Posts tagged ‘eşec’

„Ieşi afară dreptate ordinară”

Când politicienii iau locul procurorilor, justiţia e în pericol. Când procurorii judecă politic, politica îşi pierde rostul. Iar când toţi ceilalţi se cred deopotrivă politicieni şi procurori şi acţionează ca atare, nu mai au rost nici unii. Societatea e-n pericol.

Ca temelie spirituală, principiile, credinţele şi convingerile sunt date individuale. Când mai multe persoane le împărtăşesc, funcţionează ca liant al grupului. Sau, in extenso, ca liant social. Când nişte persoane, de regulă o minoritate încearcă să şi le impună, ultimativ, celorlalţi, în manieră fundamentalistă, atentează la liberul arbitru. ceva caracteristic gândirii dictatoriale. Iar asta e valabil fie că e  e vorba de aspecte pozitive, fie negative. Binele cu forţa nu prea ţine.  Şi nici dreptatea cu măciuca, fie ea şi verbală, oricât de mult ar plăcea aşa ceva, unora. În asta constă diferenţa dintre justiţiarism şi justiţie. Cel dintâi reprezentând un asalt al egoului hiperbolizat convins că trebuie să-şi impună dreptatea, cealaltă- bună-rea, eficientă ori mai puţin eficientă funcţionând într-un cadru politic legal şi acceptat. Cât timp justiţiarii înţeleg să se rezume la a exercita o presiune justificată pe instituţiile care funcţionează defect, totul e  în regulă. Când însă, presiunea are un aer ultimativ, tocmai justiţiarii sunt cei care  aduc un deserviciu  justiţiei şi statului de drept. Paradoxal! E aici o linie de echilibru nesigur şi foarte înşelător pe care orgoliul îi face s-o ignore. Faptul că justiţiarismul cel „pozitiv” determină de fiecare dată contraatacul unui justiţiarism contrar şi de sens opus. Iar ăsta de regulă învinge şi mână societatea unde vrea el. Este ceeace trăim din ’89 încoace. Iar „cei pozitivi” nici acum nu-şi dau seama ce rol au jucat şi joacă în această cursă infernală.

Aş putea spune că acest justiţiarism neputincios a potenţat într-un  fel reactivitatea adversă precedând toate episoadele de eşec în evoluţia postdecembristă. Presa sănătoasă nici nu se mai vede de javre, dreptatea se dezumflă ca o  minge de maidan, iar turnătorii dovediţi, interlopii şi corupţii ajung să ancheteze procurorii.

 

9 aprilie 2013 at 16:41 73 comentarii

Punct şi de la capăt

În ianuarie 2012, scriam: “Orice observator politic care nu şi-a pierdut brusc, memoria ştie că USL nu s-a înfiinţat ca formaţiune de opoziţie democratică ci ca un cumul de forţe decise programatic să distrugă tot ce le-ar pune în pericol cuceririle lor de jefuitori legali sau cu acoperire în reţea”. Adică orice început de reformare, orice semne de funcţionare normală a instituţiilor statului. Ceea ce au şi făcut- pas cu pas. Cu partidul oponent nu şi-au făcut mari griji, ştiau ei pe cine pot conta…

Să recapitulăm: începând din 2009, criza globală produce scăderea calităţii vieţii mai peste tot, adică nemulţumiri de tot felul. Desigur, cu diferenţe locale. Problema devine realmente gravă, însă, în cazul intereselor oculte din spatele revoluţiilor cu detonator politic-extremist din statele cu democraţie şubredă. Periculoasă pentru viitorul acestor state şi a popoarelor lor. Puţin mai târziu, în 2010, când efectele crizei se fac simţite  şi-n România, recesiunea devine arma ideală a opozanţilor Grivco, în strădania de subminare a guvernului Boc şi a lui Băsescu. Şi Einstein să fi fost propus atunci din partea puterii, şi ar fi fost tratat cu sictir de viitorii uselei. Imediat după reinstalarea guvernului Boc, ofensiva tagmei a provocat cel mai puternic ciclu de cataclisme din ’89, culminând în 2012, anul instabilităţii şi al regresului pe toate planurile. Preţul “victoriei” USL, încă neplătit de societate.

La-nceputul acestui an,  Sebastian Lăzăroiu identifica aici, trei posibile direcţii de ieşire din actuala stare de lucruri
1-O grupare autoritară să preia în continuare întreagă energie şi să spulbere sistemul democratic.
2- Violenţele să apară iar în stradă cu o amploare şi mai mare şi să provoace costuri enorme întregii societăţi.
3- Apariţia unei noi forţe politice care să absoarbă întreaga energie şi să o canalizeze spre un alt tip de politică.

Sfârşit de an cu poporul ajuns sub umbra autoritarismului uselist. Pe partea luminoasă, a integrităţii, doar o mână de oameni au demonstrat că  sunt din cu totul alt material uman şi politic. N-au reuşit să instituie o opoziţie, dar pot, de mâine, să-şi valorifice competenţele şi experienţa recentului parcurs politic -şi chiar eşecul, în coagularea unei formaţiuni de alt tip. Li se vor alătura mulţi alţii.

14 decembrie 2012 at 17:18 31 comentarii

Testul trandafirului

Văzută ca o dovadă de superficialitate şi imaturitate partinică, de stratagemă ieftină, vânarea de vedete din showbizz n-a prea adus succese  niciunui partid. Şi n-a priit nici celor racolaţi politic de către partide pentru  notorietatea lor artistică, sportivă etc. Ba dimpotrivă, dacă ne amintim fie şi numai de refrenele pop „of,of şi măi măi” şi de zăvoranismele pe care spuma într-o vreme vadim;  sau de jalnica prestaţie a lui brânzovenescu-diaconu, devenit actor penelist. Dând arta (mai multă sau mai puţină) de pe scenă, pe politica de pe gardul parlamentului, aceşti liber-schimbişti nu şi-au convertit nici „iubirea publicului”, nici notorietatea, în popularitatea partidului. În schimb, şi-au terminat-o pe a lor. Mai mult, percepţia negativă a unor astfel de figuri (devenită aproape o regulă) se repercutează asupra partidului respectiv, uneori foarte neplăcut; şi, nu mai puţin, asupra celor care au găsit de bune astfel de personaje şi le-au susţinut. Acum se-nţelege mai bine poziţia precaută a d-lui Lăzăroiu faţă de victoria lui Teo. Văzută, atunci, mai mult ca o atenţionare pentru PDL a cărui popularitate era în scădere vizibilă, controversata declaraţie a consilierului avea şi alt scop. Domnul Lăzăroiu încerca nu numai să domolească bucuria produsă multora de succesul lui Teo, dar şi să se delimiteze de afinităţile, încă nedefinite, ale proaspetei deputate. Chestiune  de diplomaţie;  şi de onestitate, aş zice. Într-o situaţie comparabilă, în cazul junelui Prigoană („artist” al volanului şi săriturilor peste obstacole şcolare şi, în general, ocolitor al unei cariere serioase, bazate pe valoare umană şi profesională) dl Sever Voinescu a demonstrat mult mai puţină prudenţă. Prin urmare, ar fi normal ca eşecurile „artistice” ale PDL, partid încă purtător de speranţele redresării statale, să fie privite ca un semnal; ca un dublu avertisment necesar pentru a ieşi din inacceptabila  frivolitate şi obtuzitate a nucleului său decizional în politica de resurse umane.

17 iunie 2010 at 22:23 107 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.390 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.390 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: