Posts tagged ‘diaspora’

Dați-i cezarului laikuri și democrației ce-i al ei

Până la a genera schimbări tectonice, mișcările din adâncuri produc mai întâi, vălurele simptomatice la suprafață. Media fiind cea mai sensibilă, undele ei arată cu destulă precizie, încotro bate vântul politic. Ciudat e că reașezarea mediei, cu cohorta ei de trolli și postaci obișnuită din perioadele de campanie, de data asta a intrat neașteptat de agresiv în acțiune abia după campanie, mai ales în primele luni ale anului. Exact perioada în care cei care sperau la o politică diferită au constatat că acest „altfel” înseamnă misiunea de a duce la capăt lucrul nefăcut bine sau neterminat din 2012. Cu sau fără implicarea directă a președintelui, noul regim politic instalat în noiembrie îi dă, vizibil, mână liberă lui VVP să-și planteze alți și alți pesediști găunoși în locul celor care și-au epuizat valoarea de întrebuințare (fie ca urmare a unor complicații juridice, fie din alte pricini tenebroase) și să ia orice decizie compatibilă cu misiunea mai sus amintită. Deși existau o mulțime de argumente faptice care sugerau încă din precampanie că n-ar fi exclusă o asemenea useleală, am sperat ca suspiciunile să nu se confirme.

A încheia în 2015 mizeria prin care a ajuns la putere USL în 2012 înseamnă cel puțin două lucruri: 1) continuarea subordonării printr-o așa zisă cooperare „pas cu pas” a instituțiilor statale care în felul ăsta și-ar compromite calitatea de funcționare autonomă și 2) continuarea celor două suspendări eșuate printr-o campanie în forță pentru debăsificare. În primul caz, se modifică în continuare după bunul plac, unele atribuții instituționale concomitent cu integrarea, utilă politic, a unor autorități autonome (ca de pildă intrarea STS în subordinea MAI) În al doilea caz, reușita deplină ar fi ca ex-președintele să se lase prins ca parte a acțiunii de demolare, aspect de care se ocupă intens mai toată media acestor zile. În fine, în paralel cu „misiunea”, justiția lucrează de trei luni la turația maximă, cu depășirea cifrelor de plan. Asta are sigur o parte bună, clasa politică se eliberează de lestul troglodiților care au urcat-o în topul corupției mondiale, iar cei care scapă o să-și poată relua politicile de rapt cu mai mare precauție. Angajamentele din campanie au fost date uitării, probabil înainte de a fi rostite. Diaspora se vede păcălită grosolan. În ăst timp, în țară, cantitatea de laikuri pare a fi invers proporțională cu judecata critică și nevoia de democrație funcțională.

15 Aprilie 2015 at 15:00 28 comentarii

România din diaspora, o putere transnaţională

Postat de Monica Voudouri în „Biblioteca cu prieteni”

Ieri am primit o scrisoare din Noua Zeelanda si un telefon din Lima. Prietenii mei sunt profesori universitari, în primul caz, diplomati, în cel de al doilea. Romani si unii si altii. Îmi trimit site-ul unei edituri. Si ma sfatuiesc sa comand prin internet o carte, aparuta în Romania recent. Lor le-a placut.

Alaltaieri am primit o scrisoare din Boston. De la un medic clujean, cercetator la un institut de studii celulare. Medicul  ma întreba daca am vazut în presa din Romania scrisoarea unui prieten de-al nostru comun. Despre o facultate din Iasi, unde treburile merg cam anapoda. Respectivul prieten fusese asistent la acea facultate. Acum, de vreo 7 ani, este cercetator la un institut de fizica plasmei din Nagasaki. „Crezi ca a facut bine ca a scris ce-a scris?“, ma întreba omul de stiinta din Boston. Prilej sa-l contactez pe cel din Nagasaki. Si sa aud, printre altele, ca s-a însurat. Cu o bursiera de-a lui, din Ukraina. „Sotiei mele i s-a parut normal sa iau pozitie“, m-a asigurat. „A citit deci articolul?“, întreb, întrebare naroada. „Desigur, întelege perfect romaneste, îmi spune. E dintr-un sat de la granita cu Romania. Dintr-o familie de hutuli. Dar ne-am cunoscut în Japonia.“ Mai acum cateva zile am primit un E-mail de la Cape Town. Avem acolo un prieten care a emigrat din Bucuresti  în urma cu vreo 30 de ani. Vine în Romania mai rar, fiindca lucreaza mult. Este arhitect. Si pictor de biserici. Bineînteles, ortodoxe, asta stie sa faca, fiindca a urmat cursuri de arta bizantina în tara. Cand am fost la el ultima data, în biserica în care tocmai lucra, slujba se tinea în limba greaca. Kirie!!! Kirie!!! Si printre picioarele enoriasilor se fugareau copiluti negri. „E o mare navala a populatiei africane spre ortodoxism, ne-a spus preotul grec. Fiindca Africa este deceptionata de catolicism“. Noi îl ascultam fara comentarii. Ce sa facem, adica? Venim doar din Grecia. Asa ca mai stim si noi cate ceva. Iar cand e  vorba despre biserica ortodoxa, lasam ochii în jos. Si privim prin colturi. „Ati vazut cum arata Spitalul Coltea dupa restaurare?, ne întreaba arhitectul din Cape Town. Mi-a trimis nepotul meu un documentar. Îl gasiti pe youtube, merita, e splendid“.

Nepotul arhitectului din Cape Town este computerist. A absolvit în Romania. Dar de cativa ani buni lucreaza pentru o firma din Anglia. Sase luni la Glasgow, sase luni în Calcutta. El ne tine pe toti în priza. Cat lucreaza ei pe acolo nu stiu, cert este însa ca „navigheaza“ din plin pe calculator. Si ne „butoneaza“ si noua tot ce vrei si nu vrei. Suntem deci, permanent în legatura unii cu altii. În cadrul unui segment social, ar spune omul de meserie din mine, adica sociologul. Un segment social, care s-a întins însa prin lume, ca o caracatita. Si tocmai asta este probabil diferenta cu care ne-au marcat ultimele decenii.  Segmentul social caruia îi apartinem nu mai salasluieste pe cateva strazi din cateva centre universitare dintr-o tara din Est. Un segment social bine determinat de altfel si acolo. Si si atunci. Fiindca ne stiam unii pe altii, într-o generatie, ne urmaream, traiam în cercuri profesionale, în care ne straduiam sa ne dovedim. Acum, aria s-a extins. Încercam sa ne dovedim planetar. Tot la nivelul unui anume segment social însa, fiindca niciunul dintre cei pe care i-am pomenit mai sus nu doarme întins pe jos în gara din Amsterdam în rand cu drogatii, nu fura portofele prin Paris si nu scoate cutitul la beregata batranilor, spargand case la Roma.

Ceea ce au adus nou însa ultimele decenii în segmentul nostru este faptul ca suntem multi. Si multi dintre noi, foarte buni. Diaspora intelectuala a dobandit constiinta de sine. Constiinta de sine profesionala, nu politica, asa cum se întampla cu diaspora de dinainte de 89, cand culoarea politica spunea totul. Si cand se pastrau legaturi doar în cadrul dictat de acea culoare politica. Acum, legatura este acolo unde te duce Google, unde te duce Yahoo. Si unde cineva îti spune ceva care sa te intereseze. În ultimele decenii, deci, tinem legatura unii cu altii. Asta este darul pe care ni l-a facut dezvoltarea mijloacelor tehnologice. Si, mai nastrusnic, tot datorita lor, fie ca suntem la Cape Town, fie la Nagasaki, stim pe ore si pe minute tot ce se-ntampla în tara. Din acest punct de vedere, tara stie mai putine despre noi, decat noi, cei plecati de decenii, despre segmental nostru social aflat în tara. Romania a devenit mai mare decat poate fi ea cuprinsa fara efort.

Profesionalismul celui din tara sufera fara sperante. Eu stiu ce scrie domnul Cristea Enache, dansul habar nu are ce scriu eu. Deci, eu stiind, ma pastrez în profesie. Dansul, nefiind interesat ce se scrie în limba romana prin alte parti, îsi pierde într-un fel obiectul muncii. Fiindca o parere avertizata despre mersul literaturii romane în momentul de fata nu mai poate pretinde sa aiba. Înainte de ‘90 a venit la noi un pictor din Romania. Iesise cu niste expozitii, luase si un premiu international, îl prostise cineva de cap sa ramana în Vest, si cum nu exista alta posibilitate de viza decat prin înmatricularea la o unitate de învatamant, s-a înscris din nou student, anul întai, la o facultate de arte plastice din Olanda. „De unde vii dumneata“, l-a întrebat la primul curs maestrul olandez. „Din Romania“, a spus omul si a dat sa completeze cu date din curriculum, atatea expozitii personale, atatea participari internationale, ba, chiar si un premiu. „Foarte bine, a spus maestrul grabit. De-acum încolo uiti tot ce ai învatat în Romania. Si înveti sa faci pictura ca noi“ „Sa uit? se întreba artistul nostru deconcertat, stand la mine pe canapea cu ochii rotunzi de uimire, si nevenindu-i sa creada ca n-ar fi fost vorba cumva de niscai naluci auditive. Sa uit? Cum se poate sa uit?“ A umblat cateva zile cu ochii rotunzi. Impiedecandu-se de atata nedumerire. Si dupa vreo saptamana s-a întors acasa. Astazi, daca i s-ar fi întamplat una ca asta stiu sigur ca n-ar mai fi avut sentimentul scufundarii corabiilor. Astazi la auzul unei asemenea ineptii, ar fi trecut-o pe Facebook. Si s-ar fi stricat de ras, cu unii si cu altii de pe pamantul asta, devenit dintr-odata prea mic. Fiindca, astazi, diapora si-a schimbat caracterul. A devenit o forta. O putere transnationala. Astazi, orice membru al oricarei diaspore stie ca el nu trebuie sa uite nimic. Ca tocmai pe acea memorie de fier e chemat sa cladeasca. Am meditat mult la aceasta întamplare, care mi se pare paradigmatica. Si am ajuns la concluzia ca cel mai grav lucru care i se poate întampla unei diaspore este ca, în cadrul ei, sa se întrerupa povestile unui neam.  Povestile mai vechi sau mai noi, duse mai departe, împletite cu ale altora, îmbogatite, transformate, dar neuitate. Nu mai suntem un copac, cu radacinile adanc   împlantate-n pamant, scria un sociolog  (nu spun care, fiindca nu vreau sa  spulber frumusetea observatiei în note bibliogafice si citate). Nu mai suntem un copac cu radacini în pamant, spunea, asadar, omul acesta inteligent. Ne întindem însa spiritual pe deasupra lumii, ca o Cale Lactee.

Monica Săvulescu Voudouri

Articolul a apărut în 8 decembrie 2011, în revista Cultura

Despre Monica Voudouri am vorbit  aici:
https://noradamian.wordpress.com/2011/10/09/monica-savulescu-voudouris-fetele-nikas-in-lumina-zilei-mare-si-alba/

11 Decembrie 2011 at 10:27 66 comentarii

Ana Ţuţuianu: Să vă fie ruşine!

Joi, 10 Decembrie 2009 01:13

De ieri, România are preşedinte, dar are şi o nouă problemă, are un nou ghimpe în spate care nu o lasă să evolueze şi acesta îl constituite DIASPORA. Aşa este zugrăvită în presa românească diaspora drept o CĂPŞUNĂ cu drept de vot!!! Şi asta fără pic de  respect din partea colegilor de breaslă de la Bucureşti!!! Chiar nu vă e ruşine?

Diaspora română a dat o palmă politicienilor români, a răsturnat rezultatul alegerilor 2009, şi-a spus cuvântul în ceea ce priveşte viitorul ţării pentru ultimii 5 ani, a înclinat balanţa voturilor şi acest lucru i-a prins pe picior greşit pe unii care nu dau „un ban” pe valoarea şi capacitatea românilor din străinătate. Da domnilor! Pe aceştia i-a prins pe picior greşit acest vot, pe cei care au crezut că dacă ne-au alungat din ţară, prin sistemul fără speranţă de trai, o să stăm cuminţi în colţ fără a scoate sunet!
A pleca din ţară, a fost un act de real curaj pentru unii care au trecut munţii pe jos mergând zile întregi fără să mănânce şi pe care vii îi ţinea numai speranţa unui mâine mai bun, ideal care în ţara natală continuă să fie o utopie. Act de curaj pe care cei care au stat la căldura căminului părintesc nu numai că nu îl cunosc, dar îl şi condamnă. Îl sancţionează şi huiduie fără a cunoaşte minimul necesar – că este nevoie de putere interioară enormă pentru a face asta! Dar… o vorbă înţeleaptă spune „să nu îi ceri omului ce nu îţi poate da!”. Ei bine ce să aşteptăm de la nişte oameni care nu ştiu ce înseamnă DIASPORĂ? Şi totuşi continuă să vorbească despre ea din scaunele lor calde de la Bucureşti. Să vă spunem noi domnilor ce înseamnă diasporă? Cu mare plăcere!
Diasporă înseamnă:
– oameni care au plecat de acasă şi se chinuiesc în străinătate pentru a oferi familiei ce dumneavoastră nu i-aţi lăsat să îi ofere,
– oameni care au lăsat locurile calde pentru că nu au vrut să se înjosească în anumite posturi, care nu au vrut să plece capul în faţa altora pentru a-şi păstra locul de muncă, – oameni care nu au vrut să îşi folosească rudele pentru a-i implementa în poziţii importante din structurile de stat pentru care nu sunt nici măcar pregătiţi,
– oameni care nu au BMW la poartă şi cer ajutor social de la stat,
– oameni care au vrut să îşi cumpere o casă pe care voi i-o vindeţi acum la preţuri mai mari decât în unele capitale europene,
– oameni care au vrut să fie apolitici dar pe care dumneavoastră îi politizaţi acum promiţându-le că le daţi în străinătate posturi pentru care nu puteţi decide şi pe care eu, personal, îi compătimesc,
– români care aici sunt plătiţi „în aur” de multe firme, dar care nu au nici o şansă de angajare în România dacă nu sunt susţinuţi,
– români licenţiaţi care muncesc drept ospătari ori constructori prin străinătate, ori chiar în agricultură (CĂPŞUNARI cu diplomă domnule! ca să vă dau alt subiect de denigrare),
– oameni care predau gratuit limba română ori dansuri româneşti copiilor noştri pentru a păstra limba natală, tradiţiile şi obiceiurile româneşti,
– oameni care fac muncă voluntară pentru prezentarea României în străinătate (subsemnata vă poate da multe exemple atât personale, cât şi a celor din cercul de colaboratori) fapte pentru care cei de acasă ne blamează…
– … şi multe altele… dintre care mai subliniez acum doar că… românii din diasporă sunt oameni care îşi cunosc lungul nasului, cu respect de sine şi care mai întâi de toate iubesc România.
Aceştia sunt românii din diasporă domnilor! –

< de care nimeni nu s-a interesat pentru că nu era un subiect hot. Compatrioţi despre care atunci când trimiteam o ştire la Bucureşti se pierdea prin sertare pentru că emigranţii români nu trebuie să fie şcoliţi! Conform celor oglindite de presa română, şi nu numai, până acum, aceştia trebuiau să fie nişte incapabili, nişte rataţi care au plecat pentru că nu se puteau afirma în ţară – dar bine o fac în străinătate, nişte infractori şi nu oameni crescuţi cu respect faţă de sine şi ţară, nişte surse de venit fără voce, nişte oameni care fac de râs România. Acestea erau şi ştirile care mi-ar fi fost publicate şi m-ar fi făcut cel mai mare ziarist român din Grecia dar pe care am refuzat să le scriu, aşteptând momentul dreptăţii, momentul în care 22 de milioane de români vor înţelege că situaţia e alta ori îi vom obliga să o facă. Ei bine, fac parte din categoria oamenilor norocoşi să trăiesc ziua asta. Şi mă bucură să văd înverşunarea de la Bucureşti. Păi că nu dă nimeni valoare diasporei ştiam, dar să nu dea importanţă nici proverbelor româneşti atunci cum zic ce spun grecii „Bine să păţiţi!”.
„Buturuga mică răstoarnă carul mare” zice un proverb vechi românesc, care se potriveşte de minune în România de după 6 decembrie 2009.
Şi pentru că e mai uşor să înlături buturuga din drum decât să o urci în căruţă şi să mergeţi împreună mai departe, mă dezgustă atitudinea unor oameni cu scaun la cap care lovesc acum în DIASPORĂ. Nu de alta dar trebuie să existe un vinovat pentru ceea ce se întâmplă. Cel mai simplu e să dai vina pe cel care nici măcar nu e acasă deci, nici nu se poate apăra decât să creezi echilibru şi armonie.  Într-adevăr diaspora a înclinat balanţa. Dar de ce? Pentru că românii din România nu s-au prezentat la vot, 40% dintre aceştia preferând să tacă. În situaţia în care aceştia s-ar fi prezentat la urne vocea diasporei nu ar fi fost auzită.
Şi atunci, pentru că aud aberaţii de genul, diaspora să nu aibă drept de vot, drept garantat prin Constituţie, vin şi subliniez că se doreşte anularea acestui drept pentru cei care fac uz de el, pentru că cei care nu merg la vot nu deranjează pe nimeni. Acesta este de altfel şi unul dintre puţinele drepturi care ne-au mai rămas! Ni-l luaţi şi pe acesta? Nu cred domnilor pentru că diaspora a demonstrat în 6 decembrie că ştie să ia atitudine. Şi atunci am încredere că aceasta se va uni şi va lupta pentru drepturile ei pentru că una e să nu vreau eu, alta e să mă obligi – sentiment pe care cei ce trăiesc în democraţii adevărate îl urăsc cu desăvârşire.
Şi acest lucru mă umple de satisfacţie pentru că am schimbat ceva, pentru că DIASPORA îi obligă acum pe politicienii români să îşi schimbe atitudinea cu care ne vor privi şi trata de acum încolo. Şi odată cu ei vreau să cred că îşi va schimba atitudinea şi poporul care ne vede ca pe o ruşine!
Şi pentru moment, pentru asta ar trebui să vă fie ruşine domnilor care anunţaţi că vreţi să ne luaţi dreptul de vot – să vă fie ruşine pentru sunteţi români ca şi noi!

Articol preluat de pe Romedia. gr prin bunăvoinţa lui Angel

12 Decembrie 2009 at 13:13 66 comentarii

Amintiri despre viitor

Despre presa tipărită se vorbeşte deja la trecut. În curând un accesoriu „vintage” spune CTP nedând nici un credit rolului eticii în migraţia consumatorilor de presă spre virtual, urmaţi, obligatoriu, de producători. Fenomenul are loc de ceva timp, nu-i nici o surpriză, nici măcar pentru cei din branşă care nu ştiu să deschidă un calculator, cum se lăuda mai deunăzi domnul Vântu, patronul mult mediatizat al unui imperiu  lăbărţat băgat în renovare.  Corecte observaţiile CTP,  asta e soarta presei, numai că are şi etica un rol în  acest proces, cel puţin de  catalizator calitativ al fenomenului. Nu întâmplător primul cotidian devenit hârtie de şters geamuri e „cotidianul”! Cât despre rezistenţa previzibilă a tabloidelor asta intră în altă categorie etică. Una privind defecţiuni cronice benigne legate de incultură şi educaţie precară. Se observă şi celălalt motiv desprins din lecţia prezentelor alegeri privind ofensiva presei în mediul virtual, ceva despre care, probabil, se va mai vorbi. Diaspora, da, a avut un rol hotărâtor (vai, ce supărător pentru artizanii infernalelor manipulări de presă!) mai ales datorită internetului. E de aşteptat, prin urmare, ca viitoarele trusturi de presă electronică să funcţioneze după rostul şi metodele celei scrise, incluzând, după interese, exersata folosire de semne alterate. După chipul, asemănarea şi interesele patronilor, slujitorii vor intra supuşi, nerăbdători, în rolurile redistribuite, într-un mediu mai nesigur, însă, mai liber şi mai pretenţios.  De pildă, orientarea rapidă a unor  scribi, voci publice  care par a fi  simţit că-i rost de promisiuni foşnitoare în vorbele mogulului dat în consemn la graniţă aduce aminte de stilul „crin”, un prototip de neîntrecut al versatilităţii lipsite de scrupule. Mă-ndoiesc, însă, că posturile de mare forţă mediatică preconizate a domina spaţiul virtual ale unor trusturi manipulatoare vor mai avea vreodată capacitatea de spălare pe creier a celor de până acum. Destui români din afară ar fi putut cădea pradă  vorbelor grele sau viclene, suficient de prezente şi până acum în blogosferă, dacă, din fericire, n-ar fi avut termeni convingători de comparaţie:  ce văd, aud şi învaţă în mediul nou în care trăiesc acum şi ce ştiu că se petrece acasă, în ţară. Au ales, deci, în deplină cunoştinţă de cauză. Cum vor face, treptat, toţi concetăţenii noştri indiferent unde traiesc.

10 Decembrie 2009 at 16:49 98 comentarii


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 886,238 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.314 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 886,238 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: