Posts tagged ‘criză’

O criză cât o amendă pentru domnii comisari de la agenţia de mediu.

Intr-o emisiune la tvr1, cred că era în noaptea de vineri spre sâmbătă, în săptămâna trecută, pe tema Copşa Mica, cel mai poluat loc din Europa, comisarul general al Garzii Nationale de Mediu(nu ştiu dacă am reţinut corect titulatura) făcea apologia…legii care permite funcţionarea marilor poluatori. Din când în când, spunea domnul comisar general, li se dau amenzi. Garda de mediu nu doarme, îşi face datoria. Protocolul, de-acuma ştiut, mai cuprinde, pe lângă onorarea amenzilor şi înscrierea conştiincioasă în hârtii a acestor activităţi, reînoirea periodică a angajamentelor din programele de conformare, sub o nouă semnătură. Evident, asta nu-nseamnă altceva decât că aceiaşi poluatori vor plăti aceleaşi amenzi, aceloraşi indivizi care vor consemna rezultatele monitorizării ş.a.m.d. Un fel de cooperativă în care o lege a mediului…face legea! Mai concret, legea pare a fi aplicată, după cum reiese din discuţie, în folosul poluatorilor şi a celor care-i controlează! Locuitori bolnavi de saturnism, otrăviţi cu cadmiu, intoxicaţi cu bioxid de sulf, procent ridicat de malformaţii în rândul noilor născuţi, un număr record de copii cu retard intelectual si debilităţi diverse, ca să nu mai pomenim de starea animalelor si vegetaţiei, toate astea expuse destul de direct, chiar la ora aceea târzie din noapte când probabil prea puţini urmăreau o astfel de emisiune, îl deranjează vizibil pe comisar. Supărat, îşi întrerupe interlocutorii apelând la argumentele…legii! Legea spune, legea hotărăşte…Ce ? Să condamne la boli cronice şi la moarte prematură o populaţie?…Dar „uzina morţii” le dă de lucru, spune domnul comisar! Adică ajută oamenii să supravieţuiască! Pe măsură ce emisiunea se derulează ies la iveală alte şi alte aspecte, de altfel ştiute bine atât de localnici, cât şi de autorităţi. Cum pe parcursul unei zile cantităţile de noxe emise sunt variabile, măsurarea lor ţine cont de asta, avându-se grijă să se înregistreze cantităţile din momentele de minim şi, din cînd în cînd, cu instalaţiile oprite. Prin urmare, valorile, spunea domnul comisar răsfoindu-şi hîrtiile , sunt mari dar nu chiar atât de înspăimântătoare! Întrebaţi, locuitorii din zonă aminteau faptul că noxele erau eliberate în cantităţi mari, hoţeşte, după căderea întunericului! Pe tot parcursul nopţii, dar şi dimineaţa, mai ales pe ceaţă, aerul devenea irespirabil! Tristă emisiune! O mulţime de cazuri dramatice expuse de medici, cercetatori, ziarişti, localnici. Niciunul nu părea să-l impresioneze pe comisar. Nici condamnarea copiilor, încă dinainte de a se naşte, la dizabilităţi şi frecvent la malformaţii. Aşa că dl. comisar general reia placa cu monitorizările, evaluările şi, mai ales, cu amenzile. În ultimul minut al emisiunii s-a lămurit şi secretul amenzilor: câte amenzi, atâtea sporuri pentru domnii comisari!
Dacă aş face o comparaţie cu codul rutier, ar fi ca si cum accidentele, chiar şi cele mortale, se rezolvă cu amenzi. Cu condiţia să fie suficient de multe ca agenţilor de circulaţie să le revină şi lor ceva sporuri din afacerea asta.

În final, aflând că, temporar, fabrica de noxe, boli, moarte şi bani(nu se ştie câţi şi pentru cine, în afara patronilor) a încetat activitatea, se deduce că garda de mediu cu comisarii ei plătiţi din banii contribuabililor inclusiv ai celor care au murit prematur sau au parte de suferinţe cronice, a rămas fără o parte din sporuri.

Rămân întrebările: De ce o astfel de emisiune se face abia acum, când criza a pus, cel puţin deocamdată, capăt emisiilor otrăvitoare? Şi, de ce, în general, asemenea probleme grave, de distrugerea habitatului şi a condiţiilor de viaţă normală, par a nu avea rezolvare decât în declaraţii şi în hârtii?

Despre ceva asemanator scrie si aici

Informaţii suplimentare aflati de aici

24 februarie 2009 at 14:36 18 comentarii

Şansa instabilităţii.

Proporţională faţă de totalitarismul ceauşist din care n-a plecat demult şi pseudouninominală faţă de democraţia de tip capitalist, societatea noastră, la ora asta, e asemenea unui fier, dacă nu cald, cel puţin călduţ. Un fier care mai poate fi bătut. Modelat şi stabilizat ceva mai bine decât în prezent. Asta fiindcă vorbim de un sistem instabil. Definit, de altfel şi jurnalistic, prin termenul „criză”, repetat obsesiv şi cu obstinaţie supărată şi supărătoare. Tocmai de aceea, apariţia la orizont a unei crize autentice, o criză mondială, nu mai produce cine ştie ce spaime pe la noi. Pe cetăţeanul obişnuit care, obosit după o zi de muncă, află de la ştiri că tocmai a trecut dintr-o criză în alta, n-are cum să-l sperie. Nici dacă e adevărat. Un sistem instabil, atipic, ca tot ce se petrece pe la noi, are, însă, şansa de a se corecta înainte de a intra în stabilitate. Mai exact, să ajungă într-o formă cât mai aproape de normalitate. Pentru că instabilitatea nu înseamnă doar agitaţie, nemulţumire, turbulenţe care răscolesc mâlul şi aduc gunoaie şi putregaiuri la suprafaţă. Nu înseamnă numai nesiguranţă, ci reprezintă dorinţa de a crea posibilitatea refacerii corecte a unui sistem malformat. Încă, din fericire, nestabilizat. Primejdia de care am scăpat în 2004, era stabilizarea sistemului în starea de atunci. Ar fi fost ca şi cum ni s-ar fi sudat un picior rupt cu călcâiul în faţă! Ceea ce ar fi presupus că singura posibilitate de a mai merge normal, era ca piciorul cu pricina să fie rupt, reaşezat şi sudat corect. Exclus! Să nu mai vorbim de revoluţii ca şi cum n-am fi în cunoştinţă de cauză. Ştim la ce a dus comedia tragică cu piciorul pus în ghipsul antirevoluţiei, nu de aşa ceva avem nevoie. Instabilitatea mai accentuată în ultimii doi ani, marcată de presă cu refrenele „conflict, lupta între palate, natură conflictuală, toţi sunt la fel” este dominată de strădania permanentă a adepţilor sudării strâmbe a viitorului ţării, de a bloca „factorii perturbatori”. Dar şi de calitatea umană, proastă a unor susţinători, politici sau nu, ai însănătoşirii ei. Oferindu-şi public exemplul personal de suficienţă, de încremenire în oglinda admiraţiei nelimitate de sine, par mai curând potriviţi cu o ţară malformată de aroganţa şi ipocrizia dorinţei de a parveni în „high life”. Fie şi prin mijloacele tabloidizării, care, nu-i aşa, crează idoli şi modele! În aceste condiţii, prins între forţe contrare şi insuficient de sigur pe forţele lui, nu se ştie ce va face doctorul electorat peste o săptămână. Adepţii mersului naţiei în cârjele corupţiei cu mîna întinsă după bani UE, au inventat nenumărate forme de obstrucţionare, pe care, poate, istorici detaşaţi de politic le vor analiza peste un timp. Una din inovaţiile cu rol de blocaj s-a vrut a fi şi nou lansatul, VU. Unicat mondial. Ceeace nu e în măsură să ofere un prognostic sigur şi benefic, pentru stabilitatea viitoare. Vom mai fi martori şi la altele. Toate în favoarea „liniştii sociale”. Şi desigur, a absenteismului.

23 noiembrie 2008 at 18:34 9 comentarii

Articole mai noi


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.682 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.682 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: