Posts tagged ‘cerinţe’

Vocaţia abramburelii

Vorbind serios, ministra Andronescu are nevoie de ajutor. Are nevoie de un  consilier şcolar care s-o facă să-nţeleagă că pentru orice elev şcoala trebuie să-nceapă de la ideea de utilitate a ceeace învaţă. Mai concret, formarea lui ar trebui să corespundă dorinţelor, veleităţilor dar şi posibilităţilor sale în concordanţă cu cerinţele, nevoile societăţii. În caz contrar e ca şi cum cineva care face inventarul într-un laborator şi-ar imagina că va rescrie chimia deşi habar n-are de valenţele carbonului. Faptul că dorinţele şi posibilităţile profesionale ale doamnei ministru se confundă cu realizările ei politice explică de ce nivelul dumneaei de înţelegere se orientează strict spre dorinţele partidului pe care-l slujeşte, dorinţe cu totul diferite de nevoile societăţii. De imposibilităţile jenante în care doamna a continuat să împingă sistemul pe care-l conduce nu mai e nevoie să amintim. Toate astea seamănă izbitor cu industrializarea  politică en-gros plus chimizarea ideologică a învăţămîntului dictată până mai ieri din două celebre cabinete de muzeu totalitarist. Dar înainte de a fi înţeles ca fundament al formării tinerei generaţii chiar termenul de vocaţie, la rândul lui, ar trebui reabilitat şi reconectat la criterii şi valori. Asta pentru eliberarea lui de trista asociere cu parvenitismul găunos ca  „vocaţie”  a multor cleptopoliticieni & sindicalişti, vechi şi noi, în rele, deopotrivă. Dar şi de vocaţia înţeleasă ca aliniere, înregimentare, de vocaţia de „turmă” sau de vocaţia ca modă. Într-un teritoriu al formelor fără fond, vocaţia abramburelii generează în continuare o lume de carton. Acei puţini care au ajuns, mai devreme sau mai târziu, indiferent de condiţii şi greutăţi, să-şi respecte vocaţia constructivă, nu reuşesc să schimbe mai nimic. Nici migrările vocaţionale care au urmat ieşirii  din planul de producţie socialist de cadre, în condiţiile haosului din anii ’90, n-au contribuit la necesara reechilibrare  socială, uneori chiar dimpotrivă.  Să recunoaştem, totuşi, că excepţiile sunt cele care au reuşit să creeze în orice vreme şi regim ceva durabil şi folositor. Lor le datorăm funcţionarea cu chiu cu vai a societăţii actuale în ciuda permanentelor încercări de demolare de care are parte. Mai ales că excepţiile înşile sunt şi acum, de regulă, supuse unor atacuri pe măsura „vocaţiei” demolatorilor. Vorbind de „grosul  trupelor”, însă, lucrurile nu stau deloc mai bine ca mai-nainte! O lume de funcţionari cu vocaţie  de bolovani în drum, de popi cu vocaţie de  negustori, de medici cu vocaţie de funcţionari, de negustori cu vocaţie de hoţi. Destui profesori cărora le-ar sta mai bine după tejghea sau poliţişti şi  jurişti, după gratii. Jurnaliştii cărora vocaţia trăncănitului şi a bârfelii le-au ocupat activitatea cerebrală au invadat mai toată  media. Cum ratarea programată a vocaţiei umane ţine de resorturile „ştiinţifice” ale construcţiei artificial echilibrate a „societăţii multilateral dezvoltate” în care  doamna Andronescu pare să fi rămas prizonieră, mă întreb dacă o consiliere, aşa cum am arătat la începutul articolului, ar avea vreun efect asupra dumneaei. Dar chiar presupunând că s-ar întâmpla asta,  fără respectarea nevoilor de ansamblu ale societăţii efectul va fi insignifiant. Autoreglarea va deveni funcţională, reparatorie şi constructivă, abia când orientarea învăţământului va fi parte din reorientarea întregului sistem politico-social-cultural în direcţia opusă orizontului mental-partinic al doamnei ministru.

6 august 2009 at 01:32 27 comentarii

„Servici”

Miroase a pardoseală de ciment udă. De la parter la etajul IV, petele umede arată că scara tocmai a fost spălată. Şi, mai anunţă, că se apropie sfârşitul lunii. Într- o zi, maxim, două,  va suna la uşă o doamnă zâmbitoare, între două vârste şi roşie-n obraji, ca să-şi încaseze drepturile băneşti. În fiecare lună cerinţele-s un pic mai mari, dar nu cu mult. Din când în când aminteşte, politicoasă, şi de un spor necesar pentru detergent, mop, găleată…
Îi deschid, curioasă, mai ales, să văd, nu suma pe care o cere de astă dată,  ci pălăria pe care o poartă cu ocazia asta. Pentru că de fiecare dată apare în altă costumaţie şi cu altă pălărie. Interesant, mi se pare, că deşi toate-s puse la-ntâmplare pe dumneaei, efectul e destul de artistic! Şi tare vesel! În preajma sărbătorilor, mai ales, când toată vecinătatea face curăţenie şi ordine, doamna de servici e mai des văzută.  Rotofeie, îmbujorată, salută-n dreapta şi-n stânga,  numai zâmbet, purtând după ea câte un sac plin cu hăineturi şi, desigur, cu o pălărie nouă-n cap. Pe urmă, vreo două, trei săptămâni scările rămân uscate.
– Nu vrei să ne laşi programul de curăţenie jos la afişier? Îmi dă ghes reflexul meu „managerial” s-o întreb mai deunăzi. Zâmbeşte larg şi mă asigură de hărnicia ei şi de calitatea detergentului. Poartă o pălăriuţă cochetă gri, cam mică pentru capul ei acoperit cu o claie de păr făcut „permanent”.
– Doamna de la trei îmi dă de fiecare dată cinci lei în plus, adaugă pe un ton de recunoştinţă şi respect pentru doamna de la trei şi de aşteptare reverenţioasă în ce mă priveşte.
– O doamnă adevărată! Zâmbetul i se lăţeşte pe toată faţa. Da’ nici dumnevoastră nu..
Nu-i dau nici un ban în plus, ba o mai şi întreb, cam nepoliticoasă, cine a angajat-o şi în ce condiţii.
-Ei, lăsaţi, răspunde, io-s femeie bună şi-mi văd de treabă şi aşa…
Nimeni nu ştie cât îi dă fiecare şi cât va cere rândul viitor. Vom afla la momentul potrivit când scara va fi din nou udă de sus până jos. Nimeni nu ştie cine e, nici când şi nici cu ce ocazie a apărut. Dar de ce atâta curiozitate? Tocmai am făcut ordine prin dulapuri şi debara, aşa că  sunt pregătită pentru sfârşitul lunii.  Mă aştept să avem parte şi de un detergent mai bun, mai parfumat. Mai ales că am pus în bagajul respectiv şi o pălărioară nostimă.

Up-date

Aud, ieri (din întâmplare, amuzantă chestie!) că misterioasa noastră doamnă de servici face curăţenie la trei din cele cinci imobile din această zonă. Că, de curând, are încă un servici, ca menajeră a unui domn singur, văduv, mereu bine dispus şi roşu-n obraji, dintr-un bloc vecin, cu care s-a  împrietenit. Asta n-o împiedică să-şi vadă de toate îndatoririle cu aceeaşi conştiinciozitate. „Ce să-i faci”, oftează plină de înţelegere fără să-i piară zâmbetul de pe faţa rumenă, jovială, umbrită de o pălărie tinerească, una vânătorească, „munca-i muncă”.

23 mai 2009 at 15:52 74 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.390 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.390 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: