Posts tagged ‘capitalismul de cumetrie’

Revoluție &reformă- frăția politico-religioasă (1/2)

Satiră de băgat în cutia milei

Scena are loc la un schit izolat, sub pază strictă, cu ocazia unei petreceri duhovnicești oferite de prea-sfințiile lor unor prea-vrednici drept mulțumire că au miluit biserica strămoșească. La masa lungă din cuhnea așezământului, alături de oamenii bisericii, politicieni, bine cunoscuți ca mari  izvorâtori de taxe și pomeni, ori izbăvitori de penali incompatibili și alte de-astea, miluitori de păduri, scribi de curte și alte personaje. Afară, în curte, la mese întinse ca la nuntă, sunt omeniți și ajutoarele vrednicilor de sus, oameni de ispravă în salopete roșii și albastre care prestează diferite slujbe: aplaudaci cu ora și autobuzul, lipitori de afișe, distribuitori de pomeni, provocatori cu experiență, cârtițe, șamd. Din motive lesne de înțeles, nu vom divulga identitatea persoanelor sub acoperire din discuția care urmează.

–  Ia zi, Prea-Sfinția ta, o rugăciune, să ne ierte ăl de sus că mâncăm ca porcii, în zi de post, da’ nici sfântu Gheorghe, martirul din Rahova, n-ar rezista la ce urgie e pe masă!
–  Păi n-ai fost atent, frate, am zis ce trebuia la deschisul mesei, înainte s-o dăm pe tărie, nu-ți mai fă atâtea griji, ce păcatele mele! …Că uite (râde) au sosit și porcii…
De  cum se văd în față cu bucatele, mesenii se și aruncă înfometați. Purceii de lapte fripți dispar în cea mai mare viteză de pe platouri. Oaspeții înfulecă disperați de parcă se pregătesc să plece în cătănie. (Sau…  altunde?? „Brrrr! Nu cobi! Piei drace” îi șoptește un mirean mai sperios, aproapelui său)
Între clefăituri și sorbituri, mesenii se îndeamnă, tot mai voioși, și la vorbă.
–  Uimitor, zice ăl Sfânt din capul mesii sorbind din vinul vechi, negru-roș, de pivniță mânăstirească, am tot vrut să vă-ntreb, cum naiba ați reușit să rămâneți pe aceleași poziții, de un sfert de veac, deși (șoptește) între noi fie vorba că nu-i nimeni să ne-audă, sunteți mai prădalnici decât păgânii?
–  Păi nu-i așa de greu, Sfinția Voastră, când lucrezi sub acoperirea unuia sărac și cinstit. De câte ori erau semne că se deșteaptă poporul, președintele nostru de onoare ne scotea din belea cu câte o dojană de lăcrăma sărăcimea de dragul lui! V-amintiți ce rău se supărase pe „capitalismul de cumetrie”?
–  Mi-aduc aminte, cum nu, chiar mă-ntrebasem dacă n-o fi vreun consemn că prea v-ați aruncat imediat după aia, ca turbați, asupra statului să-l hăcuiți…..
–  Consemn, ăsta-i cuvântul! Te prinseși, părinte!… Ha, ha, ha!  Păi schemele astea de lucru ale lui cu masele le probasem deja prin cețurile revoluției și prin fumul autobuzelor arse din Piața Universității din ’90…
–   Genial babacu’, parcă are pe dracu-n el! Totdeauna am zis că are un aichiu de mare conducător, se extazie bărbosul în sutană băgându-și mâna într-un bol cu murături de casă.
–   A mai fost și momentul ăla de comă când a strigat că proprietatea-i moft! Ce inspirație!… rânjește larg politicianul roșu la față și bine dispus  dând pe gât încă un pahar.  …A doua zi am și turat motoarele, ca niște moftangii cum suntem, și ne-am pus pe desproprietărit până-n morții lui de stat hoț, de nu mai pridideam. Nici nu știam la ce să ne înfigem mai întâi: la bănci, la întreprinderi, la hoteluri, la rafinării ori crescătorii, la mine și bazine, la bazele sportive ori de tratament, ori la stațiuni in integrum?! Oricum, l-am curățat rapid de ce era mai de soi. Mare lucru n-a mai rămas după noi. Și bine i-am făcut! De ce să-l fi lăsat?…Și cui? Plus că nimeni pe lume n-ar fi reușit asemenea trebușoare și să se bucure în continuare, de atâta respect din partea boborului…
–  Ăsta da, conducător, se minunează iar părintele, nițel invidios, ștergându-și barba sură de un firicel de grăsime.
–  Las’ că nici cu al vostru nu ne e rușine, sare politicianul!  Parc-ar fi din aceeași familie. Stai așa, că mi-am amintit și de faza cu retrocedările. Aia cu „nu trebuie să se facă unora dreptate nedreptățind pe alții”. Ce bine le zise atunci, tare, să audă toată prostimea, să știe tot poporul muncitor cine-l apără de lepre! Și ce scandal au făcut proștii ăilalți, ce invidioși, mamă, măiculiță, exact ce ne trebuia! Pe loc au priceput vrednicii nostri că n-au vreme de pierdut dacă poftesc la reședințe luxoase, la vilișoare domnești, la ferme, lacuri, codrii, cam tot ce adunaseră alții prin locurile astea, în sute de ani, pe pământ sau în pământul sfânt al țării. Iar unde moștenitorii legitimi se-ncurcară în chichițele noastre birocratice, tradiționale, se găsi cum, cu cine,  trăiască cei vrednici! …Da și la cine să le paseze! Fie unor stră-strănepoți de a șaptea spiță, fie unora de aici, făcuți pe loc proprietari cu acte și ștampile. Hai, să nu ne facem că nu știm: orice politician sau primar care se respectă are prin parohie notari serviabili, avocați meseriași în stare să facă o hârtie. Cine nu poate, nu poate: ghinion! Ca să nu mai vorbim de ștabii bisericilor, că ăia pot da lecții…
–  Toarnă părinte încă unul, că vin ca aici am mai băut doar de Sfântu Mitică cel Nou când am luat câteva milioane de la o bancă a religiilor, falimentată și aia, ha,ha, ha… cu folos!
Râd amândoi să se spargă, încântați că-n gălăgia generală nu-i aude nimeni.
–  Drept să spun, ăl bătrân ar merita o statuie. Ori măcar o icoană la Biserica Mântuirii Neamului. Și, să nu te superi Prea Sfinția ta, da’ după câtă credință dovedește, și Mihai al varanului ar merita o cruce. Ar putea fi chiar pildă pentru unii frați ortodocși, continuă politicianul
–   Lui Mihăiță al varanului, poate, dacă va vrea sfântu sinod, da’ ăluia bătrân, cu revoluția, nu-i putem face icoană, deși merită. Dacă nu s-ar fi dat ateu, îl luam la noi și-l hirotoniseam, cugetă cu voce tare Prea Sfinția sa. Ori măcar, îl făceam călugăr.

–   Ha, ha, ha, cu papasha călugăr la voi, ne-am fi făcut rude…
–   Hi, hi, hi, părinței cu grade, cum se poartă la noi la patriarhie
–   Păi rude suntem, părinte, c-avem aceleași obiceiuri și tradiții,  că de-aia ne-ntâlnim prin biserici și mânăstiri la toate hramurile și slujbele electorale, iar acum, doar vezi, am trecut serios și la reforme…
–   Of, of, reforme fără bani nu se poate, că biserica e săracă și n-are cum să…
–   Las’ c-o rezolvăm și de-acu’ încolo cu ajutorul Celui de Sus, n-avea grijă. Ne ajutăm între noi, ce dracu! C-așa putem ajuta și poporul. Îl mai luminăm.

va urma…

NOTĂ
Satira de mai sus e țesută pe o întâmplare reală, auzită de la un geolog care făcea prospecțiuni în zonă. A avut onoarea să ia parte la chiolhanul ăla călugăresc dintr-un așezământ exclusivist, sub pază militară, destinat mărimilor și oaspeților lor, fiindcă se pricepea puțin la numismatică. Prietena amfitrionului găsise niște monede vechi și voia să știe ce valoare au. Drept mulțumire, îl poftise la masă.

29 octombrie 2014 at 13:24 93 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.662 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.662 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: