Posts tagged ‘galerişti de maidan’

Criză de oameni (1)

Vrem figuri noi în politică? Bineînţeles! Dar nu pot să nu remarc că, cel puţin cât politicienii, dezamăgesc şi  destui care s-ar zice că luptă împotriva lor. Care prin atitudini şi manifestări dovedesc narcisism, egoism, infantilism şamd, adică exact aceleaşi tare ca ale celor pe care-i combat. Nu mă-ndoiesc că, dac-ar ajunge în poziţii de putere, le-ar lua -nu doar locul ci şi năravurile. Ar fi o nouă garnitură politică trasă la xerox după cele dinainte. Mi-e de ajuns să observ cum şi pentru ce se aruncă-n gâlcevi păguboase, în acţiuni de imagine prosteşti, inutile (de folos doar celor care le lansează) în solidarizări cu personaje dubioase -ca să am în faţa ochilor minţii imaginea societăţii care ar putea urma: neputincioasă, confuză, fără vertebre, fără conştiinţa limpede, imatură, avidă de bârfe deşi poate afla ce se ascunde sub ele. O societate cu capu-n pământ, manipulată, ocupată cu nimicuri, arţăgoasă, care-şi iroseşte timpul. Nefericită, după chipul celei de acum, da’ parcă şi mai pierdută-n pustiu. Cei care vor într-adevăr să contribuie la binele public, care au un ţel social, nu-l scapă din vedere, nu se văicăresc într-una, nu-l compromit încaierându-se la tot pasul, pe nimicuri, nu se hrănesc cu ură şi nu oferă ură, nu-şi oferă solidarizarea pe auzite, la-ntâmplare, sunt preocupaţi de acţiunile relaţionale importante, utile şi raţionale. Altfel, îşi reduc de bună voie, singuri, condiţia la cea de  galerişti amărâţi de maidan seduşi de distracţia aruncatului cu pietre unii-ntr-alţii. Indivizi care nu-şi dau seama că, în felul ăsta, tocmai ei sunt cei ce care boicotează construcţia societăţii pe care pretind că o vor. Şi că o slujesc.

up-date
următoarea criză, mai gravă, va fi vizibilă de aproape după următoarele alegeri

23 aprilie 2013 at 15:38 32 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 917.000 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.437 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 917.000 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: