Posts tagged ‘iohannis’

Unde e liniștea de altă dată?

Se poate spune că în aceste zile trăim episodul decisiv al bătăliei pentru statul de drept, un moment de maximă importanță pentru destinul României. Implicarea sau non-combatul în acest război crucial sunt tot atâtea teste revelatoare. Dacă grupările politico-economice, devenite în multe cazuri rețele infracționale de crimă organizată, reacționează previzibil, obtuzitatea unor candidați la președinție sau formalismul lor standard spun mai multe despre ei decât orice program! Ca și meschinele răfuieli interpersonale între unii formatori de opinie care arată ori că preocupările lor periferice primează ori că nu vor pur și simplu un stat sănătos. Li se asociază și mulți anonimi, fie din categoria celor infectați cronic de canalele media ale rețelelor, fie cei atrași în dispute personalizate nu doar prostești ci și teribil de dăunătoare. Toate astea pot bloca șansa evadării din marasm generată de breșa operată de TB în tenebrele SIE.

Nu prea departe de ei se poziționează și unele personalități neinteresate de grozăvia scoasă la iveală. Plictis inspirat. Recomandări, texte meșteșugite, dedicate, al căror stil, seamănă într-un fel cu personajele preferate: agreabile, civilizate, abile politico-kinetic, de sub care  răzbește o consecventă admirație de sine. Ton ironic ori plăcut tăios. Stil sentențios, ușor autoritar. Ceva caracteristic pentru niște repere culturale. Nu mai puțin și pentru elitiștii care se-nvârt prin preajmă. S-au săturat de agitația din justiție generată, de un deceniu încoace, de Băsescu și de Macovei. Îi obosește.

Ar prefera oameni calmi, care tac. Le e dor de liniștea iliesceană. Nu simt imperativul momentului. Nu-i mare lucru că, la finele unui deceniu infernal,  DNA, ANI și DIICOT adună cu duba șobolănimea transpartinică dând batjocoritei noastre țări, o șansă de ieșire din grotă. Exact acum, când după înghesuiala de la DNA s-ar putea crede că-i promoție la tigăi, vor liniște. L-ar fi preferat pe exagerat de politicosul MRU dar, dacă n-a fost să fie, se mulțumesc și cu portretul spilcuit al sasului Iohannis. Ambii, modele politice cu ștaif. Și ambii, purtători de valori ai unei adunături debordând de penali cu rădăcinile subterane înnodate cu ale pesede. Altfel, oameni calmi, simpatici, educați.

17 octombrie 2014 at 21:33 65 comentarii

Time-thinking înainte de fluierul arbitrului

Înainte să se avânte în joc, jucătorii de pe aceeași jumătate de teren ar fi trebuit să-și proiecteze strategic conduita de joc pe linia win-win împotriva adversarului comun. Nu s-a întâmplat așa. Jocul a fost resetat înainte de-a începe prin asocieri și reasocieri negociate de lideri fără scrupule. Migrări, blaturi și trădări. Nimic nou în politichia de pe Dâmbovița- înafară de (re)achiziționarea primarului sibian. Așa s-a încropit Alianța Creștin Liberală, o gogoașă colorată cu dungi roșii, în care s-a refăcut, la fel de nesănătos, PNL. Și cam burtos după ce a înghițit PDL. Rămas cu mâna-ntinsă și cu colecția de fotografii tabu a Elenei Udrea, PMP-ul de-acum (nu cel care a funcționat până-n iunie în cu totul alt regim și cu altă perspectivă) e mai curând o durere de cap pentru Traian Băsescu, de care s-ar fi putut lipsi. Una peste alta (vorba contorsionistului MRU), dacă PDL-ul d-lui Blaga a demonstrat că rostul lui a fost să dispară, PMP-ul  (cel al d-nei Udrea!) a dovedit că rostul lui era să nu apară. Meci nul. Avantaj, PSD. Diferendele s-au ținut lanț și au împărțit galeriile în tabere de refugiați dezamăgiți, certăreți, agățați prostește de vechi lozinci în vreme ce tsunami-ul roșu dă năvală. Intrarea Monicăi Macovei în terenul prezidențialelor a stârnit viespăraia în paradisurile tulburate de imagini cu zăbrele. Toți cei vizați de justiție și-au unit vocile strident împotriva ei. Nimic de mirare: votul pro-Macovei, înseamnă votul pro-justiție. Deja pornită, măturarea adunăturilor de corupți ascunși, ca gândacii, în cotloanele statului ar face din România, însfârșit, o țară normală. România, stat de drept? Câți vor cu adevărat asta? Nici măcar cei din terenul așa-zis nealterat, al dreptei! În ciuda mijloacelor precare de care dispune ca independentă, pe fondul a embargoului media, Macovei și-a asumat o răspundere uriașă. Și un risc, pe măsură. De înțeles deci, până la un punct, unele atitudini marcate de neîncredere și teamă. O atmosferă în care Iohannis pare înțeleptul care tace. Tace și când trebuie și când nu trebuie.

Wishfull thinking. E uimitor cu câte calități inexistente (dar și cu ce păcate) a fost împodobit candidatul Iohannis! L-au făcut altceva. O imagine care merge. Mai lipsiți ca totdeauna de repere reale, destui concetățeni își pun speranțele într-o iluzie. În extremis însă și o iluzie poate fi mai bună decât o zgardă roșie gata pregătită.

10 octombrie 2014 at 21:23 236 comentarii

Mai sunt și alte lucruri de descoperit. Călătoria merge mai departe…

Miniștri, unul după altul, scoși din (porto)fotolii de DNA (unii scăpați de pârnaie de frații din parlament), baroni cu bănetul furat descoperit cântând osanale plagiatorului-salvator, fraude cum lauda la tot pasul, incompatibilități grămadă, investiții prăduite și pomeni acoperite cu taxe gratuite! …Un trailer al filmului istoric despre isprăvile guvernamentale ale celor doi ani de glorie. Plus atâtea altele îmbârligate prin stufărișurile prieteșugurilor transpartinice și interlop-clinice. Poate asta vrea să zică premierul când se laudă că, în fine, a pus țărișoara pe harta lumii. La un pas de ieșire din tunel ca să intrăm în altul.

Pentru unii, călătoria pare să-nceapă, pentru alții, să se încheie. Unii văd în Macovei, scăparea, alții o socotesc pe Udrea moștenitoarea lui Băsescu, și destui îl consideră pe Iohannis debutantul cu șanse deși vorbește într-o limbă (politică) de împrumut, e susținut de un partid de împrumut, cu un entuziasm de împrumut. Nu-s fana nimănui, dar dacă unul din ei l-ar învinge pe ponta, țara asta ar mai avea totuși, o șansă de redresare.

Între cei care tocmai au ieșit spectaculos din scenă, huiduit copios, ”trădătorul”  Robert Turcescu are șanse serioase să tulbure actorii. Și, într-un fel, și spectatorii. Posibil ca ex-jurnalistul momentului, deconspirat de câțiva ani de servii varanului ca ofițer acoperit fără ca actele încriminatoare, arătate abia zilele trecute, s-o confirme, să-ncerce să le schimbe jocul pe mâna lor. ”Fie, dacă tot am fost nominalizat, e momentul să-mi asum rolul pe care mi l-au dedicat, să vedem dacă și cum reacționează adevărații acoperiți, ca și cei care, zice-se, m-ar fi acoperit. O s-apară unii, un mădălin, un ilienăstase (dis)puși s-acționeze cumva, într-o situație deranjantă pe care n-au luat-o în calcul ”.

De ce n-am lua în considerare și probabilitatea ca situația creată să inducă nevoia de reevaluare a atitudinilor pentru unii din breaslă care-și respectă statutul și profesia?

Exact cu patru ani în urmă, după ce boardul Realității Media a decis, în 2010, să închidă radioul și să dea afară două duzini de oameni fără să le plătească drepturile bănești, directorul, ”locotenent-colonelul” Turcescu (în conflict cu Sorin Enache, directorul general care-i poftise să se adreseze justiției dacă vor să-și recupereze banii) a plătit din banii lui, pe două luni, pe toți cei concediați fără să fie obligat și fără să bată toba (aici).

PS. În lipsă de încredere față de oricare politician (cred că asta e o atitudine normală, în acest moment) opiniile de mai sus sunt, într-o  oarecare măsură, speculații, cu accent subiectiv-pozitiv însă, ca alternativă la partizanatul lipsit de gândire critică, pe de o parte, și la negativismul contaminant care n-aduce nimic bun, pe de alta.

Iar aici, un bonus: http://investigatiicenzurate.wordpress.com/2014/09/26/am-ochi-albastri-cum-m-a-racolat-sri-povestea-mea-completa/

27 septembrie 2014 at 17:33 110 comentarii

Ce mai fac puciştii patriei?

1 decembrie, 2009, Timişoara. Mircea Geoană, Crin Antonescu, Klaus Iohannis  descalecau în oraşul martir al revoluţiei pentru a lansa împreună cu primarul ţărănist Gheorghe Ciuhandu „Parteneriatul pentru Timişoara”  şi pe dl. Geoană la preşedinţie (ambele cu tele-binecuvântarea d-lui Dan Voiculescu)-  în scopul „reunificării societăţii româneşti divizată de Traian Băsescu”. În acelaşi spirit patriotic inspirat de Ziua Naţională a ţării şi de iminentele alegeri, înainte de iscalirea actului, s-a semnat  şi un document de reconciliere natională PSD si PNTCD. Conform planului, după fericitul eveniment însoţit de discursurile şi caldele felicitări ale semnatarilor şi ale altor personaje politice de calibru din partidele înfrăţite a urmat mitingul de susţinere  pentru candidatul Mircea Geoană. În Piaţa Operei artizanii ecumenismului politic dădură piept cu mulţimea de timişoreni furioşi şi, sub bombardamentul cu ouă  (pe multe pancarte ale timişorenilor se putea citi „vor să ne vândă ruşilor„) bătură în retragere fugind iepureşte pe uşa din dos a clădirii şi de-acolo luând-o la sănătoasa spre aeroport aici

Ţărănistul Ciuhandu consolidă totuşi, parteneriatul pro-unificare din Timişoara ajutând ţigănimea bogată să pună mâna pe centrul oraşului şi pe fraţii Cristescu-PSD, pe restul. Domnul Iohannis rămase câtva timp ascuns după eveniment dar reveni la timp ca să-l susţină pe unificatorul Geoană în unica noapte a preşedinţiei lui. Game over.

Proiectul Grivco se metamorfoză în proiectul USL, tot de concepţie varanică şi tot în spiritul valorilor  marilor devalizatori  ai patriei. În 2013  dl. Iohannis luă marea decizie şi intră în PNL devenind uselist cu acte-n regulă pentru ca împreună cu domnii Ponta şi acelaşi Crin (fără Geoană)  să pună umărul la proiectul unificării societăţii româneşti dezbinate desigur, de preşedintele Băsescu. Inspirat de realizările d-lui  Ciuhandu, primar al Timişoarei, mai modest însă, dl. Iohannis se mărgini la câteva prize fructuoase cu mafia imobiliară locală din Sibiu devenind proprietar cu acte false al unor imobile în centrul urbei. În câţiva ani  i se confiscară pe rând (nu înainte de a încasa sume fabuloase din chirii) după îndelungi tergiversări ale dosarelor (aici) Ultimul, în luna mai a.c. (Mai spun însă, ceva societăţii, într-o ţară sufocată de corupţie, asemenea „mărunţişuri”? Ori cele câteva incompatibilităţi pe rol încă la ANI ale mult lăudatului primar?) În fine, deşi unitatea de monolit a USL  după doi ani de JosBăsescu a cedat – evident, după europarlamentare- domnul Iohannis  a rămas acelaşi liant politic utilizabil pentru  o nouă unificare, de data asta (aparent) împotriva domnului Ponta. Până la achiziţia cu acte de noi piese şi subansamble (PNL in integrum, FC in mru)  noua unificare fiind ceva doar între domnii Blaga şi el însuşi (demisionarul Crin realizând surprins că a cam rămas de căruţă, abandonat până şi de fidelul său susţinător (Ev.Z) )

3 iunie, 2014. Timişoara. Coinicidenţă sau nu, vechiul montaj al „reunificării” prin pesedizare din 2009  se reia, într-o variantă adaptată momentului, de pesedistul Bojin şeful CJ Timiş, colaborator al Vocii Rusiei  şi admirator declarat al d-lui Putin. De data asta fără PNL, înlocuit  cu plasticul PPDD. Astfel PSD Timiş  încheie urgent un protocol de colaborare care urma să fie valabil până-n 2016, cu partidul poporului al lui DD, cu PNŢ-CD şi cu FDGR  aici (ca şi în 2009) prin dr. Karl Zinger preşedintele filialei Timiş a formaţiunii (care, după ce lucrătura a fost scoasă la iveală, a retractat) aici . Totodată, FDGR, prin deputatul timişorean Ovidiu Ganţ, anunţă că-l susţine atât pe Ponta cât şi pe Klaus Iohannis. „Forumul Democrat al Germanilor, prin reprezentantul său în Parlament, deputatul timişorean Ovidiu Ganţ, susţine Guvernul Ponta. Asta nu influenţează însă în niciun fel calculele electorale.(aici şi aici Aşadar şi pe cal şi în căruţă! Cât despre noua încercare de pesedizare a Timişoarei (aici ) a picat ca şi cea din 2009 şi tot cu scandal (mai puţin manifestaţiile de stradă). Rămân două încercări eşuate (decembrie 2009  şi iunie 2014)  cu mesaj şi scop comun, cu protagonişti comuni şi/sau de aceeaşi apartenenţă, care au mai jucat în piesa asta şi posibil să mai fie distribuiţi.

Domnii Ganz şi Iohannis par să fi uitat că s-au declarat de partea puciştilor în 2012, dl. Ganz acţionând hotărât, ca deputat, şi împotriva statului de drept în „marţea neagră”. Iar dl.Klaus Iohannis, aspirant la poziţia de prezidenţiabil din partea aşa-zisei drepte în curs de asamblare, cu penali cu tot, se poziţionează avant la lettre pe aceeaşi lungime de undă cu Victor Ponta când se declară împotriva unificării României cu Moldova şi pentru apropierea de Moscova (de aici). Interesant şi ce spunea Crin Antonescu, laudativ, în 23 februarie (atunci prezidenţiabil  usl sprijinit de  Iohannis)  la emisiunea „După 20 de ani” (Pro-tv)  aici: „câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană cum este Klaus Iohannis ar fi o şansă”… şamd (decorat în câteva rânduri pentru servicii aduse statului german)

20 iunie, 2014. Timişoara. Klaus Iohannis din nou în vizită de lucru la Timişoara, de data asta în ipostază de potenţial prezidenţiabil.

up-date. Singurul care, imediat după decembrie 2009, a părăsit definitiv încrengătura celor mai sus menţionaţii a fost dl. Cristian Diaconescu. O schimbare de conduită politică, de atitudine şi de acţiune dovedită în toate împrejurările care au urmat.

20 iunie 2014 at 13:51 191 comentarii

Erori de imaginaţie şi de peroraţie

Dacă şi efemera, promiţătoarea, alianţa DA a persistat în memoria colectivă mult timp după deces, de ce să ne mirăm că remanenţa comunismului construit ştiinţific în zeci de ani funcţionează şi azi ca agent electoral în subconştientul unui segment de populaţie. Asta e şi motivaţia, tot “ştiinţifică”, pentru care PSD insistă că mortul e viu! Ştiind că useleul trăieşte în mintea unui segment electoral, tacticienii tenebrelor îl întreţin ca pe un portret de familie cu ramă roşie, împodobindu-l şi cu alte însemne familiare din timpul istoric croit cu secera şi ciocanul. Îl întreţin cu ce vedem acum în campania psd-pcr-unpr. Cu mortul viu în minte, e logic ca boborul rămas uselist să voteze majoritar, roşu. Nu mai e sensibil de mult la minciună, dac-a fost vreodată. O anomalie greu de tratat care îl face ţintă şi victimă sigură a manipulării indiferent de realitatea în care fizic, trăieşte.

Pe de altă parte, ancorat încă în minciuna originară de familie, aparent rebelul penele n-aduce nimic nou şi sănătos. E adevărat că recunoaşterea greşelilor (cu foarte rare excepţii) nu-i ceva de întâlnit în societatea noastră (inclusiv la nivel de biserică) şi cu atât mai puţin în politică dar după felul cum se desfăşoară în tocşourile televizate, cuplul Antonescu-Iohannis ne arată că, deşi desprins din trunchi, a rămas ca o rămurea, tot roşie, acum niţel decolorată. Ca-ntr-o comedie cu proşti, par să-şi imagineze că toată populimea ar trebui să fie indignată de felul în care au fost păcăliţi de ponta&comp! Nefiind în stare să-şi pună cât de puţină cenuşă-n cap pentru stupefianta înnobilare a “tronului” penelist cu nişte vicepreşedinţi de toată jena (chiţoiu, fenechiu, chiuariu etc) pentru îndelungata susţinere a unei cohorte de penali şi, mai ales, absenţa unei umbre de regret măcar, faţă de aberaţiile politice comise în famiglie în vara 2012 (nu faţă de „erorile de comunicare”!) dovedesc că, spre paguba lor şi a noastră, useleul e încă viu.

17 mai 2014 at 18:26 142 comentarii

Suferinţele tânărului Crin

Dramă politică-  interzisă celor emotivi

Ce ironie: tocmai de când, de bine de rău, e mai treaz şi frecventează mai des locul de muncă, Crin îşi vede visul prezidenţial îndepărtându-se. Visul lui obişnuit de zi şi de noapte în care stă pe tron la Cotroceni înconjurat de vicepreşedinţi se isprăveşte adesea într-un coşmar: palatul dispare şi el se vede în pijama, în stradă, fugărit de Ponta. Se opreşte, vrea să-l strângă de gât, dar nu simte nimic în cleştele palmelor. De la distanţă, Ponta îl asigură voios că useleul e la fel de trainic iar la Cotroceni scrie deja pe frontispiciu: Crin întâiul. Prost dispus, strigă după curteni, însă în locul lor apare Tăriceanu pe motocicletă, ferchezuit, la patru ace, cu un cârd de femei chicotind fericite, în ataş. Dă o tură prin dormitorul prezidenţial şi, rânjind, îl anunţă că Becali face crize la zdup, că Fenechiu îl înjură, iar Sorin Roşca Stănescu îl umple de zoaie de când e independent. Şi că sasul Iohannis stă mai bine în sondaje decât el. Îl trec transpiraţiile! Ciudat, se gândeşte Crin, parcă simt nevoia de hăhăitul lui Băsescu. Asta-i culmea! Cu imaginea lui în cap, trebuie să recunoască, se simte un pic mai bine. Picotind, ceva mai târziu, la senat, se vede dus pe braţe de un grup de incompatibili indignaţi care strigă “Crin, nu te lăsăm, tot pe tine te votăm“. Şi, imediat, o vede pe Raluca Turcan, zâmbitoare, înapoindu-i toporul lui Blaga. Renunţase-n ultima clipă să-şi taie mâna şi, cu buletinul de vot ştampilat, pregătit de introdus în urmă, declara presei: „am votat pentru un viitor mai curat al copiilor noştri„. Izbucneşte-n hohote de râs şi se trezeşte în aplauzele furtunoase ale parlamentului. Draci! I se face brusc greaţă, mai bine nu se trezea! Cel puţin, nu l-ar fi auzit pe Gigel Ştirbu, alt penelist tâmpit de-al lui, care tocmai propunea modificarea legii privind drepturile de autor pentru a legitima plagiatul.

14 noiembrie 2013 at 11:30 45 comentarii

Calea grea a reformismului

Era de aşteptat ca odată cu ieşirea din uz a mantrei istorice  „jos Băsescu”, în hăul politic de  sub domnia usele să se diversifice formele -goale de conţinut-  caracteristice acestei zone. Zilele trecute de pildă, iohannis, ultima achiziţie a lui crin- adresându-se norodului ca viitor şef al penele intrase direct în pielea lui becali preluându-i behăiala. Ecou de ecou! Crin fiind şi el ecoul varanului şi al unor servicii mlăştinoase iar varanul- rezultanta antenistă a ecourilor unui ciopor de penali-infracţionali. Ministra mona e ecoul sughiţurilor antioccidentale ale lui quariu, fenechiu şi al grupurilor lor de interlopi-vipuri. Învăţământul şi, în general, sistemul de parvenire copy-paste din toate domeniile începând cu cel politic fiind ecoul prelungit al plagiarismului lui ponta şi al suporterilor săi iar abramburica, ecoul agramatismelor lui vanghelie şi al fâşâitului hârtiilor comercianţilor de iluzii. Şi putem continua cu ecourile din hăul ăsta până la anul, dar şi atâta e destul.

Mantra tembelizatoare îl poate da jos pe Băsescu dar nu şi băsescismul iniţiator al reformismului şi prin asta, atât de supărător. Opus paralizantei politici useliste cu felul său atipic şi defectele sale tipice, Băsescu e „dictatorul” care a descurajat obedienţa tradiţională adusă din curţile comuniste, punând în locul ei valoarea conţinuturilor inovatoare. Şi perfectibile. Exact invers decât se-ntâmplă în ierarhiile partinice useliste  şi în extensiile pedelist-blagiene! Prin ofensiva profesionismului opus tiparelor oligarhice în care obedienţa ţine loc de criteriile morale şi a celor de competenţă,  societatea poate fi pusă în rânduială. Cu Băsescu sau fără Băsescu la Cotroceni. Până mai an aş fi zis că e riscant să vii cu o astfel de teză, azi o găsesc necesară. Reformismul acţiunilor îndrăzneţe  e calea realistă spre  statul de drept. O cale extrem de grea, plină de „mantre” duşmane  dar indispensabilă.

2 martie 2013 at 13:05 99 comentarii

Articole mai vechi Articole mai noi


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 916.932 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.437 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 916.932 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: