Posts tagged ‘dictatură’

Iran, vedere din avion

Istoria recentă a Iranului este istoria intervențiilor succesive ale jucătorilor puternici de pe scena lumii- britanici, americani, apoi și ruși, pentru petrol și control strategic în Orientul Mijlociu. Sub Reza Shah Pahlavi (ca și în Turcia sub Mustafa Kemal) Iranul cunoscuse un sfert de secol de reforme în toate domeniile. Lovitura de stat din 1953, dată de SUA-prin CIA (autorizată de Dwight Eisenhower) cu sprijin britanic (pentru interese comune legate de petrol și de controlul strategic al zonei) a răsturnat guvernul Mohammad Mosaddegh, ales democratic, împingând Iranul în mizerie și instabilitate. Țara se afla deja, de vreo doi ani, sub embargoul britanicilor care încercau astfel să-l facă pe Mosaddech să renunțe la legea de reducere a concesiunii terenurilor petroliere. Răsturnarea guvernului său prin lovitura de stat din 1953 a dus la Revoluția din 1979- cu suportul unei părți a populației(embargoul provocase o criză prelungită) și a unor elemente declasate plasate acolo de marii jucători amintiți. Șahul pro-occidental a fost detronat și monarhia înlocuită cu o republică islamică anti-occidentală. Ulterior, documentele doveditoare ale implicării protagoniștilor occidentali au fost, în mare parte, șterse.
Semnificativă observația lui William O. Douglas, Judecătorul Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite ale Americii, care a vizitat Iranul atât înainte cât și după lovitura de stat: „când Mossadegh și Persia au început reformele de bază, am devenit alarmați. Ne-am unit cu britanicii să-l distrugem; am reușit; și de atunci, numele nostru nu a fost unul onorabil în Orientul Mijlociu”.
Sub lovitura din1953, democrația abia pusă pe picioare din Iran s-a prăbușit pregătind terenul pentru dictatură. După revoluția din 1979 care a statuat republica islamică, civilizația&cultura Iranului au intrat pentru nu se știe cât timp, în declin. Iranienii trăiesc azi, ca și noi înainte de 89 sub Ceaușescu, în frică și umilință. Teren pe care a înflorit (și exportat constant) doar panislamismul&terorismul. Stăpânii câmpurilor petrolifere nu s-au dat bătuți, dimpotrivă, și-au adaptat metodele.
În 2000, Madeleine Albright, secretarul de stat american, a avut curajul să declare că intervenția brutală a SUA în afacerile interne ale Iranului din 1953 a constituit un pas înapoi pentru guvernarea democratică.  Majoritatea iranienilor consideră că lovitura de stat a demonstrat duplicitatea Statelor Unite, care s-a prezentat ca un apărător al libertății, dar nu a ezitat să folosească metode neonorabile să răstoarne un guvern ales democratic pentru a se potrivi propriilor sale interese economice și strategice“, lăsând loc terorii și dictaturii.
Cartea lui Kinzer „Toți oamenii șahului: O lovitură de stat americană și rădăcinile terorii în Orientul Mijlociu” a fost cenzurată în Iran prin eliminarea contribuției ayatollahului Abol-Ghasem Kashani la  lovitura de stat anglo-americană. Mahmood Kashani, fiul lui Abol-Ghasem Kashani, „unul dintre membrii de vârf ai elitei conducătoare de acum“-căruia Consiliul Gardienilor Iranieni i-au aprobat de două ori candidatura la președinție, neagă faptul că a avut loc lovitura de stat din 1953, spunând Mosaddegh s-a supus planurilor britanice de subminare a rolului clericilor șiiți.

Iranienii sunt prinși între ciocan și nicovală trăind în sărăcie și teroare sub dictatura ayatollahului Muhammad Ali Khamenei și a ultraconservatorului  Mahmud Ahmadinejad, într-o țară spoliată de resursele de petrol de către „prieteni”.

Momentul de trezire, de oroare și revoltă, produs de tragicul accident aviatic petrecut în țara lor „dintr-o eroare umană” acum patru zile zile ar putea fi „lebăda neagră” capabilă să-i urnească din această strâmtorare nefericită din istoria lor.

Surse

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/fundamentalismul-islamic-in-orientul-apropiat-si-mijlociu

https://www.goodreads.com/book/show/46347.All_the_Shah_s_Men3,
Revoluția islamică

12 ianuarie 2020 at 20:17 2 comentarii

Justiţiari, idealişti şi şacali

După ce-şi revarsă umorile, justiţiarii se opresc brusc. Neavând argumente, în loc de soluţii vin cu acuze. Ori cu invocarea idealismului personal. iar, uneori, mai la periferie, ornamentat cu înjurături şi recurs la scatologie. 90% din opiniile media -inclusiv on-line, fiind de acest tip nu-i de mirare că-n loc de gândire practică ca suport indispensabil al evoluţiei sociale, avem o cultură a învinovăţirii şi a văicărelii. A băşcălirii, răfuielii, denigrării şi manipulării. Aşa că mă-ndoiesc c-o să avem din partea acestor războinici  o alternativa concretă, viabilă (nu vorbesc de suporterii politicianisti, ăstia-s exclusi din start fiindcă nu gândesc cu capul lor). Preşedintele Băsescu e de ani de zile ţinta permanentă a acuzelor deşănţate  şi a învinovăţirilor sinistre de către inamicii furioşi că nu-şi pot face mendrele cum vor şi turbaţi că nu-l pot înfrânge. Acum, ajungând să fie învinovăţit şi de ai casei – în acelaşi stil ultrăşesc, probabil nici nu mai are pentru ce rezista. Argumentele raţionale şi mature fiind epuizate, nu pot spune decât că o societate atât de aeriană încât îşi face lege din dorinţe, n-are cum să nu fie trasă pe sfoară. De fapt, nici nu merită să fie condusă responsabil. Dac-am merge pe logica respectivă (mai bine zis nonlogică) după demisia „martirului” Morar ar trebui să urmeze cea a „trădătorului” Băsescu, nu? …Las’ justiţiarii să continue scenariul de aici…

PS. Similar cu o orbire, idealismul în politică e drumul clasic spre dictatură. Speculat de şacalii din spaţiul politic, poate deveni oricând o sumbră realitate.

6 aprilie 2013 at 18:02 117 comentarii

Tonomania

Vorbim la viitor de fantasma unui regim politic la trecut cu o orchestră mecanică la prezent. Grotescă postdictatura cu iluzia de avanpost! O dictatură, fie ea originală şi iluzorie ca cea din Tonomania ultimilor doi ani, nu rezistă fără suportul propagandei. Lipsită de aparatul de produs zgomot, mai devreme sau mai târziu se vede a fi doar un lest inutil pe care societatea îl aruncă peste bord. Pe de altă parte nici propaganda fără obiect(subiect) nu vieţuieşte. Două ipostaze ale unui absurd dus la extrem! Corpul despărţit de cap, o formă ectoplasmatică care se zbate şi acum în spaţiul fantomatic al Tonomaniei. O armată căzută cu capul pe butoanele propagandei având ca ajutoare schelete scoase din lada cu (stră)fantome care se căzneşte comic să lipească cele două părţi anatomice. Aşa ficţională, Tonomania ar fi supravieţuit şi mai departe pe harta locurilor condamnate la veşnică buimăceală dacă partitura interpretată de orchestra mecanică n-ar fi fost atât de plicticoasă, de îmbâcsită cu stridenţe şi note false. Un mecanism ruginit programat să ţiuie non stop, aiurea-n ziare şi televiziuni, precum difuzoarele din penitenciarele totalitarismului se dovedeşte, ce ironie, cel mai bun mod de a-şi distruge propria plăsmuire. Oricât bănet au băgat fabricanţii de petarde imaginându-şi că astfel pot s-o întreţină, n-a mai rămas din ea decât banda defectă dintr-o superproducţie în curs de arhivare pentru politico-tecă. Aplaudându-se reciproc şi artificial le e imposibil să recunoască în mintea lor inflamată financiar că realitatea nu-i mai acceptă. Încă mai văd în Tonomania balonul de jonglat cu călcâiul, cu cotul, cu fundul. Anemiată după intrarea în şomaj peste noapte a grosului orchestrei de ţambalagii din ministere, direcţii şi agenţii, dictatura iluziei nu face, mai nou, decât să-şi muşte coada. Şi să avertizeze asupra pericolului de…dictatură! Amuzantă chestie! Nostime sunt şi reproşurile la adresa puţinilor ziarişti care au îndrăznit să refuze cardul de Tonomania, cu sporuri, comisioane şi privilegii oculte. Ca şi la adresa celor câţiva amatori care şi-au permis să fie normali. Care şi-au păstrat bunul simţ în ciuda revărsărilor de aroganţă şi băşcălie contracost ale rudimentarei maşinării. Orchestra, sau mai bine zis ce a mai rămas din ea, nu se poate opri nicicum din lălăielile răguşite despre ciozvârte, ospăţuri, creiere oxigenate şi alte asemenea piese de rezistenţă. Ori din reluarea şlagărelor afumate despre imaginate relaţii de alcov şi crâşmă cu beţii transferate în titluri de ştiri pe surse. Ajutaţi ici colo de câte un voluntar afon, uitat de istorie în tranşee, cu mecanismele înţepenite la aceleaşi refrene şi reflexe, Tonomania nu e nici la putere, nici în opoziţie. O fantomă a ficţiunii care continuă să fabrice programe artistice în magazia cu recuzită. Protagonişti, nişte scaune rupte. Din fericire, în timp ce ciudăţenia parapolitică scârţâie ameninţător, mai sunt şi dintr-aceia nu prea mulţi, dar liberi şi integri, profesionişti şi amatori, care nu pierd din ochi firavele valori democratice scăpate de scheletica Tonomania. Pentrucă în orice moment, alte primejdii sunt gata să descindă din dulapuri vechi ori din cufere noi.

3 ianuarie 2009 at 16:48 Lasă un comentariu


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 923.499 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.445 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 923.499 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: