Posts tagged ‘Guşă’

Consilierul diavolului

Satiră cu miros de smoală

Ce l-ar fi sfătuit un consilier responsabil pe Aghiuţă, comisar din partea legiunii lui Scaraoţki, pentru România? Sfaturile, cele mai importante, după cum se vede, au şi fost implementate. Cu succes. Proiecte serioase, servanţi dedicaţi, bobor supus. Rezistenţă şi mefienţă. Fără fonduri europene. De pildă, să-l pună dracu’ odată, pe Mefistofelix şef peste opoziţie. Destul cu cuplăraiul peceristo-securist (pesedisto-penelist, atenţie cum ne exprimăm, totuşi. :)) Atunci să-i zicem concubinaj, tainicei lipituri la cald din fierbinţeala revoluţiei din decembrie. Asta ca să fim politically corecţi. Şi, de vreme ce secretul, ca orice secret, a devenit public, normal că se impunea legalizarea legăturii. O uniune născută din furăciune nu durează fără respect. Altfel s-ar alege naiba de furnizorul dracului de capitalism constituţional, al familiei.

De-aci încolo totul a decurs firesc. Fără-ndoială că şi evangheliştii doamnei Pippidi au aplaudat drăcovenia la scenă deschisă. Aruncând cu crini şi trandafiri în actori. Nişte amatori daţi naibii de talentaţi! Mai ales cel zis adormitu’, jucându-şi atât de original, în absenţă, rolul de personaj responsabil. Aşa ceva nici dracu’ n-a mai văzut! Iar asta nu e tot, drăcia dracului! Luându-l drept model, o legiune-ntreagă de uselicieni au rupt-o la fugă după el, spre râpă, precum porcii dintr-o parabolă. …Ia stai, consiliere, că te-ai dat de gol! Dacă mă uit mai atent parcă semeni cu domnul Guşă… Oricine ai fi, ce mama dracului crezi că faci? Şi cine naiba te-a adus iar pe aici? Ai fost infiltrat?? Ptiu, drace, păi astea-s rezultate? De-aia-ţi umflarăm conturile din bani publici? Sau, poate, vrei să-i şi exorcizezi pe ăia care mieunau ieri în balcoanele parlamentului?

23 februarie 2012 at 12:20 109 comentarii

Ia priviţi-i cum se vând!…

Apelul la unitatea de acţiune a PC, PSD,PNL, a fost lansat de Voiculescu exact acum un an. Avertismentul războinic al varanului, (“dacă acest lucru nu se va întâmpla si Opozitia va rămâne ezitantă si relativ divizată, nimic nu va putea opri diviziile ANI, CNSAS si DNA să transforme România într-un viguros si vajnic regim monopartidist. Că prea vorbim multi neîntrebaţi în tara asta”) contează mai mult, se vede, decât avertismentele severe, din partea UE, referitoare la nevoia de susţinere şi consolidare a instituţiilor statului de drept. Diviziile Varanului şi ale prietenilor săi „doctrinari” s-au pus în mişcare făcând zid în jurul raptocraţilor. Pentru consolidare, n-ar pregeta să apeleze la ajutor de la răsărit, după ideile avansate, susţinute cu tupeu cârlănesc şi într-un interviu antologic pe HotNews. De fapt, sursele noilor idei strategice ale cârlanului se găsesc în mai vechile leit-motive fredonate de versatilul domn Guşă, aplicate în câteva întâlniri pe şest ale Tăriceanului&comp cu nişte kaghebişti de la est de edenul fostelor sov-romuri!… recent demonstrate şi de vizita privată a ex-prezidenţiabilului Geoană în paradisul ex-sovietic, în căutare de „druzea„. În fine, după intense dezbateri privind rolul intelectualităţii în general şi al celei autohtone în special, se limpezesc lucrurile. Cel puţin o sută de personaje- la vedere (şi cine ştie câte altele anonime) au abandonat naibii, principiile de afiş cu care pozaseră în demni apărători ai valorilor patriei, întărind zidul din jurul nucleului fostei nomenklaturi& poliţii politice ceauşiste, al reţelei mafiote şi al acoliţilor lor politici. Scriitori, istorici, profesori, medici, jurnalişti, actori, activişti civici, etc. s-au înrolat pe loc cu „mândrie patriotică” în oastea varanului, purtând fără reţinere, stindardele roşii, împărtăşind astfel, fără jenă, “idealurile” ucigaşilor din ’89, ale celor din vremea mineriadelor, ale spoliatorilor statului post-comunist, uitând de interesele naţiei, nu şi de interesele regimului de la est în care asasinii Annei Pollytovskaia şi longevivele reţele kgb-comuniste abia aşteaptă să-şi manifeste ataşamentul faţă de vecini…

 

13 ianuarie 2011 at 14:27 121 comentarii

CRIZA. MANUAL de INTREBUINTARE.

Să-ncepem cu concepţiile. Câteva idei preluate dintr-un articol scris de Einstein(„Out of My Later Years (1950”) ar fi în măsură să ne facă sa privim lucrurile dintr-o perspectivă utilă şi motivatoare. Ca pe un moment de folosire a energiilor şi creativităţii în scopul reparării, refacerii şi construcţiei sociale-sconomice. Şi nu numai. Spune Einstein:
„…În perioadele de criză se nasc invenţiile, descoperirile şi marile strategii. Creativitatea se naşte din necesitate, precum ziua din noapte… Cine atribuie crizei eşecul respectă mai mult problemele decât soluţiile… Adevărata criză este cea a incompetenţei. Problema persoanelor şi a ţărilor este lenea şi indiferenţa pentru a găsi soluţii şi ieşiri din astfel de situaţii”.
Fizicianul Einstein însă, e contrazis din două vorbe de celebrul miliardar Vântu, bun cunoscător al realitaţilor locului şi timpului, care spune într-un interviu(Ez. luni 23 martie):
” Poate fi un guvern condus de Einstein, cu încă douăzeci de Einsteini mititei. Imposibil să rezolve ei criza, pentru că nu este generată de ţara noastră”. Concepţie unanim împărtăşită de grosul celebrităţilor aşa-zis moguliene şi a cercurilor lor politico-financiare.
Dacă ne-amintim, termenul „criză” cel mai frecvent refren media, de a doua zi dupa alegerile de la sfârşitul lui noiembrie 2008, a devenit tot de atunci ideea/dorinţa exprimată public, de a servi ca soluţie pentru căderea guvernului! O miză la vedere, asumată de noii intraţi în opoziţie, împreună cu cea mai mare a presei mogulilor.
O miză asociată tot de atunci cu obiectivul înfrângerii actualului preşedinte. „Pe Băsescu nu-l poate dărîma nimeni decât o criză foarte puternică”, spunea zilele trecute domnul Vântu cu un fel de admiraţie. Iată soluţia! Criza!! Catastrofa economică! Inseamnă că are cine să-i vină de hac şi lui Băsescu. N-au reuşit ei cu atâtea eforturi, cu finanţele cât un împrumut pe doi ani de la FMI, consumate vreme de aproape o legislatură? …Cât o criza dinainte de criză?… Uite că se-ntrevede o rezolvare! O chestie externă, cum zice domnul Vântu şi de aceea imposibil de contracarat chiar şi de douăzeci de Einsteini!
„Domnule Einstein, în condiţiile astea, ideile D-tră aici, n-au nici o relevanţă. Cum zicea domnul Vântu, nici douăzeci ca D-tră n-au ce face.” Altele sunt urgenţele şi priorităţile la noi! Le-a spus explicit şi domnul Crin Antonescu.
„Ai scăpat de om, ai scăpat şi de problemă!”
Nişte vorbe realiste, nu-i aşa? Înainte de dumnealui le-au rostit răspicat şi explicat cu patos, mulţi alţi domni şi doamne. Dar nici ei nu sunt primii! Mai-nainte, istoria le ţine minte, le-a zis Stalin.
Cât despre instrucţiunile de folosire a manualului, aici intrăm în domeniul altor domni, în primul rând al domnului Guşă.
Pe un subiect asemanator, si aici

23 martie 2009 at 17:52 10 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 921.539 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.437 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 921.539 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: