Posts tagged ‘macovei’

Meștere, pe când o nouă academiciană?…

satiră trist misogină

Preiau o idee dintr-o postare mai veche în noul context al încercărilor nereușite ale feminismului autohton de a se afirma în politică. Dacă despre modele gen grevista anghel, angrosista birchal, gestanta firea, vanghelista kati, lingvista grapini, etc, în politica post-pingelică nu merită discutat, de observat că nici cele de pe o platformă mai cool n-au șanse să impună prestigiul politico-matriarhal în țara Meșterului.

Așadar, ce se-ntâmplă cu filonul feminin din politica țării Meșterului Manole ? Ce putem spera să ne mai ofere doamnele? Că pân-acum a proliferat nestingherită doar specia aceea toxic-buruienoasă al cărei parvenitism de grotă maimuțărește eleganța țopârlănismului domnilor. Există spirit acolo câtă autenticitate e în teza de doctorat a premierului. În top, profesionistele care mărșăluiesc sub steaguri useliste.

Observăm, fără mirare, că și ascendența politică a Elenei Udrea pare a unei trecute vedete de variete de succes care speră ca noul șampon blond-cenușiu marca -„Călugăru” să-i redea un pic din fosta strălucire. Și că desantul de la prezidențiale al Monicăi Macovei nu se vede a fi urmat de ceva de mare viitor. (Când la „un samurai” se simte o undă de politicianism, e semn că iese din legendă). În fine, carmenismul, acest val politic izvorât din inima Cotroceniului a atras deja balerinii de la klausopera, frizeri și maseuri, plutași de presă dâmbovițeană și nu numai, boboreni sărmani de la curtea miracolelor, mușchetari profesioniști și curtezane de ambele sexe, slujitori ai cultelor politico-religioase unite într-unul singur. destul ca să înțelegem ce va urma…

Anunțuri

1 Aprilie 2015 at 14:10 57 comentarii

DNA contra DNA

Tratată cu ostilitate, la pachet cu Traian Băsescu, după numirea ei în fruntea DNA, ca rezultat al actului de coabitare cu premierul pisic, d-na L.C. Kovesi a ajuns, în timp record, un mit; cu ea la cârmă, DNA-ul devenind un aspirator de politicieni corupți cum n-a mai fost vreodată. Persoane publice au anunțat cu entuziasm că „votează DNA”, jurnaliștilor și oengiștilor justițiari le-a trecut ca prin farmec furia (nu și anti-băsismul declanșat de semnarea actului de coabitare) iar Monica Macovei și-a construit întreaga campanie prezidențială pe imaginea forței DNA (nu demult declarându-se și pro legile Big Brother). În fine, servit zilnic cu prăzi bogate de guzgani politici prinși cu gura plină, boborul uită și el de necazurile zilnice, fericit să-i vadă în cătușe pe cei care au prăduit țara.

Până de curând deci, toată lumea în extaz. Minunile însă, rareori durează mai mult de trei zile. Aidoma unui sportiv idolatrizat ale cărui performanțe sunt de fapt, efectul dopingului, cele ale DNA-ului, s-au dovedit a fi efectul livrării de clientelă aleasă preponderent de SRI. Cine decide? Cine controlează? Nici un gând de acest fel, până mai ieri, rozătoarele fiind dibuite și anchetate fără discriminare. Totuși, pe la începutul anului ieșiră la iveală, dintr-o dată, niște anomalii în serie: încercarea, eșuată, de a impune legile BigBrother, conflicte ale capilor SRI, informații stranii despre jurnaliști acoperiți și altele, mult mai grave, despre ofițeri acoperiți din magistratură, zvonuri despre imixtiuni ale serviciilor în alegeri, despre învârtelile lui Sebi Ghiță, mogulul cu dosare penale din comisia parlamentară de control a SRI. Plus, bomboana de pe turtă, obrăznicia indiscretei Elena Udrea care a atras asupra ei o avalanșă de acuze cum n-a mai făcut DNA-ul de când a apărut.

Toate astea te duc cu gândul că unii din SRI, de felul lui Ghiță, ar arunca mai degrabă DNA-ul în aer decât s-ajungă să dea seamă. Punct în care ar trebui să ne punem cel puțin câteva întrebări logice: cum de SRI-ul n-a informat președinția asupra pericolului de a ajunge la conducerea unor instituții vitale, personaje corupte? Cum de apărătorii independenței instituțiilor și a drepturilor& libertăților civile n-au nimic de spus, acum? Sau chiar fac zid, în jurul DNA&SRI precum parlamentarii în jurul colegilor cu probleme? Cine vrea răul DNA -și implicit, binele răufăcătorilor politici? …Și cum? Păi îi avem sub ochii noștri: pentru a proteja aranjamente oculte care contravin constituției și legilor lor de funcționare niște profesioniști din interior nu se dau în lături să forțeze procedurile (persoanele în cauză fiind oricum, prezumtiv vinovate în ochii opiniei publice) probabil pentru a împușca doi iepuri deodată (cu prețul vulnerabilizării instituției) -salvarea unor personaje din zona tabu de corupție și obținerea pe cale legală, în parlament a superimunității  vitale pentru izbăvirea aleșilor de bau-baul DNA! Toate instituțiile ar putea reintra astfel într-o dulce și liniștită cooperare, așa cum au mai avut acolo sus pe vremea când nimeni nu-ndrăznea să le pună întrebări neplăcute. Alo, tovarăși, lăsați gălăgia că securitatea știe ce face.

 

24 Martie 2015 at 11:55 217 comentarii

Unfair games

Ce firesc ar fi fost ca la predarea mandatului din decembrie 2014, noul președinte să-i fi mulțumit lui Băsescu pentru intervenția decisivă din ajunul turului doi. Ar fi fost un simplu gest de fair-play. Doar am fost martori la declarațiile live de atunci, ale ex-președintelui, cu mult timp înainte să fie readuse în conștiința publică (atâta câtă mai e) de scrisoarea europarlamentarului Ioseph Daul! Gestul fiind cea mai exactă autocaracterizare, neîntrecută de propaganda slinoasă din campanie.
*
Ce binevenită, ce utilă, ar fi fost intrarea d-nei Udrea în PMP, dacă nu și-ar fi adus și instalat direct pe cai mari o suită de bănoși, niște personaje cu pete vizibile, (Florin Popescu, Gheorghe Ștefan, etc). Sau, măcar, dacă se abținea să-și impună dizgrațios șefia cu ajutorul lor.
*
Și ce benefic în acel moment de răscruce politică ar fi fost ca, oricât de prins cu treburile statului și de asaltat de mizerabilele atacuri useliste, președintele Băsescu să-și fi găsit puțin timp să-i dea EU niște sfaturi utile pentru viitorul PMP și s-o lase-n pace pe MM.
*
Ce integră s-ar fi dovedit d-na Macovei dacă nu sărea la gâtul lui Băsescu! Și dac-ar fi arătat o cât de mică îngrijorare față de recentele acțiuni decredibilizatoare ale DNA, instituția-steag pentru traseul ei în politică. Să fi fost în stare să treacă peste ostilitatea cunoscută față de ex-președinte și mai ales, față de d-na Udrea. Și fără ca, într-un moment de slăbiciune, să-și arate parti-pri-ul ciudat pentru legile Big Brother.
*
Și ce prestanță ar fi dovedit dl Papahagi, ce caracter nobil, de adevărat bărbat politic, dacă nu s-ar fi complăcut în postura de acuzator vitriolant al d-nei Udrea (neluînd în calcul măcar, cât de păguboasă e o asemenea atitudine pentru el ca și pentru noul partid M10).
*
Din nefericire, lipsa de fair play, de onestitate politică, de integritate, indiferent de împrejurare, nu mai reprezintă demult calități politice importante pentru votantul român. Idolatria oarbă, fără îndoieli și întrebări, ca și ura tâmpă, indusă de aceiași politicieni, pentru care interesele lor le bat pe ale țării, devine normală în țara lui Păcală.
*
Demarată imediat după alegerea președintelui Băsescu, în 2005, ofensiva Grivco asupra justiției își găsise „întâmplător”, prin 2008, și premierul, ideal pentru „ideea care avea să-l îngenuncheze pe Băsescu”. Neîngenuncheat după suspendarea din 2007, rebelul le-a râs în nas și după alegerile pierdute de aliați în 2009 când „premierul Grivco”, icoana oferită la pupat boborului, a șters-o iute la Sibiu. După ce a stat la cutie un timp, cât să se șteargă amintirea neplăcutei întâmplări (contând pe memoria scurtă a românului) revine în 2011 sub comanda varanului gata pentru o nouă acțiune de suspendare la Cotroceni. Nereușită și asta. Ca pilon al USL și susținător declarat al lui Crin Antonescu- președinte, Iohannis declarase public, atunci, că noua ofensivă anti-statală a USL e oportună (doar „un pic prea grăbită”). Reușind în fine, s-ajungă la Cotroceni în noiembrie 2014, inclusiv cu ajutor din partea hulitului Băsescu, alesul n-a abandonat linia uselistă. Drept urmare, după nici trei luni de președinție, și-a definitivat garnitura de puciști fideli instalați în diferite funcții. După muncă și răsplată.
*
Anticorupția? Utilă, cum nu, cu condiția ca DNA, ANI&DIICOT, să n-ajungă unde nu-i voie. Prin urmare, nimic surprinzător în lipsa de fair-play a noului președinte. Nici în faptul că a preluat și adaptat, fără scrupule, scopul puciului din 2012: debăsificare& preluarea totală a puterii odată cu apelurile la tăcere &liniște (obsesie comună cu a varanului-”că prea vorbesc mulți neîntrebați în țara asta”) și oferirea de funcții fidelilor puciști. Păstrându-l chiar și pe Ponta un timp oarecare, pentru contribuția lui neobosită în efortul comun de „debăsificare”.

4 Martie 2015 at 15:52 152 comentarii

Time-thinking înainte de fluierul arbitrului

Înainte să se avânte în joc, jucătorii de pe aceeași jumătate de teren ar fi trebuit să-și proiecteze strategic conduita de joc pe linia win-win împotriva adversarului comun. Nu s-a întâmplat așa. Jocul a fost resetat înainte de-a începe prin asocieri și reasocieri negociate de lideri fără scrupule. Migrări, blaturi și trădări. Nimic nou în politichia de pe Dâmbovița- înafară de (re)achiziționarea primarului sibian. Așa a luat ființă ACL, o gogoașă colorată cu dungi roșii, în care s-a refăcut, la fel de nesănătos, PNL. Și cam burtos după ce a înghițit PDL. Rămas cu mâna-ntinsă și cu colecția de fotografii tabu a Elenei Udrea, PMP-ul de-acum (nu cel care a funcționat până-n iunie în cu totul alt regim și cu altă perspectivă) e mai curând o durere de cap pentru Traian Băsescu, de care s-ar fi putut lipsi. Una peste alta (vorba contorsionistului mru), dacă PDL-ul d-lui Blaga a demonstrat că rostul lui a fost să dispară, PMP-ul  (cel al d-nei Udrea!) a dovedit că rostul lui era să nu apară. Meci nul.  Avantaj, PSD.  Diferendele s-au ținut lanț și au împărțit galeriile în tabere de refugiați dezamăgiți, certăreți, agățați prostește de vechi lozinci în vreme ce tsunami-ul roșu dă năvală. Intrarea Monicăi Macovei în terenul prezidențialelor a stârnit, monstruos, viespăraia în paradisurile tulburate de imagini cu zăbrele. Toți cei vizați de justiție și-au unit vocile strident împotriva ei. Nimic de mirare: votul pro-Macovei, înseamnă votul pro-justiție. Deja pornită, măturarea adunăturilor de corupți ascunși, ca gândacii, în cotloanele statului ar face din România, însfârșit, o țară normală. …România, stat de drept? Câți vor cu adevărat asta? Nici măcar cei din terenul așa-zis nealterat, al dreptei! E drept că, în ciuda mijloacelor precare de care dispune ca independentă, a denigrărilor și a embargoului media, Macovei și-a asumat o răspundere uriașă. Și un risc, pe măsură. De înțeles deci, până la un punct, unele atitudini marcate de neîncredere și teamă. O atmosferă în care Iohannis pare înțeleptul care tace. Tace și când trebuie și când nu trebuie.

Wishfull thinking. E uimitor cu câte calități inexistente (dar și cu ce păcate) a fost împodobit candidatul Iohannis! L-au făcut altceva. O imagine care merge. Mai lipsiți ca totdeauna de repere reale, destui concetățeni își pun speranțele într-o iluzie. În extremis, însă, și o iluzie poate fi mai bună decât o zgardă roșie gata pregătită.

10 Octombrie 2014 at 21:23 236 comentarii

Mai sunt și alte lucruri de descoperit. Călătoria merge mai departe…

Miniștri, unul după altul, scoși din (porto)fotolii de DNA (unii scăpați de pârnaie de frații din parlament), baroni cu bănetul furat descoperit cântând osanale plagiatorului-salvator, fraude cum lauda la tot pasul, incompatibilități grămadă, investiții prăduite și pomeni acoperite cu taxe gratuite! …Un trailer al filmului istoric despre isprăvile guvernamentale ale celor doi ani de glorie. Plus atâtea altele îmbârligate prin stufărișurile prieteșugurilor transpartinice și interlop-clinice. Poate asta vrea să zică premierul când se laudă că, în fine, a pus țărișoara pe harta lumii. La un pas de ieșire din tunel ca să intrăm în altul.

Pentru unii, călătoria pare să-nceapă, pentru alții, să se încheie. Unii văd în Macovei, scăparea, alții o socotesc pe Udrea moștenitoarea lui Băsescu, și destui îl consideră pe Iohannis debutantul cu șanse deși vorbește într-o limbă (politică) de împrumut, e susținut de un partid de împrumut, cu un entuziasm de împrumut. Nu-s fana nimănui, dar dacă unul din ei l-ar învinge pe ponta, țara asta ar mai avea totuși, o șansă de redresare.

Între cei care tocmai au ieșit spectaculos din scenă, huiduit copios, ”trădătorul”  Robert Turcescu are șanse serioase să tulbure actorii. Și, într-un fel, și spectatorii. Posibil ca ex-jurnalistul momentului, deconspirat de câțiva ani de servii varanului ca ofițer acoperit fără ca actele încriminatoare, arătate abia zilele trecute, s-o confirme, să-ncerce să le schimbe jocul pe mâna lor. ”Fie, dacă tot am fost nominalizat, e momentul să-mi asum rolul pe care mi l-au dedicat, să vedem dacă și cum reacționează adevărații acoperiți, ca și cei care, zice-se, m-ar fi acoperit. O s-apară unii, un mădălin, un ilienăstase (dis)puși s-acționeze cumva, într-o situație deranjantă pe care n-au luat-o în calcul ”.

De ce n-am lua în considerare și probabilitatea ca situația creată să inducă nevoia de reevaluare a atitudinilor pentru unii din breaslă care-și respectă statutul și profesia?

Exact cu patru ani în urmă, după ce boardul Realității Media a decis, în 2010, să închidă radioul și să dea afară două duzini de oameni fără să le plătească drepturile bănești, directorul, ”locotenent-colonelul” Turcescu (în conflict cu Sorin Enache, directorul general care-i poftise să se adreseze justiției dacă vor să-și recupereze banii) a plătit din banii lui, pe două luni, pe toți cei concediați fără să fie obligat și fără să bată toba (aici).

PS. În lipsă de încredere față de oricare politician (cred că asta e o atitudine normală, în acest moment) opiniile de mai sus sunt, într-o  oarecare măsură, speculații, cu accent subiectiv-pozitiv însă, ca alternativă la partizanatul lipsit de gândire critică, pe de o parte, și la negativismul contaminant care n-aduce nimic bun, pe de alta.

Iar aici, un bonus: http://investigatiicenzurate.wordpress.com/2014/09/26/am-ochi-albastri-cum-m-a-racolat-sri-povestea-mea-completa/

27 Septembrie 2014 at 17:33 110 comentarii

Revoluţiile nomenklaturii, evoluţiile demokraturii

12 Martie, 1990, Proclamaţia de la Timişoara, Punctul 8: “…propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. (…)Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special, care să interzică foştilor activişti comunişti, candidatura la funcţia de preşedinte al ţării.

Întrebare după 24 de ani: exista în primăvara anului 1990, o forţă capabilă să pună-n aplicare proclamaţia? Şi încă una: avea şanse, două luni mai târziu, „Piaţa Universităţii”, să devină o mişcare naţională de forţă? Ca document programatic teoretic, Proclamaţia de la Timişoara arată exact de ce avea nevoie societatea românească pentru a a se despărţi rapid de purtătorii de comunism. Practic însă, a fost un document idealist născut dintr-o iluzie. O iluzie generată chiar de colportorii pseudo-revoluţionari din decembrie ’89. Iluzia că poporul celor peste douăzeci de milioane de cetăţeni, în frunte cu o mână de intelectuali -care s-au arătat atunci naţiei- au răsturnat dictatura şi, după înlăturarea dictatorului şi a familiei sale, sătui de lichele, au decis să întemeieze o societate liberă de comunism. Iluzia s-a spart ca o oglindă care minte frumos odată cu  triumful alegerii, aproape în unaminitate, a lui Iliescu în 20 mai 1990, ca preşedinte. Şi s-a făcut ţăndări în iunie ’90 odată cu spulberarea ultimului spaţiu al idealismului anti-comunist sub bâtele trupelor de securişti& mineri ai proaspătului ales la Cotroceni.

Pentru a anihila din start pericolul de a fi interzişi şi pentru a pune din capul locului căpăstru justiţiei, noua putere a democratizat societatea prin minciună şi furt. Prin politizare, învrăjbire şi manipulare. A adus populaţia în cuşcă. În cuşca televizorului. I-a anesteziat civismul. I-a alterat valorile. Faptul că peste jumătate din populaţie îşi exprimă constant regretul după regimul lui Ceauşescu, arată că nici condamnarea publică a comunismului în decembrie 2006 de către preşedintele Băsescu n-a fost de mare folos în interior. A stârnit viesparul otrăvit din politichia controlată de nomenklaturişti, fără ca momentul să  impresioneze semnificativ boborul. Un semnal pozitiv care a contat în exterior mai mult decât în ţară. Totuşi, întâmplător sau nu, la scurt timp după eveniment partidul  tulburatului Vadim a intrat în vrie. Dacă restauraţia n-a mers pe pofta invadatorilor nomenklaturişti vechi şi noi, asta se datorează fără echivoc, dizidenţei (ce ciudat sună!) de peste un deceniu faţă de majoritatea politică, a preşedintelui Băsescu, a Monicăi Macovei şi a unui mic grup de rezistenţă. Pentru a nu lăsa loc vreunui  impuls idealizant însă, e de remarcat că de ceva timp, valurile vrajbei i-au atins şi pe ei.

„O rafuiala cu totalitarismul este o datorie intelectuala. Ne vom rafui tot timpul cu comunismul si fascismul dar acest lucru nu trebuie sa devina un element politic”, afirma în februarie 2011 fostul dizident polonez anti-comunist Adam Michnik  invitat la „Conferinţele Ateneului” împreună cu Herta Muller, de domnii Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu . (Despre Adam Michnik  aici, iar despre eveniment: aici şi aici)

Cu puţine excepţii, intelectualii autohtoni, politici, apolitici ori oengişti n-au găsit în opiniile dizidentului şi scriitorului polonez ceva potrivit cu vederile lor. Le-ar fi contrazis plăcerea contrelor în care-şi găsesc rostul. N-au înţeles că răfuiala cu totalitarismul înseamnă nu întreţinerea vrajbelor interpersonale în numele anticomunismului ci cultivarea solidarităţii sociale prin axarea ei pe etică şi justiţie. După nici doi ani, în 2012, s-au văzut şi roadele: firava intelectualitate de dreapta nu era capabilă sau nu găsise necesar să construiască punţi de solidarizare cu prostimea. Iar cea de stânga, majoritară, de esenţă comunistă şi limbaj comun cu boborul pro-uselist s-a angajat, ca toţi  nomenklaturiştii de bine şi varaniştii fideli, de partea sabotorilor statului de drept.

În esenţă, trecând peste deosebirile faţă de alte ţări est-europene, societatea nu poate fi reparată folosind aceleaşi procedee, malformante, cu ale activiştilor şi securiştilor lui Ceauşescu. Chiar dacă nu mai avem poliţie politică, metode aparent benigne rezonând cu cele comuniste nu vindecă societatea. Acuzele generalizatoare (generalizarea fiind un principiu politic fundamental marxist-bolşevic) produc judecăţi false care generează justiţiarism şi răfuieli interpersonale fără miză socială. A condamna o categorie socială pe motivul apartenenţei ori, invers, a salva o persoană vinovată ascunzând-o într-o mulţime (toti membrii de partid sunt la fel de vinovaţi) e, indirect, un atac la justiţie. Prin generalizare vina devenind colectivă, nu răspunde nimeni personal, dar pot fi acuzaţi unii nevinovaţi şi demobilizaţi cei bine intenţionaţi. Nici o acuză la grămadă nu e în beneficiul statului de drept, în schimb produce o reactivitate vindicativă extrem de nocivă şi de durabilă, aşa cum se petrece de la pseudo-revoluţia din ’89 încoace.

„Politicienii nu trebuie sa faca dreptate. Cand politica intra in tribunal justitia iese pe usa din spate () Exista o singura forma de decomunizare: alegerile libere. Toate celealte  sunt anticomunism cu fata bolsevica, Metode de discriminare in afara legii si a democratiei. E un grup de oameni care isi da dreptul sa ii discrimineze pe altii”. (Adam Michnik)

Seducător pentru cei mai mulţi, morbul răzbunării politice face inutilă justiţia! Pe fondul politizării discriminatoare se pot pune la cale orice diversiuni, vinovaţii pot fi exoneraţi de răspundere pentru fapte penale, la nevoie se pot genera piste şi ţinte false. (V-aduceţi aminte: Mona Muscă, Carol Sebastian, „securişti”, Băsescu, „dictator”, Macovei, „procuroare comunistă”. Prin învinovăţire colectivă s-a salvat  şi Iliescu.)

Vedem azi un anticomunism fara simptome. E o boala a vremurilor noastre. E o vreme in care incercam sa distrugem autoritatile morale. E o distractie periculoasa. Nu e cale catre adevar ci catre nihilism”, Poate că nici Adam Michnik nu bănuia atunci cu câtă forţă distructivă va erupe boala asta aici, după nici doi ani:
„Restul, propaganda sistemul Băsescu, obişnuiţi-vă, încă 11 luni va face rău, va băga oamenii în închisori, va distruge cât va putea. Dar, dacă am rezistat 9 ani şi o lună, mai rezistăm încă 11 şi oamenii aşteaptă ca noi, PSD, să închidem epoca neagră Băsescu” ( Declaraţie Victor Ponta, cu două zile-n urmă)

 În traducere pentru toţi furăcioşii cu voie de la partid dar şi pentru prostul satului:
încă 11 luni după zăbrele şi penalii, mafioţii, interlopii României pot răsufla uşuraţi: după ieşirea lui Traian Băsescu din front, nu mai are cine să le pună piedică.

Nici o laudă nu putea fi o mai bună apreciere a acţiunilor preşedintelui decât acuza de mai sus! Când premierul mafiei guvernamental-parlamentare face promisiuni de viaţă tihnită cu furăciuni şi demnităţi binemeritate pentru prădătorii cu cătuşe din armata sa politică, nu face decât să le  justifice, cu cinism, manevrele de manipulare a prostimii. Posibil, prin urmare, să nu mai fie nevoie de nici un apel mobilizator, de nici un erou de tocşou copleşit de propria importanţă, nici măcar de oengiştii din dispozitiv adulmecând niscaiva posturi bănoase. S-ar putea, în schimb, porni alceva. …De rău? …De bine?

19 Decembrie 2013 at 13:23 91 comentarii

În urmă şi în faţă

Scene antologice rămase-n urmă, în vară, când o serie de  personalităţi s-au solidarizat cu preşedintele, suspendat pentru crima de a fi apărat instituţiile statului de drept. În jurul lor, mulţime de popor, suporteri anonimi ai preşedintelui, oameni pentru care Blaga, MRU, Neamţu, ca şi Macovei, Boc, Preda, Papahagi reprezentau în acel moment vocile responsabile ale societăţii. Un grup proeminent, solidar, demn de încredere, în contrast cu diviziile corupţiei politice, un zid alb în faţa mareei  useliste! …Ei aş!! Pentru câţiva de acolo, cum s-a văzut curând, doar o comedie pe butoaie prin care sperau să se aleagă cu ceva beneficii electorale. Faptic, doar Boc, Macovei şi micul grup din jur nu şi-au schimbat poziţia. MRU, Neamţu şi  tartorul Blaga au intrat rapid în faza jocurilor politicianiste. A urmat rapid delimitarea de preşedinte, mai discretă ori mai puţin, după inspiraţia fiecăruia din ei. Fărâmiţare. Blaturi. Non combat. Aranjamente. Cu ce rezultate pentru partidele lor s-a măsurat în cifrele electorale din decembrie. Spuneam că Monica Macovei a rămas aceeaşi persoană integră, neclintită apărătoare a statului de drept. Nu din vară ci de ani de zile de când a creat condiţiile pentru funcţionarea liberă a justiţiei, a pus în funcţie DNA, ANI, plus activitatea ei în PE evaluată, constant, la superlativ.

Scurtă bucuria unor inamici şi, nu mai puţin, a unor amici, toate mişcările posibile fiind, se pare, anticipate de Cotroceni. Politicienii mărunţi şi grăbiţi să facă alianţe în perspectiva decesului previzibil al PDL pot admira post-factum, o mişcare de mare maestru: Mişcarea Populară a venit nici mai devreme nici mai târziu decât în momentul când avea maximum de şanse –  inclusiv cu contribuţia lor involuntară. Evenimentele din vară au stabilit destul de clar valoarea jucătorilor din arenă. Nu insist  🙂 (diferenţele sunt scoase-n evidenţă nu pentru a-i opune pe unul altuia ci în speranţa că poate se vor solidariza cinstit, în folosul societăţii). Tot ce s-a petrecut în ultimul an se contabilizează astfel în oportunitatea unui drum demult aşteptat care părea închis. Useleul e pe cale de a-şi termina proviziile politice cumpărate prin minciuni şi manipulare. S-au delectat din plin cu cacealmaua congresului pedelist neobservând efectele colaterale păguboase pentru ei. În schimb, panarama pedelistă a fost exact de ce avea nevoie, ca motivaţie, noua mişcare, campania moţiunilor pregătind perfect terenul civic. Alternativele oferite membrilor din organizaţiile locale, o premieră! N-au mai fost socotiţi regimente obediente ale buldogului cu rol de figuranţi într-o competiţie aranjată de şefi, moţiunile fiindu-le  prezentate direct. În fine, cetăţenii, chestiune esenţială, au avut ocazia unică  să urmărească live o competiţie în interiorul unui partid cu bucătăria la vedere. Inclusiv a zonei ei insalubre. Iar rezultatul competiţiei a dat semnalul c-a sosit momentul pentru a depăşi politicăria şi a induce un sens nou politicului.

28 Martie 2013 at 13:14 84 comentarii

Articole mai vechi


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,755 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.347 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,755 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: