Posts tagged ‘frică’

Pac, la răsboiu!…

Impulsul de a diagnostica, generaliza, prognoza, a atins cote amețitoare. Acuza, torționarismul verbal, înfierarea, penultimatumul cu glonțul pornit pe țeavă, concluziile definitive, profețiile înfricoșătoare l-ar paraliza și pe Nostradamus! Păcatele istorice ar fi făcut din Europa foștilor colonizatori, o Eurabia. Iar cele de acum, un Islamistan. La noi, nu, nu-i cazul, dar ăsta nu-i un motiv să nu dăm, preventiv, în clocot; ober- justițiari, luptători care învârt amenințător ghioagele vorbelor, cruciați apocaliptici, doftori în zavistie, cohorte de agitatori și agitați… Să sune goarna, să explodeze lumea! Pac, la răsboiu! Cei mai înfierbântați au lipit și etichetele: europenii-s fricoși, belgienii- tâmpiți, americanii- idioți, grecii- puturoși, nemții- cretini, francezii- imbecili, rușii- troglodiți în masă.

Cum la noi actele de curaj se înmulțesc prin contagiune, canalele de știri anunță că un partid nou s-a debarasat, cu mândrie patriotică, de steagul UE. În războiul româno-român, inteligența face prăpăd…

Evident, lideri fără viziune, politici inepte și instituții incompetente au adus UE într-o situație gravă, fără precedent. O realitate pe care n-o putem ignora. Cel puțin nu în privința cotelor acceptate cu umilință, în culise, pe care societatea noastră, ca și tot estul, nu le vrea. Pericol înseamnă însă și ura care crește ca drojdia în aluat stimulată de fierbințeala unor agitatori- informatori. O informare responsabilă ar genera atitudini proactive nu reacții distructive! Din păcate, naturilor întunecate le priește grozav solul îngrășat de izvorâtorii de ură. Otrava-și face efectul dinspre extreme și prinde tot. Cine spunea că înainte de a se întâmpla ceea ce îi îngrozește, mulți vor muri de frică?

Anunțuri

30 Martie 2016 at 10:38 19 comentarii

Contăm pe uselism

Ajuns într-o fază de putreziciune care aminteşte neliniştitor de gargara greţos- duplicitară a socialism-comunismului, politicianismul acestor zile nu e decât încununarea luptei cu dictatura lui Băsescu, devenită cauză cetăţenească. După ce au infestat atâtea minţi neimunizate, poate, la malversaţiuni,  satisfacţia lor pare fără limite. Iar nonşalanţa cu care sunt încălcate norme civic-etice elementare, ca să nu mai vorbim de legalitate, are ceva izbitor de bocanc totalitarist. După ce au adus antibăsescismul până la o stare maladivă de obsesie-n masă, inducând ură iraţională-n atâtea suflete  (luate de val şi nu din defecţiuni de caracter, aş vrea să cred)  se simt deja siguri pe victorie. …Victorie? Pentru cine şi contra cui?

Din păcate, oportunismul deja funcţionează prin atitudini duplicitare care amintesc de frica organică dinainte de ’89. Într-o societate fragmentată, dezorientată valoric, lipsită de solidaritate firească spre binele comun nu e ceva care să ne mire. Climatul politic pare un neguros sfârşit de vară care  anunţă curenţi reci, asiatici.
…Semnez petiţia pentru respectarea voinţei populare exprimate prin referendum, pentru un parlament unicameral cu un număr de 300 de parlamentari. Nu m-aştept să producă efecte şi nici măcar indignare din partea unei societăţi obişnuită să fie dispreţuită şi manipulată. Arunc o privire peste cele mai votate petiţii de acest fel din anul în curs. Pe primul loc, cea pentru solidarizarea cu Raed Arafat, urmată de petiţia pentru autonomia universitară la Tg. Mureş, petiţia anti-ACTA, cea de stopare a exploatării gazelor de şist. Îmi amintesc de declaraţia apărută recent în Adevărul- în care un Hrebe mulţumit mărturiseşte, cinic (acum îşi permite) că „acţiunea” -recte „Revoluţia din Ianuarie” e o făcătură politic-securistă.  Ceaușismul-securist a învins, s-a metamorfozat în fesenism, ulterior într-un șir de derivate, cu ajutorul boborului bine preparat a atins concentrația maximă în uselism, cu toate componentele sale- tot mai originale, cârlănismul- secondat cu devotament firesc de penelismul frățesc.

 

28 Mai 2012 at 14:19 41 comentarii

Despre frică

Cui i-e frică de frica lor?
( Articol postat în 5 decembrie, 2008)

Sub Ceauşescu, românilor ajunsese să le fie frică unul de altul. O culme a “spiritualităţii” comuniste. Singura, de altfel. În stare să paralizeze până şi speranţa, frica aceea, se ştie, a produs mutaţii valorice şi de comportament cu stabilitate în timp. Pe lângă aceste schimbări care ţin de cercetarea psihosociologică, există şi un alt aspect, mai puţin luat în seamă, anume o frică caracteristică prezentului, ale cărei efecte sunt bulversante pentru viaţa noastră de zi cu zi, dar pot deveni ireversibil nocive pentru fiecare din noi şi pentru noi ca naţie. O frica-pedeapsă pentru…cei ce o gestionau până nu de mult. Pentrucă, paradoxal, frica sălăsluieşte şi ia forme grave, în foştii ei producători profesionişti, care au preluat-o de la dictatorul urcat în elicopter. Dar şi în mai tinerii lor prozeliţi instalaţi confortabil şi rentabil în minciună şi furt, cel mai adesea în forme reuşit legalizate. Chiar şi când par siguri de ei, când zâmbesc în faţa camerelor, când spumegă sau fac”spirite de glumă”, când vorbesc cu ţigara de foi în colţul gurii, sunt morţi de frică. Nicicând nu s-a văzut mai bine de ce e în stare frica asta intrată odată cu stresul produs de fărădelege şi hoţie fără limite în sufletele bulversate de patimi ale potentaţilor zilei, decât în perioada ultimei legislaturi. Devenind treptat, pe măsura creşterii şi acumulării, motorul politic destinat să-i adune în reţea, energia întunecată a fricii în foarte mulţi din cei ce ne conduc, s-a transformat într-o resursă a răului care a afectat şi afectează toată societatea. E vorba de frica obsesivă de justiţie, care nu numai că n-are leac, dar îşi lasă amprenta distructivă pe tot ce se întîmplă în ţara asta. Prezentul şi viitorul României sunt dependente de dictatura fricii moştenitorilor dictatorului. Toate mişcările din frontul politic sunt legate de frica asta. Nemaiexistând aparatul represiv în stare să ţină sub control coşmarurile fostului dictator, s-a recurs, pentru a-i suplini eficienţa, la cultivarea en-gross a corupţiei generalizate pe un teren ” îngrăşat” dinainte tot de spiţa lor. De la fiecare “cât poate” şi fiecăruia “după nevoi”. O fostă lozincă marxistă devenită soluţie de avarie, prin care se încearcă instalarea stabilităţii şi a liniştii sociale. De fapt a liniştii lor! Pentrucă instabilitatea, (aprig condamnată de succesorul lui ceauşescu şi de o cohortă nesfârşită de politicieni şi jurnalişti, după cum ştim)ca neacceptare a acestei alterări programate, e inamicul care nu se dă bătut în faţa campionilor raptului. Continuă să-i irite, să le umbrească fericirea de a fi cei mai rapizi şi mai vajnici cuceritori de averi din istoria acestei ţări, şi nu numai. Motorul fricii atinge turaţia de regim, abia prin acţiunile haotice, frizând iraţionalul, ale conjuraţiei pesedist-peneliste din ultimii doi ani. Amploarea ofensivei contra justiţiei, în paralel cu antetul corupţiei pus pe majoritatea legilor şi puzderiei de ordonanţe, a atins în această perioadă, un nivel record. La fel şi rata de atragere de pilitură media de către magnetul îmbuibării groteşti, o potcoavă cu ghinion, pentru care au fost mitraliate acu’doăzeci de ani o pereche de kabaline moarte de frică.


Cine să-i scape de ce le e frică?

(26 octombrie 2009)

Asta e miza!

Pe una din „antene”  un domn, liberal (nu reţin cum îl cheamă) se străduia să desfiinţeze sloganul campaniei prezidenţiale şi a celei pentru referendum „De ce le e frică nu scapă” prin trimiterea la starea de frică a naţiei dinainte de 1989. Cheia, amuzantă şi de un ridicol uriaş, acestei frici de „dictatură” stă agăţată la vedere pentru oricine e în stare să vadă, în tocul oricărei emisiuni de acest fel de pe televiziile mogulilor infractori făcuţi scăpaţi de „ai lor”, de negustori bine plătiţi, în robă. Tocat fără drept la replică, demonizat non-stop de ani de zile cu mijloace diversionist-securistice demne de pretenţiile unui Oberfuhrer, ja, ja, Băsescu bau-baul, spaima mogulilor şi chinul slujilor, tremuriciul pensionarilor de lux ai parlamentului privilegiaţilor, coşmarul structurilor mafiotizate, penelizate, vanghelizate,  nesuspendabil şi indezirabil, mai şi râde de ei şi-i înfruntă chemând naţia la referendum! Asta-i curat dictatură, coane dinule! Frate vanghelie! Mircică şi mitică! Marko şi vadim! Agenţişti şi oengişti! Mult stimate felix şi prea-iubite crin! Herr klaussi! Referendum? Vasăzică o naţie de dictatori? Asta ne trebuie? „Viermii ăia flămânzi? Hai nicule, că am fost prea buni la Timişoara, la Bucureşti…  Bagă-le suta, mamii lor de nesătui! Păi, se poate atâta neruşinare? Să decidă prostimea? Aşa am ajuns? Dacă era aşa de deştept, de ce n-a manipulat ca noi, cinstit?  Să-şi fi tras nişte televizii de forfecat, că n-om fi devastat noi chiar tot, să fi intrat în concursul de spălături anteniste de creiere ori în fabrica de  afumat minţi din realităţi paralele! Să-i fi împuşcat cu-njurături pe bărbaţii vorbelor grele, să-i fi legat cu sârme, să fi băgat căluş în gura presei şi să fi stâlcit feţele cotidianului şi ale realităţii. Să-şi fi tocmit şi el, ciutaci  şi ciuvici, nu să-ntrebe boborul! Dictatorul!”

26 Octombrie 2009 at 00:06 47 comentarii

Cui i-e frică de…frica lor?

Sub Ceauşescu, românilor ajunsese să le fie frică unul de altul. O culme a „spiritualităţii” comuniste. Singura, de altfel. În stare să paralizeze până şi speranţa, frica aceea, se ştie, a produs mutaţii valorice şi de comportament cu stabilitate în timp. Pe lângă aceste schimbări care ţin de cercetarea psihosociologică, există şi un alt aspect, mai puţin luat în seamă, anume o frică caracteristică prezentului, ale cărei efecte sunt bulversante pentru viaţa noastră de zi cu zi, dar pot deveni ireversibil nocive pentru fiecare din noi şi pentru noi ca naţie. O frica-pedeapsă pentru…cei ce o gestionau până nu de mult. Pentrucă, paradoxal, frica sălăsluieşte şi ia forme grave, în foştii ei producători profesionişti care au preluat-o de la dictatorul urcat în elicopter. Dar şi în mai tinerii lor prozeliţi instalaţi confortabil şi rentabil în minciună şi furt, cel mai adesea în forme reuşit legalizate. Chiar şi când par siguri de ei, când zâmbesc în faţa camerelor, când spumegă sau fac”spirite de glumă”, când vorbesc cu ţigara de foi în colţul gurii, sunt morţi de frică. Nicicând nu s-a văzut mai bine de ce e în stare frica asta intrată odată cu stresul produs de fărădelege şi hoţie fără limite în sufletele bulversate de patimi ale potentaţilor zilei decât în perioada ultimei legislaturi. Devenind treptat, pe măsura creşterii şi acumulării, motorul politic destinat să-i adune în reţea, energia întunecată a fricii în foarte mulţi din cei ce ne conduc s-a transformat într-o resursă a răului care a afectat şi afectează toată societatea. E vorba de frica obsesivă de justiţie care nu numai că n-are leac dar îşi lasă amprenta distructivă pe tot ce se întîmplă în ţara asta. Prezentul şi viitorul României sunt dependente de dictatura fricii moştenitorilor dictatorului. Toate mişcările din frontul politic sunt legate de frica asta. Nemaiexistând aparatul represiv în stare să ţină sub control coşmarurile fostului dictator, au recurs, pentru a-i suplini eficienţa, la cultivarea en-gross a corupţiei generalizate pe un teren ” îngrăşat” dinainte tot de spiţa lor. De la fiecare „cât poate” şi fiecăruia „după nevoi”. Seducătoarea lozincă marxistă devenită soluţie de avarie, prin care se încearcă instalarea stabilităţii şi a liniştii sociale. A liniştii lor! Pentrucă instabilitatea (aprig condamnată de succesorul lui ceauşescu şi de o cohortă nesfârşită de politicieni şi jurnalişti, după cum ştim) ca neacceptare a acestei alterări programate e inamicul care nu se dă bătut în faţa campionilor raptului. Continuă să-i irite, să le umbrească fericirea de a fi cei mai rapizi şi mai vajnici cuceritori de averi din istoria acestei ţări, şi nu numai. Motorul fricii atinge turaţia de regim abia prin acţiunile haotice, frizând iraţionalul, ale conjuraţiei pesedist-peneliste din ultimii doi ani. Amploarea ofensivei contra justiţiei, în paralel cu antetul corupţiei pus pe majoritatea legilor şi puzderiei de ordonanţe, a atins în această perioadă un nivel record. La fel şi rata de atragere de pilitură media către magnetul îmbuibării groteşti pentru care au fost mitraliate acu’ doăzeci de ani o pereche de kabaline moarte de frică.

5 Decembrie 2008 at 20:49 27 comentarii


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 890,660 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.359 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 890,660 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: