Posts tagged ‘Grecia’

Bitte, Herr Diesel…

Acumularea de birocrație, incompetență și corupție în dieselul Uniunii ar fi trecut neobservată, cel puțin cât timp în boardul ei funcționează netulburat un software de protecție, corect politic, setat să menajeze corupția la vârf, făcându-i pe contribuabilii europeni să creadă că emisiile poluante politic sunt neglijabile. Însă n-a început bine toamna și, confruntat cu criza refugiaților, motorul pârâie ca ultima rablă. Semnalele alarmante din vară când toate mărimile, creștini, atei și musulmani se țineau de mână la catafalcul lui Charlie Hebdo n-au fost luate în seamă. Niciunul din ei nu părea îngrijorat de atrocitățile din Orientul Mijlociu și din Africa. Alea erau ficțiuni, se petreceau pe Marte și n-aveau nimic a face cu benzinăriile UE. În schimb, spre sfârșitul verii când beleaua se chema Grecia, deveniseră extrem de virulenți. Vreți viață fericită pe banii europenilor? Kaput! E nevoie de pedepsire exemplară, au decis ireproșabilii birocrați ai UE în chiuiturile galeriilor prezente la spectacolul continental.

Gut! Bolidul de mare siguranță și-a reluat cursa lăsând impresia că nimic nu-i poate clinti forța și unitatea. Dar, cum se-ntâmplă când ipocrizia politico-financiară la braț cu corupția măsoară vinovățiile supușilor cu șchioapa, raportându-le preferențial la interesele oneroase din vârful ierarhiei puterii, manipularea și discordia intrate automat în programul de ecranare a emisiilor au catalizat boala. Deși mai-marii familiei știau ce primejdioasă e mocirla ipotecilor subprime (din care, în 2009, scoseseră sistemul de asigurări pe spesele contribuabililor) corupția extinsă din afacerea EADS cu ramificații la București, mita de la gigantul Siemens, noile credite subprime generatoare de crize -de data asta în domeniul auto, tot via SUA- cu priză în UE- totuși nu se așteptau ca după nici trei luni brandul Volkswagen să fie sinonim cu o mare minciună. și o sursă publică de gazare.

23 Septembrie 2015 at 14:08 22 comentarii

Declin

Winston Churchill, Zurich, septembrie 1946
„Ridică-te Europa!”

Robert Schuman, Declarația de la 9 mai 1950

„Drumul spre Europa unită va trebui să pornească dela realizări concrete, care să creeze o solidaritate de fapt (…) “

Jean Monnet
„Noi nu coalizăm statele, ci unim oamenii“…

*

Acuzele, grămadă, la adresa grecilor sunt la ordinea zilei. Etichete și clișee. Garnisite cu delicatese edificatoare asupra puturoșeniei sau hoției grecului, selectate din bagajul atâtor concedii românești cu gyros, ouzo și zile de neuitat la malul Mediteranei. Un nimerit prilej pentru compatriotul nostru să-și demonstreze solidaritatea pentru lipsa de solidaritate așa cum a fost învățat în cei 25 de ani de îndușmănire națională pe orice motiv generator de sentimente declasante. Ceva indispensabil pentru starea de bine și respectul de sine probabil, un drog ca și bârfa, familiar pe aici, cultivat non-stop nu doar pentru consum propriu ci și pentru prieteni.(râde ciob de oală spartă).

„Grecia nu merită să fie salvată”, strigă din toți rărunchii unii de pe dreapta, mai tare chiar decât nemții și englezii! (și dacă Grecia nu mai vrea să fie salvată?) În ăst timp, alții de pe stânga, mai vehemenți chiar decât adepții lui Tsipras, ar vota OXI cu două mâini, dacă ar putea! Pentru ei, necazul grecilor fiind doar o oportunitate ca să-și exhibe anti-băsismul cronic justificat cu măsurile temporare pro-austeritate din 2010. ca nu cumva prozeliții lor într-ale josbăsismului să priceapă că nebunia asta s-a făcut cu risc politic asumat, exact la timp ca statul să nu intre pe o pantă ireversibilă.

Deși cauza cauzelor declinului Greciei e, categoric, corupția, cu tot lanțul ei de factori interni și externi, în comparație cu România vorbim de poziții și situații diferite. Un  mic efort de a judeca cu mintea proprie (pentru cei cu gândirea politizată și burdușită de clișee ceva aproape imposibil) ar permite să discearnă diferențele. În timp ce Grecia a ajuns atât de jos încât cele mai raționale voci spun că rămânerea în Uniune ori ieșirea sunt la fel de păguboase, România a fost oprită la timp din alunecare. Totuși, și dacă ar ieși, condițiile Greciei, diferite de ale României i-ar permite probabil, în timp, o redresare la un nivel suportabil pentru populație. Ceva imposibil pentru România.

Poate ar fi bine să ne întrebăm și cum suntem noi văzuți, de ce- și cine ar fi de partea noastră dac-am ajunge într-o situație asemănătoare. fiindcă asta nu e imposibil.

*
Elise Maillard, Ariane Molkho, 2002

„Mândră de civilizația și cultura sa, Europa parcă ar vrea parcă să se ferească de restul lumii. Și-ar datora originalitatea patrimoniului ei cultural comun: antichitatea greacă, Imperiul roman și crestinismul. Unitatea europeană se vrea modelul unei arisocrații culturale cu aspirații universale și ecumenice. Este Europa învățătorilor care predică lecția de istorie, mândri de Epoca Luminilor. Teritoriul comun al europenilor este cultura, scria Paul Valery. Europa, în dorința ei de unitate se dorește un loc de integrare, favorizând contientizarea unui destin comun““

1 Iulie 2015 at 13:50 39 comentarii

Amintiri din Grecia (2)

Postat de Creangă în „Grădina publică”

Din amintirile anterioare:

…Ajunsesem acolo pentru practica de vară prin UE cu programul Leonardo da Vinci care ne plătea cu 1000 şi ceva de euro pentru trei luni. Grecul trebuia sa ne acorde cazare şi masă iar noi să muncim la ferma lui. Patronul John era din Atena aşa că, pentru noi, practicanţii, a închiriat în comună un apartament cu două camere la etaj. Primele doua zile am fost doar eu şi colegul grec care vorbea româneşte foarte bine. După câteva zile a mai venit un coleg, şi el Crengulin.

…Intr-o seară a fost un fel de hram la ei, sărbătoare cu dansuri si muzicanţi, care muzicanţi erau cocoţaţi într-o remorcă cu prelată de bumbac. Şi ce au mai jucat şi chefuit, dar cu măsură, nu ca românul care îşi toarnă beutura-n cap până cade lat. Făceau nişte frigărui foarte bune, am uitat cum le ziceau ei. …Intr-o după-amiază am ajuns într-o staţiune din zonă, îi zicea Kamena Vourla, munţii, şi apoi marea, plaja era scurtă, doar câţiva metri, în rest terase şi hoteluri sub munţi. Am mâncat şi noi câte ceva la o terasă, piperat rău, preţul, nu mâncarea. Mai bâzâiau niste negri cu cd uri piratate, nu aveam paleta la mine aşa ca i-am lăsat să bâzâie.
*****
…Cam în două luni şi o săptămână terminasem orele ce erau stabilite pentru trei luni cu program de patruzeci de ore săptămânal. Lucrând peste program, plus sâmbetele şi duminicile, îmi făcusem norma. Vine grecul John, îi spun, uite pontajul, gata orele, eu oricum mai am viză dar pot să mai muncesc, cât îmi dai? A început să se bâlbâie, păi să vedem… Ce una alta, fir-ar el de zgârcit, doar 4000 sau 5000 de drahme, când o zi de muncă se plătea cu 7000 sau 8000! I-am mulţumit de ofertă, i-am zis că n-o pot accepta. Dar cum mai aveam trei săptămâni de stat, i-am spus, puteam să rămân la el în casă, dumnealui fiind obligat, prin contract, să mă şi hrănească, adică să-mi dea bani de mâncare. Nu prea i-a convenit dar n-avea ce zice, mama lui de calic, că oricum el ceruse doar două persoane, noi am ajuns trei, cei din Irlanda plăteau, din banii UE, trei.
*********
…In fine, l-am salutat din mers şi ce credeţi c-am făcut? Aveam ceva bani la teşcherea, aveam şi timp, încă trei săptămâni, puteam să vizitez Grecia, dar eu venisem să fac bani în vacanţă, nu să mă plimb. Aşa că m-am gândit să caut altceva. Cum se lipea munca de mine precum musca de pereţi am şi găsit. Crengulinul de la Iaşi cu care mai sortam scoici seara, mi-a găsit ceva chiar a doua zi. Mai băiete, şi am ajuns la cules măslini! (a se citi măslini nu măsline) Când încă lucram la scoici m-au păcălit unii că măslinele-s bune din copac, am luat şi am gustat, ptiuu să-mi sară căciula din cap de amare ce erau, noroc că era vară şi nu aveam căciulă. Eram vreo zece inşi la cules măslini, toţi români, abia după două zile a venit şi un grec cam zănatec, după alte două zile n-a mai apărut, cică se răsturnase cu motoscârţa. Nici nu era mare tehnologie, cu un fel de greblă cu dinţii mai lungi pieptanai copacii până cădeau măslinele pe o prelată. Astea erau măsline verzi că era jumatea lui septembrie, alea negre cică se culegeau mai târziu. Nenea de, avea livadă cu măslini, avea şi fabrică unde le ambala, lângă autostrada spre Termopile. După câteva zile la măslini ne-au luat în fabrică, mai descarcă nişte saci de fistic, mai nişte lădiţe de măsline… Şeful de echipă din fabrică era un român, angajat permanent, tot moldovean, el făcea pontajul, treabă corectă, toate orele trecute acolo, mai mereu peste zece. Apăruseră şi trei băieţi din Argeş, veniţi ca vai de ei prin munţi, băuseră apă din băltoace şi mâncaseră agude să se ostoiască. In Molos erau câţiva băieti de la ei din sat, nu i-au băgat în seamă, tot nişte moldoveni i-au ajutat.Vânjoşi băieţii aştia trei, eu cam subţirel, aveam mai mult de şaptezeci de kile doar iarna când eram încotoşmănat, da după câteva zile de fabrică erau obosiţi, cică era prea greu. Şi, ţin-te bine, s-au apucat s-adune măsline de pe la alţii, am lucrat şi până la unu noaptea încărcând tiruri cu măsline. Măi baiete, da tare drăguţi mai erau grecii, curgeau apele de pe mine şi băbuţele mă-ntrebau- kali, kali? Zâmbeam şi eu şi ziceam ohi, ohi, cum draci să fiu bine, ele nu văd ce fac? La fabrică puneam măslinele verzi în hidroxid de sodiu ca sa iasă amăreala din ele, adicătelea soda caustică, după care le puneam la saramură. Avea şi o presă de ulei, măslinele mai pălite sau vechi le băgau la oloiniţă. Când scăpam de acolo, după atâta muncă, adormeam pe loc.
******
Cu o zi înainte de a expira viza am luat autocarul înapoi spre România, trecuseră trei luni, veneam bronzat, plin de muşchi şi cu teşchereaua plină. Vara asta am să culeg măslini, cine-ar fi crezut… Grecul de la fabrică mi-a dat banii în ultima zi, nici eu nu-i cerusem mai-nainte- un bidon de măsline şi o pungă de fistic. Şi ajungem în România, fratele meu! Moş Gheorghi ara cu calul şi tăia hlujanii cu secera, mama ei de treabă, avem un pământ aşa de bun şi ne batem joc, văzusem cum grecii fac agricultură în sărăcia aia de pămant, mă luase aşa o ciudă, pe de altă parte ziceam că o să mut munţii în ţară, nu i-am mutat, dar asta-i altă poveste.
********
După şase ani am mai ajuns odată la Atena într-o escală de o zi. Se schimbase oraşul, trecuse olimpiada peste ei, metrou de la aeroport până-n oraş şi alte linii prin oraş, nu doar o linie de la moară pân-la gară ca-n 2001. La gară n-am mai ajuns, cre’că au modernizat-o şi pe ea şi nu mai arată precum gara din Făurei.

13 Martie 2011 at 13:15 134 comentarii

Grecia, starea de spirit

Postat de Angel în „biblioteca din chioşc”

In Grecia, statisticile exprimă sec o realitate: 74% din populaţie declară net că nu este timp pentru greve si 51% (impresionant!) sunt gata să accepte şi alte sacrificii, în locul bramburelii sociale, care va conduce cu exactitate matematică la faliment; ceea ce nu par a observa elitiştii de afară şi „de sus” în  avântul lor denigrator la adresa a milioane de oameni aparţinând naţiei şi zonei Balcanilor, pe un ton superior-moralist! şi nici procentul de 40% (şi peste) de creştere al internărilor în spitalele de boli nervoase! Da, cifra e data din surse oficiale. Deşi, la drept vorbind, nu ştim care “locuri pentru nebuni” sunt mai mari: cele de dinăuntrul spitalelor sau cele din afară? …De-a lungul istoriei, în Grecia (dar gândul meu nu se poate împiedica să nu privească în paralel cu România) au fost făcute destule greşeli catastrofale inclusiv un razboi civil criminal. Au existat, însă, şi multe momente în care lumea şi-a pus mintea la lucru, dincolo de  emoţii. De un astfel de moment este nevoie acum, când, pentru naţiune, ar trebui să fie mai important de evitat falimentul decât de obstrucţionat forţa politică de la cârmă; şi, dacă cineva îşi închipuie că o poate face cu greve, înseamnă că a descoperit cum să facă găuri în apă! Timpul pierdut cu alte discuţii este, din păcate, un timp pierdut, în loc să fie folosit productiv şi pentru dezvoltare. Şi nu este numai timp pierdut, sunt şi vieti pierdute! Şi asta pentru că nişte fără minte, de meserie “şefi de muncitori” vor să facă din Grecia o harababură nerecunoscându-şi nici o vină pentru ucigaşii cu “koukoula”. Da, pe bună dreptate, grecii sunt furioşi. Cum te comporţi însă, cu un om furios şi ieşit din minţi? Il aprinzi şi mai tare? Ii spui “atacă” sau “dă-te cu capul în zid”? Sau îl linişteşti, să prindă curaj şi puteri pentru mai târziu? Nu este ora să fie numiţi acum cei răspunzatori şi nici de dat lecţii ori de publicat scrisori ipocrite! Cum, este inuman şi de neconceput să se continue instigarea iresponsabilă la revoltă socială din partea  amintitelor grupări sindical-politice! În ciuda nemulţumirilor şi frustrărilor lumea nu-i mai acceptă, îi  blamează, aşa cum nu s-a mai întîmplat până acum. Azi, 9-10 mai 2010, când mai sunt câtva zile până la prima rată din împrumutul acordat, asta în timp ce Europa şi SUA sunt din nou ameninţate de un tsunami economic, ei bine, azi, în Grecia se pune clar întrebarea: ori Papandreou, ori Crah! Mai întâi de toate, ŢARA! Fără o ţară vie, nu mai există nici bogaţi, nici săraci, nici nedreptăţiţi, nici privilegiaţi, nici vinovaţi, nici nevinovaţi. NU exista nici străin, nici grec. Ne vom scufunda toţi.

Public cu puţină întârziere o scrisoare a lui Angel din 10 Mai, pe fondul multelor vorbe din ultimele zile, al unor triste generalizări (dacă nu distructive, în orice caz NU constructive) plus declaraţia de sâmbătă a d-lui Ponta în care liderul PSD ameninţă cu moţiuni de pe poziţia gurului  Iliescu, preşedinte de onoare şi instigare.

Nora

16 Mai 2010 at 14:29 48 comentarii

Selecţie subiectivă dincolo de politic

Din ploaia de articole, intervenţii şi comentarii pe subiectul crizei din Grecia, două mi-au atras atenţia fiind de altă factură, dovedind, dincolo de micile diferende cotidiene, de coaja politicii şi de cazul în sine, că filonul peren de bună-credinţă şi înţelepciune, mai există… „Legat de cei dispuşi să aplice ideile bine ţintite în punctele nevralgice, consider esenţial să ne dovedim capabili să ne transpunem în situaţia lor, să gândim ca şi cum am fi identificaţi cu ei….  Mi-e teamă că nu arătăm suficient de încurajator disponibilitatea noastră de a le înţelege impedimentele, reţinerile, starea sufletească, ambiguitatea (justificată pentru ei) a unor soluţii aparente. Cu alte cuvinte, riscăm să-i pierdem dintre noi, cu toate că ei vor rămâne de buna-credinţă, tocmai pentru că noi ne pierdem mai întâi în taxarea cu uşurinţă a unora dintre ei, de dragul unor rigori (chiar corecte 100% de-ar fi) enunţate cu exigenţă, dar perdantă în alt plan-esenţial pentru noi- cel a creării unei coeziuni imperios necesară între cei pe care vrem să contăm.” (Băşcăliosul) …”Avem, ca natie, acest talent pacatos de a ne uita prietenii in momentele lor cele mai grele. Cel mai recent exemplu il reprezinta atitudinea reprezentantilor Romaniei, a opiniei publice romanesti, fata de ceea ce se intampla in Grecia. Nu am auzit inca un cuvant de sprijin, o vorba buna, o imbarbatare adresata grecilor din partea vreunui factor de decizie roman in aceste clipe de grea cumpana cu care se confrunta confratii nostri ortodocsi. Mai mult, reflectarea profundei crize pe care o traverseaza Grecia s-a facut si in mass-media romanesti intr-un registru ingust, egoist si in buna masura incorect, baleand undeva intre justitiarul „Asa le trebuie daca au trait mai bine decat isi puteau permite!” si pedagogicul „Aveti grija, ni se poate intampla si noua!”. Mai dezamagitor mi se pare insa ca niciuna dintre autoritatile romane nu gaseste de cuviinta sa-si exprime solidaritatea fata de cel mai apropiat prieten al nostru la ora actuala, fata de unul dintre cei mai mari investitori straini in Romania, in ultima instanta fata de un popor de care suntem legati de peste doua mii de ani de istorie comuna. Cum au dat de greu, cum uitam tot ce a insemnat Grecia pentru civilizatia romaneasca de-a lungul secolelor, uitam cat de mult a contat sprijinul lor pentru intrarea noastra in UE si in organismele transatlantice.  Unde a disparut prea-fericitul Daniel, intai-statatorul Bisericii Ortodoxe romane, biserica al carei cult si a carei istorie deriva din Bizant, deci de la greci?! Muntele Athos? O amintire stearsa, buna doar in campaniile electorale, de care ne lepadam in vremuri de restriste. Cat poate fi de grea o simpla binecuvantare, o rugaciune sincera pentru soarta fratilor intru credinta greci?! Am uitat dintr-o data tot ce ne leaga de acest popor care a dat lumii marile concepte civilizatoare ale Europei: democratia, urbanitatea, dialogul, matematica si fizica, filozofia si artele frumoase. Uitam ca ne simtim mai bine ca acasa cu sutele de mii in fiecare vara populandu-le plajele, vizitandu-le insulele, admirandu-le sfiosi manastirile Meteorei, ascultand bouzukia, band ouzo si dansand umar la umar cu ei sirtaki. Cat ne costa ca Minister al Turismului sau ca premier sa recomandam de exemplu agentiilor sa promoveze anul acesta cu prioritate Grecia, pentru a-i sprijini pe greci?! Gesturi marunte, dar care ne pot aduce in timp simpatia intarita a grecilor intr-o Europa in care nu ne putem lauda cu prea multi prieteni. Departe de mine gandul de a contesta cat de indreptatit economic este ceea ce se intampla acum in Grecia. E clar ca, la fel ca si noi, s-au intins mai mult decat le e plapuma, e clar ca buna parte din resursele imprumutate s-au „volatilizat” ori au fost cheltuite pentru a sustine un aparat birocratic excedentar si, probabil, un sistem de protectie sociala prea ofertant pentru puterea economica a tarii. Nu exista nicio indoiala ca aceste dezechilibre cronice vor trebui ajustate, iar gesturile politice ale guvernului grec ma fac sa cred ca masurile se vor pune in practica. Sa nu uitam ca premierul Papandreou este a treia generatie de politicieni de varf in familia sa, un om sobru, puternic si scolit la rigoarea scandinava. Proaspat numitul responsabil al Trezoreriei statului este unul dintre cei mai reputati bancheri de investitii din Grecia – iar rezultatele acestei numiri curajoase nu s-au lasat asteptate: emisiunea de obligatiuni grecesti de joia trecuta a fost suprasubscrisa de trei ori, in conditiile in care nimeni nu-i dadea vreo sansa. Iesirea din criza a unei tari presupune promovarea unor oameni responsabili la conducere, persoane publice care pot coagula resursele de speranta ale tarii si pot mobiliza increderea neconditionata a partenerilor straini. Din acest punct de vedere, am convingerea ca Grecia a interpretat fara greseala partitura corecta in ultimele saptamani si ca, mergand inainte cu reformele – dureroase dar strict necesare – va invinge. Ce face acum guvernul grec, cu sindicatele in strada si uneori asediindu-i ministerele, trebuie salutat cu respect si admiratie şi sprijinit!(…) E datoria noastra sa fim alaturi de cei de care ne leaga istoria, proximitatea geografica, interdependenta economica si afinitatea culturala.” (Doru Lionăchescu (http://www.zf.ro/opinii/sa-fim-solidari-cu-grecia-5730090/)

28 Martie 2010 at 13:54 47 comentarii

GRECIA (1)

Postat de tibi în „biblioteca din chioşc”

Din motive numai de ei ştiute, mare parte dintre amatorii de circuit grecesc s-au răzgândit pe ultima sută de metri; totuşi, o mână de nebuni frumoşi sfidăm criza asta nesuferită şi ne hotărâm să plecăm. Un mare plus îl trec în contul agenţiei care în loc să ne returneze banii, ne face hatârul şi ne înlesneşte călătoria. Un mare şi sincer BRAVO pentru Paralela 45! Un şofer, o doamnă plinuţă dar foarte volubilă şi extrem de simpatică pe post de ghid, un ajutor de ghid cu eventuale funcţii de înlocuitor de şofer, 5 bărbaţi, două minore, un minor şi 11 doamne, ne ambarcăm într-un mini-autocar şi pornim la drum. Străbatem  oraşul adormit şi ne înscriem pe şoseaua către Giurgiu. La vamă, un grăsan fioros se uită urât la noi preţ de vreo cinci minute, după care ne face semn să plecăm din faţa ochilor săi, ca avea dumnealui şi treburi mai importante. Bine şi aşa! La vama bulgară, un vameş sever confruntă ce ravagii a mai făcut timpul pe mutrele noastre faţă de poza martor din paşapoarte şi ne lasă în pace. Mă aşteptam la şicane ceva mai mari. De-abia acum, putem să spunem linişiţi că am pornit cu adevărat la drum. Elada ne aşteasptă! Cu braţele deschise ? Vom vedea!
Dacă nu ar fi fost punctual vamal, habar nu am fi avut că am părăsit România. Aceeaşi şosea mizerabilă, aceleaşi case deşelate si dezolante, aceleaşi câmpuri parte în părăsire şi parte cultivate, mărginesc şoseaua. Sunt totuşi multe lanuri de floarea soarelui la bulgari. Multe. Ajungem şi la locul destinat primei pauze. Un restaurant cochet pare să te imbie; dar mai întâi, merg la toaletă. Gresie, faianţă, vopsit, aparent totul este normal dar, mizeria balcanică este la ea acasă. Am aflat de la doamna Mariana, ghidul nostru, că 4 % dintre bulgari sunt de etnie rromă. Ei bine, unul dintre ei, păzeşte intrarea de la toaletele de ambe sexe şi nimeni nu pătrunde acolo decât după ce-şi depune obolul de 20 de eurocenţi, în palma absolut jegoasă a individului care zâmbeşte tot mai încântat, după fiecare monedă încasată. Ies dezgustat şi nici foamea nu mă mai încearcă. Bine că mai avem ceva sandvişuri.
…Aflăm că în curând, vom intra pe autostrada către Sofia.  – Ei aş, autostradă, ricanez, in sinea mea! –Ei DA, autostradă! trebuie să recunosc! Tuneluri, viaducte, exact cum văzusem pe autostrăzile din Italia, Franţa, Austria, Germania. Deci, se poate! Sigur că se poate, numai că întotdeauna la alţii că la noi, nu prea se… Calitatea asfaltului, acceptabilă. Totuşi, autostrada asta pare destul de capricioasă; ba are gard despărţitor şi deci e autostradă, ba devine un simplu drum cu două benzi dus şi două întors, ba se reduce la o şosea comunală cu câte un singur fir pe sens. Ocolim Sofia pe şoseaua de centură, şosea în mare suferinţă, cu asfaltul spart, îngustă, aglomerată, dar măcar dotată corespunzator cu ‘centuriste’. Mde!
Peisajul este totuşi foarte frumos. Dealuri, munţi, culturi de porumb, grâu, şi chiar de viţă de vie. Ne îndreptăm hotărât spre Grecia. Aflăm că, mai înainte de graniţă, pe lângă o mică localitate (mândră nevoie mare că potrivit legendei  acolo s- ar fi  născut Spartacus)  vom vizita un butic poreclit “la bomboane”, de unde doritorii pot cumpară bineânţeles o largă varietate de bomboane şi alte nenumărate dulciuri, măsline şi ulei de măsline, la preţul incredibil de 18 euro 5 litri. Dacă vă convine, cumpăraţi vă rog. E mai ieftin decât în Grecia, bineinţeles. De ce ? Nu ştiu…
Ajungem la graniţă. Vameşul bulgar se uită atent la mutrele noastre, la paşapoarte, şi ne pasează vameşului grec. Acesta repetă operaţiunea, după care ne face plictisit semn să plecăm. Foarte curând, ajungem în prima localitate a circuitului nostru, un târguşor mic si cochet, Seres. Pare un imens Lipscani. Butic lângă butic, magazin lângă magazin, în plus de asta, hotel lângă hotel, toate asezonate cu o multitudine de terase, unde lumea se delectează cu ceaiuri, cafele, vin şi bere şi multe altele. Ne cazăm la unul dintre cele trei hoteluri deţinute de Kosta Famissi; hotel cochet, destul de confortabil pentru un turist obişnuit cu strictul necesar, dar cam prea încărcat de Kitch, după părerea mea. Un soi de sărăcie atent şlefuită. La intrare, coloane care nu au nici-un soi de stil, nici Ionic, nici Doric, nici Corintic. Simplă butaforie. Dar hotelul este denumit în mod pompos, hotel Galaxi!
După o scurtă raită prin târguşor, ne aşezăm la o ‘taverna’ unde luxul nu a prea dat de multişor târcoale dar, dacă la sardelele proaspete pregătite mirific la grătar asortezi (minim) o carafă de RETZINA MALAMATINA, viaţa începe să devină ceva mai optimistă. Când ceri cea de a doua carafă, din difuzoare începe să se scurgă muzica grecească, iar ospatarul vine cu două îngheţate. -N-am comandat asta! spun în rom-gleza mea chinuită. -E din partea casei! spune el. Stiu ei grecii ce ştiu! Sigur că o să cer şi a treia carafă … Staţi domol, că nu e prea mult. Carafa e de jumătate de litru, iar vinul are maxim 11 grade tărie. Este în schimb răcoritor … Chiar asfinţit, soarele Greciei încă işi mai revarsă canicula peste turistul profan.

21 Iulie 2009 at 10:10 36 comentarii


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 888,794 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.340 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 888,794 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: