Posts tagged ‘Duhuri blânde pe dealuri (3)’

Duhuri blânde pe dealuri (4)

Câteva crime tot ar fi avut loc şi bătăi, nu mai vorbesc, dacă n-ar fi fost Contu. Nimeni nu ştia de unde vine Contu, cine-i sunt părinţii. Apărea şi dispărea dinspre dealurile împădurite ale Veverului. Era blond şi cioturos. Şi ochii-i erau galbeni. Nu mergea la şcoală. Iarna venea pe un buştean din vârful Hulei. Şi în sus pleca tot pe buştean. Unul  tras de un lup. Mitruţ îl văzuse, putea să jure!  Când ajungea sus pe culmea dealului se aprindeau luminile la hanul părăsit al lui Lele Ană, asta ştiam toţi.  Cu Contu nu se bătea nimeni niciodată. Ba, să nu mint, odată încercase nătărăul de Geri Bugar să-i sară-n spate. Râsu’dracului.
– Lasă, se smiorcăia ticălosul zbătându-se-n braţele Contului, lasă că te prind io odată şi…
– Ce să las, frai-miu? Dacă las, cade! Şi buf cu buburosu-n praf.
Contu ştia toate buruienile, toate păsările. Şi stelele le ştia şi locurile de coropişniţe. Ţinea degetul cel mare între cleşti de rădaşcă. Putea să ţină viespile-n pumni şi una nu-l înţepa.
Ivona îşi lichidează treburile şi pleacă-n Elveţia, la sora ei. Înainte să plece, aşa, ca de despărţire, îmi face horoscopul. Citesc, împreună  cu mama:  „va avea o mare sensibilitate în zona toracică. La şaişpe ani va suferi de pneumonie. Se va căsători la douăştrei de ani cu un om înalt, aspru, cu şapte ani şi jumătate mai în vârstă. Bun gospodar. Are mintea iute, dar, pentru ordonarea gândurilor, se recomandă  următorul exerciţiu: În fiecare zi, stând întinsă pe canapea, să se străduiască să nu se gândească la nimic…”
– I-auzi! Se miră mama. Râdem de ne dau lacrimile.

Ivona ne-o adusese pe Islanda, adică domnişoara Isley. Mama zice că e cam şleampătă, dar mie-mi plac hainele ei largi, colorate în fel şi chip. Nu ştiu de unde apăruse Islanda, dar tare mă bucur că vine la noi în casă. Râde mult, e vorbăreaţă şi are un accent cam caraghios. Nu prea ne omorâm cu pianul, eu nu fac exerciţiile obligatorii, ea nu mă forţează, cânt numai ce-mi place şi o pun mereu să cânte unele bucăţi după care mă-nebunesc, ceea ce-i face o mare plăcere. Niciodată nu se plictiseşte cântând. Într-o zi , când nici nu observase că plecasem, m-am întors după câteva ore, Islanda era tot la pian, cu o farfurie cu checsuri proaspete făcute  de mama.
Cu toată lecţia de la Contu, buburosul nu băgase nimic la bostan Să vezi! Unu’ Aurică Ciorogaru, nou venit printre noi, dintr-un bloc construit în locul magherniţei, vine şi-mi aduce un pisoi cât pumnul.
– Na-ţi-l, spune. E al tău.
– Întinde-o, ţigane, până eşti viu, se repede Geri Bugar. Îl ţiu de mână pe Aurică, cu cealaltă strâng pisoiul la piept să nu mi-l ia buburosu şi-i fac semn cu capul: dinspre Vever apăruse Contu, desculţ, cu un şarpe pe după gât. Geri rânjeşte şi se aşează pe un bolovan de unde  se uită ca prostu’.  Contu-şi dezleagă mânecile bluzei pe care o o ţinea ca pe o traistă şi scoate din ea tot felul de minunăţii: ghinde, un pui de arici, o punguţă cu jir bun de mâncat, două rădăşti într-o cutie. Are şi o ţarcă legată la un picior.
– Rahaturi, mormăie Geri de la distanţă, dar se vede că moare de ciudă. Mâncăm jir, ne jucăm cu ariciul şi cu ţarca. Contu-şi ia ariciul, dar dezleagă ţarca şi o lasă să zboare.
– Ştii, maică-mea a născut o fată, adică eu am o soră. O s-o boteze ca pe tine: Lionora.
Parc-ar fi ziua mea, mă gândesc.
Peste o săptămână e chiar ziua mea şi Saşa îmi dă în dar o carte: „Micul păstor de Piotr Zamoiski” citesc pe copertă. Mă bucur tare mult. Iţu e plecată la şcoala ungurească la Sibiu şi eu nu prea-mi găsesc locul. Citesc cartea pe nerăsuflate. Îmi rămâne-n cap o propoziţie: „Ei, Petea, bine că ţi-ai dat igzamenul, acum poţi să te duci să paşti vacile”.
Citesc fel de fel. Mă uit la fotografia Zoiei Kosmodemianskaia, din altă carte şi mă gândesc că mie mi-ar fi frică şi să mă duc noaptea singură până la cotul Târnavei de la Jibji.
Citesc Baltagul. Noaptea visez că merg pe apa Târnavei neagră ca păcura. Peste dealuri apune soarele. Eu trebuie să ajung la Jibji. Ştiu că acolo o să-l găsesc pe Contu omorât de Geri Bugar.
În noiembrie primesc scrisoare de la Iţu. Îmi scrie:  ” Dragă Kisi Keiko”( ăsta era un nume pe care mi-l dăduse în vară, era al unei artiste dintr-un film care-i plăcuse). “Duminică viu acasă şi dacă te lasă părinţile tale mergem la biserică la noi şi după aia la cinema. Mie poţi să-mi spui de acuma Mirabela, am văzut un film…” Scrisoarea are floricele la colţuri şi jos, pe foaie, desenat un timbru cu o pisică verde.
Îmbrăcate frumos, Duminică mergem la Biserica Franciscană. Ne băgăm degetele în apa sfinţită şi ne udăm fruntea. Pe urmă, căscăm gura un pic pe la statuile strălucitoare (”sunt de aur”, spune, cu mândrie, Iţu) şi mergem la cinema.
– Uite-le pe frăţioarele tale! Se bucură Iţu când ajungem în faţă la Cinema Central.
“Vikingii” filmul văzut zilele acelea de  toată suflarea locului a adus câteva schimbări importante în viaţa noastră de cartier. De pe uscat, bătăliile se mutaseră în bună parte pe apă, dat fiind că anul acelea fusese cam ploios. Pe “lacurile” din gropile fundaţiilor pentru alte construcţii din vecinătate, după fiecare ploaie mai zdravănă, apăreau “corăbii lungi”  făcute cu meşteşug din bucăţi de scândură legate cu sfoară de cânepă. După strigăte războinice ( “Oodin, Oodin”) începeau luptele! Lupte grele! Unele “corăbii” se răsturnau ceeace producea fiori de groază celor care asistau de pe margini. Odată era gata să se termine tragic pentru Fănuţă. Ca de atâtea ori în situaţii de astea, Contu, care era pe aproape dar nu participa la bătălii, îl scosese în ultimul minut, mai mult mort decât viu…

va urma…

24 iulie 2009 at 12:57 113 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 926.052 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.447 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 926.052 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: