Posts tagged ‘degradare’

Apele din Ditrău

Evenimentele recente de la Ditrău mi-au adus în minte cea mai neconformistă reprezentație pe care am reușit s-o văd în 2016 la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, „Apă de mină”, parte a „Trilogiei minelor”. Scrisă în 2013, piesa lui Csaba Szekely aduce pe scenă o țesătură tragică de situații fără ieșire, dintr-o zonă minieră dezafectată, uitată în sărăcie, din secuime. Dramele unei comunități pauperizate, anchilozată în mentalități deformate pe care le acceptă cu resemnare. În fața spectatorilor se derulează în toată urâciunea lui șocantă, tabloul dezolant al degradării unei comunități rurale supraviețuind în izolare&ignoranță. Cu reacții brutal de sincere, exprimate frust dar urmate dezolant de recăderea în resemnare, cu izbucniri episodice de revoltă candidă care nu duc și la acțiuni de eliberare a personajelor victime. Supusă bisericilor rivale locale, catolică și reformată, ambele la fel de imorale, comunitatea le acceptă ipocrizia&abuzurile și decade odată cu ele. Resemnare care anihilează tragismul situațiilor. Povestea, pe cât de veridică pe atât de revoltătoare, nu te-ar prinde totuși, dacă n-ar fi prezentată de tânărul dramaturg într-un registru briliant, nonconformist, cu un umor tăios, ca un laser.

Din discuțiile libere post-spectacol ale autorului&regizorul&actorilor cu publicul, am înțeles că regizarea piesei a fost declinată de primul regizor, apoi și de al doilea și încheiată, într-un sfârșit, de al treilea, nu rețin cum îl cheamă. Actorii au jucat admirabil, au intrat perfect în pielea personajelor, aș fi pus pariu că sunt de etnie maghiară, abia după spectacol am aflat că distribuția era în întregime românească. Am reținut și faptul că piesa s-a bucurat de un succes răsunător la Tg. Mureș, Budapesta și New York. Nu stiu însă dacă s-a jucat și în comunități rurale din categoria respectivă, din secuime și din toată țara (condiții  de același fel produc probleme similare și-n alte locuri) unde ar fi avut un rost semnificativ. Poate nu i-ar fi amuzat pe localnici, dar rolul educativ, impulsionarea schimbărilor de atitudine, ar prima succesului de o seară. Comunitatea din Ditrău o dovedește.

1 februarie 2020 at 22:32 2 comentarii

… Şi o trimitere la alte locuri şi alte timpuri.

Nu le place plantatorilor de subcultură şi anticultură apelativul „moguli”? De fapt nici nu-l merită. Se poate apela la istorie pentru a vedea argumentele! De ce ar fi mai potrivite, însă, pentru stăpânii întreprinderilor de comunicare şi „culturalizare” în masă, „titlurile nobiliare” sugerate mai-nainte? Etimologia termenilor cere, poate, o explicaţie. În loc de asta, îngăduită fie-mi o trimitere în alte timpuri şi alte locuri. In vremea renaşterii civilizaţiei europene (ca să nu mergem până la moguli) dincolo de angrenarea în luptele pentru putere şi influenţă, bogate familii nobiliare s-au dedicat operelor de binefacere care au îmbogăţit cultural şi social lumea  din vremea lor, dar mai ales de după ei. Opere fabuloase, inegalabile, au intrat în patrimoniul omenirii datorită unor asemenea nobile preocupări.  Fără Borghese şi Medici, de pildă, familiile fondatoare ale Renaşterii italiene, atât ascensiunea civilizaţiei Europei de Vest cât şi cultura lumii ar fi fost mult mai sărace. Personalităţi iubitoare de cultură şi de cetate şi-au câştigat renumele şi celebritatea folosindu-şi averea şi influenţa în scopul susţinerii minţilor luminate şi a creaţiilor lor; investind în opere de binefacere pentru calitatea vieţii celor săraci; construind edificii inegalabile în oraşele Italiei şi nu numai. Personalităţi influente au adus la mesele lor gânditorii şi marii artişti ai epocii. Aşa a ajuns  Leonardo Da Vinci să îmbogăţească cultura omenirii cu geniul său; și Michelangelo să bucure lumea cu opere fabuloase; și atâţia alţi „luminători” să-şi pună în valoare harul şi talentul.
Câteva asemenea gesturi nobile şi binefăcătoare au existat şi în vremurile şi locurile mai apropiate nouă. Au rămas în umbră, prea puțin cunoscute și apreciate.
…Cum să-mi treacă prin cap așa ceva? Să fim serioşi. Fabulos îmbogăţiţii noştri mogulani şi şoboguli au cu totul altă viziune asupra rolului lor în epocă şi zonă geografică. Fără să mai intru în amănunte, amintesc doar de „gânditorii” care seară de seară „ne incendiază spiritul” şi de „artiştii” pe care-i sponsorizează din greu pentru a nu lăsa populaţia fără bucurii culturale (după chipul şi asemănarea lor, de altfel). Deh, de unde nobleţe? De unde cultură?…
Se mai întâmplă,totuşi, „să treacă de la ei”, şi să planteze demonstrativ, pe ici pe colo prin câmpurile lor producătoare de  toxine şi câte un răzor  mai normal. Ei, bine, cu aceste podoabe de faţadă nu reușesc decât să-şi facă mai vizibilă intenţiile reale de deculturalizare  şi marginalizare a societăţii  în care trăim, de a o împinge insistent în lipsă de respect de sine, de orizont, în degradare. Aspecte necesare, de bună seamă, exclusiv intereselor plantaţiilor lor.

5 mai 2009 at 22:21 228 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 929.427 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.450 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 929.427 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: