Posts tagged ‘Bombonel’

Noi pagini de curaj

Să nu ne îngrijorăm c-a dispărut curajul din țara asta! Nu doar că s-a înmulțit (de cel puțin de 7,4 milioane ori, după cifrele dintr-un dosar al d-lui Dragnea) dar pe zi ce trece îmbracă forme noi și mai ales, originale. Ce să apreciezi mai întâi: curajul nebunesc al d-lui premier Ponta de a lăsa guvernarea în izmene și țara sub praporele animat al d-nei Cristianei Anghel? ori curajul d-lui procuror Nițu de a ancheta magistrații  incomozi ai CCR? curajul d-lui Tăriceanu care a depășit și curajul istoric al neuitatului domn Crin Antonescu, ambii foste embleme glorioase ale prestigiosului PNL? ori al d-lui Chiliman, eroul zilei? neasemuitul curaj al parlamentarilor care-și votează pensii de Ali-Baba, ori al legiuitorilor care aprobă hăcuirea a ce-a mai rămas din păduri și din patrimoniul natural al țării? sau al d-lui Bombonel care-și flutură fularul ca să insufle curaj adulatorilor copilotului de formula zero barat?

Curajul tăcerii prezidențiale instalată la Cotroceni pare a fi elementul cheie de retrezire a curajului național. Boborul e din nou fericit. Cu ochii lipiți de viața de lux a cuplului prezidențial nu-l mai doare nimic. Curajul președintelui de a-și urca consoarta pe podiumul revistelor glossy a făcut din presa tabloidă o instituție atât de serioasă, încât și presa zis serioasă a devenit tabloidă! Ca urmare, veșnicii oameni de bine din boborul- de jos ori de sus, ganz egal- au curajul să-i huiduie pe domnii contra ale căror gânduri îi supără. Sincerele sentimente pentru cuplul cu cel mai mare dormitor din Europa par a fi cel mai mare câștig pentru sufletul nației devastat de deceniul băsist. În acest ocean al iubirii patriotice încap laolaltă toate personajele care i-au arătat dosul ex-președintelui. Până și d-l MRU, fost lider de partid plin de curaj devenit cariatidă a tronului cotrocenist. În fine, în fața curajului fustiței cu paiete aurii a d-nei președinte, chiar și josbăsismul devine istorie.

21 iunie 2015 at 14:55 49 comentarii

Reduceri de sezon

N-o să lăsăm ca România să devină colonie, ţipă voci din partea puterii. Adică  ale baştanilor care o parazitează politico-economic cu voie de la popor.  Şi ce dacă i-au fost subtilizate hocus-pocus, agoniselile de către iluzioniştii circului Ilici? Şi ce dacă resursele naţiei au fost împărţite  frăţeşte de gangurile mafiote? Nu de-aia au făcut revoluţie? Asta-i lumea! Prostimea înţelege că nu-i proastă: totul e de vânzare. sau de furat. Ceeace e cam tot aia. Partidele vând şi cumpără oameni precum gigi stelaru fotbalişti.  Recent, au trecut la lichidări de stocuri. Se vând pe bucăţi şi engros. Marfă de sezon cu reduceri  la spartul târgului. În mare, cu oarecare excepţii, negustorii politici s-au înţeles;  mai sunt de pus la punct detaliile. …Ce urmează? Păi, după toate aparenţele, a venit şi rândul ţării! Cu sau fără VETO.

Din cauza lipsei programate de alternative, în alegerile parlamentare de la noi, de pierdut, oricum ar vota, pierde electoratul. O  „Magna alba-neagra” făcută anume să lovească-n  statul de drept; cu votul cetăţenilor. Până şi Becali a priceput. Ăsta nici machiavelism nu poate fi numit. Raţional, constatarea te îndeamnă la defetism. Totuşi, se mai întâmplă ca raţionalul şi calculul să fie infirmate de ceva neprevăzut. Şi oricum, dacă te prezinţi la examen ai măcar o şansă. Dacă refuzi, n-ai niciuna.

Curăţarea ARD-ului de marfa stricată ar fi fost, într-adevăr, o şansă. Singura!  Numai că nici nu începuseră preparativele pentru alegeri că a şi fost spulberată. O comisie de integritate reprezentând formaţiunile cu veleităţi înnoitoare nu e de folos decât dacă e integră; în întregul ei. Sau măcar, majoritar! În care nişte inşi care nu obosesc recitând „corupţie, toleranţă zero” nu dau înapoi când ajung în situaţia să-l transforme-n fapt. Şi în model politic. Unul care ar fi putut reporni inima României. Dar aşa cum Băsescu e de vină pentru infama negustorie politică care ne scoate la vânzare cu totul, tot aşa Macovei e de vină că n-a venit cu criterii pe calapodul vânzătorilor.  Iar dacă Bombonel are motive ştiute de toată lumea pentru care n-o scoate din „Jeanne d’Arc” pe blogul personal, cam toţi cărora le miroase urât justiţia folosesc acelaşi cod. Inclusiv „integrii” ARD-ului” supăraţi că le-a ieşit la iveală ipocrizia. Reducerile de sezon politic n-ar fi fost posibile fără cele de caracter.

19 noiembrie 2012 at 16:04 74 comentarii

Story sponsorizat de guvern din creşterea economică negativă

Telenovela judiciară a lui Bombonel începe să semene cu altele de aceeaşi factură de la reţeaua senatorului Voicu la clanul Cămătarilor. Aceeaşi poftă de acumulare, aceeaşi insolenţă-  cu puseuri de aroganţă.  Aceeaşi mimare a inocenţei de victimă nevinovată dublată de siguranţa unui individ care mizează pe „prieteni”, ştiind că şantajul e betonul  solidarităţii cu iz interlop, desigur, mutată la nivel înalt! Între traficul cu carne vie şi organizarea reţelelor de prostituţie, şi traficul de influenţă şi organizarea prostituţiei instituţionale, se demonstrează, astfel, o comuniune spirituală bazată pe o concepţie comună de viaţă, deşi în condiţii diferite. (Bazele interlopiei politice! Ce temă de doctorat ! Ce zici, maestre Mang?)

Un story emblematic pentru societatea postdecembristă:  dacă ai bani cumperi chinezării, poveşti  cu mătuşi putred de bogate, oameni, instituţii, partide, justiţie, cumperi TOT!  Şi morala: în ţara regimului iliescean instalat prin crimă şi minciună, a nu te prosterna la toate astea e imoral şi  injust.  Şi, peste toate, dictatorial.

Acuzatiile impotriva mea sunt in intregime politice„, spune neîncetat,  fostul premier,  susţinut de guvernul pm. Ponta  şi de tot aparatul propagandistic din media arondată USL. Spune şi dl. ministru al justiţiei, Corlăţean, avocat al inculpatului, privind cu mânie spre DNA şi arătând cu degetul spre Monica Macovei.

„El ironizeaza, se indigneaza apoi simuleaza umilinta: condamnat in prima instanta la 2 ani de inchisoare pentru coruptie, fostul premier roman Adrian Nastase s-a aparat miercuri in apel in fata Curtii Supreme, intr-un proces emblematic urmarit de aproape de Uniunea Europeana„, scrie AFP, preluata de The Huffington Post, amintind şi  de celelalte două dosare ale lui Nastase  în care a fost achitat.

Intrarea în poveste a ISC-ului face din premier un Tartuffe şi din story-ul uselist cu Bombo cap de afiş, acest monstru sacru al teatrului amânărilor, o comedie juridico-guvernamentală demnă de un Oscar dâmboviţean. Personajul Grăjdan merită  cu prisosinţă, ani de aplauze iar echipei guvernului, cu propunerile  eşuate cu tot,  i se cuvine premiul special de guvernat pe sticlă din partea APTR.  Şi-ncă unul, de excelenţă, pentru rolul din piesa „Scuip pe legile voastre”, d-lui Mircea Diaconu.

1 iunie 2012 at 18:14 73 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.390 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.390 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: