Posts tagged ‘intelectuali’

Ia priviţi-i cum se vând!…

Apelul la unitatea de acţiune a PC, PSD,PNL, a fost lansat de Voiculescu exact acum un an. Avertismentul războinic al varanului, (“dacă acest lucru nu se va întâmpla si Opozitia va rămâne ezitantă si relativ divizată, nimic nu va putea opri diviziile ANI, CNSAS si DNA să transforme România într-un viguros si vajnic regim monopartidist. Că prea vorbim multi neîntrebaţi în tara asta”) contează mai mult, se vede, decât avertismentele severe, din partea UE, referitoare la nevoia de susţinere şi consolidare a instituţiilor statului de drept. Diviziile Varanului şi ale prietenilor săi „doctrinari” s-au pus în mişcare făcând zid în jurul raptocraţilor. Pentru consolidare, n-ar pregeta să apeleze la ajutor de la răsărit, după ideile avansate, susţinute cu tupeu cârlănesc şi într-un interviu antologic pe HotNews. De fapt, sursele noilor idei strategice ale cârlanului se găsesc în mai vechile leit-motive fredonate de versatilul domn Guşă, aplicate în câteva întâlniri pe şest ale Tăriceanului&comp cu nişte kaghebişti de la est de edenul fostelor sov-romuri!… recent demonstrate şi de vizita privată a ex-prezidenţiabilului Geoană în paradisul ex-sovietic, în căutare de „druzea„. În fine, după intense dezbateri privind rolul intelectualităţii în general şi al celei autohtone în special, se limpezesc lucrurile. Cel puţin o sută de personaje- la vedere (şi cine ştie câte altele anonime) au abandonat naibii, principiile de afiş cu care pozaseră în demni apărători ai valorilor patriei, întărind zidul din jurul nucleului fostei nomenklaturi& poliţii politice ceauşiste, al reţelei mafiote şi al acoliţilor lor politici. Scriitori, istorici, profesori, medici, jurnalişti, actori, activişti civici, etc. s-au înrolat pe loc cu „mândrie patriotică” în oastea varanului, purtând fără reţinere, stindardele roşii, împărtăşind astfel, fără jenă, “idealurile” ucigaşilor din ’89, ale celor din vremea mineriadelor, ale spoliatorilor statului post-comunist, uitând de interesele naţiei, nu şi de interesele regimului de la est în care asasinii Annei Pollytovskaia şi longevivele reţele kgb-comuniste abia aşteaptă să-şi manifeste ataşamentul faţă de vecini…

 

13 ianuarie 2011 at 14:27 121 comentarii

Bunul simţ ascuns în dosul parlamentului

…”Omul nu-i decât măsura unui drum de împlinit.” Versurile lui Lucian Blaga rostite în sala Parlamentului ne-au făcut să constatăm live, că „măsurile drumului de îndeplinit” pentru aleşii aceia, ai cui or fi, spre deosebire de Lucian Croitoru, n-au nimic cu bunul simţ. Un bun simţ care ori chiuleşte, ori doarme, ori nu există.

Revenind la discuţia dintre d-nii Barbu şi  Rogozanu, trebuie să admitem că
un interviu nu-nseamnă o analiză, desigur, ci nişte răspunsuri la întrebări mai deştepte  sau mai puţin. Când interviul e centrat pe „Ce are Băsescu mai grav de atît? Sînteţi totuşi cunoscut ca un om care nu îl adoră… Sau:  „Ce vi se pare periculos la Traian Băsescu, trecând peste faptul că nu l-aţi invita la masă?”- cunoştinţele de politologie, comparaţiile inserate în conversaţie nu au nici o relevanţă, chiar dacă, luate în sine, sunt valabile. N-aş fi dat atenţie discuţiei dacă n-aş fi văzut aici o mostră tipică de indigestie intelectualistă transmisă public dintr-un separeu elitist. („Veţi vedea şi după interviul pe care mi l-a acordat că puţini oameni se pot lăuda că au ieşit “bine”, ne avertizase dl. Rogozanu) Nu într-atât încât dl. Barbu să nu găsească, totuşi, între toţi indemnii de pe scara prezidenţiabililor, pe unul cu care i-ar plăcea să ia masa (cu care prilej, eventual, ar încerca, pesemne, să-i schimbe copiuţa liberală din cursurile depăşite ale lui Friedman primită de la patriciu, cu una mai potrivită altor pre”vederi”). Desigur, într-un loc  elegant, democratic, cât mai departe de ţara asta insalubră. Pe celălalt, pe acela „periculos”, probabil, l-ar întâmpina ca un plantator sud-american sub acoperire democratică  sau cu vorbele prezidenţiabilului pe care l-ar invita la masă, aşa cum l-a auzit recent naţia întrebându-l pe dl. Croitoru: „Nu-nţeleg, ce cauţi  aici?”
,,Cu Daniel Barbu poate veţi gusta adevărata voluptate a activităţii numite “a vorbi politică”, ne promisese dl. Rogozanu. Ia să vedem: misterul alegerilor, aflăm din spusele d-lui Barbu, se află la pedele! În felul în care oamenii portocalii vor gestiona voturile pentru sau contra lui  Băsescu.  Cheia apropiatelor alegeri, aşa cum o vede acest „puternic şi inovator român” cum îl numeşte dl. Rogozanu pe dl. Barbu, trimite direct la termenul  de „fraudă”.  Aşa cum îl ştim, nu de azi de ieri, din pregândirea lui vadim, alt „puternic şi inovator intelectual român” dar şi din imaginaţia oengiştilor autori ai descoperirii epocale privind prefraudarea. „Logică de fier, observaţii ingenioase. Altceva decît ce auziţi la televizor”… Păi nu i se apleacă boborului de  logica asta, mai toată vremea, pe  antene şi realitatea?
Evident, domnul Barbu îi dipreţuieşte din toţi rărunchii pe intelectualii fideli preşedintelui! Nu-i singurul! Ceva şi mai ofensivă, doamna Mungiu Pippidi ne amintise zilele trecute într-un articol din R.L cât de relaxaţi s-au simţit unii dintre aceştia în paginile „Plaiului cu Boi” revista dinescului, una mustind de vulgaritate şi de pioşenie luată-n băşcălie! Şi nu prea ai cum s-o contrazici pe blindata  inamică a preşedintelui! Poţi, însă, s-o întrebi: oare abia acum s-o fi „desecretizat” revista respectivă? Iar dac-a ştiut de aceste „grozăvii” n-ar fi  fost logic, să le  deconspire la vremea lor? Sau, dacă nu, în tonul „bunului simţ” al  casei şi al piesei, să distribuie numerele  alea unor amatori de teatru în seara premierei „Evangheliştilor”?

7 noiembrie 2009 at 19:04 70 comentarii

Implicarea intelectualilor în politică? Cum?

Intrebarea lui tibi, referitoare la oportunitatea implicării politice a intelectualilor, dintr-o postare de acum două zile(Mark Lilla: Spiritul nesăbuit Intelectualii în politică) merită o discuţie mai amplă. Ma gândesc că înainte să treacă o generaţie, sau două, precum în cazurile prezentate de autorul american, să-ncercăm, măcar, să avansăm nişte păreri personale care vor fi sau nu confirmate ulterior.  Reiau , aşadar, subiectul cu ultimul pasaj, pasajul-concluzie, din postarea cu notele de lectură la cartea lui Mark Lilla, ca introducere pentru transferul întrebării în realitatea autohtonă.
„După cum se poate vedea din aceste câteva exemple, intelectualii chiar mânaţi de porniri sănătoase şi de intenţii bune”, spune tibi, „odată ajunşi în politică nu fac întotdeauna o muncă utilă; adesea, chiar dimpotrivă. Dar cum tentaţia este o coordonată umană la fel de dominantă ca şi curiozitatea, nu cred că implicarea intelectualilor în politică se va opri. Întotdeauna vor fi unii dintre ei, în stare să creadă că pot fi extrem de utili cetăţii. Iar după cum se vede, şi in România, intelectualii au inceput să se implice. E bine sau nu, asta numai timpul ne-o va putea spune… Dacă nu nouă, atunci măcar generaţiilor viitoare.”
În „Dilemateca nr 5”, Cristian Ghinea povesteşte :
„pentru ca tocmai ii venise o idee sugubeata, domnul Radu Cosasu m-a intrebat odata ce scriitor a cistigat in politica, in afara lui Havel. Atunci nu stiam foarte multe despre experienta lui Vargas Llosa de candidat la presedintia Perului. Ecuatia din capul meu era scurta: inca un intelectual care a crezut ca va muta muntii, a incasat o infringere si s-a intors la literatura. S-a intors prost, zice domnul Cosasu, care e convins ca orice experienta politica dauneaza nu doar sanatatii, ci si operei. „Havel-presedinte nu a mai scris nimic. Iar ultimele romane ale lui Llosa nu se ridica la nivelul celor mai vechi.“
Putem distinge trei moduri de implicare a intelectualilor.
Prima, ca implicare politică, în sensul de înregimentare partinică activă a unor intelectuali de vârf, cred, ar trebui  sa fie  o excepţie. O excepţie ca optiune, într-o împrejurare de excepţie si cu un scop de excepţie. Pentru nişte intelectuali de excepţie. Ceva motivat de nevoia de sprijin politic pentru îndeplinirea unui scop general, dar şi legat de un domeniu care trebuie reformat şi în care e nevoie de competenţă şi  un grad înalt de expertiză. Ceva de dorit atata timp cât „tentatia” puterii nu e legată de arivism steril si dorinţa de parvenire. Pentrucă, funcţie de situaţie, împrejurări, riscuri, motivaţia e cea care imprimă calitatea implicării.
(Despre accepţiunea termenului de „intelectual” în prezent, ar fi multe de discutat. Poate, cu altă ocazie  şi doar principial)
Din perspectiva asta, implicarea Monicai Macovei, a lui Sever Voinescu, TRU, Cristian Preda, Paleologu, o consider, acuma,  oportună si necesară.
Exemplele  de diferite situaţii şi motivaţii privind implicarea  intelectualilor români, în diverse perioade istorice, sunt cu duiumul.
În istoria recentă ne putem întreba la ce bun au probat drumul ăsta, printre alţii,  criticul Nicolae Manolescu, universitarul Emil Constantinescu!…
În legislatura 1996-2000, o  implicare remarcabilă a avut-o Andrei Marga, ca autor al unicei reforme de valoare a învăţământului si educaţiei după ’89, din păcate, neterminată si dărâmate la scurtă vreme din pricina nepriceperii şi obtuzităţii unor pigmei politici, pesudointelectuali, care i-au urmat.
Pornind de la exemplul Andrei Marga, ajungem la:
A doua formă absolut necesară de data asta, în orice vreme, anume, pe domeniul lor de expertiză şi competenţă, unde,  în politicile publice prezenţa intelectualităţii e indispensabilă. (Cred că nici nu putem lua în considerare ideea că implicarea intelectualilor  n-ar fi necesară,  orice activitate publică fiind  legată de politic)  În economie şi cultură. În massmedia(care ar trebui salvată, pur şi simplu de invazia de subcultură!) În iniţierea şi susţinerea unor proiecte îndrăzneţe! Reuşita, însă, depinde şi acolo de relaţia cu factorul politic şi de gradul de libertate de care se bucură. De „luptele” inerente pe care trebuie să le ducă  ca să câştige sprijinul necesar pentru rezolvarea proiectelor. De onestitatea şi buna lor credinţă.  Dar şi de depăşirea propriilor slăbiciuni(legate, de obicei, de vanitate)ca şi de rezistenţa la inevitabilele provocări, răfuieli necurmate, atacuri meschine specifice spiritului intelectual autohton, cum se ştie…
In fine,
Al treilea mod de implicare, ca nuclee de societate civilă, este unul nu numai potrivit ci şi imperios necesar. Din păcate şansele de reuşită în situaţia unui mediu comunitar refractar la schimbare, cu o identitate precară şi vulnerabil la manipulare, insuficient de matur social-politic şi cultural, cum e cel de la noi,  sunt  reduse. Pentrucă s-a dovedit că aceste iniţiative pot fi rapid parazitate de interese egoiste, dependente de un arivism găunos, acaparate de către politic. Aici ar  izbândi doar  personalităţile puternice, caracterele integre, capabile de sacrificiu, chiar…
Cu excepţia Monicăi Macovei, poate, n-am văzut pe altcineva în orizontul societăţii civile capabil de un război de uzură pentru apărarea unor principii,valori fundamentale, a unor cerinţe obligatorii evoluţiei normale a societăţii! În schimb deturnatorii  mărunţi, activişti intelectuali ca statut, dar parveniţi de duzină, prin caracter, asociaţi unor cercuri politico-financiare  au distrus din interior ceeace începuse să se-nfiripe . Sunt bonr cunoscuţi, de-acum! Uneori cele trei accepţiuni se intersectează, dar tot ca excepţie, în vremuri de excepţie…
Editura Humanitas a publicat recent Chipuri ale raului in lumea de astazi, o serie de dialoguri intre Gabriel Liiceanu si Vargas Llosa (editie bilingva româno-spaniola), inregistrate cind scriitorul a vizitat România. Admiratia lui Liiceanu pentru Llosa este exprimata cu  (…) aceeaşi nemasura cu care scrie apeluri si scrisori. (…) scriitorul peruan penduleaza din nou intre literatura – puterea fictiunii de a izbavi omul si utopii – si politica – incercarile de a trece utopia din plan individual in plan social. Paralelele intre Peru si România, observate de ambii interlocutori, te pun serios de tot pe ginduri…(http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=6448  Dilemateca, Nr. 5 / septembrie 2006           Intelectualul serios Cristian Ghinea)
Un studiu de caz  deosebit de necesar societăţii noastre actuale, perfect accesibil acuma  şi aplicat pe subiect, ar trebui să fie acela al dizidenţilor, adevăraţi, manipulaţi  şi falşi, din istoria noastră recentă. Al parcursului  şi rolului lor postdecembrist. Al atitudinii diferitelor grupări politice faţă de aceste persoane.
Cunoaşteţi intelectuali, dizidenţi autentici, confirmaţi politico-istoric la noi? A fost necesară dizidenţa lor? Ştie cineva ce au făcut factorii de putere din cei douăzeci de ani pentru aceştia? ( Că pentru „revoluţionari” ştim!!)
N-ar trebui ca preocuparea unor actuali intelectuali-politologi şi nu numai, să se îndrepte, în primul rând, spre ai noştri, cei uitaţi,  lăsaţi de izbelişte de „învingători” după cunoscutul nărav al locului?…
Poate am înţelege de ce Havel şi Adam Michnik nu ar fi gasit aici preţuirea şi climatul necesar pentru a influenţa mersul comunităţii.  Şi de unde vine neputinţa noastră exasperantă. În ce fel egoismul, indiferenţa  şi individualismul ne barează drumul, ca societate.   Am înţelege, poate, ce lipseşte şi ce ar trebui făcut.

13 iunie 2009 at 12:52 90 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 919.796 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.439 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 919.796 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: