sunt de găsit şi reperele de care vorbim, adică cele care n-au schimbat aurul pe tinichea, şi-au apărat valorile, de multe ori cu preţul unor sacrificii prea puţin cunoscute şi luate-n seamă azi. Necunoscute pentru noi înainte de ’89, sunt încă marginalizate, departe de a deveni subiectul unei preocupări oficiale de a reclădi, prin readucerea lor în centrul spiritual al naţiei, conştiinţa socială. Şansa recuperării valorilor, de aceea, vine în mare parte de la cei din familie, părinţi, bunici, anonimi, care au păstrat tezaurul de spirit, aşa cum s-au priceput şi, prin ei, de la reperele lor. Destul de puţin cunoscute nouă atunci, le suntem datori să nu renunţăm, să dăruim ceea ce am moştenit sau ni s-a dăruit.

24 ianuarie 2010 at 00:23 52 comentarii

La PRIMAVERA Sandro Boticelli

Postat de tibi în „biblioteca din chioşc”

Terminat pe la mijlocul deceniului al optulea al secolului al XV-lea, acest tablou complex, ca un vis, pare să spună o poveste care nu şi-a trădat niciodată în întregime semnificaţia , în ciuda eforturilor a numeroşi istorici de artă aflaţi sub vraja ei. Pictura lungă de trei metri, La Primavera urma să fie plasată deasupra unui pat de zi, lettucio. În ea sînt reprezentate nouă figuri semi-mitice într-o livada de portocali. Pînza pare a invita la o lectură de la drepta spre stînga. În partea dreaptă un mînios zefir înaripat urmăreşte o nimfă, care se îndreaptă înspre prim-planul luxuriant. În centru, zeiţa Venus sau poate o Madonă zîmbeşte enigmatic, cu capul într-o parte şi cu ochii fixaţi asupra privitorului. La dreapta ei sunt trei fecioare, adunate în cerc. Aceste “Trei Graţii” semnificau în astrologie Soarele, Venus şi Jupiter, spunea Ioan. Una din ele aruncă o privire plină de adoraţie unui frumos Mercur aflat în colţul stîng, pe cînd Cupidon o ţinteşte cu săgeata sa. Mercur însa îi întoarce spatele, înălţînd caduceul spre un norişor sau o urmă de fum pe cer. În ciuda multor încercări, nimeni nu a reuşit să ofere o explicaţie satisfăcătoare tabloului. Fusese concepută viziunea ca un omagiu adus lui Marsilio Ficino şi Academiei neoplatoniciene din vremea lui Boticelli, aşa cum au avansat unii, sau a fost alcătuită ca un avertisment dat tînărului Lorenzo Magnificul, pentru că nu se căsătorise cu fata visurilor sale, care a şi murit la un an după ce pictura a fost terminată ? Se referea oare tabloul la vreo formulă alchimică, după cum susţineu alţi comentatori ? Lipsa unui răspuns face ca fascinaţia exercitată de pictură, să nu se diminueze. Singurul lucru clar este că oferă o viziune tulburătoare, înlănţuitoare, a puterii erosului în universul omenesc. Culianu împărtăşea obsesia lui Boticelli pentru figura zeiţei deoarece simţea  limpede că această alcătuire de linii, forme, culori, proporţii îi stimula creativitatea, şi, pe de altă parte, o lega de salvarea lui în momentul tentativei sale de sinucidere. Iar Hillary semăna cu Venus din Primavera, şi din cunoscuta Naştere a zeitei şi, orîcîte zîmbete cenzuratoare punea între el şi această convingere, ştia ca ea fusese femeia blondă pe care o văzuse în viziunea sa.

http://art-zone.ro/picturi/sb/h/sandro_boticelli_1.html

http://arta.nicuilie.eu/wp-content/uploads/2007/10/112.jpg

Fragment din cartea lui Ted Anton, Eros, Magie şi Asasinarea Profesorului Culianu / Polirom / 2005 – pag178

17 ianuarie 2010 at 13:26 156 comentarii

Leapşa de la Belle de Jour

Am primit o leapşă interesantă de la Belle de Jour, o transmit mai departe celor din blogrollul grădinii care vor s-o preia şi nu numai!

Intrebarile sunt:

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă “da” care a fost aceasta?
3. Citiţi în baie?
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă “da” care ar fi fost aceasta?
5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
6. Care este cartea preferată?
7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
12. Care este locul preferat pentru lectură?
13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?


9 ianuarie 2010 at 22:48 110 comentarii

Edith Piaf: IN VIRTEJUL NOROCULUI (2)

Postat de tibi în „biblioteca din chioşc”

Incepind aceasta viata cu totul noua, simteam in mod nedeslusit ca am avut un noroc nemaipomenit si ca depindea numai de mine sa nu recad in existenta mizerabila din care m-a smuls Leplee„. Desi continua sa se vada cu prietenii de odinioara, Edith se muta la un hotel de linga Place Pigalle. Nu departe de aici este si celebra Moulin Rouge. Incepe lupta cu editorii pentru a-si alcatui un repertoriu. Este foarte greu, pentru ca este practic o ilustra necunoscuta. Editorii nu risca sa-i ofere melodiile care ii plac ei. Se afla odata la editorul Maurice Decruck, in timp ce Annete Lajon repeta un cintec tulburator. L’Etranger. „El ma privea cu ochii buni / de vise plini, ca de nebuni / cu stranii straluciri …” Edith il invata, il cere editorului, acesta o refuza dar tacit o incurajeaza. Leplee consimte iar Edith interpreteaza asest cintec, fara voie este drept. Intr-o seara este asistata fara sa stie, chiar de Annete Lajon in persoana. Politicoasa, aceasta afirma ca nu este suparata, ca nu stie daca ar fi interpretat acest cintec la fel de bine. Dar asta nu o impiedica sa cistige ulterior cu aceasta piesa, Marele Premiu al Discului. Tot Leplee ii organizeaza prima reprezentatie de gala la Circul Medrano in 17 februarie 1936, alaturi de vedete consacrate : Chevalier, Mistinguett, Prejean, Fernandel, Marie Dubas. Nu dupa multa vreme, va avea aparitii radiodifuzate, iar  debutul de la Cannes o asteapta. Dar, lovitura de teatru : Leplee este asasinat ! Anchete judiciare, reporteri in goana de senzational, ii maninca timpul si ii macina nervii. Lipsita de sprijinul lui Leplee, Edith primeste lovituri dure de la cei care o antipatizau. Si nu erau putini! Totusi, are citeva oferte. Alege un bar din Place Pigalle. Dar publicul nu ii urmareste cintecele. Publicul o vede ca fiind posibil implicata in asasinarea lui Leplee ! Ce! Piaf este un nume cumva ? Si in definitiv, de unde vine faptura asta insignifianta ? Odata, este chiar fluierata. Un impresar, ii face rost de un contract la Nisa. Incep momente grele pentru Piaf. Uneori, nu-si permite o friptura si o inlocuieste cu spaghete. Are depresii. Revine la Paris cu perspectiva de a reincepe sa cinte pe strazi. Dar ingerul sau pazitor, vegheaza. Acesta se cheama de data aceasta, Raymond Asso. Acesta, o stia de mai multa vreme si de-abia astepta un prilej sa o reprezinte. De la acest admirabil om afla Piaf ca o cariera de cintaret nu se construieste la cabaret, ci la Music-hall. si chiar ii obtine dupa staruinte indelungate, un contract la ABC, un music-hall renumit din Paris. Edith triumfa ! Aici, Edith face cunostinta cu o artista desavirsita, Marie Dubas. Care ii furase cintecul Mon Leginairre. Dar de la care invata ce inseamna un artist ardent si cu care va ramine prietena. Micuta Edith Gassion, fata unui circar si a unei femei de morala indoielnica, vagaboanda de pe strazile unui Paris devorator, fata care cinta la colt de strada si eventual se vindea pentru te miri ce, intrase in lumea buna a spectacolului. Se imprieteneste cu Marguerite Monnot. Aceasta este o celebra compozitoare a epocii. Muzica sa este ascultata peste tot in lume : Poveste de iubire, Mica Maria, Imnul dragostei, si atitea alte piese de mare succes. Impreuna cu o alta cintareata, creeaza La vie en rose. Succes mondial! Razboiul bate la usa facind si desfacind destine. Edith, ramasa fara sprijinul lui Asso, il asculta la cererea acestuia pe Michel Emer cu o piesa noua, L’Accordeoniste . Alt succes. La Moulin Rouge il intilneste pe Yves Montand. Dupa ce-l asculta, ii recomanda sa-si schimbe repertoriul. Neconvins, acesta accepta ezitind. Avea sa-i fie ulterior recunoscator. Marele Montand, cel pe care il stim cu totii, este cel modelat de Piaf ! Conteaza ca intre acesti doi mari artisti s-a petrecut si o frumoasa poveste de dragoste ?

4 ianuarie 2010 at 21:08 89 comentarii

În aşteptarea trecerii în noul an…

… Mai întâi câteva gânduri din „Cartea mea cu prieteni” a Angelei Bratsou  (angel):

„MASA IN FAMILIE SAU COMUNICAREA IN FARFURIE…..
Gindurile mi-au venit dupa o scurta sedere ,,la masa” cu doi noi prieteni. Mi-am adus aminte de zecile de mese intinse si oferite sau primite de-a lungul vietii, de atmosfera calda resimtita cind esti cu prieteni sau doar cu familia (chiar si cu noi cei mai batrani). Daca v-ati plictisit de mancat in tovarasia televizorului, este momentul sa va aduceti aminte de deliciile copilariei. Incercati sa va adunati familia in jurul mesei si impreuna cu ei si prieteni si desfasurati ..,,ritualul” mesei intinse. Cercetatorii de la Harvard au descoperit ca ,,adunatul” in jurul mesei contribuie la imbunatatirea socializarii, a comunicarii, a meniului ales pentru a ne hrani, dar , mai ales, a sanatatii psihice.

Sa incep: da, masa este acea ocupatie cu care ne indeletniceam odata de mult…cind stai la o masa, de regula cu familia, pentru ca toate incep de aici, cind ai farfurii normale pe masa, si nu de plastic sau hartie ca la un party pentru copii. Si ai si furculite si cutite normale. Da, intotdeauna trebuie sa fie amandoua pe masa, indiferent daca vom folosi doar una dintre ele. Este o chestie de bune maniere si de prezentare, fara a lua in socoteala daca la masa vor fi doar membrii familiei, fara invitati. Asa am invatat de la bunica, asa fac si eu si sper sa pot invata pe nepotii mei. A ,,sta la masa” este o insiruire de minunatii…,,intinderea mesei”, pregatirea, gatitul si, in final, adunatul tuturor in jurul mesei, ca si cum, dintr-o data,uitam de toate problemele, nelinistile, fricile si loviturile in serie ale vietii. ,,Scena”-bucataria. Rol principal, de regula, mama, cu retete de la bunica… Restul ,,trupei” e format din membrii familiei. Un ,,casting” minunat, comun aproape in toate casele romanesti dar si grecesti. Prima scena: toate asezate frumos si familia venind in jurul mesei.,,Scena II: soseste mincarea, cu mama, mereu ultima.La vederea mancarii, ne transformam automat in fiinte sociale, discutam, controversam, de regula, dar, ciudat, sintem si de acord in multe, invatam sa impartim si sa ne comportam. Familia mai este , inca, punctul de pornire in viata pentru fiecare om. Aici ne nastem, crestem, ne formam ca oameni. Doar stim ca primele ,,modele” sint pentru copii-chiar parintii lor, pe care ii observa, ii asculta. Studiile facute la Harvard arata ca acei copii care au parte de mai multe mese luate impreuna cu familia, isi dezvolta mai bine calitatile, sint mai siguri pe ei, au simtul de observatie mai ascutit, merg mai bine la scoala.Trebuie sa marturisesc ca nu am dat atentie, nu m-am gindit niciodata in mod special-si, desigur, este de prisos sa va spun ce s-a intimplat in anii de studentie… s-a dus ,,naibii” toata arta „de la table” de acasa!  Si eu ma bucuram de avantajul de a nu murdari frumoasa mea bucatarie cea noua, de a nu umple de mirosuri de sos pletele proaspat spalate… Pe altarul carierei sintem gata sa pierdem ceva foarte pretios: relatiile cu cei de alaturi. Minunea tehnologiei, televizorul, cit pe ce sa duca la insingurare. Semne optimiste arata ca lucrul acesta arata ca se schimba. La masa, cu familia sau prietenii (tot o familie), devenim mai comunicativi, ne relaxam, radem, ajutam la pregatiri. Importanta ar ,,parea”-tovarasia, nu meniul.La masa, oamenii isi arata adevaratul eu. Prin discutii si controverse, ne facem o parere despre anumite lucruri, puncte de vedere diferite. Exista, pina la urma, linie de mijloc. Parca aud zgomotul facut de tacamurile care se incruciseaza, pe cind discutiile si certurile au inceput deja…  Aaa! si daca nu ati observat inca, masa e pe cale să-nceapă!”

În câteva minute intram in atmosfera premergatoare Revelionului cu cateva retete minunate de la prietenele nostre  Dora, Angel şi Maya! Înca mai e vreme de pregatit cate ceva!

Iar ceva mai tarziu, punem masa…

🙂

31 decembrie 2009 at 13:26 15 comentarii

Angela Bratsou: “La Elveţia”

Postat de angel în „biblioteca din chioşc”

La Elvetia! Asa era numit micul magazine general din sat, pe care il tinea unchiul Vanghelis. O sa va explic de ce i se spunea asa. Dar mai intii sa va fac cunostinta cu unchiul. Cand l-am cunoscut eu, avea cam saizeci de ani si apucase sa vina si in Romania in vizita la sora lui, refugiata politic; scund, uscat la trup, fara a fi slab, cu ten masliniu, par inca negru si ondulat, era imaginea clasica actuala pe care o avem despre greci, desi, la originile lor antice, erau blonzi cu ochi albastri… O privire directa si patrunzatoare ce insotea un zambet bun, cald, usor ironic, ascuns de o mustata de haiduc. Haiduc, la propriu si la figurat. Dintr-o familie rasarita,  era un intelectual fin, cunoscator de franceza, iubitor de teatru, literatura si calatorii. Iubea insa si oamenii si din aceasta iubire, s-a dedicat lor: inginer constructor, a aderat la miscarea de stanga,  adica a dus o tinerete plina de ‘’suspence’’ cum am zice noi azi, urmarit mereu de politie. Era o perioada in care in Grecia constructiile erau in toi, asa ca si el a castigat multi bani, pe care insa nu i-a tinut, i-a dat celor care a socotit ca aveau mai multa nevoie. Nu stiu daca bataile politiei, tensiunea vietii politice sau alta cauza, genetica, au fost la originea atacului cerebral pe care l-a suferit la un moment dat. Operatia era de neocolit, dar lucru rar pe atunci, în anii ’70, ramane fara urmari. E nevoit insa sa ia o hotarare mare, sa lase viata de oras si sa se retraga din activitatea profesionala. Ca atare, se stabileste in casa parinteasca de la Gardiki, nu se lasă de politică, dar, pentru a-i trece timpul, deschide magazinul „La Elvetia”. Nu acesta era numele- nici nu avea de altfel, un nume, dar asa era deosebit de celelalte două, trei, magazine care mai existau in sat. Era un magazin cu absolut de toate, multe aduse chiar ‘’la comanda’’ pentru cine solicita asta.  Mic, cu cateva rafturi pe mijlocul incaperii, cu rafturi pe langa pereti, era in acelasi timp si cafenea! Peretele la strada al magazinului era format, la drept vorbind, dintr-o usa si o fereastra enorma, in fata careia era o masa cu cantarul pe ea si cu un sertar, fara incuietoare, pentru bani. Alaturi, iarna si,  afara, in fata magazinului, vara, pe o mica terasa, erau trei-patru  mese, suficient pentru amatorii de o cafea vorbita. Ei, acum vine si explicatia numelui: in usa aceea foarte normala, era o incuietoare ciudata prin faptul ca avea o cheie enorma. ENORMA, in adevaratul sens al cuvantului. O cheie, care, atunci cand Vanghelis era plecat din magazin, ceea ce se intampla foarte des de altfel, statea, falnica, agatata de un cui  pe perete, la vedere. Cine avea nevoie de ceva, descuia, îşi lua ce avea nevoie, punea banii respectivi in sertar, lua si rest, daca avea, sau scria intr-un caiet de alaturi veresia facuta. La plecare incuia iar, cu cheia aceea enorma! Va dati seama, uimirea mea initiala, venita dintr-o tara in care desi totul era sub cheie, in mod frecvent, se fura chiar din fata ochilor!…  Si acum am convingerea ca am fost ajutata de Dumnezeu , in drumul meu de adaptare in Grecia. Faptul ca ajungand, aici, in Gardiki, la-nceput, că am putut sa asimilez treptat, noul, mi-a fost de mare ajutor. Nu uit curiozitatea cu care ma uitam la toate nimicurile care umpleau magazinul si care lipseau cu desavarsire la noi, multora nici nu le ştiam utilitatea. Cum puneam mana pe ceva ‘’ciudat’’, unchiul il punea deoparte si mi-l aducea acasa seara, cu un zambet mic. Asa ca, dupa doua zile, ma invarteam prin magazin, cu mainile la spate si nu mai atingeam nimic…
Au disparut de mult vremurile Elvetiei din Gardiki, dar eu simt inca duiosia trezita de unchiul Vanghelis. Mi-era drag si ma placea si el, eram, probabil, copilul pe care si l-a dorit si pe care nu l-a avut niciodata. Cum la-nceput nu stiam de loc greaca, ne intelegeam in franceza, unchiul Vanghelis se bucura ca o scoate de la naftalina. Apoi, si de dragul lui, am invatat limba pentru a putea VORBI, de la cele mai simple, pana la idei filozofice. Imi facea mici cadouri, sa nu ma faca sa rosesc si sa refuz dintr-o mandrie nelalocul ei. Ma bucuram ca un copil si-l pupam, se bucura si el, fara sa arate. Si, de fiecare data, in greaca, imi spunea ca noi fetele, suntem usor de cumparat…  Asta, ca sa primeasca pedeapsa, un nou pupic pe frunte.

31 octombrie 2009 at 11:23 157 comentarii

Articole mai vechi Articole mai noi


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 915.504 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.437 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 915.504 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: