Posts tagged ‘integritate’

Insuportabila integritate şi irezistibila duplicitate

Ce ar fi însemnat ca prin 2005 -2006, având în vedere corupţia din justiţie, Monica Macovei -ministru la acea vreme, să fi spus că sistemul nu se poate reforma şi, ca urmare ar fi nevoie de o justiţie de import? Iluzie, nu? Ceva demn doar de o nouă republică. Utopia! …Şi ce ar fi urmat dacă, socotind că e inutil şi primejdios, ar fi decis să stea locului, să nu deranjeze muşuroaiele cu furnici roşii? Oare s-ar mai fi urnit vreodată lucrurile? S-au urnit, cum  ştim, numai că realizările din justiţie  în ultimii ani au avut ca preţ un tsunami mediatic neîntrerupt de ură contagioasă din partea muşuroaielor de care vorbeam… N-avem de unde  importa nici instituţii, nici partide politice, nici altă societate! Iar epurarea, ca măturare a drumului pentru ascensiunea liderului e tot ce poate fi mai anti-integritate. O demenţă! Prin urmare, unica soluţie de a accede într-un mediu normal e reformarea din interior. Reforme cu reguli simple şi criterii traduse-n fapt, nu servilismul faţă de lideri! Un drum ocnă de greu dacă ne gândim cât de puţini sunt cei consecvenţi viziunii înnoitoare, cei rezistenţi la ofensiva denigratoare şi cât de mulţi sunt ceilalţi, cei obedienţi ori nepăsători, sau cei care pur şi simplu se simt acasă în mlaştină. Dar mai dăunătoare decât toate e duplicitatea trădătoare, greu previzibilă ori nesesizabilă de la bun început, a unor companioni de drum.

Octombrie 2011: Cu o tenacitate si principialitate care o singularizează în politica romaneasca, Monica Macovei reuşeşte, în fine, să impună, ca pe o doctorie amară, Codul Etic, în PDL! Criteriile de integritate- care în urmă cu cateva luni fuseseră votate doar de ea, de  Cristian Preda si de Sever Voinescu din partea Consiliului National de Coordonare, toţi trei fiind linsaţi politic într-o sedinţă de înfierare, de data asta au fost acceptate. Monica Macovei era încă necesară! Venea anul 2012, alegerile, dădea bine ca partidul să fie perceput ca vârf de lance reformator în acţiunile de stopare a corupţiei politice. Cât de reformator, s-a văzut un an mai târziu, când comisia de etică ARD intrase-n acţiune. Când s-a văzut  faptul că domnii Blaga şi MRU au exact aceeaşi viziune.  Nu pro-etică, ci pro-corupţie, cel puţin pentru pătaţii din partidele lor. O viziune tradusă într-un troc mizer care le facilita liderilor asociaţi  accesul în parlament. Atât şi nimic mai mult. MRU nu-şi manifestase atunci intenţia să intre în PDL-ul lui Blaga perceput la vremea respectivă ca un luzăr electoral cu partidul lui cu tot. Iar dacă unii n-au văzut  nimic din toate astea şi s-au iluzionat că MRU are datele unui exponent integru al anti-corupţiei politice era destul să ia aminte la atacurile varanice la Macovei de pe portalul asociat lui, pusă la pachet cu Pippidi şi Weber ca „trio Soros siamez”.

up-date
O probă proaspătă la cele spuse mai sus, privind duplicitatea personajului  ( aici)
„Şi cred că îi datoraţi scuze Monicăi Macovei. Fără dânsa, ceea ce se numeşte „independenţa Justiţiei” – pe care vă închipuiţi că o apăraţi de una singură – nu ar fi existat. Momentan, vă aflaţi pe aceeaşi listă selectă de denigratori ai Monicăi Macovei alături de Dan Voiculescu şi baronii PSD”

 

 

5 martie 2013 at 15:41 86 comentarii

Cămăşile albe

Imaginea energizantă, uşor desuet- romantică a celor patru cavaleri politici ai verii se estompează. E toamnă şi eu încă port o bluză albă, în gând, de parcă aş fi uitat de  multe alte asemenea efuziuni din cei peste douăzeci de ani care s-au dus în acelaşi gol. Dacă mi-aş aminti doar de un dinescu, rebelul romantic din ’89, de sfântul marian munteanu al pieţei universităţii libere de comunism, de speranţele puse-n convenţia democrată şi în promiţătorul milică, în peneleul serios al lui tăriceanu, în alianţa DA… Totuşi, azi-vară  – mai să cred c-a venit şi vremea revenirii, a făgăduinţelor asumate şi respectate, că din toţi rămaşi în picioare -neînghiţiţi de reprobabila adunătură de potlogari- şi din noii aspiranţi se va coagula o uniune bazată pe cooperare -nu pe vasalitate, în stare să golească pubela publică de gunoaie politice şi să ofere un model politic bazat pe integritate.

…Alb, ca dorinţă de adevăr, ca simbol al nevoii de  integritate politică, dar fără trimitere la purism, la amăgirea tragică prin care lumea a fost târâtă-n revoluţii şi războaie de nazişti şi legionari, de marxişti şi bolşevici, talibani, comunişti şi securişti. Imacularea ca stare normală a politicii e o glumă bună, periculoasă însă, când îşi pune zvastică, secere şi ciocan ori le topeşte pe ambele în cârligul de agăţat proşti. Creditate fără rezerve, în general, cămăşilor albe li s-au alăturat puzderie de susţinători de la care au primit un cec în alb. De la preşedintele suspendat, până la anonimii din toată ţara care n-au lăsat să fie stinsă flacăra democraţiei. În faţa  mareii negre useliste n-au mai contat diferenţele de opinii – neesenţiale în raport cu scopul- inconsecvenţele trecute, animozităţile  mai recente.

La o lună înainte de alegeri, cu un bilanţ catastrofal al invaziei useliste, ar cam fi momentul să vedem şi cum ne cheltuiesc cavalerii în alb de azi-vară, creditul.   Mai ales acum, când ies la iveală petele vechi pe cămăşile nedate la spălat.  Sau degeaba puse-n coşul cu rufe murdare. Mai cu seamă acum, când unor anonimi  de la galerie li se iţeşte, de dedesubt, de sub cămăşile albe, un gri-murdar oricât ar încerca să-l ascundă. Şi, ca nişte neica-nimeni să-şi disimuleze, politicianeşte, ambiţiile paranoice. Qui prodest? …d-lui Blaga zis buldogul, cel care, de nevoie  şi din cauză de caniculă politică şi-a schimbat blana cu o cămaşă albă? Sau, poate, vasalilor săi de acum? Ori, mai degrabă, useleului? Nici măcar nu s-au gândit că petele se văd mai bine pe alb! Mi-e lehamite să readuc în discuţie faptul că nişte voturi anti-integritate- vreo trei, fac inutilă orice albire. Dar nu pot să nu mă gândesc că şi un singur vot poate schimba istoria. Unul doar, menit să- ncline balanţa şi gata cu cămăşile albe. În faţa unor calcule meschine e inutil să mai amintesc de încredere şi onestitate. De responsabilitate. De moda albă a trecutei veri…

7 noiembrie 2012 at 13:49 34 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.662 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.662 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: