Posts tagged ‘lustraţie’

Stand-up uselist în deschiderea stagiunii electorale

Câte dovezi trebuie să-l lovească-n cap pe românul de omenie, după acest prim stand-up jucat de jupân Oprea, ca să înțeleagă în fine, că indiferent de sciziuni, de achiziții, de permutări, ADN-ul partidelor provenite din matrix-ul comunisto-fesenist e același? V-ați întrebat vreodată de ce n-au prins altoiurile reformiste în partidele feseniste? De ce PDL-ul, deși ajuns pe val, i-a rejectat pe reformiști și a revenit în matca „marelui PNL”? Nici promițătoarele achiziții altoite recent în trunchiul penelist nu vor avea altă soartă. Nu vor primeni principiile&practicile lor politice. Aisbergurile din adâncuri rezistă mai mult decât culmile lor expuse temporar (și atractiv) vederii. Utile exclusiv electoral, altoiurile reformiste n-au cum să le inducă mutații de fond. Natura lor a rămas neschimbată. Valoarea lor de întrebuințare se măsoară  după beneficiul șefilor. De-aia USR& partidul PLUS le dau frisoane.Reactivarea unsurosului Marius Oprea, specializat în treburi murdare în folosul unor mușterii feseniști, e simptomul fricilor unui USL care supraviețuiește în PNL. În toate organismele partinice derivate din comunism funcționează aceleași năravuri. Și-au schimbat blana. Au perfectat tehnologia de fabricare a dușmanilor, esențială în comedia pluripartitismului. Oricât de feroce ar fi luptele necurmate între actorii distribuiți în această panaramă, pe cât de sordidă pe atât de inepuizabilă, nimeni n-a murit după ce s-a tras cortina. Cum să speri c-ar mai fi posibilă lustrația când niciunul din participanții la nemernicia care a deschis drum actualului asalt asupra temeliei statului nu s-a dezis de USL? A manifestat vreun ex-uselist un dram de rușine c-a performat într-o malformație partinică securist-fesenistă ale cărei radiații nocive continuă să afecteze grav viața politică? Ofensiva uselistă a ținut doi ani, suficient ca târâtoarele varanului să afle că pot. Destul ca să-și testeze resursele, să reproiecteze tehnicile de prostire a boborului prin media, strategia de capturare a statului, a întregului sistem judiciar nu doar a câtorva „mașinisti și trăgători de sfori”. Să distribuie în roluri cheie parveniți din PRM&PD (Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu, respectiv Dragnea, Vâlcov), dar și niște cameleoni cu pedigree de-ai fals liberalului Tăriceanu. Dacă tot nu s-a făcut lustrație în statul pe care-l domină de trei decenii, o s-o facă ei. După manualul lucrătorului securist.

20 ianuarie 2019 at 19:09 4 comentarii

„Ura noastră şi mândria, e dreptate-n România”

Nici cel mai îndreptăţit act de reparaţie istorică, se vede, nu poate scăpa de microbul bolşevic al epurării dujmanilor în numele dreptăţii, în numele unor principii atent formulate cu încărcătura simbolică acoperitoare, ţintind cu-ndemânare în indezirabili. Ba chiar se face simţit un progres incontestabil, faţă de, să zicem, începutul timid cu izgonirea d-nei Mona Muscă (care oricum, nu era albă ca zăpada) la ce se observă că se-ntâmplă azi, odată cu lustrarea exemplară a unui procuror comunist. (Ura, s-a făcut dreptate, n’aşa?) O victorie împotriva trecutului, cât o înfrângere a viitorului! Astfel de acţiuni, de forţă justiţiară, repetate-n aplauzele publicului, demonstrează că mecanismul epurativ rodat în vremuri de democraţie, atent tembelizată, poate fi folosit ingenios în diverse situaţii de necesitate. Mai ales că tehnicile avansează. N-ar da rău chiar şi o sărbătoare demnă de google, să zicem, „Ziua lustraţiei naţionale.

Aşadar, celor care se leagă de dedicaţiile d-lor cucerite cu sângele vărsat, tot de ai lor, la revoluţie, oricând li se poate găsi ac de cojoc. Mirosul de insecticid securist, de la etajul superior al societăţii a devenit atât de înecăcios, încât şi papasha a ajuns să se lamenteze public de efectele perverse ale longevităţii propriilor săi microbi! În felul ăsta, curăţenia societăţii poate continua pe diverse direcţii şi-n orice scop. Chiar dacă debarcarea preventivă a indigerabilei Monica Macovei de la un posibil post de ministru într-un viitor guvern eşuează, s-a demonstrat că sindromul contra ori anti, ca temelie a societăţii, e activ şi productiv. Că se poate. Nimic de mirare dacă şi Albei ca Zăpada, acum zeloasă partizană a lustraţionismului, i-ar ieşi niscaiva pete în timp ce-şi interpretează partitura de soprană-n corul bisericii: hai, pa, că v-a trecut vremea, curve bătrâne, valea, că io-s la rând şi mi-s virgină, să ştie lumea toatăăă; ăăă. Din balconul parlamentului parcă se şi aude feed-back-ul: Lasă, fa, că tot noi te facem…

1 martie 2012 at 15:15 194 comentarii

Minte de tun-2012

Războaiele sunt inseparabile de conceptul de lume şi existenţă, scriam în aprilie 2009, înainte de a intra în campaniile electorale, când ostilităţile politice intrau într-o nouă etapă. Afirmaţie banală. Felul în care se poartă războaiele denotă tot atâta talent imaginativ cât şi cel investit în toată arta şi cultura lumii. Doar că e cu sens invers. Aici ieşim din sfera banalităţii şi intrăm în triunghiul de oţel înscris în geometria rotundă a planetei furtunilor. Şi a ţării în formă de pâine cum ar fi spus unii poeţi. Războaiele sunt provocate de diferenţe iar diferenţele, din ce în ce mai frecvent, sunt şi ele provocate cu scopuri bine calculate. Nu vreau să fac o teorie a războiului, de fapt, nici n-aş putea. O luasem pe aici doar ca să desluşesc un punct de pornire în schiţarea unui genotip local al fenomenului care stă la baza decepţiilor noastre endemice. Cadrul pare să fie unul ideal pentru confruntări minore, aparent, dar cu efect distructiv cu bătaie lungă. Cauza, lipsa prelungită a unei axe distincte , stabile şi conştientizate a valorilor. O cauză care tinde să devină efectul şi defectul perpetuu a acestui sociotop. Când spun asta mă gândesc că fiecare ajunge să-şi pună în pomul său imaginar tot ce consideră, după mintea şi educaţia sa proprie, după afinităţile şi nevoile proprii, fireşti sau induse, că i-ar servi ca stâlp de susţinere a existenţei, inclusiv un anumit mod de a reacţiona specific locului şi timpului. Într-un pom lipsit de sevă, sterp, “pacheţelele valorice”, însă, pot fi tot atâtea bombe gata oricând să fie activate. Revin la banalitatea existenţei pentru a scoate la iveală doar unul, două diferenţe pe rol de “focoase” dintr-o multitudine, ca exemple sugestive pentru acest genotip straniu.

Există un conflict al generaţiilor? De bună seamă. Inclusiv al celor politice. Normal şi natural, de când lumea. Şi necesar. Nenaturală şi dăunătoare se dovedeşte însă, utilizarea lui într-un mod nu cu mult diferit de al predecentei generaţii. Cu ceva timp în urmă, opunând “avântul reformator” al unor tineri neuzaţi politic dar însetaţi de notorietate, unei “generaţii plafonate”(mai corect, îmbâcsite de corupţie) nu s-a creat altceva decât un front de luptă ideal pentru accesul “lupilor tineri” în poziţii de putere şi de avantaje materiale, cu preţul unor breşe în societate. Criteriile fals-valorice de “vechime şi sluj la partid” din vremurile de tristă amintire, înlocuite cu altele ad-hoc, “tinereşti” necesare unei garnituri aflate la start pentru ascensiunea în carieră, s-au dovedit a fi, prin lipsa lor de substanţă valorică, poate chiar mai păguboase.

Generalizarea, indusă gazetăreşte, ca atâtea altele de acest soi, că tinereţea în sine presupune calitate umană, competenţă, îndrăzneală, idealuri nobile, în cazul celor mai mulţi dintre ei s-a dovedit a fi o simplă manevră în sprijinul parvenirii. Tinerii politicieni susţinuţi, atunci, de o redutabilă garnitură jurnalistică, între timp au mai îmbătrânit, unii dintre ei destul de urât sau, cum vedem acum, eşuînd în ridicol. Oricum, n-au făcut nimic altceva decât să pună pe ici pe colo beţe-n roate statului de drept şi, evident, să se căpătuiască. În context, mi-aduc aminte de opiniile buimăcitoare ale unui publicist respectabil, de altfel, anticomunist declarat, care declarase non-grata întreaga generaţie de dinainte înfierând-o pentru lipsa de perspectivă a noilor generaţii. Folosite propagandistic, ca detonatoare, diferenţele pot avea efect de bumerang! Războaiele uzând de mine anti-personal din palatele culturii, de pildă, nu fac, de ani de zile, decât să lovească în cultură dar şi-n insurgenţi. În fine, o privire atentă asupra felului în care s-a predat ştafeta de la o generaţie de nomenklaturişti ceauşişti la următoarea, ar arăta fără dubiu, cu date şi cifre, că, lansate-n “perioada de aur a tunurilor istorice” atacurile violente şi extrem de zgomotoase la adresa unor cazuri insignifiante, pare a fi fost o strategie de acoperire a marilor vinovaţi. În timp ce mulţimea stârnită de morile presei se aruncase ca un don quichote de telenovelă în luptă cu umbrele trecutului, “băieţii deştepţi” sărbătoreau ingeniozitatea cu care trecuseră pe malul cetăţenilor respectabili. “Tunarii” văzându-se astfel, şi căpătuiţi şi absolviţi. Deconspirarea reuşise! De lustraţie nici nu mai era nevoie. O să se găsească cine s-o facă.

22 februarie 2012 at 20:14 65 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 915.453 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.437 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 915.453 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: