Posts tagged ‘Morar’

Justiţiari, idealişti şi şacali

După ce-şi revarsă umorile, justiţiarii se opresc brusc. Neavând argumente, în loc de soluţii vin cu acuze. Ori cu invocarea idealismului personal. iar, uneori, mai la periferie, ornamentat cu înjurături şi recurs la scatologie. 90% din opiniile media -inclusiv on-line, fiind de acest tip nu-i de mirare că-n loc de gândire practică ca suport indispensabil al evoluţiei sociale, avem o cultură a învinovăţirii şi a văicărelii. A băşcălirii, răfuielii, denigrării şi manipulării. Aşa că mă-ndoiesc c-o să avem din partea acestor războinici  o alternativa concretă, viabilă (nu vorbesc de suporterii politicianisti, ăstia-s exclusi din start fiindcă nu gândesc cu capul lor). Preşedintele Băsescu e de ani de zile ţinta permanentă a acuzelor deşănţate  şi a învinovăţirilor sinistre de către inamicii furioşi că nu-şi pot face mendrele cum vor şi turbaţi că nu-l pot înfrânge. Acum, ajungând să fie învinovăţit şi de ai casei – în acelaşi stil ultrăşesc, probabil nici nu mai are pentru ce rezista. Argumentele raţionale şi mature fiind epuizate, nu pot spune decât că o societate atât de aeriană încât îşi face lege din dorinţe, n-are cum să nu fie trasă pe sfoară. De fapt, nici nu merită să fie condusă responsabil. Dac-am merge pe logica respectivă (mai bine zis nonlogică) după demisia „martirului” Morar ar trebui să urmeze cea a „trădătorului” Băsescu, nu? …Las’ justiţiarii să continue scenariul de aici…

PS. Similar cu o orbire, idealismul în politică e drumul clasic spre dictatură. Speculat de şacalii din spaţiul politic, poate deveni oricând o sumbră realitate.

6 aprilie 2013 at 18:02 117 comentarii

„Iubiţi-vă pe tunuri”

Doamna Cati e bună, nu ca domnu’ Funeriu. Domnul Funeriu nu-i iubeşte pe copii ca doamna Cati, dl. premier ştie, c-a analizat asta. Dl. Funeriu a făcut mult rău învăţământului. Nici doamna Dumitrescu, nici domnu’ Mang, nici domnu’ Pop şi nici domnu’ premier încă n-au putut repara răul făcut de domnul Funeriu şcolii româneşti. Au reuşit, în schimb, rapid, să-i aducă o largă recunoaştere naţională şi internaţională. Din cauza răutăţii d-lui Funeriu cel fără de bacalaureat, universităţile nu îndrăznesc să scoată capu-n lumea academică internaţională. Să-ţi fie ruşine domnule Funeriu! Noroc cu Cati, ea poate! Cu doamna Cati şcoala va intra iar la normă fiindcă d-na Cati iubeste copiii şi pe părinţii copiilor. Şi pe fabricile de diplome. Că iubire fără tunuri nu se poate. Iar dl. prim ministru nu va mai tolera copiatul şi chestii de astea. Împreună, el şi doamna Cati, vor măsuri severe ca să nu se mai plagieze. Doamna Macovei e şi mai rea, ei nu i-a fost milă nici de dl. Năstase care din cauza ei s-a sinucis. Şi nu numai ea e rea ci şi dl. Morar şi d-na Kovesi şi mulţi judecători. Să le fie ruşine! Fiindcă l-au arestat pe domnu’ senator Voicu şi pe  mulţi alţii, politicieni de politicieni, tunari între tunari, respectabili, care le-au dat tunuri peste tunuri la români. Domnu’ Corlăţan, săracu’, face şi el tot ce poate să scape ţara de răi, da-i greu! Să-ţi fie ruşine, Monica Macovei! Dar cel mai rău e tot Băsescu. Mai rău ca el nu există. Şi ce dacă a ţinut ţara-n furtună, nu putea să le dea bani mai mulţi, românilor? Uite că Ponta poate: creşte euro ca fasolea, de mai să crape conturile tunarilor. Să-ţi fie ruşine, Traian Băsescu! În 29 iulie România va fi ajutată să treacă strada. O vor ajuta Victor şi Crin. Preşedintele Chucky mai mult decât Ponta, acum că el e supremul. Îl mai iubeşte un pic, de la înălţime,pe micul copilot, dar dragostea lor e pe ducă. Noroc că  iubirea d-lui Voiculescu continuă. Din toate tunurile lui. Iar pe noi ne iubesc toţi ai lor. Pe tunuri.

11 iulie 2012 at 10:47 278 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.662 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.662 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: