Posts tagged ‘Evanghelii’

Unde Har nu e, nimic nu e…

Un om al bisericii nu intră în politică pentru a-l aduce pe păcătos la Hristos. Un preot care cochetează cu politica își trădează misiunea. Îl trădează pe Hristos, regresează, își împinge treptat biserica sub lege. „Hristos e sfârșitul legii, pentru ca oricine crede în el să capete neprihănirea”. O biserică sub lege și-a pierdut harul. Și unde Har nu e, nimic nu e. Funcționăreală și indiferență. Inerție și formalism. Un timp, lucrurile astea nu se văd. În alt timp, acolo unde ar fi trebuit să fie iubire, se vede golul. Golul umplut cu vorbe în care-și fac loc habotnicia resentimentară, bigotismul, ura. Ritualul și tradițiile sunt importante dar nu creează conștiința evanghelică. Acum două săptămâni, un preot ortodox și unul neoprotestant argumentau, pe un post de radio local, importanța istorică a referendumului. Conversație motivațională de convins enoriașii. Factorul politic nu intra în pledoarie. Puteai crede că e o acțiune bisericească și-atât. Puteai crede, dacă nu știai contextul, dacă n-ai fi urmărit șiragul bine organizat de evenimente religios-politice din ultimele săptămâni și conexiunile cu evenimente de aceeași natură din vecinătate, că referendumul urma să declanșeze o epocală revoluție religioasă. Potențialul demolator pentru biserică al unui eventual eșec nu intra în calcul. În final, convivii au venit, sub pretextul apărării valorilor, cu ideea înființării unui partid politic-creștin!… O idee care, după agitația grupărilor politico-religioase, a prins deja în solul negru de ură al Asociației Prodescens ca și-n al dreptei(așa-zis creștină). E momentul pentru un partid religios de tip „The Kingmaker”- scrie un prozelit, pe modelul vechilor partide religioase din Israel. În fine, am înțeles! După ei, e timpul ca un partid creștin puternic să radă necredința și să facă curățenie.

Trecând peste faptul că un stat laic în care comandamentele religioase se amestecă cu cele politice nu ajută nici credinței, nici politicii, încercarea de a despăcătui lumea prin mijloace politico-religioase e un derapaj de la esența creștinismului. Un pas în gol. Îl scot pe Hristos din creștinism, chiar dacă vorbesc în numele lui. Cu efortul comun al politicului, al bisericii ortodoxe și al unor culte. Deocamdată n-au reușit. În gol a căzut referendumul. Strădania unor oameni ai bisericii (din fericire nu toți!) de a pune legea peste HAR, de a reduce nivelul de conștiință la cel dinaintea celor două milenii de creștinism, ne teleportează, într-un fel, în vremurile tulburi dinaintea venirii lui Hristos. Dinaintea Evangheliilor. Dinainte s-avem parte de bogăția învățăturilor lăsate nouă de Isus, pentru care a fost răstignit. Dinainte să citim „Așa că omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poți dezvinovăți căci prin faptul că judeci pe altul, te osândești singur”. (Romani 2.1)

Publicat în ediția tipărită a revistei Kamikaze, nr. 42, 17-23 octombrie, 2018.

 

14 octombrie 2018 at 14:58 7 comentarii

Învierea

Două tribunale, modele ale tuturor sistemelor juridice ale lumii, cel al castei sacre preoţeşti a Templului care a constatat „hula” faţă de Dumnezeu şi cel roman care a conchis că atitudinea lui Isus e un atentat la autoritatea Cezarului, l-au sortit morţii. Totuşi, constatarea nevinovăţiei sale însoţeşte procesul în toate etapele sale. O declară de patru ori Pilat, o afirmă şi Irod, apare, ca dezvăluire, în scrisoarea soţiei lui Pilat (Matei, 27, 19) o va mărturisi disperat, mai târziu şi Iuda vânzătorul, o spune şi tâlharul de pe cruce, şi sutaşul roman. În plus, mulţimea decepţionată de refuzul lui Hristos de a intra în lupta contra ocupantului roman îl vrea crucificat în locul zelotului Baraba. Pentru cine urcă pe Via Dolorosa, azi, e greu însă, să intre în atmosfera locului şi timpului din acea zi de Vineri a întunerecului căzut peste lume.

Isus murise. Doi oameni, dintre neştiuţii care crezuseră în El, se îndreptau spre Emaus, o mică aşezare aflată la câţiva kilometri de Ierusalim. Mergeau către Emaus sau către neant. Îşi pierduseră toate visele şi orice entuziasm. Nu mai puteau crede în nimic. Lăsaseră totul pentru El, îl urmaseră zi şi noapte, speraseră că avea să elibereze lumea de rău, credeau că nu-i va părăsi nicicând. Nu erau dintre cei doisprezece, nu ocupaseră locurile din frunte, erau nişte anonimi, sărmani, care-L urmaseră încercând să se facă şi ei de folos: să-i cheme pe oameni să-L asculte pe Învăţător, să-i consoleze pe cei care nu se putuseră apropia prea mult. Şi iată că totul se sfârşise. El murise fără a încerca să se apere şi toţi cei care, săptămâni la rând, se îmbulzeau să-i fie în preajmă, acum îl abandonaseră. Până şi  cei mai apropiaţi, ucenicii săi iubiţi, se ascunseseră înspăimântaţi. Se povestea chiar că Petru jurase că nu-l cunoaşte pe Isus.
… I-a ajuns din urmă un alt om. Îi ascultă o vreme, apoi le vorbi de  istoria lumii, de Moise şi profeţii. I-a făcut să-şi deschidă inimile, a împărţit pâinea cu ei şi s-a făcut nevăzut. Abia atunci l-au recunoscut. Au ieşit din întuneric, din deznădejde,  şi s-au reîntors la Ierusalim. S-au regăsit cu alţii rămaşi în neagră disperare. Un grup de ţărani, câţiva pescari, oameni neştiutori de carte, nişte amărâţi, furioşi, cu moartea-n suflet, care aşteptau noaptea ca să fugă din acest oraş întunecat. Au aflat de la cei doi că Isus este viu, dovada fiind faptul că-L văzuseră, vorbiseră şi mâncaseră împreună cu El. N-au crezut imediat, cum n-au crezut nici ce le spunea Maria Magdalena, prima căreia i se arătase, în zori, când femeile găsiseră lespedea mormântului dată la o parte şi, în mormântul gol, doar giulgiul! Nu-L recunoscuse nici ea imediat şi nici ucenicii. Iar lui Toma, cel mai sceptic dintre ucenici, i se oferi cea mai concretă dovadă, când Isus însuşi îi întinse mâinile cu urmele cuielor să le pipăie. Asta povestesc, fiecare-n felul ei, Evangheliile.

Am putea pune la-ndoială veridicitatea lor, mai ales după ce au trecut două milenii. Dar, neîndoielnic, ceva extraordinar s-a petrecut în zilele acelea, ceva exploziv, o erupţie de credinţă care i-a făcut pe toţi oamenii aceia deznădăjduiţi în noaptea care a urmat morţii Sale pe cruce să se schimbe  integral. Ceva ce i-a făcut să vorbească neîncetat despre toate acele lucruri şi nimic să nu-i sperie ori să-i oprească. Nici moartea! Ceva, adică întâlnirea lor cu Isus cel înviat. Nici o dovadă istorică, religioasă, arheologică -şi au apărut suficient de multe în cursul celor două milenii- mai cu seamă în ultimele câteva zeci de ani, nu e mai grăitoare decât schimbarea acelor oameni. Dumnezeu vestit atunci de Isus respectă într-atât libertatea oamenilor  încât îi lasă să aleagă. Ceva s-a petrecut în acele zile, ceva care a schimbat cursul lumii.

Surse: Evangheliile, „Isus” de Jacques Duquesne

 

1 mai 2016 at 07:11 26 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 919.796 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.439 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 919.796 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: