Posts tagged ‘blaga’

Integrare vs.demolare

Alta era treaba dacă PDL şi-ar fi votat încă de acum un an, mai exact din martie 2011, statutul, cu criteriile de integritate incluse. Ăsta a fost singurul reproş, mai curând o părere de rău, adresată publi de Băsescu-suspendatul a doua oară lui Blaga-alungatul de la conducerea senatului. Aplicarea criteriilor reprezintă un pas hotărâtor pentru calitatea actului politic, cu condiţia să nu devină ceva dogmatic.

Am avut impresia, în iulie, că Blaga împărtăşeşte regretul şi că apreciază partea bună a acestei conjuncturi politice nefericite. În ansamblu, partea benefică a acestei întâmplări dureroase pentru ţară e faptul că justiţia a trecut examenul statului de drept. Cu o justiţie independentă şi un politic fondat pe criterii de integritate, România poate ieşi repede din fundătura în care a eşuat în vară.

De aici abia, se poate vorbi de „proiect”, pornind de la viziune,  adică de la imaginea proiectată a ţării aşa cum trebuie s-ajungă peste un timp luat  în calcul.  Din păcate există puţini proiectanţi politici cu o viziune pragmatică, dedicată binelui public. Cei mai mulţi, chiar dacă vorbesc de viziune,  se văd  doar pe ei în oglindă. Atitudinile şi faptele îi trădează, la un moment dat. Cu cât mai repede cu atât mai bine.

Demersurile politice ale lui MRU arată clar o viziune integratoare şi realistă, singura care, în situaţia dată poate duce România în direcţia bună. Ciocnirea cu orice altă perspectivă demolatoare nu-l va bloca. O concepţie integratoare pe care a dovedit-o de altfel şi conflictualul Băsescu. Numai că pe timp de război politic şi de criză e cumplit de greu să-ţi duci la capăt planurile. Funcţionarea liberă a instituţiilor, atâta cât s-a realizat e fără-ndoială rezultatul acestei politici duse de preşedinte, în condiţii infernale de blocaj. Politică apreciată de MRU, de Adrian Papahagi şi de milioane de români neintimidaţi de inamicii agresivi ai statului de drept.

Dacă tot s-au aruncat în luptă citate biblice (parcă am văzut aşa ceva într-un film american cu subiect din viaţa misterioasă a sectei Amish :)) aş spune că mai există o condiţie esenţială alături de cele care ţin de justiţie şi de criteriile de integritate:  cea spirituală privind evoluţia sau involuţia fiecărui membru al societăţii.

Legat de asta găsesc deosebit de utilă opinia d-lui Dragoş Paul Aligică  cu privire la spinoasa chestiune a traseismului politic, aşa cum e expusă aici.
Citez: Cineva poate sa zica: “Nu pot sa prezic si blochez traseismul viitor dar il pot pedepsi pe cel trecut. Si astfel il descurajez”. Intrebare: cum distingi intre, pe de o parte, “traseism” si pe de alta parte, o convertire reala la noi idei, la un alt punct de vedere? Cum distingi intre “traseism” si o reinterpretare a intereselor, sau o schimbare a setului de interese colective pe care un reprezentant este mandatat sa la apere sau reprezinte? Cum separi o convertire ideologica de buna credinta, de una oportunista si imorala?…Ce facem? Interzicem ca oamenii sa-si schimbe ideile si punctele de vedere, sub penalitatea eliminarii din viata politica, pentru ca anumite schimbari de opinie si interese sunt imorale sau nu ne plac noua? Atunci am terminat cu politica democratica. Sau, ma rog, am restrans-o pana la anulare.

Demolatorii se vor raporta mereu la aspecte negative şi când acestea sunt demult depăşite de lucruri bune. Integratorii vor găsi de fiecare dată, aspectele bune…

13 septembrie 2012 at 11:33 38 comentarii

Aşii stabilităţii

După săritura lui Frunză Verde în barca inamicilor, mi-am pus întrebarea ce-l  face pe Blaga să rămână-n ploaie şi să pozeze-n comandantul rămas pe punte care se luptă eroic cu valurile useliste. N-a fost greu de găsit explicaţiile, logice, dar am aşteptat, totuşi,  s-apară şi ceva mai concret decât nişte presupuneri. După o lună nu mai e nevoie de despicat firu-n patru. Blaga n-a rezistat  mai mult şi, pus astfel la-ncercare,  îşi demonstrează fără echivoc, pro-uselismul său natural: refuzul propunerii unei moţiuni PDL, de cenzură, pentru “Intervenţia brutală în justiţie a Cabinetului Ponta şi prezenţa în Guvern a unor oameni cu probleme de imagine şi de probitate morală„.  Şi, mai mult, după el asta ar însemna o atitudine responsabilă anticipând pericolul instabilităţii unui asemenea demers. Şi, încă mai mult, îşi găseşte şi susţinere prin preajmă (printre alţii, la prietenul TRU). Celor care cred că e vorba de subtilităţi politicianiste le-aş spune că o asemenea atitudine n-are justificare decât pentru proşti. Dovedeşte grija pentru stabilitatea guvernului de impostori care se fac că lucrează în timp ce-şi fac campanie agresivă şi rezolvă probleme de clan, plus că-şi destabilizează electoratul rămas în ploaie.

Cu Frunză Verde, asul de treflă, atacant din afară şi cu Asul Roşu de cupă,  frânar din interior, pedelismul are parte de cea mai nefastă perioadă din viaţa sa politică.

29 mai 2012 at 14:04 61 comentarii

Maşinăria

Dându-şi norocul pe păsat, din şansa, avută pe tavă, prin înfiinţarea useleului, pedeleul s-a ales cu nişte poze din faţă şi din profil. În loc să se fi folosit de pleaşcă pentru a se repoziţiona rapid în zona politică eligibilă electoral, portocalele din parlament au picat exact unde dorea bombo &comp. Mai mult decât criza ori bâlbâelile (deşi favorizat de ele) declinul pedeleului se datorează corupţiei interne. O cauză care a făcut praf de-a-lungul istoriei, nu numai partide ci şi imperii. Situaţia poate fi citită ca-ntr-o carte deschisă în stările de tulburare ale d-lui Blaga din ultimele două săptămâni. După ce mai întâi, a lansat un dur semnal public de nesupunere faţă de Cotroceni, exact când au început să sosească primele transporturi cu vameşi la DNA, prin vreo două rotaţii şi un sfert, buldogul a redevenit Blaga cel supus, din urmă cu ani, când planta steguleţe pe harta UE îndemnând partidul la respect faţă de politica prezidenţială; dispus, chiar, să se arate binevoitor cu intruşii reformişti îşi schimbase vocea ca lupul la uşa iezilor. Nici un efect! Aşa că, ce era să facă bietul om? Sprijinit de devotaţii săi camarazi a trecut la următoarea fază, ameninţând, prin vocea d-lui Berceanu, cu maşinăria de partid pe care doar d-sa, care-i ştie fiecare şurub şi rotiţă, o poate pune în mişcare; argument cu greutate pentru cei trei grei (fără a-l mai socoti şi pe dom’Olteanu) dar imponderabil ca fumul de ţigare în raport cu greutăţile electoratului. Cu cât numărul îndrăgostiţilor, necondiţionat, de un partid, oricare, scade, cu atât cresc şansele de maturizare şi responsabilizare civic-electorală. Pentru că nu ştiu ce forţă de cucerire ar mai avea masinăriile d-lui blaga &  grivco, într-o societate în care segmentul electoral care refuză compromisul cu corupţia devine factor decisiv.

14 februarie 2011 at 21:43 171 comentarii

Articole mai noi


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.390 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.390 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: