Posts tagged ‘Constantin Noica’

„Cum e cu putinţă ceva nou ?”

„M-am gândit într-o zi la o vijelioasă revoluţie populară împotriva legii gravitaţiei.” scria Constantin Noica în „Mathesis sau bucuriile simple” prima lui carte, publicată în 1934. Cuvinte care după aproape un secol au o semnificație tulburătoare.

Și mai departe: „N-ar fi frumos?„Jos mecanica lui Newton!” „Nu mai vrem să atârnăm. Lumea ar ieşi la balcoane. S-ar vărsa poate şi sânge ()  „Cu puţină strategie, viaţa poate fi transfigurată. Am putea să o trăim pe un plan mai vast.() Dar lucrurile acestea le pierdem atât de uşor din vedere. Ne aruncăm în viaţă, ne adâncim până-n gât în fapte particulare şi uităm, în schimbul unui destin provizoriu, destinul nostru cel vast”.

„Atunci când nu găseşti eternitatea în tine () n-o mai găseşti nicăieri. Cum îţi poate da gustul eternităţii un lucru care se sfârşeşte? Şi în genere: orice act se sfârşeşte, non-actul nu sfârşeşte niciodată.” () Nu spun să stăm întru totul” citesc mai departe „deşi susţin că nu trebuie să activăm în mod deosebit. Între a sta şi a activa există un termen mediu: a trăi lucrurile ca şi cum le-ai practica ()

„Aţi observat” întreabă Noica, „că bolnavii, oamenii săraci () şi posibilităţi puţine de viaţă în ei, ştiu ce vor? Ei au un sens al lor, un idealism al lor şi ştiu în ce Dumnezeu să creadă. Pe când oamenii bogaţi în viaţă, oamenii sănătoşi, oamenii puternici, întârzie în bunurile lor şi nu mai dau nimic. Creaţia, sensul, ideea sunt ale omului sărac”.

„Cum e cu putinţă ceva nou?” Întrebarea leit-motiv care transcende opera filozofului.

„Să nu te pierzi în faţa bogăţiilor vieţii. Să nu te laşi făcut () Ar trebui să încercăm, odată, o rezistenţă împotriva istoriei, împotriva curgerii, împotriva vieţii joase. Poate că nu e atât vorba de ales între istorie şi adevăr, dar trebuie ales, în orice caz, între istorie şi ordine, între istorie şi geometrie” () …”Să instaurăm bucuriile generale, mai simple şi mai vaste. În locul spiritului istoric, în care primează destinul, durata specifică şi moartea, să aducem spiritul matematic, în care primează creaţia liberă şi veşnicia”.

***
Goodbye to Gravity – The Day We Die
Nu suntem numere, suntem liberi, suntem atat de vii,

Pentru ca ziua in care cedam este ziua in care vom muri!”

 

Anunțuri

8 Noiembrie 2015 at 18:39 3 comentarii

Constantin Noica: Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românesti

„Eminescu a venit cu mâna plina înaintea nefiintei. Ratacit, nemângâet, ca un suflet fara parte, exact asa cum spunea omul Renasterii despre om cum ca e fiinta ce n-are partea ei, poetul nostru si-a primit lotul, traind pe masura acestuia, în marginile, ba chiar în nemarginile lui.”
Darul ce ni s-a facut prin Eminescu? A aparut în lumea noastra un om care-a înteles sa fie om deplin. Cineva care n-a vroit sa fie al doilea.
…”Nefiinta aduce totusi odihna. Eminescu, neodihna. Nu ne putem odihni în el. Intreg evantaliul lui de deschideri catre lume si cultura se strânge pentru noi într-o inima, care bate. Carui popor i s-a facut darul acesta? O constiinta mai buna, o spusa mai buna si exemplara, au desigur câteva mari popoare si culturile lor. Dar câte din ele au cu-adevarat o inima?” () „Caci nu de judecat critic, de catre noi, este acum Eminescu, ci de asimilat într-un fel, ca o constiinta de cultura de dindaratul nostru de la folclor si pâna la stiintele pozitive, devenind astfel constiinta noastra mai buna, sau poate mustrarea de constiinta a oricarui intelectual, care-i vede necuprinsul, adica sinteza însasi.” () „Dar nu e vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui, de comorile plutonice retinute sau sistemele de filozofie posibile e vorba de tot; de spectacolul acesta extraordinar pe care ti-l da o constiinta de cultura deschisa catre tot.”
*
UP-date
Revelatoare este ideea lui Noica privind momentul prim al unei culturi, şi anume, acest moment are loc „în ceasul unic, când limba nu este deplin formată şi spiritul culturii nu este încă definit”. Aşa a avut loc cu Homer, Dante, Shakespeare, Cervantes, iar la noi cu Eminescu. Rezultă că nu vom avea un al doilea Eminescu, el devenind arheul graiului şi culturii noastre. Gânditorul de la Păltiniş conchide: „Nu de judecat critic de către noi, este acum Eminescu, ci de asimilat ca o conştiinţă de cultură, devenind astfel conştiinţa noastră mai bună, sau poate mustrarea de conştiinţă a oricărui intelectual, care-i vede necuprinsul”.
„Din caietele lui Eminescu – laboratorul unui mare creator, pot naşte oameni şi creatori”, afirmă Noica. Arheul reprezentat de aceste manuscrise, ar putea modela conştiinţele româneşti. Pot naşte oameni deoarece calitatea fundamentală a operei eminesciene este etica, o etică a nobleţei şi a sacralităţii. Şi generează creatori prin forţa fertilizantă a ideilor sale poetice polarizând către sublimitate. Căci, scrie Noica – „o singură universalitate în adânc îi este dată omului : deschiderea, pietatea faţă de tot”. În unul din aforismele din Jurnalul de idei, Noica scrie: „O naţiune se poate educa printr-un om – Eminescu – şi chiar printr-un singur cuvânt – întru”. Reunind cele două idei – în acest timp al confuziei şi al cataclismelor valorice – ne putem reeduca întru Eminescu, întru unicitatea universului său spiritual. A citi un mare poet există mai multe grade de percepţie, diverse nivele de adâncime. Cel mai la suprafaţă rămâne un critic care face disecţii şi emite verdicte cu aerul justiţiar atoate priceput. Pentru a înţelege pe Eminescu sau Hölderlin trebuie fină sensibilitate poetică unită indisolubil cu deschidere filozofică. Aşa au făcut cu Eminescu, între mulţi alţii, Nicolae Iorga, Dumitru Caracostea, Rosa del Conte, Constantin Noica, Svetlana Paleologu-Matta. Aceştia s-au apropiat de Eminescu nu cu bisturiul, ci cu „simţul intelectului”, de care vorbeşte Grigore Palamas, cu „simţul spiritului”, din concepţia lui Origen, care pătrunde dincolo de raţiune. Scrierile lui Noica despre Eminescu constituie o lecţie de viziune şi vorbire despre o mare creaţie. Iar afirmaţia sa culminativă este aceasta: „Cu numele lui magic deschidem toate porţile spiritului.” Dar unii dintre contemporanii ceasului întunecat de astăzi au pierdut cheia. Dacă au avut-o vreodată.

Surse:
http://www.mihaieminescu.ro/critice/noica.htm
http://www.alternativaonline.ca/Tezesiantiteze0905.html

15 Ianuarie 2011 at 11:55 78 comentarii

Constantin Noica: MATHESIS SAU BUCURIILE SIMPLE

Schiţa pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou” este titlul tezei cu care, în 1940, Constantin Noica obţinea titlul de doctor în filozofie. Nu cunosc conţinutul tezei cu acest titlu atât de incitant, în schimb, din „Mathesis sau bucuriile simple” prima lui carte apărută cu şase ani mai-nainte (un salt în necunoscutul lucid cum o denumeşte chiar Noica) desluşesc un  fir dominant al gândirii sale transmis şi noii  generaţii de intelectuali români cărora le-a fost mentor.
Noica, filozoful în devenire la vremea aceea, distingea culturile geometrice de cele istorice în care primează destinul, prin ordinea, constructivismul şi imanenţa lor.  Plecând de la ideea că Immanuel Kant, idealistul şi formalistul, reprezentant al acestui tip de cultură, „trebuie dus mai departe în planul vieţii până la exces”  Noica sugerează că astfel se poate prefigura, cultural, „miracolul omului care se-ntâlneşte cu soarta sa, o soartă ridicolă, fiindcă „omul lui Kant, moral fiind, e ridicol, cultura lui e ridicolă”(…), fiind, paradoxal,” cea mai înaltă înţelegere a vieţii ca istorie. Un ridicol înţeles, cu veselie, doar de divinitatea de dincolo de lume.”
S-au spus multe lucruri frumoase, emoţionante la sărbătoarea culturală de luni, 13 iulie, la Sibiu, prilejuită de aniversarea unui centenar de la naşterea filozofului, unicului nostru filozof (creator de Scoală filozofică). O  observaţie   mi se pare demnă de reţinut: Constantin Noica nu are discipoli în sensul creaţiei filozofice pe care a lăsat-o în spaţiul ” ordinii, constructivismului şi imanenţei” culturii de tip geometric. Aceia cunoscuţi ca ucenici ai lui care i-au stat în preajmă, au lăsat mărturii( cunoscutul Jurnal de la Paltiniş) dar nu au dus mai departe filozofia noiceană, ca şcoală.
„Aţi observat” întreabă Noica, că bolnavii, oamenii săraci (…) şi posibilităţi puţine de viaţă în ei, ştiu ce vor? Ei au un sens al lor, un idealism al lor şi ştiu în ce Dumnezeu să creadă. Pe când oamenii bogaţi în viaţă, oamenii sănătoşi, oamenii puternici, întârzie în bunurile lor şi nu mai dau nimic. Creaţia, sensul, ideea sunt ale omului sărac”. Şi, mai departe: ” Să nu te pierzi în faţa bogăţiilor vieţii. Să nu te laşi făcut (…) Ar trebui să încercăm, odată, o rezistenţă împotriva istoriei, împotriva curgerii, împotriva vieţii joase. Poate că nu e atât vorba de ales între istorie şi adevăr, dar trebuie ales, în orice caz, între istorie şi ordine, între istorie şi geometrie” (…) …”Să instaurăm bucuriile generale, mai simple şi mai vaste. În locul spiritului istoric, în care primează destinul, durata specifică şi moartea, să aducem spiritul matematic, în care primează creaţia liberă şi veşnicia”
Interesant faptul că „geometria, matematica” termenii folosiţi de Noica în  1934, în sensul constructivităţii elementelor spirituale legate de ordine şi creaţie, se regăsesc, într-un fel, în  „a fi proactiv”!  Curentul,  de sorginte americană, devenit şcoală în lumea occidentală (cu largă cuprindere, de la exigenţele spirituale ale self-managementului până la fundamentul etic al managementului social-economic) considerat fiind indispensabil construirii unei culturi&civilizaţii  bazată pe valori.  Probabil că, mai devreme sau mai târziu, într-un spaţiu geografic sau altul, într-o formă sau alta, spirite lucide „fac saltul în gol” reiterând principiile indispensabile elementelor perene din arhitectura civilizaţiei umane.
„O valoare care nu te consumă” spune Noica despre gratuitate. „De care spiritul are nevoie. „Tot ceea ce e bun, odihnitor, senin, lucid în artă, a fost creat aşa”. Dincolo de asta, există şi aventura inutilă. Excesul inutil.
„M-am gândit într-o zi” spune Noica referitor la asta, ” la o vijelioasă revoluţie populară împotriva legii gravitaţiei. N-ar fi frumos? (…)  „Jos mecanica lui Newton!” Sau: „Nu mai vrem să atârnăm”. Lumea ar ieşi la balcoane. S-ar vărsa poate şi sânge (….)
„Cu puţină strategie, viaţa poate fi transfigurată. Am putea să o trăim pe un plan mai vast… (…) Dar lucrurile acestea le pierdem atât de uşor din vedere. Ne aruncăm în viaţă, ne adâncim până-n gât în fapte particulare şi uităm, în schimbul unui destin provizoriu, destinul nostru cel vast” (…)
„Atunci când nu găseşti eternitatea în tine (…) n-o mai găseşti nicăieri. Cum îţi poate da gustul eternităţii un lucru care se sfârşeşte? Şi în genere: orice act se sfârşeşte, non-actul nu sfârşeşte niciodată.”
„Nu spun să stăm întru totul” citesc mai departe „deşi susţin că nu trebuie să activăm în mod deosebit. Între a sta şi a activa există un termen mediu: a trăi lucrurile ca şi cum le-ai practica (…)”
Mathesis e până la urmă o pledoarie pentru a face ceva cu viaţa, „să n-o lăsăm pe ea să se facă singură”
Descopăr în cartea lui Noica scrisă în 1936 şi o lămurire pentru „a fi sau a nu fi anonim”, chestiune care, cum ştim, a generat reacţii stranii din partea unor intelectuali actuali cu referire concretă la spaţiul virtual.
„N-ar trebui să ştim întotdeauna cine sunt oamenii dimprejurul nostru. Dacă i-am lăsa fără niciun nume şi fără nicio fişă, atunci am avea un sentiment de vagă universalitate în raporturile cu ei. Există ceva de fiinţă în genere în noi, un vast şi nobil anonimat, care constituie demnitatea noastră de a  a fi”.
Dar ăsta e un aspect, poate, mai puţin important faţă de alte chestiuni de (re)descoperit în Mathesis, prima sa carte apărută, şi premiată, în urmă cu  şaptezeci şi cinci de ani, în care gândirea tânărului Constantin Noica, se situează, cel puţin în unele aspecte,  mult deasupra unor nume de referinţă ale culturii româneşti actuale.

15 Iulie 2009 at 13:55 29 comentarii

CONSTANTIN NOICA RUGAŢI-VĂ PENTRU FRATELE ALEXANDRU

Postat de tibi, în „biblioteca din chioşc”

Nu cred că este necesar să-l prezint pe gânditorul şi omul Constantin Noica. Cine a avut curiozitatea sa afle cite ceva despre domnia sa, a şi făcut-o; iar cine nu, nu şi nu e nici-o supărare. Se ştie că singurul zeu căruia Noica I s-a închinat, a fost „zeul culturii’. De aceea  este surprinzător acest titlu al unei frumoase cărţi, pentru modul său de gândire

– RUGAŢI-VĂ !

Prefaţă

“Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, o mănăstire de maici din Moldova a fost ocupată de trupele sovietice biruitoare. Maicile au căutat refugiu în alte locuri. La întoarcerea lor au găsit în altar un bilet pe care stătea scris :
‘Comandantul trupelor care au ocupat mănăstirea vă declară că a lăsat-o neatinsă şi vă cere să vă rugaţi pentru sufletul său’.
De atunci, la fiecare serviciu religios este pomenit numele lui Alexandru. Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru! Roagă-te şi tu cititorule, căci numele nu priveşte doar pe comandantul trupelor victorioase
– dar, ce ai făcut între timp frate Alexandru ? Ţi-ai petrecut zilele în închisoare, sau ai devenit un non-conformist ? Ai robit ca ceilalţi în câmpul muncii, sau ai scris cărţi şi le-ai trimis în străinătate ?
– ci numele îi priveşte pe ceilalţi fraţi Alexandru, biruitori nesiguri şi ei. Rugaţi-vă pentru Alexandru din China, dar nu uitaţi pe fratele Alexandru din Statele Unite; rugaţi-vă pentru cei puternici de pretutindeni, pentru cei ce ştiu, fizicieni, matematicieni, şi supratehnicieni, dar care nu mai ştiu bine ce ştiu şi ce fac, pentru cei ce posedă şi dispun, cu economiştii lor cu tot; rugaţi-vă pentru cei ce rătăcesc prin viaţă fără cultură, dar şi pentru cei ce rătăcesc în cultură; pentru omul European care a triumfat asupra nevoilor materiale, pentru omul modern care va triumfa asupra naturii şi a bunului Dumnezeu. Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru !
”Ce-ar mai fi de spus după o astfel de introducere ? Chiar, Noica ce-ar mai fi avut de relatat în această carte, suplimentar faţă de această superbă punere în temă , care cuprinde cam tot ce-ar fi de spus ?
“Când un învingător îţi cere să te rogi pentru el, înseamnă că-ţi oferă Victoria sa “! Asta mai e de pus ! El nu are cum să folosească  această victorie pentru că ştie că vremelnic fiind, această victorie nu poate să-i folosească la nimic în lipsa ta, cel învins.
“Nu mai are importanţă, de la un moment dat, ce vor statele şi stăpânirile de tot felul în faţa persoanei umane […]; aceasta a intrat într-altă creştere, sub o altă lege!”

Cartea descrie o parte a detenţiei dintre 1958 si 1964 pe care Noica a suferit-o alături de aproape întreaga elită a ţării noastre România, după consolidarea pe deplin a regimului comunist, ilegitim si criminal. Experienţa despre care Noica refuza să vorbească. Dar iată, experienţa relatată în acest volum, aparut în 1990 la Humanitas, fosta Editură Politică. Palidă reparaţie morală. Palidă, dar cu atât mai necesară.Cartea este scrisă în spirit creştin, parcă anume izvorâtă din îndemnul martirilor care au pierit în temniţele comuniste :
“Să nu ne răzbunaţi !”
Ei adevăraţii ‘sfinţi deghizaţi în puşcăriaşi ştiau că Victoria le va aparţine, fie şi postum.
“-V-au bătut nu-i aşa ?
– Da! consimt eu, după o ezitare […]
– De ce v-au bătut ?
-M-au bătut fără motiv!”
De fapt, anchetatorul avea un motiv întemeiat : Noica refuzase să ia o ţigară de la el ! Îl sfidase ! Şi sfidându-l pe el, sfidase întreg sistemul noii orânduiri luminoase, chezăşia fericirii întregii umanităţi, aici pe pământ, nu aiurea în cine ştie ce rai post-mortem!Nu se poate relata, relatarea cuiva care a fost întemniţat. Iar relatarea suferinţelor îndurate absolut nejustificat, în temniţele comuniste, este cu atât mai greu de relatat. Este imposibilă această relatare. Ce să povesteşti din relatările trăite pe viu mai întii ? Convertirea la creştinism a evreului Steinhard ? Reeducarea în spiritul noilor vremuri ? Experimentul Piteşti, unde victimele deveneau la rândul lor călăi ? Exterminările de la Aiud, Sighet, Gherla, Poarta Alba şi cine mai ştie pe unde ? Holocaustul de la Canal ? Faptul că închisorile comuniste deveniseră cele mai importante Universităţi din ţară, unde se învăţa pe ascuns orice, de la teologie la filosofie, de la cultură greacă şi romană la întreg şirul de împăraţi chinezi ? Nu ştiu. Dar ştiu că deţinuţii trebuiau să înveţe un lucru elementar :
“comuniştii judecă prost, dar condamnă bine !
Pe măsură ce în exteriorul infernului comunist, protestele internaţionale se intensificau,condiţiile de detenţie se îmbunătăţesc !!!
“Astăzi ni s-au dat în loc de 100 gr. de pâine, 125! […] Cele 25 gr. de pâine în  plus, nici măcar nu înseamnă eliberare. Nu înseamnă nici măcar calorii destule, dar, […] atârnă greu şi hrănesc bine !
“Deţinuţii încep să fie văzuţi şi de câte un medic. Asta în eventualitatea că vor fi puşi să-şi îmbunătăţească detenţia, prin muncă. Pentru că nu e aşa ? “ARBAIT MACHT FREI !”
Dar dacă scapi prilejul şi vrei să te consulte un medic pentru că chiar te simţi rău, primeşti răspunsul cuvenit :
“ – Prostule, dacă n-ai cerut la schimb; acum stai şi boleşte până mâine!”
A doua zi, Noica avea să fie operat.
“- Cred că scapă!” l-a auzit pe chirurg ca prin ceaţa.
Şi a scăpat.
În convalescenţă, ca nu cumva să se plictisească, a trebuit să conspecteze Operele Complete ale lui Marx si Engels. 17 volume, plus alte cinci de Istoria Filosofiei scoasă de sovietici şi tradusă în româneşte.
Dar într-o bună zi, deţinutul Noica a fost convocat tocmai de colonelul care îl luase în primire cu ani în urmă.
“- Ce aţi face dacă aţi fi liber ?
Mi-a trecut prin cap să răspund :
‘aş citi cel de-al 18-lea volum din Marx si Engels’ , dar m-am temut să nu mă considere provocator !
Noica a cerut o ţigară ! După care, a fost înştiinţat :
“Mâine veţi fi liber.”
Înainte de a pleca, Noica avea să-şi amintească versurile lui William Blake:

‘There is a smile of Love
And there is a smile of Deceit,
And there is a smile of smile
In Which these two smiles meet.”

Peste ani, Noica avea să-l întâlnească pe colonelul respectiv, pe stradă. Au vorbit câteva minute. Colonelul ţinea un debit de tutun şi trăgea un picior. Peste alţi ani, despre colonelul acela nu se va mai şti nimic. Fusese doar o unealtă a altor ticaloşi, cu adevărat mari. Noica avea să devină un arhetip cultural, inclusiv prin “Şcoala de la Păltiniş”.
Cine fusese învingător ?
Fratele Alexandru desigur !
–  Rugaţi-vă pentru Fratele Alexandru.
–  El este adevăratul învingător prin care lumea se mai poate salva!

11 Iunie 2009 at 18:42 102 comentarii


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,755 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.347 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,755 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: