Posts tagged ‘Monica Macovei’

„O analiză a acestor cauze nu este suficientă ”

14 noiembrie 2014, Klaus Iohannis discurs în campanie: „Trebuie să înțelegem că o Românie în care politicieni și oameni de afaceri se unesc într-o alianță nocivă pentru a devasta bugetul public este o România asasinată. Nu trebuie să ne ferim de aceste imagini și nici de această etichetă. Ele arată de fapt cum am ajuns ca societate, unde suntem și, mai ales, cât de urgentă trebuie să fie schimbarea”.

17 decembrie 2014, Klaus Iohannis, președinte ales, recomandă PNL ca-n locul lăsat vacant ca urmare a victoriei sale în alegeri, să fie aleasă la conducerea partidului deputata Alina Gorghiu.

Politic, Alina Gorghiu s-a făcut cunoscută în februarie când împreună cu cinci colegi parlamentari a depus la Senat propunerea de legiferare a trecerii Oficiului Național al Registrului Comerțului de la Ministerul Justiției în parohia Camerei Naționale de Comerț și Industrie. Deputata liberală, membră a Curții de Arbitraj Internațional pe lângă Camera de Comerț, dădea curs astfel doleanței șefului CCIR, liberalul Mihail Vlasov, care le ceruse președinților de camere din teritoriu să susțină această „nevoie”. Nevoia fiind de cei peste 100 milioane anual plus activele Registrului, totalul afacerii ridicându-se la vreo 240 milioane lei. (Nu prea mult: România un pic asasinată.) Declarată neconstituțională de CCR, legea Gorghiu&comp a fost totuși, avizată pozitiv de Consiliul Legislativ, considerându-se că, dacă şefii registrului sunt numiţi de stat, e legal. Din fericire, nouă directori din teritoriu au refuzat, declarând că Registrul Comerțului ar deveni, legal, „instrumentul discreţionar de şantaj şi manipulare al preşedintelui Camerei de Comerţ”.

Monica Macovei, februarie 2014: „In niciun stat membru din UE Registrul Comertului nu se afla la o organizatie privată. In două țări e la Camera de Comerț, dar acolo Camera este instituție publică. O astfel de decizie ar risca sa declanșeze imediat o procedura de infringement împotriva Romaniei”.

În prezent, domnul Mihail Vlasov face pușcărie pentru corupție. Iar doamna Alina Gorghiu tocmai a fost aleasă ca președintă a PNL.

14 noiembrie, 2014 Klaus Iohannis, discurs de campanie:
…”O analiză a acestor cauze nu este suficientă pentru a înlătura efectele. Pentru aceasta este necesar un amplu proces de asanare a clasei politice și de mult curaj și instransigență din partea tuturor instituțiilor responsabile. Nu cred că e imposibil, e doar greu. Și asta e motivul pentru care cer cetățenilor României, societății civile, profesioniștilor și instituțiilor să se mobilizeze exemplar”

 

19 decembrie 2014 at 07:27 63 comentarii

Dormi liniștit! Pentru tine, Ghe. Ursu, I.P. Culianu, C.Panait… – cu dosare spălate de primenitele SIE și SRI – magistrații reformați de SIE/SRI șterg cu eroism urmele criminale în statul de drepți! (2/5)

  Postat de Bască ilie în „Grădina publică”

3. Judecătorul militar G. Gunescu: „începând cu anul 1990 nu mai există nicio justificare pentru a nu se putea demara cercetarea penală în orice cauză”.  
Motivarea unei hotărâri poate fi detectorul de minciuni judecătorești, iar în unele cazuri este proba indubitabilă a prostiei magistratului. Aveți ocazia să vedeți o astfel de probă monumentală, stridentă, ușor de remarcat. Magistratul are obligația să expună considerentele care au condus la o anume soluționare a cauzei, să explice prin ce raționament a ajuns la concluzia din rezoluție sau din dispozitivul hotărârii. Numai prostia îl ajută să se facă de tot râsul magistraturii, când una motivează, dar concluzionează contrariul. E la fel de strigător la cer să prezinți argumentele meteorologice specifice cerului senin și să ai tupeul să-ți imaginezi că astfel ai demonstrat convingător de ce ne aflăm în ploaie torențială. Rolul motivării este să convingă partea interesată de buna-credință și competența profesională ale magistratului onest, independent și supus numai legii. Altfel, în loc de domnia legii, reaua-credință are altă explicație, după norme nescrise, inclusiv legea tăcerii magistraților acoperiți și comandați. Domnia prostiei după legea junglei n-are limite.
În toate dosarele legate de moartea disidentului Gheorge Ursu (17 nov. 1985), singurul aspect asupra căruia nu există divergențe sau interpretării contradictorii este termenul de prescripție a răspunderii penale (prescripția specială): 22 de ani și 6 luni (o dată și jumătate prescripția generală de 15 ani, indiferent de încadrarea juridică faptelor). Cu alte cuvinte, problema de aritmetică elementară la care s-a redus cazul Ghe. Ursu, nu a fost perioada de timp în care legea penală îi permite statului român să-i urmărească și să-i condamne pe criminali, ci doar de când anume a început numărătoarea inversă a celor 22,5 ani. Începutul și sfârșitul, capul și coada perioadei de 22,5 ani.
În sentința nr. 27 din 16.10.2013 a Tribunalului Militar Teritorial București,  [soluționarea plângerii lui Andrei Ursu împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 179/P/2012 din 21.01.2013 (emisă de parchetul de pe lângă Tribunalul (civil) București], magistratul militar col. Gabriel Gunescu a motivat la pct. 4.3:  „începând cu anul 1990 nu mai există nicio justificare pentru a nu se putea demara cercetarea penală în orice cauză”. Carevasăzică,  admite existența unui impediment în demararea cercetării penale până în 1990, dar „începând cu anul 1990” – gata! – „nu mai există nicio justificare”; din același an crucial acceptă să înceapă libertatea sistemului judiciar și numărătoarea inversă. Întrucât colonelul timid n-are niciun căpătâi, adică n-a specificat din ce dată a anului 1990 a dedus că Iliescu și FSN-ul ne-au dat liber la justiție pe pâine, socoteala pornește de la 01.01.1990, extremitate în avantajul magistralului care a tras militărește de timp înapoi cu mânie, ca să expire cât mai repede termenul de prescripție și să exclame satisfăcut: „Gata, am scăpat și noi și statul de grija urmăririi penale a criminalilor!” După acest calcul provizoriu, perioada de 22,5 ani ar fi expirat la 30 iunie 2012. N-avem nici noi de ce să cădem în extremitatea naivității de cea mai joasă speță și să nu observăm că aceeași armată e cu noi din 1990 încoace, blochează înfăptuirea justiției cu plata în avans ca-n orice instituție a prostituției, fie prin aceleași cadre, fie prin aceeași unitate de comandă. Tot armata de meseriași într-ale tergiversării de peste 20 de ani se bucură de ultima salvă de tun, trasă în disperare cu ghiuleaua prescripției. În episodul următor veți vedea indiciile continuării mascaradei, în ciuda actului eroic al procurorului general, Tiberiu Nițu, de a acorda o șansă ordinii de drept și justiției în care se zbate Andrei Ursu: oferta Nițu e doar aparența unui nou început – în istoria judiciară postdecembristă – împotriva mentalității păstrate de aceeași armată a instinctului de consevare al speciei.
De reținut: judecătorul Gunescu nu scrie nicăieri în motivare unde-i capul, nici unde-i coada, nici faptul că procurorul de ședință (proc. militar col Octavian Opriș) a susținut în fața sa aceeași perioadă curgătoare a celor 22,5 ani, între 01.01.1990-30.06.2012. (presa a relatat dezbaterea din sala de ședință- vezi ultimul link).
Niciun judecător normal la cap n-are cum să cerceteze și să motiveze concluzia îndeplinirii sau neîndeplinirii unui termen de prescripție, fără să menționeze expres de când și până când a luat în calcul termenul verificat. Și această manufactură deconspiratoare întărește valoarea de unicat a lucrăturii de comandă.          
4. Ghici ghicitoarea colonelului Gunescu! Ce termen a ales: T1, T2 sau T3?   
T1=1985 +22,5 ani = 17.05.2008 (pornind de la data omorului 17.11.1985)
T2=1990 +22,5 ani = 30.06.2012 (de la 01.01.1990 – conf. motivare Gunescu)
T3=1992 +22,5 ani =01.04.2015  (de la 01.10.1992 – conf. dec. ICCJ- episodul 1)
Oricare cititor cu scaunul la cap poate să vadă că judecătorul colonel are probleme cu scaunul, întrucât a susținut T2 în motivare, dar în concluzie a ales de fapt T1.  
Cum și de ce a fost posibilă o asemenea mizerie? Cu iuțeală de mâini murdare, în scopul precizat la pct. 1 din episodul precedent (AICI) [Magistrații acoperiți de legea junglei l-au tâlhărit pe Andrei Ursu ca-n codru.]  În același punct 4.3 din sentința  motivată (pag 8), după fraza „începând cu anul 1990 nu mai există nicio justificare pentru a nu se putea demara cercetarea penală în orice cauză”, colonelul magistrat Gabriel Gunescu pierde capătul de start și uzul raționamentului inițial, sare subit de la T2 înapoi în timp, la T1, afirmînd că rezoluția Tribunalului (civil) București este „temeinică și legală” (AICI) Și-a abandonat motivarea și a menținut rezoluția (atacată în plângerea lui Andrei Ursu) nr. 179/2012 din 21.01.2013, întocmită de procuror criminalist Ruxandra Ionescu (Parchetul de pe lângă Tribunalul București) cu T1: „Față de cele expuse, în cauză s-a împlinit termenul prescripției speciale a răspunderii penale de 22 ani și 6 luni […] la data de 17.05.2008” (pag 3, final- AICI)
Parafrazând fraza roșie din motivarea colonelului Gunescu, prin menținerea rezoluției date de criminalista revoluționară de la Tribunal (civil), aceeași armată e cu noi, altfel:     
„începând cu data morții lui Ghe. Ursu -17 nov 1985 – nu mai există nicio justificare pentru a nu se putea demara cercetarea penală în orice cauză” – QED. 
Judecătorul militar a evitat ridicolul T2, fiindcă nu-i ieșea comanda nici cu socoteala asta; a nimerit în alt ridicol mai mare, T1 (contrazis în motivarea roșie, ca impediment până în 1990). Un judecător ca pâinea caldă cea de toate zilele înfăptuirii justiției. La asemenea nivel de judecată, nu mai contează un banc în plus.
Banc! Judecătorul militar colonel magistrat Gabriel Gunescu a fost trimis de soție să cumpere o pâine cât mai proaspătă; nu caldă, fierbinte să fie. Ordinul soției nerăbdătoare: să vină repede, până încălzește ea ciulamaua medicinală cu măsline de orbete. Colonelul întârzie peste jumătate de oră. Soția nervoasă îl sună, îl întreabă dacă a cumpărat pâinea și de ce nu mai ajunge acasă.     
-Sunt la colțul blocului, tocmai mă apropii de intrarea în scară. Pâinea-i fierbinte-fierbinte, de la brutăria din colț. Am intrat acum în bloc. 
– Hai odată, mor de foame! Ai grijă, să nu-ți topească punga și s-o pierzi. 
Judecătorul intră în apartament, soția se repede la pungă, scoate pâinea și rămâne înmărmurită. Pâinea, veche de vreo 5 zile, tare ca piatra.
-Ce-i asta, îți bați joc de mine?    
– Da, de unde (?) Nici nu știi cât am insistat la vânzătoare să caute una cât mai veche, scăpată cumva pe sub vreun raft. De asta am întârziat, dar până la urmă am avut noroc.
Explicație în loc de morală. Pe vremea executatului, fabricile de pâine erau supravegheate de organe: pâinile scoase din cuptor erau depozitate mai multe zile, să se învechească înainte de vânzare. Așa se cumpărau în cantități mai mici, raționale. 
Mentalitatea magistratului de rit vechi a anunțat prospătura de calcul T2, dar a scos de sub raft termenul T1, mai vechi cu peste 4 ani.
5. Cu imprescriptibilitatea, Monica Macovei și CCR le-au dat peste cap (planul) 
Legea nr. 27/2012 – concepută, promovată și susținută de Monica Macovei – a prevăzut ca prescripția să nu mai înlăture răspunderea penală (idem executarea pedepsei) în cazul infracțiunilor de omor (și altele intenționate urmate cu moartea victimei) pentru care termenul de prescripție, socotit după Codul penal vechi, nu s-a împlinit până la 23.03.2012. Autorii omorului, coautorii, complicii și instigatorii pot fi urmăriți și condamnați fără limită de timp, toată viața lor. Întrucât în ambele modalități, termenele T2 (de încercare prostească) și T3 (corect determinat) s-ar fi împlinit oricum ulterior datei de 23.03.2012, când a intrat în vigoare Legea Macovei (T2=30.06.2012 sau T3=01.04.2015), infracțiunea de omor în cazul Ghe. Ursu a devenit imprescriptibilă în temeiul Legii nr. 27/2012. (articolele echivalente din noul Cod penal au fost modificate și completate corespunzător). De aici rezultă de ce tunul judecătorului militar col. Gabriel Gunescu a bătut în retragere după ce a realizat să nici așa nu-i iese pasiența, și-a abandonat propria motivare și a scos pe tarabă vechitura T1 (pe care același Gunescu tocmai o combătuse în pas de defilare sincron cu procurorul de ședință Octavian Opriș). După pronunțarea sentinței de pomină nr. 27 din 16.10.2013, am semnalat această cotitură din motivare (în postarea „Atenție la CCR!…” din 19 nov 2013), înainte de pronunțarea deciziei CCR nr. 511/12.12.2013 și cu mult timp înainte să apară motivarea sentinței (Andrei Ursu a primit-o abia în toamna 2014). CCR s-a pronunțat după mai multe termene în amânare. [a) 24 sept 2013; b) 15 oct 2013; c) 21 nov 2013; d) 12 dec 2013 (vizibile direct în partea introductivă a deciziei CCR nr. 511/12.12.2013- AICI)] Nu era dificil de dedus că armata de magistrați – din și de pe lângă Tribunalul Militar – va adapta motivarea sentinței după decizia CCR. Deja aveau bătaia tunului prescripției cu ochii pe CCR ca pe butelie și mizau pe hăcuirea legii Macovei, implicit revenirea la prescripția salvatoare pentru criminali&acoliții lor și respectiv protectorii lor din magistratură și politică. Pronunțarea sentinței Gunescu a fost amânată de la 09 oct 2013, cu o săptămână, la 16 oct 2013 (exact a doua zi după termenul CCR de la litera b). După pronunțare, au mizat pe soluționarea viceversa la CCR. Ghinion! Decizie istorică! Au avut semnale sau n-au crezut în întorsătura jurisprudenței CCR.
Astfel se mai menține deschisă calea accesului la justiție nu doar pentru Andrei Ursu.
Fără Legea Macovei și decizia CCR 511/2013, nici termenul corect calculat (T3) n-ar mai fi ajutat la nimic până la împlinirea prescripției peste 5 luni (01.04.2015), fiindcă oricum timpul rămas ar fi fost prea scurt pentru obținerea unei condamnări.
În postarea din grădină „Atenție la CCR!…”, la pct  3- „O mică scânteie se va dovedi un fitil aprins în toată regula” – (inclusiv linkul cu știrea de presă – AICI), am menționat nu doar neinspirata alegere a colonelului glumeț (termenul T2) ci și adaptarea previzibilă a motivării din mers spre culmea judecății la comandă:
“Chiar dacă judecătorul militar Glumescu își va adapta motivarea hotărârii la soluția ordonată în curând de CCR, gafa rămâne și face de toată rușinea, transparentă, conspirația Parchetului Militar și protejarea slugarnică a maiorului Securității. Niciun pic de rușine, însă, mai presus de legea în vigoare! Lucrează pe sub robă numai cu legea favorizării infractorului”.           
 
Întregul sistemului judiciar trebuie privit dintr-un unghi de referință ca un poliedru cu o multitudine de fețe cu luminozitate diferită, după aceeași unitate de măsură: candela independenței. Doar câteva fețe sunt mai strălucitoare (DNA, ICCJ-secția penală), altele parțial luminate (CAB); celelalte fețe rămân întunecate și nevăzute (diametral opuse punctului de referință). Fiecare față tinde să le atragă pe celelalte din vecinătate în gradul propriu de luminozitate, să le aducă în ordinul de mărime preferat și la același numitor comun (care-pe care: fie prin extinderea razelor luminoase ale independenței, fie prin reversibilitatea spre întunericul dependenței de comandă).
Încerc să focalizez aparența și polivalența multiplelor fețe ale întregului sistem judiciar de supraviețuire în confruntarea permanentă dintre lumini și umbre.

30 noiembrie 2014 at 17:06 97 comentarii

Un rezultat deloc întâmplător

Amintiți-vă de modul primitiv, viclean, în care s-a instalat la putere useleul în 2012! L-am socotit pe bună dreptate o nenorocire. Economic, cel puțin, isprăvile guvernului&parlamentului în cei doi ani jumate ne vor costa serios abia de aici încolo. Totuși, dacă ne gândim bine, există și altă față a lucrurilor. Cea pe care n-o vedeam atunci. Mai sigură pe atotputernicia aparatului ei politico-mediatic decât în toată perioada postdecembristă, șleahta aparatnicilor de partid s-a dezlănțuit într-un dezmăț al minciunilor fără limite, al jafului și al propagandei nerușinate cum nu s-a petrecut nici pe vremea împușcatului. Doar justiția a reușit să le tulbure avântul deși, nici o clipă, monolitul corupților nu s-a îndoit că va reuși să-i pună căpăstru. A fost nevoie, prin urmare, de acești peste doi ani de erupție a corupției politice pentru a genera valul uriaș de revoltă socială. Exprimat prin vot de două treimi din conaționalii din țară și de afară a oprit pericolul iminent de  instaurare a unui stat mafiot totalitar.

A fost nevoie însă, și de războiul, epuizant și pentru noi, al președintelui cu premierul, pentru că a pus permanent în evidență găunoșenia personajului fabricat politic, setat pe „jos-băsescu”, mânuit de indivizi rapace din partidul oligarhiei social-democrate și de transpartinici expirați, gata să pună botul la orice mânării. O luptă inegală, singulară, cu aparatul politico-mediatic pesedist, în absența,quasi totală, a opoziției.

A fost nevoie și de intrarea în competiție a Monicăi Macovei care, cu o mână de voluntari și un număr crescând de susținători, a marcat excelent în primul tur. Iar conduita ei admirabilă din turul al doilea a contribuit din plin la acest rezultat. Și anunță un curent politic înnoitor în perspectiva 2016.

A fost nevoie de evoluția surprinzătoare a candidatului însuși, pe ultima sută de metri, de angajamentul lui convingător, cu propuneri concrete, pentru apărarea statului de drept. Cu asta, am uitat de laudele pe care i le aducea lui Crin Antonescu până mai ieri, de măruntele lui aventuri  imobiliare din Sibiu și de problema cu incompatibilitatea. Nu și de lucrurile bine făcute. Sper să nu avem parte de o dezamăgire. În acest moment, cel puțin, pare decis ca, împreună cu cei care l-am votat, să scoată țara de sub dominația politicienilor corupți. inclusiv a celor din alianța care-l susține.

17 noiembrie 2014 at 16:01 75 comentarii

Spume toxice

De cum s-a isprăvit bâlciul electoral, spuma fesenistă a reumplut paharul dreptei. Reluate, într-o formulă mereu mai toxică, manevrele care mimează coalizarea „împotriva răului comunist” (fesenist, pedeserist, penelist, vadimist, pedelist, udemerist, uselist, pesedist) şi chiar „dizidenţa”, domină de un sfert de veac politica autohtonă asigurând continuitatea răului comunisto-securist cu integrarea pe parcurs  a mulţime de alte rele într-o formulă de neînvins a prăpădului naţional. De fapt spuma asta tinde să nu lase nimic neacoperit până când infernala  formulă „toţi sunt la fel” devine de necontestat. Suntem mai aproape ca niciodată de acest moment: cu măşti revopsite şi uniforme  schimbate de sub care duhneşte jegul depus şi nespălat  în timp, duşmanii de ieri se pupă din nou, în acelaşi stil  ipocrit. Ştiind că nu există alternativă la perenul uselism, jocurile se reiau  periodic la aceeaşi masă a imposturii. şi  pe stânga şi pe dreapta.

Din spuma asta au evadat, totuşi, o mână de oameni de care ne-am legat speranţele. Departe de a fi perfecţi, prin tot ce au realizat în timp au depăşit fesenismul dar nu l-au învins. Dac-ar fi rămas alături în acest crucial an 2014, prin ei, ţara ar fi avut altă perspectivă. Motive minore i-au îndepărtat unii de alţii exact când statul de drept avea cea mai mare nevoie de ei.  Împreună. Am dorit ca Monica Macovei să ajungă europarlamentar, mă bucur c-a ajuns dar, nu pot să nu spun, în preţul acestei victorii intră şi victoria tristă a refesenizării. Am sperat ca PMP să fie partidul care, în fine, îngroapă fesenismul dar, nu pot să nu spun, în preţul eşecului său intră şi efectul viruşilor fesenişti pe care-i poartă, chiar dacă  stă mult mai bine cu imunitatea decât celelalte. Per total, o victorie a la Pirus în care rolul principal, de departe, l-a jucat cu asupră de măsură, URA. Dacă M.Macovei a dus o campanie pozitivă de mare impact prin contrastul cu găunoşenia roşie, o cohortă-ntreagă de susţinători au făcut, în schimb, o furibundă campanie anti-PMP& anti-TB. Cu efect instant de ridicare a PSD&FSN. Şi un impuls dat URII.
Nu trag concluzii, departe de mine să spun ce-ar trebui făcut. Ce vor decide de aici încolo protagoniştii va fi la fel de vizibil ca şi ce au  lăsat în urmă. Un singur lucru aş adăuga: dacă vor continua să trudească pe drumul URII, vor dărâma tot ce-au construit.

 

29 mai 2014 at 12:55 239 comentarii

Vagoane, căutăm locomotive

O catastrofă electorală ca aceea petrecută în România 2012, ale cărei urmări asupra fundamentului statului şi axiologiei valorice a societăţii se amplifică cu fiecare zi, ar fi trebuit să inducă nevoia de reformare rapidă a dreptei în interiorul său. Mai necesară decât demonizarea duşmanului, ar fi fost analiza neputinţelor proprii, urmată rapid de reconstrucţie şi relaţionare activă cu electoratul. Să intervină specific şi solidar pentru a limita efectele atentatelor demolatoare la ordinea constituţională. Să conlucreze sinergic pentru a apăra statul de drept. Să acţioneze pentru a preveni repetarea unor asemenea situaţii. Cum contracarează, însă, în realitate, partidele de opoziţie, presa, societatea civilă, declinul instituţional economic fără precedent, într-un an electoral crucial?

Pe post de opoziţie, continuă să fie, pentru încă vreo 11 luni, preşedintele. În urma lui, peronul de pe dreapta ar putea rămâne relativ pustiu. Nici nu e nevoie s-o afirmăm, o face useleul menţinând josbăsescismul ca obiectiv nr.1 de atac de la un cap la altul. Vina de a fi pus justiţia în libertate, în cazul lui, nu e prescriptibilă. Măcar Monica Macovei, autoare a reformei justiţiei, şi-a găsit o linie funcţională de interes juridico-politic, ceva turistic, un fel de „mocăniţa”. N-a trecut mult de când TB şi MM erau locomotivele de necontestat ale trenului democraţiei. Dacă opţiunea politică a MM, legitimă din punctul ei de vedere, fracturează electoratul dreptei, baricada penibilă ridicată de nişte oengişti&jurnalişti care aruncă cu petarde în numele ei ori e pură prostie, ori are scopul  să transforme diferendul între cei doi într-o deraiere nefericită. Asta-n timp ce PMP, cu sau fără anexe pufăind ca locomotivele lui Watt, mai are mult până a a deveni forţa capabilă să absoarbă energia publică şi să o canalizeze spre un alt tip de politică. Iar pedeleul lui blaga îşi (re)confirmă statutul de partid-SRL cu organizare internă eficientă exclusiv pentru membrii lui şi aproape nul ca voce critică.

Mai rămâne o-ntrebare în pustiu: Unde e legătura cu societatea? O întrebare tabu pentru pseudo-opozanţi. Normal ca nici zona numită societate, greu accesibilă de la înălţimea suficienţei şi intereselor lor, să nu fie câtuşi de puţin interesată de ei. Nu au fir direct cu populaţia nici măcar cât aveau activiştii PCR chiar dacă discursul e la extrema opusă. Ca şi elita comunistă, consideră că onorurile li se cuvin şi că la un moment dat, poporul păcălit de usele o să fie fericit să le pupe poala pentru teoriile, ideologia şi, mai ales, pentru statutul lor de intelectuali politici. Iluzii! Lumi paralele într-o ţară captivă aceleiaşi gândiri de castă unde bătăliile ideologic-doctrinare ale dreptei se manifestă-  dacă nu prin batjocuri directe la adresa prostimii, prin dispreţ implicit. Ţânţărimii arogante de pe dreapta extremă, ca şi usl-ului, pare chiar a-i prisosi poporul. Ameninţările la adresa drepturilor cetăţeneşti, abuzurile şi lipsurile materiale care au scos deja oameni în stradă aruncând ici-colo, sămânţa revoltei sunt mai puţin importante pentru ei decât atacurile personalizate şi micile lor interese de partid. Nici faptul că în 2014, potrivit The Economist, România intră-n clasa ţărilor cu un risc ridicat de revolta  alaturi de tari ca Brazilia, Belarus, Turcia, Bulgaria, Ucraina, China, Croatia, Spania, Iran. Probabil, în trufia lor îşi închipuie că alegerile vor fi câştigate pentru ei de lobby-ul din partea RMGC &CHEVRON & ura faţă de jandarmii lui ponta. Sau, că pot să se aleagă singuri.

3 ianuarie 2014 at 17:27 28 comentarii

Articole mai vechi


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 929.427 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.450 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 929.427 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: