Posts tagged ‘Marx’

Deconturi

Am fost teribil de impresionată când Sara mi-a arătat fotografia a două fetițe, verișoarele ei, în josul căreia scria „Au murit la Auschwitz”. Mai erau și alte fotografii în albumul de familie al prietenei mele, cu rudele ei care pieriseră în cuptoarele de la Auschwitz, însă imaginea fetițelor vesele, cu codițe, ținându-se după umeri, nu pot s-o uit.

Ne conduceam una spre alta când ieșeam de la școală povestind ore în șir despre visele noastre copilărești influențate puternic de impresiile lăsate de lecturi. La cincisprezece ani, Sara citise deja o căruță de cărți din biblioteca  școlii, mai ales literatură universală clasică. Știa deja vreo trei limbi (română, maghiară, idiș) și învăța, de una singură, engleza. Dacă era lăudată pentru cunoștințe, pentru logica sclipitoare și pasiunea ei neobișnuită pentru cunoaștere, se apăra spunând că e tocilară. Când a dat peste „Capitalul” lui Marx a fost convinsă că acela e drumul căutat.

Nu odată mi-am amintit de acele zile, de convorbirile noastre în care eu eram, într-un fel, învățăcica ei, interesată de ce spunea, dar incomparabil mai superficială și mai puțin tenace. Nu m-a atras „Capitalul” și nici pe Sara n-a mai pasionat-o. Orele de socialism din programa școlară au lecuit-o. Mai târziu, am înțeles interesul timpuriu al Sarei pentru filozofia marxistă, ca reacție la tragediile cauzate de nazism familiei ei.

Am „aplicat” această axiomă a preferinței instinctive pentru o cale sau alta, în funcție de experiențele trăite, mai cu seamă când e vorba de unele intens dramatice sau tragice, și am descoperit că pe temelia acestor alegeri (personale sau colective) s-ar putea cartografia hărți ideologice întregi, pe zone, pe baza cărora pot fi înțelese, întrucâtva, destinele unor popoare mereu în derivă și, de regulă, nefericite.

Încă o  amintire, recentă, cu valoare de parabolă pentru mine.
Sibiu, Iunie, 2017, Mihail Barîshnikov, la FITS:

„Nu mai știu unde e locul meu acum, m-am născut sub Stalin, am fugit de Brejnev şi am ajuns la Trump. Nu e chiar corect”, a glumit, într-o întâlnire restrânsă cu presa, celebrul dansator, unul dintre cei mai mari balerini şi coregrafi ai lumii prezent la Festivalul de Teatru de la Sibiu cu „Brodski/Barîshnikov”, spectacol eveniment, o co-producţie Letonia-Statele Unite ale Americii, o confesiune autobiografică coregrafic- poetică bazată pe poemele lui Joseph Brodski.

Cu un tată despotic, stalinist convins, colonel în armata rusă, Barîshnikov știa de copil ce e tirania. După ce mama sa, fire sensibilă și artistică, s-a sinucis, adolescentul Mișa și-a căutat libertatea în dans. Și dansul l-a făcut celebru în toată lumea. După un spectacol în Canada, reușește  să evadeze. Nu se va mai întoarce niciodată acasă, își va duce însă cu el toată viața, iubirea de țara natală, ca și Brodski, cu ale cărui versuri rezonează impresionant în spectacolul neuitat de la Sibiu.

Necontaminată ideologic, mintea unui artist e ca a copilului din poveste care vede un împărat gol și spune ce vede.
La fel se comportă toți oamenii maturi și responsabili, cu gândire critică nealterată ideologic și cu motivații superioare.

Bineînțeles că pe lângă reperele care imprimă direcțiile urmate de mase din motive legate de experiențele profunde ale vieții lor, mai mult sau mai puțin conștientizate, există și mulțimile amorfe care se lipesc, la un pol sau la altul, precum pilitura de fier, fără să înțeleagă bine de ce, cine și ce le împinge. O hartă greu de descifrat, nu știu cât de utilă, din cauza benzilor de circulație întrerupte de nelipsiții oportuniștii care domină mai cu seamă societățile în tranziție.

Nu așa se explică și „stângismul” de care e acuzat chiar Papa Francisc în grija lui expresă pentru cei sărmani? Originar dintr-un continent care a trăit tragediile produse de loviturile de stat dictate de interesele americane, are exact atitudinea umană firească indusă nu de o ideologie, ci de suflet. IDEOLOGIC însă, din ororile trăite de popoare într-o parte sau alta a lumii, se zămislește nefastul ANTI care susține cursa ororilor tot printr-un ANTI, urmat de altul…

Procesul alunecării periodice a umanității spre extreme, un lanț de reacții care se auto-generează succesiv poate ajunge la un punct de acumulări explozive. De pildă, dacă dictaturile de dreapta din continentul Sud-American l-au generat pe Fidel Castro, iar fascismul european l-a produs pe Hitler provocând expansiunea comunismului răsăritean și polarizarea întregii lumii, ceea ce urmează pare a fi o combinație inflamabilă a ANTI-urile precedente cu efecte cumulate.

29 martie 2021 at 17:03 2 comentarii

Democraţia ca butaforie

A portrait of Karl Marx.

A portrait of Karl Marx. (Photo credit: Wikipedia)

De la o zi la alta, extremismele, naţional-socialismele, avansează. Din est ca şi din sud, din nord ori din vest, fiecare cu steaua, zvastica, secera şi ciocanul, ori doar cu sloganul propriu, ţintind să prindă-n gheare bătrânul continent. După ce au jucat monopolly ori leapşa cu băncile şi cu fondurile financiare private, liderii europeni s-au trezit că au transformat capitalismul producător de bunăstare în  socialism cartonat producător de revoluţii şi anarhie. Franţa votează, Grecia votează, Serbia votează, Ungaria a votat, Rusia a (re)ales. România, mult mai originală, democratic vorbind, foloseşte o metodă unică, emanată-n subsolul parlamentului: aleşii  fac şi desfac guverne prin cerere şi ofertă de bani, funcţii, privilegii, protecţie judiciară etc. Toate astea,  desigur,  pentru ca la alegerile propriu-zise, cetăţenii să voteze corect !!

Cu mugete de mulţimi în transă, democraţia socialism-liberalismului de carton defilează cu lozinci şi prapori, aplatisează ipoteticul popor al europenilor, îl reduce la două dimensiuni ca pe o bacnotă de un euro schimbată pe o rublă. Între euro şi rublă, leul românesc rage ca o republică de carton, la firul ierbii mâncată de capre. (mai mult…)

7 mai 2012 at 13:39 25 comentarii

VLADIMIR SOLOVIOV: Trei dialoguri despre sfârşitul istoriei universale (3)

În tolstoism însă, în învăţătura fundamentată pe prescripţiile etice comune ale marilor profeţi ai religiilor lumii, Hristos, Buddha şi Confucius, Soloviov vede un duşman infinit mai primejdios al esenţei creştinismului adică al mântuirii prin moartea şi învierea lui Hristos. Văzând în fundamentul noului spiritualism continuarea materialismului printr-o o exclusivă iubire de sine provenită dintr-un orgoliu nemăsurat, gânditorul îl consideră mai dăunător decât invazia mongolă! O ciudată simbioză între Nietzsche, Tolstoi şi Marx, un fals creştinism care, sub aparenţa binelui universal, deschide uşa răului generalizat. Într-un fel, Soloviov face o cercetare de tipul „cum mai stăm cu creştinismul”(iertare, cam ireverenţioasă asociere, chiar păstrând proporţiile, cu unele articole recente) prin ideile personajelor-tip ale societăţii ruse de la sfârşitul secolului XIX între care se include. O întreprindere făcută într-un moment crucial (acum poate fi apreciat astfel) după revoluţiile naţionale europene, operă reuşită a masoneriei, declanşatoare a energiilor spirituale cu beneficii remarcabile pentru cultura europeană. Progresul cultural nu poate înfrânge răul însă fie şi din pricina morţii inevitabile pentru toţi şi pentru fiecare, iar instaurarea păcii universale e iluzorie, consideră domnul Z  înainte ca vâlvătăile războaielor să cuprindă planeta. Premoniţie sumbră, intuiţie sau logică a subconştientului, confirmată de grozăviile ce au urmat? Nu va trece mult timp, la scara istoriei, şi cele două mari conflagraţii mondiale vor marca, cum afirmase Soloviov „secolul XX ca epocă a ultimelor mari războaie”. Uluitoarea capacitate de previziune îl duce pe Soloviov alături de Dostoievski, Kafka, Beckett, Orwell, în galeria  marilor vizionari. În final, cele trei dialoguri lasă loc unor sugestii apocaliptice  cu referire la secolul XXI „ca epoca a unei păci mincinoase instaurată într-o unitară împărăţie europeană şi apoi universală, care se dovedeşte curând a fi împărăţia răului generalizat”. Un idealism realist în pesimismul său cu privire la natura lumii şi, până acum, de un previzionism impresionant, imposibil de negat.
Mă întreb cum ar arăta o discuţie de acest fel purtată  în  societatea în care trăim într-un moment de cumpănă pentru oameni ca și pentru toate toate statele lumii. Care ar fi personajele-tip pentru  vremea noastră şi ce ar reprezenta fiecare din ele.

2 februarie 2010 at 10:52 26 comentarii

Politică sau politizare?(3)

Topurile, campaniile dirijate prin media urmăresc, în aceeaşi logică, să asigure acest război insidios. De la un simplu bruiaj care produce disconfort prin schimbarea modului şi scopului de utilizare a criteriilor, se ajunge repede la descurajarea, demotivarea delicatelor energii care crează, dăruiesc, compun şi cântă pe note proprii şi nu pe cele care curg din ţevile ruginite ale unor comandamente, rivale ori nu, de subsol. La abandon şi la înstrăinare.
Un politic malformat se străduieşte să sterilizeze tot, să neutralizeze ce nu corespunde cu codul de bare, în vreme ce-şi transferă, cu randament calculat, reacţiile nocive, în comunitate. Clipă de clipă alcoolul politizării transformă viaţa publică într-o beţie cu protagonişti lipsiţi de simţul măsurii, de fapt de orice simţ, cu excepţia celui al banilor şi al puterii.
Până la urmă chiar Binele dacă e făcut rău serveşte Răului cât se poate de bine! Această culme, mai înaltă decât cea din odele ceauşiste, a devenit, în realitate o râpă.
O râpă suficientă pentru a deraia o societate care merge în toate direcţiile, pe mai multe cărări, care nu mai ştie ce vrea, unde vrea să ajungă şi ce trebuie să facă.
O deraiere făcută cu concursul mecanicilor, conductorilor, controlorilor, dar şi a multor călători.
Efectele, deplânse desigur de toată lumea, devin, apoi, subiecte numai bune de preluat în spirala politizării.
Când presa liberă,cultura şi filozofia îşi lasă bărbi şi vând vorbe la târguri ca să împartă lumea în buni şi răi, cînd emit condamnări de ev mediu şi nu admit dreptul la schimbare personală, activează din plin toate sursele de blocaj axiologic şi disoluţie morală. Iar când organizează turniruri de mirosit în ciorapi pentru distracţia stăpânilor şi prostimii şi când, dincolo de senzaţiile tari de la volan, miza unor curse de tancuri politizate pare a le comanda drumul, atunci, Marx nu poate fi foarte departe.

Deocamdată, discret, ia notiţe, face calcule. Şi aplaudă.

18 iunie 2008 at 09:56 4 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.390 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.390 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: