Posts tagged ‘eleve’

Martie în Israel. Furtună la Marea Moartă.(1)

Preşedintele Weissman cade la coborârea din elicopter. Îşi rupe piciorul, o coastă. Îl vedem la ştirile de dimineaţă, la televizor, pe un pat de spital. La ştirile de la ora 12, în aceeaşi zi, aflăm că şi Bill Clinton s-a accidentat, dar ceva mai uşor. „O furtună magnetică cu ţintă politică”. Auzi, comentariu, se supără Miriam întrerupând convorbirea la telefon cu Leon. „Că azi suntem în 13 martie.” Parcă poţi glumi cu aşa ceva! Cu o zi înainte, îl văzusem pe preşedinte în vizită împreună cu rabinul Grossman într-o mică localitate, o nouă kiria înfiinţată la 25 km de Bialik pentru evreii veniţi din Rusia şi cei aduşi, nu demult, din Etiopia. Elevi în uniforme însoţiţi de profesori, vizibil emoţionaţi. Mici discursuri. Fizionomii extrem de diferite. O horă în care se prinseseră elevi etiopieni, ruşi şi de alte naţii împreună cu preşedintele şi rabinul. Apoi cântând toţi împreună. Ceva mai târziu întreţinându-se amical cu un grup de deţinuţi. În fine vizita continuă în cartierul credincioşilor ultraortodocşi, bărbaţi cu redingote şi pălării negre, copii cu chipa, femei cu fuste lungi. Cartierul fusese construit, aflu de la Leon, de hasidimi veniţi din România, din Sătmar (Satu Mare). Deşi repatriaţi, nu toţi recunosc statul Israel. Miriam ridică din umeri: N-ai ce le face. Sunt fanatici. Unul dintre ei a ajuns în guvernul lui Arafat.

În cursul dimineţii ne plimbăm prin Bialik, facem cumpărături din magazine mici în care miroase a cafea proaspăt măcinată şi a scorţişoară. Ne învârtim pe alei liniştite pietruite cu dale colorate şi mărginite de arbuşti înfloriţi. Unde te uiţi prin micile părculeţe, triunghiuri, ronduri la intersecţii, e plin de flori. Nelipsite, anemonele, de un roşu sângeriu ca al macilor, însufleţesc orice petec de vegetaţie. Palmieri crescând parcă, din mănunchiurile de orhidee din jurul lor, ca din vase exotice. Flori şi pe plăcuţele cu numele străzilor: a Smochinului, a Dafinului, a Viţei de vie. Case joase, cochete, cu curţi mici pardosite cu gresie colorată, cu palmieri iţindu-şi coroanele pe deasupra unor gărduleţe din piatră, nu mai înalte de jumătate de metru. Nelipsite, panourile solare. Case ascunse în vegetaţia grădinilor împrejmuite cu garduri din arbuşti cu flori viu colorate. Plănuisem să trecem şi pe la Rachel, prietena iraniană a lui Miriam, dar era târziu şi se-ntunecase tare a ploaie. Nu-şi amintea să mai fi fost pe la ei aşa o vreme ciudată. Altă dată, pe la jumătatea lui martie vine căldura cu secetă adusă de hamsin, un vânt fierbinte, uscat, dinspre nordul Africii.

Miriam e îngrijorată. Yael nu dăduse de două zile telefon. „Tot timpul trăieşti cu presimţirea că în secunda următoare se va întâmpla ceva”. Înţeleg, dar cu obsesia asta permanent nu faci decât … Mă opresc. Pe micul ecran apare o mulţime panicată, disperare, ambulanţe, armată. Un soldat iordanian deschisese focul, cu câteva minute-n urmă, asupra elevelor care coborau dintr-un autobuz. Plecaseră din Beth Semes (Casa Soarelui) o mică localitate de la sud de Ierusalim, în excursie la Petra. Un nebun, şopteşte Miriam cu vocea gâtuită. De ce?? Nu suntem în război cu Iordania. Avem relaţii foarte bune. Regele Hussein, un om bun, un om deosebit( Chiar ieri îmi povestise Leon că Regele Haşemit intenţiona să-şi doneze unul din palate unui orfelinat). ” Da’ soldaţii ăia din jurul nebunului de ce nu l-au oprit?” Beat de sângele care curgea pe caldarâm, îşi încărcase încă odată mitraliera îndreptând-o spre cele câteva micuţe supravieţuitoare. A doua rafală, cine ştie din ce cauză, o defecţiune de moment, n-a mai pornit. În costum negru, Regele Hussein deplânge atentatul. Îi e greu să înţeleagă. Feţe albe, feţe negre. Copii, adolescenţi, femei bătrâni, evrei de rase diferite, feţe calme, feţe înlăcrimate. Vorbeşte Netanyahu, vorbeşte Hussein, vorbeşte Bill Clinton. Vorbesc miniştri, ambasadori, parlamentari. Ofiţeri şi soldaţi. Oameni de pe stradă. Reporteri. Locuitori din micuţul kibutz din apropiere care au sărit în ajutor. Infirmiere. Elicoptere survolează zona. Nu ne mai dezlipim de la televizor până seara târziu. O seară întunecoasă, cu nori negri brăzdaţi de fulgere, venind dinspre Mediterana. Furtuna înaintează spre sud, ajunge în zona de graniţă cu Iordania, la Marea Moartă.

va urma…

25 ianuarie 2009 at 00:24 4 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 931.966 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.448 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 931.966 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: