Posts tagged ‘legea infractorului’

Atenție la CCR! Ne așteaptă rușinea națională în folosul criminalității și în disprețul jurisprudenței europene

Postat de Bască Ilie în „Grădina publică”

  Scrisoare proscrisă! Dragi criminali din toate categoriile – încă neidentificați,             preferențial necercetați, în orice alt mod protejați și amânați, încarcerați sau dornici să recidivați – nu aveți motive de disperare și îndreptare. Judecătorii CC veghează la favorizarea infractorului ca prioritate de siguranță națională, până scăpați cât mai rapid odată cu împlinirea termenului de prescripție penală. Ăcesta-i mijlocul și scopul legii penale, în viziunea CCR de pericol social, paralelă cu interesul general și argumentată paralitic de supremația legii infractorului.
1. Joi, 21 noiembrie 2013, dacă nu va interveni un nou termen în amânare, CCR va soluționa o cerere de desființare a efectelor principale ale Legii 27/2012, lege inițiată și susținută de Monica Macovei. Sesizarea urmărește să blocheze prelungirea prescripției de executare a pedepsei și tinde să elimine imprescriptibilitatea răspunderii penale. Vor fi scutiți de răspunderea penală autorii și complicii lor în infracțiunile de omor și alte infracțiuni intenționate urmate de moartea victimei, pentru fapte săvârșite până la intrarea în vigoare a legii noi, 23.03.2012. Vor scăpa teferi și nevătămați: nedescoperiți și descoperiți, necercetați și cercetați, condamnați de nevoie și evadați de bună voie, neprotejați și protejați prin tergiversare sau ascunderea premeditată din calea justiției, culminînd cu autotergiversați și autoprotejați de propria autoritate. Aceștia din urmă și-au dobândit și conservat autoritatea prin complicitatea unei armate de însemnați contributori la invazia criminală fără pedeapsă, oferită de prescripția răspunderii penale de salvare națională. Legea Macovei a fost publicată anul trecut în Monitorul Oficial de ziua echinocțiului de primăvară – 20.03.2012- și în curând își va găsi sfârșitul de ziua eclipsei totale a jurisprudenței europene. Destinul de rușine națională în folosul criminalilor ne va fi fost scris de stelele criminalității organizate, după standardul de lucru în trepte de viteză lucrativă: amăgirea credulilor din aproape în aproape, timp de peste două decenii, până la victoria finală – cu lovitura de grație – de ziua eclipsei totale. Dreptatea și adevărul vor fi devenit două cuvinte strâmbate în conținut și profund antagonice, strâns legate de criminalii din epoca de aur, mineriade revoluționare și în special criminalii postrevoluționari ai secolului al XXI-lea, toți conservați – o viață pentru o idee criminală – împotriva societății românești. Statul își protejează statul împotriva firii și a menirii Statului.
2. Consolare iluzorie în cușca de sub cerul liber al infractorului.
După pronunțarea deciziei CCR de favorizare a criminalității, azzoreii și griveii sunt invitați să-și guste consolarea amarnică în păstrarea parțială a dispozițiilor legii Macovei, doar pentru viitor: nu vor mai beneficia de salvatoarea prescripție criminalii care au avut neinspirația să comită faptele abominabile după intrarea în vigoare a acestei legi, 23.03.2012. Asemenea imprescriptibilitate a răspunderii penale doar pentru omorul viitorului va avea un efect penibil de iluzoriu:
a) Qui prodest? Abia peste vreo 15-22 de ani, 2028-2035 (eventual, în câteva cazuri izolate) s-ar ajunge la situația benefică social, ca efect al eliminării prescripției de salvare a criminalilor și complicilor neprotejați. Probabilitatea extrem de mică se explică în primul rînd prin singurătatea criminalului de cursă lungă (lipsit de protecție și tratat cu toată considerația), identificat, preluat imediat în custodia unui parchet al Ministerului Public, cercetat, inculpat și trimis în judecată. În instanțe, măsurile reformatoare antitergiversare sunt deja vizibile (prevenirea amânărilor excesive sau de lungă durată). În concluzie, criminalul neprotejat și complicii lui vor fi oricum condamnați în timp util (rezonabil) prin hotărâre definitivă – cu mult înainte de împlinirea termenul de prescripție prevăzut în legea penală veche – or asta se traduce în lipsa efectelor reale ale imprescriptibilității răspunderii penale pentru viitor.
b) Qui… pe cui se scoate. Ce pericol social mai mare decât conservarea arsenalului criminal postrevoluționar și potențial, cu ajutorul proximei decizii a CCR, își mai poate dori o societate fără căpătâi? Criminalitatea organizată din trecut ne omoară viitorul, nu criminalii izolați în viitor – neprotejați de nimeni și nimic – pentru faptele comise după echinocțiul din primăvara anului trecut. Izolarea acestora de restul societății se produce aproape instant; pericolul social este relativ și de scurtă durată. Ce pericol social mai mare rămâne… în stare de libertate? Să ne facă permanent… destinul, din cauza unei simple scutiri de răspundere penală, necercetați și favorizați ca un scop în sine prin mașinații criminale, preventive și conservatoare. Structura cu nivelul ridicat al puterii de influență și raza mare de acțiune determină standardul de lucru al conservaților și are un principiu evident: gradul de pericol social al acoperiților este direct proporțional cu puterea lor de influență și de sustragere de la aplicarea legii penale. Nu avem motive de consolare cu efectele imprescriptibilitatății pentru viitor, aproape inexistente în mediul lor izolat, din moment ce predomină necercetarea celor mai periculoși protejați – abuziv, complice și iresponsabil – precum scăparea lor în libertate în regim de urgență și sub aceeași protecție… în formă continuată. Pe seama prescripției cu termen limitat, îmbrățișată de CCR la fel – abuziv, complice și iresponsabil – criminalii protejați pentru conservare sunt și vor rămâne generatoarele cele mai performante de infracționalitate organizată. CCR ne propune, cu nerușinarea argumentelor imaginare, să trăim realitatea în cușca de sub cerul libertății lor fundamentale.
3. O mică scânteie se va dovedi un fitil aprins în toată regula.
Mi-a sărit în ochi un articol Evz din 15.10.2013. Procurorul șef al Parchetului de pe lângă Tribunalului Militar Teritorial București, col. Covei Stelea – reactivat în Ministerul Public dintr-o detașare (să-i zicem, mai secretă, anul trecut) pe filiera de reclamă „Armata e cu noi”, și-a trimis recent în instanță (cu sarcini de serviciu) un subordonat de ședință – procurorul militar Octavian Opriş – să apere interesele statului de-a’ndoaselea. În loc să reprezinte Statul în acuzare, să apere interesul general și principiul legalității – așa cum îi șade bine unui procuror responsabil – a devenit subit avocatul diavolului și al securistului torționar Pârvulescu. Nu-i interzis unui procuror să invoce motive în apărarea acuzatului, dar să fie întemeiate, nu de favorizare cu orice preț. Procurorul de ședință, Opriș, s-a pus opriș de-a curmezișul acțiunii familiei disidentului |Ursu Gheorghe. L-a apărat pe maiorul securist Marin Pârvulescu, cu un motiv incredibil: (după cum relatează Evz- aici) „a propus judecătorului să respingă plângerea familiei pe motiv că termenul de prescripţie specială ar fi început în 1990 şi ar fi expirat, după calculele sale, în iunie 2012”. Extraordinar! Trei magistrați – reactivatul, procurorul avocat și judecătorul militar – Gunescu Gabriel – dacă aveau scaunul la cap, ar fi observat că iunie 2012 înseamnă circa trei luni după data intrării în vigoare a Legii Macovei nr. 27/2012. Această Lege precizează cât se poate de limpede, la art. 121: (alin. 2) „Prescripția nu înlătură răspunderea penală în cazul: a) infracțiunilor contra păcii și omenirii, indiferent de data la care au fost comise; b) infracțiunilor prevăzute la art. 174-176 și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei” (și alin. 3) „Prescripția nu inlatură răspunderea penală nici în cazul infractiunilor prevazute la alin. 2 lit. b) pentru care nu s-a implinit termenul de prescriptie, generală sau specială, la data intrării în vigoare a acestei dispoziții”. (aici) Chiar dacă judecătorul Glumescu n-avea intenția rețină un motiv de pornire a acțiunii penale împotriva securistului Pârvulescu pentru faptele săvărșite sub incidența alin. 2 lit. a), răspunderea penală nu poate fi considerată prescrisă nici pentru omor calificat (art. 175 Cp), întrucât la data intrării în vigoare a legii Macovei – 23.03.2012- nu se împlinise termenul de prescripție specială prevăzut de legea anterioară. Legea Macovei nu are efect retroactiv, atât timp cât nu împiedică încetarea urmăririi penale (sau a procesului penal) împotriva persoanelor pentru care prescripția s-a împlinit înainte de întrarea în vigoare. (în cazul disidentului Ursu Ghe, termenul s-ar fi împlinit abia în iunie 2012, deci legea Macovei este – deocamdată – aplicabilă în această speță; contrazice flagrant motivul invocat de procurorul militar). Cei trei misionari magistrali ori au probleme grave de orientare (calendaristică) în timp și spațiu, ori au considerat încă din 15.10.2013 că, cel puțin pentru ei, așa ceva – Legea 27/2012 – nu există. Renegarea asta profesionistă, după ideea lor scânteietoare din sursele lor sigure, sugerează fitilul deja băgat aprins în incinta CCR, gata să ne explodeze în față odată cu desființarea imprescriptibilității. Sfidător tupeu, să nu recunoască o lege în vigoare, nu cumva să-i păteze securistului gradul, vestonul și blazonul! (nici măcar pentru o perioadă scurtă de timp, până când fi-va ruptă în două legea Macovei). Cei trei jucăuși magistrali, cu uniforma lor călcătură pe lege, în pas de defilare, lucrează prin telepatie cu sursele din și de pe lângă CCR? Chiar dacă judecătorul militar Glumescu își va adapta motivarea hotărârii la soluția ordonată în curând de CCR, gafa rămâne și face de toată rușinea, transparentă, conspirația Parchetului Militar și protejarea slugarnică a maiorului Securității. Niciun pic de rușine, însă, mai presus de legea în vigoare! Lucrează pe sub robă numai cu legea favorizării infractorului. Cu ce drept batjocoresc o țară întreagă acești farisei ai magistraturii? Dreptul Cu tupeul de a-l trimite pe Andrei Ursu la CEDO cu hotărârea lor definitivă, să ne afle o lume întreagă… legile bananiere și decizile CCR pronunțate în disprețul jurisprudenței europene. Azzoreii și griveii abia mai scot capul în lume cu imaginea asta, bananieră, parcă ireversibil atârnată ca o tinichea de coadă. În același timp, în țară colcăie și proliferează criminalitatea organizată și protejată la nivelul CCR, care nu-și concepe existența și legea română fără principiul favorizării infractorului pentru viitor.
4. Diversiunea securistică a lui Ponta, perfidă și nerăbdătoare.
Premierul mitoman și avocatul poporului pesedist or fi repere ale adevărului pentru dresații lor. Ponta a sărit atât de spectaculos cu acuzația de pomină jurnalistică dresată – „CC încurajează evaziunea fiscală” (a insolvenților) – încât se pune imperios întrebarea: de ce i-a mai permis avocatului popular să atace codul insolvenței, vădit neconstituțional, în ograda CCR? Ponta s-ar conforma umil indicațiilor presante ale președintelui Traian Băsescu, la fel cum m-aș repezi eu să-l votez pe Ponta după indicațiile lui Năstase. Dacă ținea atît de tare la insolvența codificată, avea motive să nu riște deloc și i-ar fi interzis tranșant avocatului poporului uselist să iasă din banca lui (acesta nu-i obligat să vadă motive de neconstituționalitate acolo unde nu-i cad bine la scaun, oricât l-ar trage de mânecă Traian Băsescu). Avocatul poporului din 22.01.20013, Crișu Anastasiu, propus de Ponta cu ipocrizie spoită într-o independență ilară, este un arbitru în titluri academice și cadru de nădejde de-al lui Ponta în unitatea univesitară de drept București- aici. Mobilizarea și diversiunea exemplare ale premierului perfid le traduc prin nerăbdarea lui de a-și vedea visul cu ochii la eclipsa programată împotriva legii 27/2012: își va etala libidinoasa satisfacție, după îndeplinita misiunea de exterminare a legii Macovei, cu acuzațiile lui standard despre rebuturile legislative cu același nume… nesuferit, din motivele lui istorice. Va urma placa turnată, de patefon: „De-acuma trebuie să respectăm deciziile CCR, fie ne plac, fie nu vă plac criminalii și pușcăriașii; după cât m-am muncit să vă fixez în memorie reacția mea de Batman contra CC- și eu, la rîndul meu de premier, am fost executat de aceeași Curte fără milă de codul insolvenței și am suferit ca un câine, ham-ham, ha, ha!” Azoreii și griveii, din momentul de vitejie anti-constituțională a unicului Ponta la gâtul CCR, s-au bucurat de microcipul de memorie implantat sistematic și de criticii renăscuți prematur și întru aceeași diversiune de presă cu adevărul dresat; aceiași exponenți de presă încă nu-și șterseseră balele recente și laudele demente, pe sub același fundal al premierui erou național; o presă în diversiune mai edificatoare decât adevărul despre adevăr. Nici nu mai contează urmele lăsate după misiunea îndeplinită de-a patra putere în statul la coadă: câinele de pază al câinelui.
5. CCR a decis deja neconstituționalitatea majorării cu doar o treime a termenului de prescripție, darămite s-o permită nelimitată până la imprescriptibilitate. Motivul: CCR ține morțiș la favorizarea infractorului cu vechime în câmpul muncii.
Decizia nr 1.092/18.12.2012: „Constată că prevederile art.124 din Codul penal, care constituie obiectul excepției de neconstitutionalitate formulate direct de Avocatul Poporului, sunt constitutionale in masura în care nu impiedica aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi”. Notăm cu N prescripția generală, adică neîntreruptă, prevăzută la art. 122 Cod penal; Cu alte cuvinte, pentru faptele săvărșite sub imperiul legii vechi, este neconstituțională prescripția specială 2xN (majorată prin legea nouă cu o treime), fiindcă trebuie să se aplice termenul de prescripție stabilit de legea veche – 1,5xN (N+0,5N) – mai favorabil criminalilor și altor infractori. A interzis majorarea termenului de prescripție pentru infracțiunile comise înainte de intrarea în vigoare a legii noi!
Art. 124 Cod penal (nou, prin Legea 63/2012, sancționat de CCR):
„Prescriptia specială” – aici – „Prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut la art. 122 este depășit cu înca o dată”. (art. 124 Cod penal anterior- în loc de „cu încă o dată”, prevedea „cu încă jumătate”). Aceeași problemă de neconstituționalitate va fi soluționată joi, 21 nov: va bloca majorarea prescripției de executare a pedepsei la fel cum a interzis prescripția răspunderii penale. CCR nu concepe nicio prelungire a termenului de prescripție, care să-l defavorizeze pe criminal prin aplicarea legii noi. În fond, considerentele CC sunt aceleași, indiferent cu cât se prelungește prin legea nouă; „cu încă o dată”, de șapte ori mai mare sau nelimitată, CCR tânjește numai după modificări mai favorabile infractorilor cu vechime, conservați pentru faptele săvărșite până la intrarea în vigoare a legii Macovei, 23.03.2012. Criminali buni de elibererare și reutilizare. Jurisprudență CCR ultimul răcnet: Favorizați condamnații și criminalii vechi, pentru o viață nouă a azzoreilor și griveilor!
6. Autosesizarea unui insomniac agitat, prins cu mâța-n sac.
Încă din toamna anului trecut, avocatul poporului pesedist-uselist nu mai putea să doarmă de grija criminalilor afectați de prescripția majorată prin modificarea art. 124 Cod penal (legea 63/2012- aprilie). Nu s-a repezit direct la legea 27/2012 (din martie); a încercat marea (criminalitate) cu degetul pe art. 124, un test de verificare prealabilă a reacției publice. Avocatul popular, agitat și nedormit, nu și-a mai suportat invidia pentru felul cum toarce articulat – cu nr. 124 – pisica cu pricina în brațele Monicăi Macovei. S-a hotărât instantaneu să rupă simultan insomnia și pisica, i-a pus în frunte eticheta de articol 124 și uite-așa a ajuns cu mâța-n sac în poarta CCR, la judecata de apoi, pe 18 decembrie 2012; ca să doarmă liniștit, cu sărbătorile de iarnă fericite, la sânul partidului de salvare criminală. La judecata de apoi i-a rupt laba, i-a scos ochii și a făcut-o pe biata mâță în toate felurile… neconstituționale. Insomnia a fost recompensată – în folosul criminalității – cu decizia CCR nr. 1092 din 18.12.2012. Cin’ să fie, cin’ să fie avocatul insomnie? Un vârf de atac și apărare criminală, înălțat între timp actual judecător CCR, Valer Dorneanuu! În Curte, joi 21 nov, va juca miuța cu mâța-n sac. El a degajat terenul din curtea avocatului poporului, el preia mâța șutată în Curtea Constituțională, tot el dă cu capul, el înscrie și uite-l acuși tot el arbitrează… într-o terapie de grup al ciudaților. Joi va fi discutată aceeași mâță de comă profundă, moartă clinic, doar îi schimbă eticheta cu numărul de articol: lipește 125 în loc de 124; decizia CCR de joi presupune aceeași miuță cu aceeași mâță. Din capul anului 2013, se anunța apărarea Siciliană în războiul restaurației și prevenției în materie penală criminală: atac și apărare, cu mâța-n sac! Cu un asemenea agitat ca Valer Dorneanu în CCR și încă vreo patru de talia lui, cum să nu parieze diversionistul Ponta pe mâța minuțios aranjată și schilodită în ultimul hal?
7. Decizia CCR 1.092/18.12.2012, o probă de scamatorie infantilă!
Strategia pregătită pentru eclipsa totală de hotărâri CEDO și se vede cu ochiul liber în standardul de lucru cu materialul clientului: CCR. Scamatoria infantilă de grup rezultă din motivare și cuprinde două gafe monumentale, ambele în scopul eludării jurisprudenței europene ca să ajungă în chinuri la favorizarea infractorului cu vechime.
a) Scamatoria: intepretează tendențios și lamentabil urm. text:
„Constituție, art. 20, alin (2): Dacă există neconcordanțe între actele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Judecătorii CCR se prefac că nu înțeleg drepturile fundamentale ale omului și hotărârile sau deciziile CEDO, inventează o neconcordanță față de legile interne și li se pare c-ar fi suficient să dobândească astfel dreptul suprem de a încalca orice prevedere din Declarația Universală a Drepturilor Omului sau să ignore jurisprudența europeană.
b) Neconcordanța. Au amestecat – ca musca în lapte- dreptul procesual [normă de procedură(musca): înlăturarea răspunderii penale (prin prescripție)] și dreptul material [substanțial (laptele): referitoare la încadrarea juridică a faptelor, cuantumul pedeapsei, complicitate, tentativă ș.a)] De ce au băgat judecătorii CCR musca-n lapte? Pentru că le dădea peste cap planul de favorizare a infractorului (urmărit în finalul art. 20 alin 2 ), nu le convenea caracterul specific al normei procedurale: de aplicare imediată. (nu este condiționată de timp, se aplică inclusiv pentru fapte penale comise sub legea veche).
Cu alte cuvinte, caracterul „mai favorabil” al unei dispoziții din legea română se identifică (în cel mai fericit caz) din rândul normelor de drept material (nu dintre cele de procedură), or judecătorii CCR n-au cum să apuce din lapte preferința lor stringentă – „mai favorabil” – fiindcă lipsește musca (înlăturarea răspunderii penale). Au băgat musca fără cap cu forța între produsele lactate și au început să joace de bucurie țonțoroiu în jurul articolului 124 nou (sancționat ca neconsituțional pt infractorii vechi, fiindcă i-ar defavoriza dacă li s-ar aplica și lor).
Din motivarea deciziei, musca sare în ochi (cu oricare din următoarele sintagme: drept procesual, aplicare imediată, normă de procedură sau înlăturarea răspunderii penale). Dacă gugăliți „sancțiuni procedurale”, veți găsi hotărâri judecătorești și teorie de drept procesual: includ sancțiunea prescripției răspunderii penale (idem prescripția de executare a pedepsei) în normele de procedură. Strategia scamatoriei infantile se vede cu ușurință din motivarea deciziei: judecătorii CCR preiau un extras dintr-o hotărâre CEDO, recunoasc aplicarea imediată a sancțiunii prescripției invocată în hotărăre, dar nitam-nisam au sărit tot ca musca fără cap… în recidivă.
Decizia CCR 1092/18.12.2012aici: „Este adevarat ca art.7 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu poate fi interpretat in sensul impiedicarii prelungirii duratei termenelor de prescriptie a raspunderii penale, sens in care, prin Hotararea din 22 iunie 2000, pronuntata in Cauza Coeme si altii impotriva Belgiei, paragraful 149, Curtea de la Strasburg a statuat ca prelungirea termenului de prescriptie nu implica o incalcare a drepturilor garantate de art.7, intrucat aceasta dispozitie nu poate fi interpretata ca interzicand o prelungire a termenelor de prescriptie, prin aplicarea imediata a unui drept procedural in cazul in care infractiunile relevante nu au devenit obiectul unor limitari. Dupa cum se poate observa, in legislatia supusa atentiei instantei europene termenul de prescriptie are, spre deosebire de legislatia romana, valente procedural penale si, prin urmare, era susceptibil de aplicarea imediata a legii noi.Ca asa stau lucrurile o dovedeste aceeasi jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului – Sectia intai, care, 4 ani mai tarziu, si-a nuantat pozitia prin Hotararea din 10 noiembrie 2004, pronuntata in Cauza Achour impotriva Frantei, paragraful 35, statuand ca starea de recidiva este o componenta a sanctionarii penale a unei persoane, astfel incat regulile privind neretroactivitatea legii trebuie sa functioneze si in aceasta materie”.
Monica Macovei și coechipierii ei de inițiativă parlamentară nu au adus nicio atingere drepturilor garantate de art.7 din Convenția drepturilor omului, ci doar au prelungit termenul de prescripție (cât cuprinde, nelimitat), or asta înseamnă exact ce precizează CEDO mai sus: aplicarea imediată a unui drept procedural nu se intepretează ca fiind interzisă de prevederile aceluiași art. 7. Recidiva, agățată în batjocură și doar în scopul favoarizării infractorilor, ca obsesie lucru, n-are nicio relevanță legată de procedura de înlăturare imediată a răspunderii penale prin aplicarea sancțiunii prescripției. La fel ca și cum ar fi motivat lucrătura invocând starea vremii – nefavorabilă pentru infractorii cu vechime – deci art. 124 din Codul Penal este neconstituțional pentru acaestă categorie grea.
8. Prescripția este o sancțiune procedurală împotriva Statului comod și complice al protejaților, nu împotriva infractorului.
Toate cazurile de înlăturare a răspunderii penale, după împlinirea termenului de prescripție, sunt prevăzute în Codul de procedură penală, art. 10 și art. 11.
Art. 10 Cpp: „Actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata daca: g) a intervenit amnistia, prescriptia ori decesul faptuitorului” – Art. 11. pct 1, Cpp: „In cursul urmaririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penala sau din oficiu, dispune: c) incetarea urmaririi penale, in cazurile prevazute in art. 10 lit. f)-h), i^1) si j), cand exista invinuit sau inculpat in cauza”- Art. 11. pct 2, Cpp: „In cursul judecatii instanta pronunta: b) incetarea procesului penal in cazurile prevazute in art. 10 lit. f) – j)”.
Judecătorii CCR au cusut cu ață roșie motivara deciziei, refuzând să înțeleagă aplicarea imediată a sancțiunii prescripției – de răspundere penală, idem de execurare a pedepsei – și s-au gândit să încerce o lucrătură mai convingătoare cu așa-zisa asemănare între prescripție și recidivă, ca sancțiuni. O gravă eroare, fără asemănare! Recidiva sună și se potrivește ca nuca-n perete: sancțiunea recidivei se aplică numai infractorului, pe când prescripția este o sancțiune numai împotriva titularului dreptului la acțiune – Statul comod, sancționat pentru delăsarea acțiunii, pasivitate și complicitate cu infractorul protejat de reprezentanții autorităților statului – nicidecum împotriva învinuitului, inculpatului sau condamnatului. Din acest motiv CEDO a sancționat în mai multe rânduri Statul român și l-a obligat la plata despăgubirilor din contribuțiile azzoreilor și griveilor, condamnați să suporte practicile unor iresponsabili de jalnică demnitate publică. Complicitatea autorităților cu criminalii din toate categoriile enumerate în aceastră postare proscrisă, inclusiv privind crimele acoperite ale revoluției – Hotărîrea CEDO din 24 mai 2011 – plasează CCR în fruntea autorităților responsabile de protejarea criminalilor. Cu argumentul paralitic, Curtea Constituțională vegheză la supremația legii infractorilor, în complicitate cu celelalte autorități ale Statului, care- culmea, ce putere de sacrificiu, se cer sancționate pe calea prescripției!- fiindcă nu suportă imprescriptibilitatea… în defavoarea criminalității: Puterea Judecătorească prin instanțele de judecată, Ministerul Public prin parchete, Ministerul de Interne ș.a. În incinta CCR am utilizat laptele doar ca produs eufemistic. De fapt musca – procedură de aplicare imediată a prescripției și judecătorii din CCR se află într-un rahat substanțial… nu numai de mâță. Dacă joi, 21 nov, judecătorii CCR nu-și vor schimba jurisprudența din aceeași substanță de drept material, mâine-poimâine, cu mâța-n sac, vor anunța public:
Nu are gust de lapte.

19 noiembrie 2013 at 11:11 57 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 917.130 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.438 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 917.130 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: