Posts tagged ‘Hitler’

Deconturi

Am fost teribil de impresionată când Sara mi-a arătat fotografia a două fetițe, verișoarele ei, în josul căreia scria „Au murit la Auschwitz”. Mai erau și alte fotografii în albumul de familie al prietenei mele, cu rudele ei care pieriseră în cuptoarele de la Auschwitz, însă imaginea fetițelor vesele, cu codițe, ținându-se după umeri, nu pot s-o uit.

Ne conduceam una spre alta când ieșeam de la școală povestind ore în șir despre visele noastre copilărești influențate puternic de impresiile lăsate de lecturi. La cincisprezece ani, Sara citise deja o căruță de cărți din biblioteca  școlii, mai ales literatură universală clasică. Știa deja vreo trei limbi (română, maghiară, idiș) și învăța, de una singură, engleza. Dacă era lăudată pentru cunoștințe, pentru logica sclipitoare și pasiunea ei neobișnuită pentru cunoaștere, se apăra spunând că e tocilară. Când a dat peste „Capitalul” lui Marx a fost convinsă că acela e drumul căutat.

Nu odată mi-am amintit de acele zile, de convorbirile noastre în care eu eram, într-un fel, învățăcica ei, interesată de ce spunea, dar incomparabil mai superficială și mai puțin tenace. Nu m-a atras „Capitalul” și nici pe Sara n-a mai pasionat-o. Orele de socialism din programa școlară au lecuit-o. Mai târziu, am înțeles interesul timpuriu al Sarei pentru filozofia marxistă, ca reacție la tragediile cauzate de nazism familiei ei.

Am „aplicat” această axiomă a preferinței instinctive pentru o cale sau alta, în funcție de experiențele trăite, mai cu seamă când e vorba de unele intens dramatice sau tragice, și am descoperit că pe temelia acestor alegeri (personale sau colective) s-ar putea cartografia hărți ideologice întregi, pe zone, pe baza cărora pot fi înțelese, întrucâtva, destinele unor popoare mereu în derivă și, de regulă, nefericite.

Încă o  amintire, recentă, cu valoare de parabolă pentru mine.
Sibiu, Iunie, 2017, Mihail Barîshnikov, la FITS:

„Nu mai știu unde e locul meu acum, m-am născut sub Stalin, am fugit de Brejnev şi am ajuns la Trump. Nu e chiar corect”, a glumit, într-o întâlnire restrânsă cu presa, celebrul dansator, unul dintre cei mai mari balerini şi coregrafi ai lumii prezent la Festivalul de Teatru de la Sibiu cu „Brodski/Barîshnikov”, spectacol eveniment, o co-producţie Letonia-Statele Unite ale Americii, o confesiune autobiografică coregrafic- poetică bazată pe poemele lui Joseph Brodski.

Cu un tată despotic, stalinist convins, colonel în armata rusă, Barîshnikov știa de copil ce e tirania. După ce mama sa, fire sensibilă și artistică, s-a sinucis, adolescentul Mișa și-a căutat libertatea în dans. Și dansul l-a făcut celebru în toată lumea. După un spectacol în Canada, reușește  să evadeze. Nu se va mai întoarce niciodată acasă, își va duce însă cu el toată viața, iubirea de țara natală, ca și Brodski, cu ale cărui versuri rezonează impresionant în spectacolul neuitat de la Sibiu.

Necontaminată ideologic, mintea unui artist e ca a copilului din poveste care vede un împărat gol și spune ce vede.
La fel se comportă toți oamenii maturi și responsabili, cu gândire critică nealterată ideologic și cu motivații superioare.

Bineînțeles că pe lângă reperele care imprimă direcțiile urmate de mase din motive legate de experiențele profunde ale vieții lor, mai mult sau mai puțin conștientizate, există și mulțimile amorfe care se lipesc, la un pol sau la altul, precum pilitura de fier, fără să înțeleagă bine de ce, cine și ce le împinge. O hartă greu de descifrat, nu știu cât de utilă, din cauza benzilor de circulație întrerupte de nelipsiții oportuniștii care domină mai cu seamă societățile în tranziție.

Nu așa se explică și „stângismul” de care e acuzat chiar Papa Francisc în grija lui expresă pentru cei sărmani? Originar dintr-un continent care a trăit tragediile produse de loviturile de stat dictate de interesele americane, are exact atitudinea umană firească indusă nu de o ideologie, ci de suflet. IDEOLOGIC însă, din ororile trăite de popoare într-o parte sau alta a lumii, se zămislește nefastul ANTI care susține cursa ororilor tot printr-un ANTI, urmat de altul…

Procesul alunecării periodice a umanității spre extreme, un lanț de reacții care se auto-generează succesiv poate ajunge la un punct de acumulări explozive. De pildă, dacă dictaturile de dreapta din continentul Sud-American l-au generat pe Fidel Castro, iar fascismul european l-a produs pe Hitler provocând expansiunea comunismului răsăritean și polarizarea întregii lumii, ceea ce urmează pare a fi o combinație inflamabilă a ANTI-urile precedente cu efecte cumulate.

29 martie 2021 at 17:03 2 comentarii

Mai scutiți-ne!…

Spun și eu, cum spuneau englezii sastisiți de alarmele care sunau mai tot timpul în toamna anului 1940 când Londra era sub ploaie de bombe: mai scutiți-ne de huruiala asta, nu-i doar exasperantă, e și inutilă! Faptul că atacarea intenționată, sistematică, a locuințelor londonezilor n-a produs panica pe care scontau naziștii, că nu s-a speriat nici guvernul și nici populația Londrei într-o Europă îngrozită mai-nainte de a ajunge sub bombe, explică prima înfrângere a lui Hitler din al doilea război mondial, după cum au apreciat jurnaliști și istorici deopotrivă.

Nimic din solidaritatea de atunci în deruta și divergențele actuale din marea familie europeană- situație care tinde să devină mai problematică decât orice alarmă!

Apăsarea excesivă pe pedala de stârnit angoase și tulburări colective însoțite frecvent de imprecații de cartier, asta mai prin părțile noastre, îmi amintește, prin contrast, de forța rațiunii și a credinței demonstrată de insulari în acele luni teribile.

Cum alinierea rău prevestitoare a lămpașelor nației seamănă cu cea amenințătoare a planetelor din interpretarea clarvăzătorilor de weekend de la televiziuni, cred că ar fi mare nevoie de altfel de modele; de mai puțin patetism, de noblețe și bărbăție spirituală, de rigoare managerială și prestigiu seniorial. În loc de asta, firul dinamitei sfârâie prin falseturile de pe stânga, trece prin stridențele naționaliștilor de mucava și ale așa-zișilor dacopați, atinge un maxim în delirul elevat-european de pe dreapta și explodează în mințile fanilor piuind ca sirenele poliției și ale smurdului la un loc. Săracu’ Conu’ Leonida, dac-ar trăi, în fața unei asemenea reacțiuni ar fi făcut o criză fatală de patriotism ultra-ortodox, pierind eroic odată cu Vadim.

15 septembrie 2015 at 19:08 20 comentarii

Cum se înnoadă firul roșu

Alienarea ideologică repetată n-ar fi posibilă fără mecanismele de orbire în masă. Alternanța regimurilor criminale din ultimul secol având loc prin devoalarea crimelor precedentului regim de către cel nou instalat; o legitimare „democratică” a revoluțiilor și războaielor.  Învingătorul îl delegitimizează pe învins pentru a se legitimiza istoric și juridic; cu fărădelegile trecute, prezente și viitoare, cu tot. Abominabilul nazism a fost delegitimat de „eroicul comunism” adus de tancurile sovietice. „Poporul rus libertate ne-a adus” și „Glorioasa Armata Sovietică” ne-a eliberat; pe noi și pe alți fericiți. Diseminate prin filme văzute cu școala și lecturi impresionante, deși obligatorii, și filme tematice văzute cu școala, noile prototipuri morale din „Blocada Stalingradului, Kak zakaleala stali, Zoia Kosmodemianskaia” etc. au pătruns rapid în conștiințele celor eliberați. Cartea a devenit „rusă”, patriotismul a virat spre roșu sovietic.

Odată cu destinul acelor eroi, reali, utili însă glorificării lui Stalin, s-au tras și obloanele de fier peste un genocid perfect. Dincolo de rânjetul victorios de sub mustața lui Stalin nu mai răzbătea nimic referitor la asasinatele în masă ale generalissimului. Așa cum, câtă vreme a ținut nebunia supraomului arian a lui Hitler, nu se vedea fumul lagărelor morții. Asasini și impostori odioși s-au văzut mai sus de Dumnezeu, au jefuit până și creștinismul ambalându-l ideologic spre folosință politică.

Dacă în anii 50 polițaii politici ai patriei au făcut și aici, „dreptate”, prin crime și tâlhărie, aruncându-și în temnițe, după procese staliniste, dușmanii, vinovați ori nu, cu dovezi ori fără, cum ar putea urmașii lor să se relegitimizeze? Cum să-și asigure durabil, supremația, un regim post-comunist cu un asemenea pattern? Evident nu trimițându-și pe ai lui în procese, ci făcând recurs la primele „succese”! Sărind peste deceniile de comunism, cu o „lege a memoriei și prevenției”, adică de relegitimare a proceselor staliniste, s-ar întări, fără complicații, oligarhia descinsă din „nobila nomenclatură comunisto-securistă”. Că numa’ demonizarea cuplului dictatorial asasinat de ei în 89, n-ajunge.

18 august 2015 at 18:01 24 comentarii

Gerda lui pandele

Ca femeie nazy, mândră că e germană, Gerda Bormann devenise în anii ascensiunii lui Hitler modelul ideal de mamă cu zvastică. „Hrănirea şi procrearea sunt cele mai puternice impulsuri pentru orice acţiune, atâta timp cât corpul este îndeajuns de sănătos pentru a şi le permite”. Un mesaj care avea să ajungă, prin vremi, din negrul nazist, prin roșul ceaușist, până-n cel pontist al gerdei lui pandele din Voluntari. Prin copiii procreați cu Martin Bormann ca obol pentru Reich, femeia Gerda punea în practică ideile mărețe din Mein Kampf „Comunitatea nu este altceva decât o multiplicare a unor fiinţe mai mult sau mai puţin identice”. Adică procrearea ca xerox politic. Cu orice progenitură livrată național-socialismului, femeia partidului duce propria luptă în interesul acestuia.

”Populaţia fiind mai uşor de corupt în straturile de adâncime ale naturii ei emoţionale decât în mod conştient sau voluntar, pentru a câștiga simpatia maselor trebuie să li se spună lucrurile cele mai stupide şi mai gogonate”. Fiindcă „în simplicitatea primitivă a minţii, cad victime mai degrabă minciunilor mari decât celor mărunte”. Sună cunoscut, nu? În plus, Hitler considera că ”nimeni nu va pretinde vreodată că oamenii de stat se nasc cu sutele din buletinele de vot ale alegătorilor care sunt oricum, numai inteligenţi nu”.

În momentele de alienare ale istoriei, obediența față de brute și prăduitori atinge cote înfricoșătoare. Până la a elimina tot ce nu le seamănă. „Acolo unde suntem noi, nu mai este loc pentru nimeni”, lătra Fuhrerul în entuziasmul mulțimii de bormanni. Pentru înmulțirea nobilei rase, frau Gerda dorea să fie legalizată dubla căsătorie. Într-un impuls de exaltare patriotică, îi ceruse lui Bormann „să-i xeroxeze” niște copii și prietenei ei Manja Behrens. Emblematic pentru gândirea de xerox e și faptul că odraslele sunt materiale de folosit în campaniile pentru cucerirea puterii. Verbotten celor care n-au.

9 octombrie 2014 at 18:49 53 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.682 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.682 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: