Posts tagged ‘implicare’

Conduita israeliană

De la declararea sa ca stat independent (mai, 1948)  Israelul se confruntă necontenit cu atentatele din interior și cu atacurile vecinilor. Un stat cât Oltenia, cu o densitate uriașă a populației (aproape opt milioane de locuitori din care 20% sunt musulmani) în care fenomenul terorist e cotidian. O insulă înconjurată din toate părțile de o „mare” de popoare ostile care reușește nu doar să supraviețuiască ci să prospere, să exporte și să acorde ajutor altora. Secretul pare a fi conduita statului în consonanță cu a cetățenilor săi deosebit de loiali. Israelul are o politică aparte de a altor state, atât în interior față de musulmanii lor cât si în exterior, în raport cu toate forțele, multe aflate în conflict. Spre deosebire de noi, de pildă, a fost de partea Greciei în vară (desi grecii nu-s tocmai prietenoși de felul lor cu evreii), iar la noi au fost primii care au sărit cu ajutor medical performant în cazul Colectiv. Și-au manifestat solidaritatea cu Franța după Betaclan (pe toate bulevardele israeliene s-a arborat steagul Franței) și le-au oferit ajutor (know-how) în lupta anti-tero, desi francezii sunt pro-arabi. Cuvântul de ordine în Israel e respectarea deplină a drepturilor și libertăților, deopotrivă cu a obligațiilor cetățenești, asumate prin educație și implicare- în care pregătirea militară a tinerilor are un rol esențial, fără ca statul, autentic democratic, să fie militarizat.

De înțeles că pentru ei, incompetența&iresponsabilitatea demonstrată de securitatea și poliția belgiană în atentatele recente din Bruxelles sunt inacceptabile! În Israel stânga progresistă și dreapta, progresistă și ea, funcționează în perfect echilibru și alternanță: la fel si multiculturalismul. Și cu toate că predomină o societate teocratică, statul e laic. În luna martie petrecută în Israel cu 17 ani în urmă, într-o perioadă tulbure în care- de Purim, singura lor sărbătoare veselă- s-au petrecut două atentate oribile, am aflat cum stau lucrurile de regulă, acolo și ce-i particularizează ca stat și atitudini umane, în raport cu europenii; de pildă, informarea profesionistă, intensa implicare și empatie a societății în toate situațiile tragice de care au parte aproape cotidian. După fiecare atentat, viața se normalizează rapid: se reface în timp record ce s-a distrus, oamenii revin pe străzi, în piețe și localuri, în mijloacele de transport. Nu se discută la nesfârșit, inutil, de diferențele religioase, educative, de generare de cunoaștere, toate astea se pot vedea însă, prin felul cum trăiesc și ce fac. Nu se poartă panica! Fiecare atentat e urmat de  îmbunătățirea tehnicilor de prevenție.

Periplul meu israelian din 1997, în 26 de episoade, reeditare 2014, aici: https://noradamian.wordpress.com/?s=Martie+%C3%AEn+Israel. Despre atentatele de atunci, în episodul 20 („Luna roșie”) episoadele 8 și 9 („Furtună la Marea Moartă”)

 

26 martie 2016 at 13:57 35 comentarii

Implicarea intelectualilor în politică? Cum?

Intrebarea lui tibi, referitoare la oportunitatea implicării politice a intelectualilor, dintr-o postare de acum două zile(Mark Lilla: Spiritul nesăbuit Intelectualii în politică) merită o discuţie mai amplă. Ma gândesc că înainte să treacă o generaţie, sau două, precum în cazurile prezentate de autorul american, să-ncercăm, măcar, să avansăm nişte păreri personale care vor fi sau nu confirmate ulterior.  Reiau , aşadar, subiectul cu ultimul pasaj, pasajul-concluzie, din postarea cu notele de lectură la cartea lui Mark Lilla, ca introducere pentru transferul întrebării în realitatea autohtonă.
„După cum se poate vedea din aceste câteva exemple, intelectualii chiar mânaţi de porniri sănătoase şi de intenţii bune”, spune tibi, „odată ajunşi în politică nu fac întotdeauna o muncă utilă; adesea, chiar dimpotrivă. Dar cum tentaţia este o coordonată umană la fel de dominantă ca şi curiozitatea, nu cred că implicarea intelectualilor în politică se va opri. Întotdeauna vor fi unii dintre ei, în stare să creadă că pot fi extrem de utili cetăţii. Iar după cum se vede, şi in România, intelectualii au inceput să se implice. E bine sau nu, asta numai timpul ne-o va putea spune… Dacă nu nouă, atunci măcar generaţiilor viitoare.”
În „Dilemateca nr 5”, Cristian Ghinea povesteşte :
„pentru ca tocmai ii venise o idee sugubeata, domnul Radu Cosasu m-a intrebat odata ce scriitor a cistigat in politica, in afara lui Havel. Atunci nu stiam foarte multe despre experienta lui Vargas Llosa de candidat la presedintia Perului. Ecuatia din capul meu era scurta: inca un intelectual care a crezut ca va muta muntii, a incasat o infringere si s-a intors la literatura. S-a intors prost, zice domnul Cosasu, care e convins ca orice experienta politica dauneaza nu doar sanatatii, ci si operei. „Havel-presedinte nu a mai scris nimic. Iar ultimele romane ale lui Llosa nu se ridica la nivelul celor mai vechi.“
Putem distinge trei moduri de implicare a intelectualilor.
Prima, ca implicare politică, în sensul de înregimentare partinică activă a unor intelectuali de vârf, cred, ar trebui  sa fie  o excepţie. O excepţie ca optiune, într-o împrejurare de excepţie si cu un scop de excepţie. Pentru nişte intelectuali de excepţie. Ceva motivat de nevoia de sprijin politic pentru îndeplinirea unui scop general, dar şi legat de un domeniu care trebuie reformat şi în care e nevoie de competenţă şi  un grad înalt de expertiză. Ceva de dorit atata timp cât „tentatia” puterii nu e legată de arivism steril si dorinţa de parvenire. Pentrucă, funcţie de situaţie, împrejurări, riscuri, motivaţia e cea care imprimă calitatea implicării.
(Despre accepţiunea termenului de „intelectual” în prezent, ar fi multe de discutat. Poate, cu altă ocazie  şi doar principial)
Din perspectiva asta, implicarea Monicai Macovei, a lui Sever Voinescu, TRU, Cristian Preda, Paleologu, o consider, acuma,  oportună si necesară.
Exemplele  de diferite situaţii şi motivaţii privind implicarea  intelectualilor români, în diverse perioade istorice, sunt cu duiumul.
În istoria recentă ne putem întreba la ce bun au probat drumul ăsta, printre alţii,  criticul Nicolae Manolescu, universitarul Emil Constantinescu!…
În legislatura 1996-2000, o  implicare remarcabilă a avut-o Andrei Marga, ca autor al unicei reforme de valoare a învăţământului si educaţiei după ’89, din păcate, neterminată si dărâmate la scurtă vreme din pricina nepriceperii şi obtuzităţii unor pigmei politici, pesudointelectuali, care i-au urmat.
Pornind de la exemplul Andrei Marga, ajungem la:
A doua formă absolut necesară de data asta, în orice vreme, anume, pe domeniul lor de expertiză şi competenţă, unde,  în politicile publice prezenţa intelectualităţii e indispensabilă. (Cred că nici nu putem lua în considerare ideea că implicarea intelectualilor  n-ar fi necesară,  orice activitate publică fiind  legată de politic)  În economie şi cultură. În massmedia(care ar trebui salvată, pur şi simplu de invazia de subcultură!) În iniţierea şi susţinerea unor proiecte îndrăzneţe! Reuşita, însă, depinde şi acolo de relaţia cu factorul politic şi de gradul de libertate de care se bucură. De „luptele” inerente pe care trebuie să le ducă  ca să câştige sprijinul necesar pentru rezolvarea proiectelor. De onestitatea şi buna lor credinţă.  Dar şi de depăşirea propriilor slăbiciuni(legate, de obicei, de vanitate)ca şi de rezistenţa la inevitabilele provocări, răfuieli necurmate, atacuri meschine specifice spiritului intelectual autohton, cum se ştie…
In fine,
Al treilea mod de implicare, ca nuclee de societate civilă, este unul nu numai potrivit ci şi imperios necesar. Din păcate şansele de reuşită în situaţia unui mediu comunitar refractar la schimbare, cu o identitate precară şi vulnerabil la manipulare, insuficient de matur social-politic şi cultural, cum e cel de la noi,  sunt  reduse. Pentrucă s-a dovedit că aceste iniţiative pot fi rapid parazitate de interese egoiste, dependente de un arivism găunos, acaparate de către politic. Aici ar  izbândi doar  personalităţile puternice, caracterele integre, capabile de sacrificiu, chiar…
Cu excepţia Monicăi Macovei, poate, n-am văzut pe altcineva în orizontul societăţii civile capabil de un război de uzură pentru apărarea unor principii,valori fundamentale, a unor cerinţe obligatorii evoluţiei normale a societăţii! În schimb deturnatorii  mărunţi, activişti intelectuali ca statut, dar parveniţi de duzină, prin caracter, asociaţi unor cercuri politico-financiare  au distrus din interior ceeace începuse să se-nfiripe . Sunt bonr cunoscuţi, de-acum! Uneori cele trei accepţiuni se intersectează, dar tot ca excepţie, în vremuri de excepţie…
Editura Humanitas a publicat recent Chipuri ale raului in lumea de astazi, o serie de dialoguri intre Gabriel Liiceanu si Vargas Llosa (editie bilingva româno-spaniola), inregistrate cind scriitorul a vizitat România. Admiratia lui Liiceanu pentru Llosa este exprimata cu  (…) aceeaşi nemasura cu care scrie apeluri si scrisori. (…) scriitorul peruan penduleaza din nou intre literatura – puterea fictiunii de a izbavi omul si utopii – si politica – incercarile de a trece utopia din plan individual in plan social. Paralelele intre Peru si România, observate de ambii interlocutori, te pun serios de tot pe ginduri…(http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=6448  Dilemateca, Nr. 5 / septembrie 2006           Intelectualul serios Cristian Ghinea)
Un studiu de caz  deosebit de necesar societăţii noastre actuale, perfect accesibil acuma  şi aplicat pe subiect, ar trebui să fie acela al dizidenţilor, adevăraţi, manipulaţi  şi falşi, din istoria noastră recentă. Al parcursului  şi rolului lor postdecembrist. Al atitudinii diferitelor grupări politice faţă de aceste persoane.
Cunoaşteţi intelectuali, dizidenţi autentici, confirmaţi politico-istoric la noi? A fost necesară dizidenţa lor? Ştie cineva ce au făcut factorii de putere din cei douăzeci de ani pentru aceştia? ( Că pentru „revoluţionari” ştim!!)
N-ar trebui ca preocuparea unor actuali intelectuali-politologi şi nu numai, să se îndrepte, în primul rând, spre ai noştri, cei uitaţi,  lăsaţi de izbelişte de „învingători” după cunoscutul nărav al locului?…
Poate am înţelege de ce Havel şi Adam Michnik nu ar fi gasit aici preţuirea şi climatul necesar pentru a influenţa mersul comunităţii.  Şi de unde vine neputinţa noastră exasperantă. În ce fel egoismul, indiferenţa  şi individualismul ne barează drumul, ca societate.   Am înţelege, poate, ce lipseşte şi ce ar trebui făcut.

13 iunie 2009 at 12:52 90 comentarii

Politică sau politizare? (1)

Convergente în comunism,politica şi politizarea erau componente aceluiaşi jug. Feţe ale sigiliului pus pe o populaţie captivă,condamnată la dezagregare fiinţial-comunitară şi aneantizare istorică.
Existau şi conştiinţe nesigilate, sunt şi acum. Nu mă gândesc la ele în termeni de dizidenţă. Cei pentru care toate alămurile coclite şi amplificatoarele de zgomot politic nu însemnau nimic, sunt şi acum la adăpost de verbalismul zornăitor care dă pe dinafară şi poluează spaţiul public.
Acum că piaţa politică s-a liberalizat, sunt tot mai mulţi, însă, cei care înlocuiesc cultura şi educaţia cu speciile parazite ale politizării.
Valorile, valorile fundamentale, creştine, atâtea câte au supravieţuit comunismului, nu sunt primejduite atât de “CE” spune societatea actuală că vrea să devină, ci de “CUM” face asta.
Acest “CUM” care înainte de ‘89 era o maşinărie a degradării perfect pusă în slujba unui “CE” absurd s-a metamorfozat şi divizat într-o mulţime de fragmente degenerate. Purtătoare active ale codului politic totalitarist, deasupra gropii în care au îngropat trunchiul găunos, aşchiile se întrec în fel şi fel de sărituri care mai de care mai profitabile!
…Şi de ce ar fi atât de rău că trăim într-o societate înfierbântată, arţăgoasă, antrenată în nesfârşite încăierări?
…Nu e normal faptul ca, odată eliberată din chingile comuniste, politica să devină interactivă, să asigure feed back-ul politicului cu receptorul social, prin orice căi?
…Nu e benefic pentru oricare dintre noi, pentru noi toţi, să ne lăsăm antrenaţi într-o comunicare lipsită de restrişti?

Faptul că orice implicare se colorează într-un fel sau altul, indiferent de ce gândeşti, e un răspuns.
Că până şi indiferenţa devine o forma de agresivitate, e altul.
Iar faptul că, în ciuda bunei noastre credinţe, devenim treptat o populaţie de politizatori şi politizaţi, într-o ţară în care atât participarea cât şi absenţa, oricât de libere şi fireşti, par a fi folosite pentru interese opuse nouă şi binelui nostru, le completează.

18 iunie 2008 at 10:05 2 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.390 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.390 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: