Posts tagged ‘Crăciun’

Seara de ajun

Să ne amintim de prospețimea zăpezii, de fulgii care se topeau pe obrajii noștri îmbujorați la săniuș, de căldura de acasă!… Să regăsim Crăciunul din copilărie, emoția din noaptea sfântă, plină de lumină și iubire! Să ne regăsim bucuria cu care primeam daruri și, mai ales, dăruiam bucurie.
Crăciun fericit!

Anunțuri

24 Decembrie 2016 at 12:15 17 comentarii

Crengulin: Însemnări din Iraq (4)

Postat de Crengulin în „Grădina Publică”

Pe soţul colegei l-am întâlnit pe aeroport în Houston, hotelurile erau destul de aproape, după câteva ore ne-am reîntâlnit pentru a merge la mallul de peste drum de hotelul în care locuiam. Într-o aripă a acestui mall se desfăşura şi trainingul nostru. Era chiar vinerea neagră de după Ziua Recunoştinţei, magazinele erau vraişte, înghiţiseră americanii toate ofertele. La ieşire din mall auzim vorbindu-se româneşte, măi să fie, nu-i ţară în care să nu găseşti un român! Foarte amabili, domnii, erau de prin Ploieşti, aici lucrau la nişte sonde. Ne-au luat cu maşina pe la alte magazine, în căutarea altor super oferte. A doua zi, sâmbătă, am ieşit în Downtown, cu L, mare mirare în autobuz, noi eram singurii albi. Apa la apă şi peştele la peşte, am vizitat aquariumul. Am vrut apoi să urcăm într-o clădire mai înaltă, să vedem oraşul, dar, weekend fiind, toate erau închise. Duminică seara a sosit şi CM, din România, n-a avut timp să se dezmeticească bine că a doua zi am şi intrat la training. Poze, formulare, cuvântări, una două a trecut ziua. Motelul la care trăsese AC fiind destul de departe de centrul de training, i-am propus să doarmă la mine, aveam două paturi şi locuiam foarte aproape de centru. Asta fiindcă marţi de dimineaţă trebuia să mergem la analize. Dar mai întâi am luat autobuzul firmei şi ne-am repezit la motel să-şi ia nişte lucruri. La întoarcerea urmând să luăm un autobuz local. Motelul fiind aproape de autostradă, am traversat şi am luat-o în sensul opus de mers în speranţa că vom găsi o staţie de autobuz. Am tot mers, după o vreme se termină trotuarul, dă-i înainte prin iarbă, nici urmă de staţie. Întrebăm la un magazin- Aaaaa! Trebuie s-o luaţi în direcţia opusă! Hai înapoi, măi frate, şi nu desculţi, prin iarbă. Însfârşit ajungem în staţie, cam dubioasă zona, impresie confirmată de un individ cu care am schimbat două vorbe. Tipul, în costum, se întorcea de la servici, „cam periculos pe aici, ce căutaţi?” Părea c-o sfeclisem, o maşină cu geamurile deschise şi muzica la maxim se apropiase de noi, m-aşteptam ca dintr-un minut într-altul să coboare tatuaţii cu o armă şi să ne ia la întrebări, când, apăru şi autobuzul! Am răsuflat uşuraţi, ne-am lecuit de ieşit seara pe jos. A doua zi, marţi, cu noaptea în cap, hai la analize. Ne-am suit iar în autobuz, drum bun, nu zdranga-zdranga, dar am mers aproape o oră ca de la Bucureşti la Ploieşti. Locul respectiv era tot în Houston, oraşul, de mărimea unui judeţ în România, se întindea pe o rază de zeci de km. Proba eliminatorie, controlul antidrog. Dacă nu treceai nu mai cheltuiau bani pentru alte analize, ci doar pentru un bilet -dus- spre casă. Clinica medicala era improvizată într-un fost hangar părăginit. În această hală care arata ca vai de ea se găseau rulote pentru fiecare specialitate. Toată ziua la rînd, sânge, plămâni, ochi, aparat dentar, ADN, cam tot ce îţi poate trece prin cap. Mallul de lânga hotel purta numele de Greenspoint dar chiar acolo am aflat că mai are şi un nickname ce îl merită cu prisosinţă: gun’s point. Asta fiindcă un nene supărat pe prietena lui care lucra într-un magazin, venise cu arma încărcată!… rezultatul?… Doi oameni mai puţini. Când ne-am întors de la analize, încă mai era poliţie în zonă iar mallul era închis. După a alte câteva zile de training,în lunea următoare, instruiţi şi cu analizele făcute, eram gata de plecare în Iraq. CM avea un frate în Houston, în fiecare seara venea să-l ia la el acasă. După ce am terminat trainingul şi-a luat tălpăşiţa cu totul, lăsându-se-n seama mea să-l informez dacă apare pe lista de plecare.

…Pe alte liste am mai găsit două nume româneşti, T C… escu şi D M…. nu. Pariu că sunt români, întreb la recepţie, nuuu, nu se poate să vă spun numărul camerei dar pot suna. „Ţârrr! Ziua bună! Aaaa! Tu eşti C”, îmi spune o voce românească, auzisem de la H că eşti pe aici. DM lucrase pentru aceiaşi firmă, AMD, în Iraq dar în Baghdad. De la dl H care se transferase din Al Asad în Baghdad auzise că eram şi eu la Houston. Spre seară am dat şi de celălalt român, şi el fost AMD-ist, într-o altă bază. Amândoi ajunseseră la training cu o săptămână în urma mea. În fiecare seară mergeam la apel sperând că va fi strigat şi numele meu. Vizitasem cam tot ce era de vizitat prin Houston, başca un orăşel la malul oceanului, Galveston, cu fratele lui CM, mai departe nu puteam pleca pentru că în orice moment puteam ajunge pe lista de plecare. Cei doi români care ajunseseră în Houston după mine, au plecat înainte de Crăciun, chiar când ne dăduseră o veste neplăcută: cine va pleca după 31 decembrie va trebui să semneze un alt contract cu un salariu redus. Totuşi, după câteva zile s-au răzgândit: şi dac-am am fi plecat după 1 ianuarie, în 2008, contractul ar fi rămas la fel. Dar tot stăteam ca pe jar: dacă or să se răzrăzgândească? Am petrecut Crăciunul în hotel cu CM, am avut o crenguţă de brad, câteva portocale şi ciocolată. Cadoul de Crăciun a venit mai târziu: 29 decembrie, ziua decolării. În 30, a doua zi am ajuns în Londra şi după câteva ore de aşteptare ne-am îmbarcat în avionul de Dubai. După miezul nopţii, în ultima zi din an, am aterizat în Dubai. Până la urmă dracul nu era aşa de negru, avioanele spre Iraq erau pline, noaptea de revelion o puteam petrece acolo. Cu un coleg din Honduras am vizitat mallul cu pârtia de sky, downtownul cu zgârie nori iar aproape de miezul nopţii am ajuns pe plajă, lângă Burj Al Arab unde am admirat un spectacol impresionant cu focuri de artificii. Pe 1 ianuarie am ajuns în Iraq, începeam treaba ca oamenii gospodari, din prima zi a anului. Şi să vezi ce n-a văzut Bagdadul: a nins pe la începutul lui ianuarie. A doua zi scria-n ziare că a nins după nu ştiu câte zeci de ani, copiii şi tinerii nici nu văzuseră zăpadă până atunci.

18 Februarie 2012 at 20:19 75 comentarii

Ştefan Hruşcă: “Linu-i lin şi iară lin”

Postat de tibi în „biblioteca din chioşc”

Cred ca a trecut in zbor mai bine de un sfert de secol de cind il ascult pierdut in visare pe acest valoros muzician de exceptie, care cinta si ne incinta cu glasul sau cald, inconfundabilul Hrusca. Stefan Hrusca, maramureseanul voinic, cu plete balai si ochii albastri ca peruzeaua, a irumpt in sufletele noastre cu un melos sfisietor, „Ruga pentru Parinti”. Este singura concesie pe care sint in stare sa o fac unui bard, ca autor al acestor versuri. Revin la Hrusca. A redimensionat folkul intr-un duo de exceptie impreuna cu Seicaru. Vasile Seicaru. Va amintiti ? Acum cinta singur. Fiul de osean nascut in micuta localitate Borsa, a cucerit lumea intreaga. Stabilit in Canada, vine in fiecare an acasa de Craciun, in Romania, sa ne mingiie sufletele cu colindele sale. Am fost sa-l vad si sa-l ascult impreuna cu sotia si cu baiatul meu, pe 19 decembrie la Sala Polivalenta din Bucuresti. O sala mai degraba mizerabila. Scena, este decorata in graba in stil kitch, cu niste pinza de un alb indoielnic, sugerind zapada, caci afara este o ninsoare viscolita, si cu niste orori de plastic sugerind perenitatea brazilor. Niste ghirlande din care se revarsa jocuri de lumini, incheie decorul. In stinga scenei, este instalata o orga electronica. In dreapta, bateria percutionistului. In centru, un microfon inalt, la care se va produce Hrusca. Publicul umple incet, incet, sala. Hrusca intirzie. Nu prea mult. Nerabdator, publicul aplauda.  Luminile din tavanul salii, incep sa se stinga. Pe un fond sonor in crestere, de orga  persuasiva, apare Hrusca si incepe sa se reverse peste asistenta un mini-potpuriu : “ Am venit aici la voi, cum e datina la noi” , ‘Sculati gazde nu durmiti” , ‘Si colinda nu-i mai multa, sa traia cine-o asculta” , Asta-i seara, de Craciun” . Vocea lui Hrusca se amplifica treptat, sala aplauda cucerita. Muzica tace. Hrusca : “ Buna seara Bucuresti ! Va multumesc ca ati venit sa va intilniti cu colinda stramoseasca. Va rog sa colindati impreuna cu mine”. Si incepe ! “Cerul si pamintul, cerul si pamintul” deschide fericit concertul. Apoi, firesc, urmeaza un colind din Maramu’ ! Trece imediat, la “liru-i lin si iara lin, frunza verdeeee de pelin”! Sala, aplauda. La “Scoala gazda din patuuutz’ sala reia refrenul – Zooorile daaaalbe ! Atmosfera este splendida ! Hrusca pluseaza : “Crestinilor, voi astazi, veniti, la Viclaim” ! Sala este metamorfozata. Hrusca domoleste putin : “ Afara ninge linistit” ! Chiar ninge afara ! Stie Hrusca ce spune ! Urmeaza un melos calm : “Pe strada din Viclaim”, la care publicul da replica: “Iisus, s-a nascut, in seara de Craciun” ! Luminile din tavan, scalda publicul cind acesta reia refrenele binecunoscute. Din nou, atmosfera este mirifica ! Urmeaza : “ O, ce veste minunata” – aplauze prelungi. Percutionistul este discret, orga in crestere usoara de tonalitate. Hrusca domina cu vocea sa ampla, publicul este pur si simplu vrajit ! Superb! Hrusca amplifica : “ Corindele, corind” ! Percutionistul creste in intensitate, dupa care tacere. Hrusca isi prezinta colaboratorii, doi dascali de instrumente, din Arad ! Mai urmeaza o melodie noua cel putin pentru mine, dupa care Hrusca, vizibil emotionat , anunta : “ Drumul meu a inceput cu un cintec = Ruga pentru parinti, pe versurile – si o spune aproape in soapta – lui Adrian Paunescu”. Publicul aplauda prelungit ! Are si de ce ! “Ruga pentru parinti” este una dintre cele mai frumoase poezii, iar interpretarea lui Hrusca va sfida vremea si vremurile ! Aceasta melodie superba va fi reluata, cintata si aplaudata, multa vreme dupa ce noi, Hrusca, Paunescu, nu vom mai fi pe acest pamint …  Hrusca pluseaza : “Saraca, inima me, saraca, inima me’ !” in ropote de aplauze, percutionistul amplifica; sint realmente momente de magie, iar publicul reia refrenul “ hai, hai inima, hai!” Firesc, Hrusca declama :” eu mi-s pui de morosan!” Superb ! Dupa care, revenim la colinde : “ Trei pastori se intilnira, trei pastori se intilniraaa” , iar publicul reia in cor : Raza soareluuuui, raza soarelui … In aplauzele publicului, in fata scenei se aduna un manunchi de copii! Hrusca merge mai departe cu “Deschide usa crestine” ! Publicul participa entuziasmat ! Urmeaza un colind cules de la o matusa de a sa. Apoi. “Coborit o coborit”, iar publicul incanteaza refrenul : “ Raiule gradina sfinta ! Povesteste Hrusca despre un unchi de-al sau, om falnic, morosan cu chica ! – zice Hrusca – Chica, nu plete ! Un cuvint aproape uitat – nici fii-miu nu-l stie. Asta e! L-a aflat macar amu’. Melodiile se succed. De-abia am timp sa le consemnez. Dupa o tzipuritura cu Leru-i, urmeaza promisul colind pentru copii : “ Marut margaritar”. publicul reia refrenul. Observ foarte multi copii in sala ! Citeva sute de tinci sub 10 ani, sau pe aproape ! Splendid ! Bravo parintilor lor ! Hrusca ataca alte si alte colinde. “Izvor izvoras” , “Asta-i seara de Craciun” … Hrusca zice dupa fiecare cintec aplaudat, “multam fain”. Apoi, destainuie : “ cel mai frumos cadou pe care il poate primi un artist, este energia pe care o primeste de la public, energia care este sufletul salii “ Splendid spus ! Firesc, publicul aplauda indelung.  Urmeaza colindul flacailor care amina nunta pina dupa post : Junelu’. Apoi, “ Soare luminos si-un Craciun frumos”! Chiar frumos ! Dar cum toate lucrurile frumoase trebuie sa aiba si un sfirsit, acesta vine pe fondul altui colind superb ” Ziurel de ziua”. Si cu o oratzie tipic maramureseana. Reia impreuna cu publicul refrenul din Ziurel de ziua. Se aprind luminile. Sala, in picioare, aplauda. Hrusca, vizibil emotionat, se inclina, arata catre cei doi instrumentisti-artisti-dascali, pune mina in dreptul inimii sale generoase si o ofera publicului. Ce ar mai fi de spus ? Au trecut citeva ore de magie. La sfirsit, baiatul meu se inghesuie si obtine un autograf de la Maria Sa, Marele Hrusca. Undeva, la coada cozii formate de doritorii de autografe, sta linistit Victor Ciorbea. Si el vrea autograf. Priveste in jur nelinistit : nu il apostrofeaza nimeni ? He he heeee ! Cine are ochi pentru el ? Nimeni! Toata lumea are sufletul plin de reverberatia colindelor lui Hrusca. Iesim afara, unde ninsoarea viscolita a luat in stapinire inceputul de noapte de iarna. Cui ii pasa de frig ! Avem sufletele incalzite ! Chiar ca nu mai conteaza ! Craciun Fericit !

up-date

Crăciun cu pace şi bucurie în suflet vă doresc, prieteni şi vizitatori, de aproape şi de departe. Vă mulţumesc pentru  conversaţiile plăcute, pentru muzică , versuri şi atmosfera prietenească. Pentru discuţiile aprinse ca şi pentru glume, pentru „ceaiurile aromate”, pentru tiriplici, pentru pomii mereu verzi şi în floare şi animăluţele simpatice. Pentru personalizarea acestui loc pe gustul fiecăruia din voi. Cu voia voastră ne revedem în 2010.  LA MULŢI ANI!

Nora

20 Decembrie 2009 at 18:14 116 comentarii

Reţeta de cozonac

Făina, vreo cinci kilograme, se cerne şi se lasă, împreună cu drojdia, într-un vas mare, de seara până dimineaţa. Tot cu o zi, două înainte se face şi programarea…frământătorilor. De fapt se înţeleg ei între ei după oarecare ciorovăieli iscate mai ales de prima parte, aceea matinală şi mai dificilă. Dificilă pentru că trebuie să te scoli înaintea celorlalţi. În plus, în faza asta, pînă se leagă cât de cât, aluatul se lipeşte într-una de mâini şi de vailing. Neplăcut. Operaţia se petrece între ora opt şi nouă în ajun de Crăciun. E nevoie de cel puţin trei perechi de braţe vânjoase care-şi predau ştafeta unul altuia după câte cinsprezece minute de lucrat în forţă. Mai-nainte are loc ritualul spălării mâinilor, legarea zdravănă a şorţului la spate şi acoperirea capului cu o cipilică în loc de bonetă. Apoi, în încurajările asistenţei, se dă startul. Nu e concurs dar e nevoie de galerie. Sclipesc blitzurile (De vreo doi, trei ani se permit şi aparatele de fotografiat). În final, cel de al treilea frământător sau, mai rar, chiar al patrulea, bate zdravăn aluatul. Dacă face băşici operaţia a reuşit perfect. Pe urmă, în timp ce aluatul creşte, creşte pe muzică de colinzi de la radio, în căldura plăcută ce vine de la cuptorul aprins, mai să te apuce somnul. Doar cât o părere fiindcă bucătăria e tot mai însufleţită, intră ba unul ba altul. Uneori nici aluatului nu-i prea convine circulaţia asta. Ceva mai târziu apar, pe rând, mai întâi Maria, apoi Stela. Sunt parte indispensabilă a sărbătorii. Avem timp să bem o cafea şi un pahar de vin. Ziua fiind ploioasă şi întunecoasă aprindem ghirlandele cu lumini de la ferestre. Ne întrerupem puţin din treabă şi poveşti ca să aruncăm o privire pe fereastră afară unde ţiganii regelui Cioabă veniţi din Turnişor cu „capra” fac mare hărmălaie cu alămuri şi tobe. Nu cântă rău! Pe alocuri amintesc de inflexiunile orchestrei lui Goran Bregovics. În fine, primii cozonăcei ornaţi cu bucăţele de nucă se văd din ce în ce mai rumeni prin fereastra cuptorului. Mirosul trece dincolo de graniţele bucătăriei şi ale apartamentului. Pregătim masa pentru a-i alinia frumos în ordinea scoaterii de la copt. Ceasul arată aproape trei. De undeva din vecini se aud glăscioare de copii care colindă. – Am venit după miros, auzim vocea veselă a Andrei. Apoi şi a maică-si, Arina. Bucătăria e plină. Cineva deschide uşa şi colindul copiilor de la intrare ne amuţeşte pe toţi pentru moment. Primii cozonaci au şi dispărut, aşa fierbinţi. Urmează seria doua. Nu-i prea sănătos, zice Stela şi râde răsunător. Frământătorii s-au retras în altă încăpere de unde se aud râsete, muzică şi tropăieli. Mai vin şi alţii ai casei. E seara de ajun. Haloul strălucitor al ghirlandelor de la geam a devenit mai intens. Pe neştiute ploaia s-a transformat în valuri strălucitoare de ninsoare. O pulbere jucăuşă din ce în ce mai deasă luminează noaptea.

21 Decembrie 2008 at 16:13 8 comentarii


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 890,617 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.358 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 890,617 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: