Posts tagged ‘justitie’

Efecte ale separării belelelor în stat

Dincolo de efectul emoţional, în general pozitiv, declanşat de recenta schismă politică, raţiunea ar spune că e nevoie de niţică prudenţă. Buboiul uselist care tocmai s-a spart puroind în cloaca politică dominantă a societăţii ar putea avea ca efect reinfectarea prin apariţia aceloraşi conserve postcomuniste toxice care au ocupat spectrul politic imediat după’ 89. Reapariţia intempestivă a unor fantoşe ridicole, expirate politic, experte în malversaţiuni şi versate în diversiuni, consemnate ca unelte în manipulata istorie a României post ’89, dovedeşte că hienele sunt la post! Un mercenar e mereu pregătit. Hârşit în manevre oculte, gata să jure credinţă pe orice blazon- de penelist, pedelist, pesedist, monarhist, uselist, peselist-  veteranul tăriceanu s-a angajat instantaneu, în clocirea internă de forme post-comuniste recondiţionate, în timp ce şacalii udemere, categoria vechituri iliescene s-au şi instalat la tejgheaua politică. Totuşi, spre deosebire de eldorado-ul din anii ’90 prelungit până prin 2005, acum statul are o  justiţie cât de cât normală în stare să poprească infractorii politici.Prin eforturile de curăţare a societăţii justiţia se dovedeşte a fi elementul responsabil de prim rang în asigurarea unui zid în faţa belelelor. indiferent că-s aliate ori se  păruiesc. Iar spectacolul colcăielilor useliste poate avea un efect benefic de transparentizare a şobolănelilor mafiilor partinice, de responsabilizare a electoratului şi, implicit, de creştere a implicării sociale. Din păcate, cu excepţia unor voci singulare, opoziţia mult aşteptată – capabilă să urnească statul spre binele ţării, încă nu se arată. Tupeul logoreic al crinelistului vine exact pe acest gol.

Anunțuri

26 Februarie 2014 at 18:54 7 comentarii

Vremuri tulburi

În vremea atacurilor la coabitare din partea diverselor grupări oengiste, mini-partinice FC, NR, (în căutare facilă, politicianistă, de capital politic, dar incapabile de acţiune, pe fond) de pe zona dreaptă am apreciat (cu argumentele realităţii politice- nu cu ce aş fi vrut eu şi alţii să fie) că nu exista nici o altă soluţie viabilă. Nici o forţă n-ar fi putut schimba lucrurile, din moment ce două treimi din electoratul prezent la vot a zis USL! Singura soluţie atunci, cea de coabitare, un paleativ- evident, era în măsură doar să temporizeze atacul uselist la justiţie şi să permită instrumentarea unor dosare grele. Fragila coabitare a durat până-n vară. V-amintiţi cum în momentul în care ponta a încălcat înţelegerea cu privire la justiţie, preşedintele a denunţat-o public- fără s-o rupă, însă, oficial? A fost un avertisment de care ponta n-a ţinut cont. Ieri a dovedit încă odată, că nu-i decât o păpuşă otrăvită, manevrată din umbră. Iar grupuleţele de pe dreapta îşi manifestă o mulţumire rea, dovedind încă odată, fie că n-au priceput realitatea, fie că nu stiu ce e aia democraţie, fie- mai curând- c-au fost şi sunt mânate de interese meschine. Coabitarea şi-a terminat rolul, e limpede că va fi reziliată oficial. Intrăm în vremuri tulburi sub toate aspectele. Aproape 60% din electorat e încă sub anestezie uselistă, după cum arată sondajele. Dinspre dreapta, deocamdată, slabă mişcare. Atacul la justiţie de ieri, 2 0ctombrie 2013, demonstrează, fără echivoc, că puterea uselistă s-a instalat în 2012 în România printr-o lovitură de stat. Nouă, deocamdată, nu ne rămâne decât speranţa în oamenii verticali din sistem. Şi în atitudinea activă pro-justiţie a unei părţi semnificative a societăţii- aş vrea să cred.

PS. V-amintiţi de atacurile din primăvară ale eroilor de pe dreapta amintiţi mai sus, în măsură să le potenţeze pe cele useliste, nu numai la Băsescu ci şi la Kovesi?

3 Octombrie 2013 at 11:46 86 comentarii

Integrare vs.demolare

Alta era treaba dacă PDL şi-ar fi votat încă de acum un an, mai exact din martie 2011, statutul, cu criteriile de integritate incluse. Ăsta a fost singurul reproş, mai curând o părere de rău, adresată publi de Băsescu-suspendatul a doua oară lui Blaga-alungatul de la conducerea senatului. Aplicarea criteriilor reprezintă un pas hotărâtor pentru calitatea actului politic, cu condiţia să nu devină ceva dogmatic.

Am avut impresia, în iulie, că Blaga împărtăşeşte regretul şi că apreciază partea bună a acestei conjuncturi politice nefericite. În ansamblu, partea benefică a acestei întâmplări dureroase pentru ţară e faptul că justiţia a trecut examenul statului de drept. Cu o justiţie independentă şi un politic fondat pe criterii de integritate, România poate ieşi repede din fundătura în care a eşuat în vară.

De aici abia, se poate vorbi de „proiect”, pornind de la viziune,  adică de la imaginea proiectată a ţării aşa cum trebuie s-ajungă peste un timp luat  în calcul.  Din păcate există puţini proiectanţi politici cu o viziune pragmatică, dedicată binelui public. Cei mai mulţi, chiar dacă vorbesc de viziune,  se văd  doar pe ei în oglindă. Atitudinile şi faptele îi trădează, la un moment dat. Cu cât mai repede cu atât mai bine.

Demersurile politice ale lui MRU arată clar o viziune integratoare şi realistă, singura care, în situaţia dată poate duce România în direcţia bună. Ciocnirea cu orice altă perspectivă demolatoare nu-l va bloca. O concepţie integratoare pe care a dovedit-o de altfel şi conflictualul Băsescu. Numai că pe timp de război politic şi de criză e cumplit de greu să-ţi duci la capăt planurile. Funcţionarea liberă a instituţiilor, atâta cât s-a realizat e fără-ndoială rezultatul acestei politici duse de preşedinte, în condiţii infernale de blocaj. Politică apreciată de MRU, de Adrian Papahagi şi de milioane de români neintimidaţi de inamicii agresivi ai statului de drept.

Dacă tot s-au aruncat în luptă citate biblice (parcă am văzut aşa ceva într-un film american cu subiect din viaţa misterioasă a sectei Amish :)) aş spune că mai există o condiţie esenţială alături de cele care ţin de justiţie şi de criteriile de integritate:  cea spirituală privind evoluţia sau involuţia fiecărui membru al societăţii.

Legat de asta găsesc deosebit de utilă opinia d-lui Dragoş Paul Aligică  cu privire la spinoasa chestiune a traseismului politic, aşa cum e expusă aici.
Citez: Cineva poate sa zica: “Nu pot sa prezic si blochez traseismul viitor dar il pot pedepsi pe cel trecut. Si astfel il descurajez”. Intrebare: cum distingi intre, pe de o parte, “traseism” si pe de alta parte, o convertire reala la noi idei, la un alt punct de vedere? Cum distingi intre “traseism” si o reinterpretare a intereselor, sau o schimbare a setului de interese colective pe care un reprezentant este mandatat sa la apere sau reprezinte? Cum separi o convertire ideologica de buna credinta, de una oportunista si imorala?…Ce facem? Interzicem ca oamenii sa-si schimbe ideile si punctele de vedere, sub penalitatea eliminarii din viata politica, pentru ca anumite schimbari de opinie si interese sunt imorale sau nu ne plac noua? Atunci am terminat cu politica democratica. Sau, ma rog, am restrans-o pana la anulare.

Demolatorii se vor raporta mereu la aspecte negative şi când acestea sunt demult depăşite de lucruri bune. Integratorii vor găsi de fiecare dată, aspectele bune…

13 Septembrie 2012 at 11:33 38 comentarii

Dosarul cu coperţi roşii

Cum rechizitoriul în şapte puncte şi multe pagini migălite cu zel de juriştii uslaşi pare a fi o spovedanie colectivă a abuzurilor acuzatorilor înşişi, preşedintele ar fi îndreptăţit să le opună rezistenţă, adică să nu se lase suspendat! În acest caz, o executare în forţă a „sentinţei” asimilabile unei intervenţii „pentru schimbarea prin actiuni ilegale si prin violenta a ordinii constitutionale (…))” ar însemna conf. art. 166 indice 1, a acţiona  „împotriva ordinii constitutionale” ceva pasibil de pedeapsă cu „închisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.” Dacă ne amintim, preşedintele spunea cu un doi, trei, ani  în urmă că o nouă tentativă de suspendare nu-l va mai găsi nepregătit ca în 2007.  Totuşi, după cinci ani, puciştii, aceiaşi, şi sub acelaşi steag grivco, au declanşat nu doar simulacrul previzibil pentru debarcarea forţată a preşedintelui, ci o  abominabilă insurecţie antistatală.

Ceea ce se derulează sub ochii întregii lumi nu mai poate fi falsificat din vorbe. Un lucru e sigur: preşedintele nu-şi va trage un glonţ în fular şi, chiar dacă se va lăsa suspendat nu va abandona apărarea instituţiilor, abia intrate pe făgaşul funcţionării independente, în derivă.  Nu-i exclus ca preşedintele să-şi dea mâine demisia. Oricum, nu cred că diabolicul plan uselist va duce în cele din urmă unde vor autorii. Un mandat prezidenţial întrerupt, la urma urmei, poate fi văzut şi ca  o oportunitate pentru revenirea lui în politică, în forţă. Ruptă în public, de ponta, în 6 aprilie, reînmânată în dosarul cu coperți roşii de către şeful statului în 3 iulie, ignorată  din nou, scrisoarea, o piesă într-un dosar greu, un dosar de rezolvat în justiţie.

5 Iulie 2012 at 19:03 68 comentarii

No vîntu’s day

Îndopată cu „realitate” mediatică, România s-a scufundat aproape cu totul într-o ficţiune produsă şi regizată de cei care se văd proprietari de drept ai destinului ei. Nu i se mai vede decât brandul. Un brand care s-ar potrivi altei Românii pentrucă  cea în care trăim numai grădină nu e. Frumuseţi ale  naturii lăsate de Dumnezeu dar şi cele construite de oameni, căzute în paragină, par s-aştepte vreun cineast de la Holywood în căutare de decoruri pentru  filme cu jefuitorii de comori. Cât despre edificiile trufaşe, chicioase, amplasate exact unde n-ar trebui să fie, mă întreb cum le-or fi apreciind turiştii în trecere prin strania ţară a Mioriţei. Ar fi de aşteptat ca trăitorii de pe aici, cei cu mintea-ntreagă, să ceară socoteală celor care au girat devalizarea. Dar la ce răspunsuri să se aştepte într-o ţară în care certitudinile prefabricate mediatic au luat demult locul  întrebărilor? Unde apărarea joacă-n dublu rol cu acuzarea iar fărădelegea e în mod obişnuit răsplătită prin promovare pe scara politico-socială? Cum să crezi în binefacerile democraţiei când câinii ei de pază, cu puţine excepţii, s-au metamorfozat în gorile respingătoare la uşa vânturătorilor de bani negri- care fac legea? Mizerabilă ficţiune în care o naţie întreagă a ajuns să-şi ducă traiul real în rânduiala celor care  o fură de decenii! În care cei ce muncesc plătesc impozit în timp ce  jonglerii cu banii statului- proprietari de averi nemuncite- sunt asimilaţi revoluţionarilor sau celor cu handicap, adică scutiţi de fisc! Destin tulbure, de ţară la răscruce, care ar putea ieşi la drum bun dacă societatea mai are forţa de a nu accepta toate astea ca fiindu-i în mod fatal, predestinate. De a se elibera de  noxele fabricaţiei de reţea care ne-a întors viaţa cu susu-n jos silindu-ne să trăim într-o lume incredibil de murdară. Nu peste noapte, nu în totalitate, oportunitatea de a accede într-un climat de autoreglare morală şi social-politică se poate transforma în realitate. Cu condiţia ca fiecare zi să devină ziua justiţiei. A  justiţiei sănătoase.

13 Septembrie 2010 at 11:36 41 comentarii

România, 2014

Dacă trecem de criză, dacă n-o să trecem în altă formă de agregare în 2012, dacă sărim şi peste anul de trecere 2013, uite-ne trecuţi, ceva mai bătrâni, în 2014. Între timp, nobăsescismul va continua să ţină loc de doctrine, scenografie politică, decor de bloguri, de tabere de vară penelist-pesediste, de joc de societate pe treptele tribunalelor, în redacţiile cotidianului şi studiourile televiziilor plutitoare-n derivă, ori în anticamerele puşcăriilor. Cu alte cuvinte va ţine, ca şi până acum, loc de creier. Patru ani trec repede, însă, mai ales dacă intrăm, târâş grăpiş, într-o perioadă de înzdrăvenire a instituţiilor statului şi în primul rând a justiţiei, cum se prefigurează. Un pas istoric mic al „dictaturii” lui Băsescu, un pas uriaş pentru România. Oare?… Într-un timp scurt, să-nvingă măcar, atâtea piedici câte ar asigura trecerea într-un climat normal? Obstrucţionat de aproape toată clasa politică, de „clanuri” ale aşa zisei societăţi civile,  inclusiv de pedelişti pătaţi şi, posibil, cu legături oculte de reţea? Cine va continua acest început ambiţios şi riscant, de autoreglare şi autocurăţare  socială? Înclin să cred, mai bine zis să dau curs unei dorinţe, că pe acest trend al nevoii imperioase de justiţie, va fi nevoie de un incoruptibil care să o întruchipeze. Aşa că, după „dictator”, bine ar fi să urmeze „altul”, de ce nu cea care a reuşit aproape singură să urnească un sistem ostil şi înţepenit: Monica Macovei.

8 Aprilie 2010 at 22:19 42 comentarii

Adevărul e dincolo de romcasetă

„Cum poate o mână de oameni să corupă o ţară?” Întreabă colaboratorul „Ziare.com” Lucian Lumezeanu într-un articol recent. „Cine sunt ei? Cei care au ocupat cele mai importante functii in ultimii 20 de ani. Presedinti, premieri, ministri si lideri ai partidelor de guvernare. Cum au facut-o? Printr-o combinatie intre legi care favorizeaza „rechinii”, sustinere pentru personaje corupte si neglijarea reformei in justitie.” Cum se ştie, la vreo doi, trei, li s-au dat derogări pentru a-şi deschide afaceri private înainte de a exista o lege, imediat după revoluţie. Nimeni nu l-a întrebat, într-adevăr, pe premierul postdecembrist petre roman, de „cadourile” imobiliare şi de derogările cu dedicaţie care au produs primii milionari în dolari, pe şest (patriciu, tăriceanu, vântu) în timp ce România aştepta legea privatizării. Tărăşenia a mers unsă şi a dat roade, procesul a continuat nestingherit prin decretele şi legile gârlă care au făcut din concubinajul cu politicul, metoda de scos milionari ca dintr-o clocitoare de animale de pradă. Un drum tragic al acestei ţări ajunsă prizoniera unei reţele corupte, cu resursele înstrăinate iresponsabil de cei ce o conduc. S-ar fi putut şi altfel?… Se pot îndrepta lucrurile după douăzeci de ani?… Iată şi ce spune patriciu, miliardarul tranziţiei  într-un editorial din Adevărul, un ziar al holdingului cu acelaşi nume care-i aparţine: “Tristă viaţă au cei care, atunci când îşi aleg o slujbă, se gândesc doar la cât vor câştiga”, adăugând că „importante în alegerea slujbei sunt responsabilitatea, proiecţia în viitor, liniştea. ”Responsabilitatea motivează. Ea dă certitudinea utilităţii şi apartenenţei. Ea naşte pasiunea. Totodată, ea este sursa celei de-a doua motivaţii a muncii: proiecţia în viitor a propriei personalităţi”. Frumoasă zicere, aproape s-o crezi sinceră dacă ai fi picat din lună. Dacă n-ai fi fost martor la o mulţime de „proiecţii în viitor” ale personajului, care deşi au ieşit cu multe zerouri se dovedesc a suferi de o cumplită şubrezenie conceptuală. Aspect constatat şi de Răzvan Cornăţeanu, ex-director al holdingului „Adevărul ” după cum se-nţelege dintr-o scrisoare adresată foştilor colegi în care, după ce povesteşte nişte lucruri desprinse parcă, dintr-un thriller subliniază: „Minte mult si fara sa clipeasca! M-a mintit pe mine, v-a mintit pe voi si minciunile vor curge in continuare.(…) minte cand respira, minte sofisticat. De un cinism care explica multe dintre actiunile sale (…) Cu toate ipocriziile megalomanice acoperite in acte de caritate si burse.”(…) De justitie mai scapi dar de JUSTITIE  nicio sansa”. Adevărat, totuşi, justiţia, să fie atât de lipsită de şansă?

6 Aprilie 2010 at 21:54 163 comentarii

Articole mai vechi


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,755 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.347 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,755 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: