Posts tagged ‘corul de ga-ga-uri’

Capitoliul sub asediul justiţiarilor

Nicicând internetul, această agora buruienoasă, n-a fost mai făţiş împinsă-n antibăsescism! În ani de zile n-am văzut mai mare desfăşurare de indignare, de ultimatumuri, de demonstraţii de „conştiinţă” feisbucistică, de apeluri crunte pentru salvarea justiţiei de ea însăşi şi de ai ei, concomitent cu somaţii şi, mai ales, cu tragerea la răspundere a trădătorului-coabitator de la Cotroceni, câtă a încăput, de câteva zile, în spaţiul virtual. Ai putea crede că fără acest trădător, justiţia ar fi fost mult mai justiţie şi statul de drept, un reper al verticalităţii între statele lumii. Pontaficându-se, cum zic acuzatorii săi, a făcut praf tot ce au construit justiţiarii patriei. Aşa stând treaba, putem spune că revoluţia din ianuarie 2012 a fost doar un promo al marii revoluţii, a celei de acum, a justiţiarilor, din mai 2013!…

Numai ca justiţiarismul nu e cavalerul salvator al justiţiei! Dimpotrivă! Justiţia i-ar lua scara. I-ar anula vanitatea. Justiţiarismul ăsta nu are nici o asemănare nici cu cel robinhoodian. Mai curând e rodul unor orgolii exacerbate activate de anumiţi stimuli. Indiferent de motorul care-l pune in mişcare, odată pornit generează condiţiile pentru manipulare şi manipulatori. Generează confuzie si lipsa de încredere. Justiţiarismul devine promotorul arbitrariului, al individualismului, desigur în numele colectivităţii. Al subiectivismului, desigur în numele obiectivităţii. Arbitrariul crează, în schimb, condiţii optime oportunismului. …Profitorilor politici! Revigorează conflicte fără a da soluţii şi fără a lua în considerare diversitatea intereselor din spatele lor. Valurile de reactivitate, resentimentele acoperă raţionalitatea şi echilibrul şi-aşa precar, al comunităţii. Justiţia îşi pierde puţinul prestigiu câştigat cu eforturi uriaşe. Şi abia acum, realmente, e pusă-n pericol.

Societatea devine descurajant de  nevrotică. Refuză înţelepciunea, chibzuinţa. Ăsta pare să fie şi scopul! Justiţiarismul este o atitudine caracterizată de agresivitate şi mânie. Niciuna din aceste stări, chiar îndreptăţită, nu e proactivă, ci distructivă. Justiţiarul caută orice pretext ca să-şi impună punctul de vedere. Nu suportă să-şi piardă influenţa! Exagerează, amplifică, inflamează, sperie-  găseşte resurse şi-n piatră seacă, dacă trebuie. Nu face analize, n-are viziune, n-are soluţii. Nu e creativ, ci regurgitiv. Nu e războinicul romantic din cărţile de aventuri, din filmele de capă şi spadă ori westernuri. Nu e nici Moise, nici Gandhi. Justiţiarul pune etichete, dă sentinţe şi aprinde fitile. Uneori, poate, fără să-şi dea seama, e împins să facă asta. Fiindcă are o dizabilitate esenţială: cecitatea produsă de vanitate. Chiar onest fiind, n-are cum controla şi, mai ales, cum asuma efectele demersurilor sale. Dar nu asta-l interesează! Aparent, activarea resentimentelor colective ar trebui sa însemne un suport pentru justiţie. Numai că e exact invers: reculul atacului justiţiar loveşte-n justiţie şi prin asta- e afectată, odată-n plus, societatea. O societate care  se repolarizeză, ale cărei energii sunt absorbite într-o absurdă şi nocivă încăierare.

Energiile sociale captate în sensul satisfacerii unor vanităţi nu pot face nicicând bine.  Se pot da destule exemple concrete-  se văd limpede pe net, dar exact asta nu vreau! Mă rezum la a spune că, dacă într-o legendă gâştele au salvat capitoliul, pe aici e  invers: corul iresponsabil de ga-ga-uri i-ar veni urgent, de hac. În spiritul justiţiarului, la nevoie, răul trebuie stimulat!…  Ca să vadă lumea cine are dreptate.

12 mai 2013 at 12:22 67 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.390 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.390 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: