Noi pagini de curaj

Să nu ne îngrijorăm c-a dispărut curajul din țara asta! Nu doar că s-a înmulțit (de cel puțin de 7,4 milioane ori, după cifrele dintr-un dosar al d-lui Dragnea) dar pe zi ce trece îmbracă forme noi și mai ales, originale. Ce să apreciezi mai întâi: curajul nebunesc al d-lui premier Ponta de a lăsa guvernarea în izmene și țara sub praporele animat al d-nei Cristianei Anghel? ori curajul d-lui procuror Nițu de a ancheta magistrații  incomozi ai CCR? curajul d-lui Tăriceanu care a depășit și curajul istoric al neuitatului domn Crin Antonescu, ambii foste embleme glorioase ale prestigiosului PNL? ori al d-lui Chiliman, eroul zilei? neasemuitul curaj al parlamentarilor care-și votează pensii de Ali-Baba, ori al legiuitorilor care aprobă hăcuirea a ce-a mai rămas din păduri și din patrimoniul natural al țării? sau al d-lui Bombonel care-și flutură fularul ca să insufle curaj adulatorilor copilotului de formula zero barat?

Curajul tăcerii prezidențiale instalată la Cotroceni pare a fi elementul cheie de retrezire a curajului național. Boborul e din nou fericit. Cu ochii lipiți de viața de lux a cuplului prezidențial nu-l mai doare nimic. Curajul președintelui de a-și urca consoarta pe podiumul revistelor glossy a făcut din presa tabloidă o instituție atât de serioasă, încât și presa zis serioasă a devenit tabloidă! Ca urmare, veșnicii oameni de bine din boborul- de jos ori de sus, ganz egal- au curajul să-i huiduie pe domnii contra ale căror gânduri îi supără. Sincerele sentimente pentru cuplul cu cel mai mare dormitor din Europa par a fi cel mai mare câștig pentru sufletul nației devastat de deceniul băsist. În acest ocean al iubirii patriotice încap laolaltă toate personajele care i-au arătat dosul ex-președintelui. Până și d-l MRU, fost lider de partid plin de curaj devenit cariatidă a tronului cotrocenist. În fine, în fața curajului fustiței cu paiete aurii a d-nei președinte, chiar și josbăsismul devine istorie.

Unde e liniștea de altă dată?

Se poate spune că în aceste zile trăim episodul decisiv al bătăliei pentru statul de drept, un moment de maximă importanță pentru destinul României. Implicarea sau non-combatul în acest război crucial sunt tot atâtea teste revelatoare. Dacă grupările politico-economice, devenite în multe cazuri rețele infracționale de crimă organizată, reacționează previzibil, obtuzitatea unor candidați la președinție sau formalismul lor standard spun mai multe despre ei decât orice program! Ca și meschinele răfuieli interpersonale între unii formatori de opinie care arată ori că preocupările lor periferice primează ori că nu vor pur și simplu un stat sănătos. Li se asociază și mulți anonimi, fie din categoria celor infectați cronic de canalele media ale rețelelor, fie cei atrași în dispute personalizate nu doar prostești ci și teribil de dăunătoare. Toate astea pot bloca șansa evadării din marasm generată de breșa operată de TB în tenebrele SIE.

Nu prea departe de ei se poziționează și unele personalități neinteresate de grozăvia scoasă la iveală. Plictis inspirat. Recomandări, texte meșteșugite, dedicate, al căror stil, seamănă într-un fel cu personajele preferate: agreabile, civilizate, abile politico-kinetic, de sub care  răzbește o consecventă admirație de sine. Ton ironic ori plăcut tăios. Stil sentențios, ușor autoritar. Ceva caracteristic pentru niște repere culturale. Nu mai puțin și pentru elitiștii care se-nvârt prin preajmă. S-au săturat de agitația din justiție generată, de un deceniu încoace, de Băsescu și de Macovei. Îi obosește.

Ar prefera oameni calmi, care tac. Le e dor de liniștea iliesceană. Nu simt imperativul momentului. Nu-i mare lucru că, la finele unui deceniu infernal,  DNA, ANI și DIICOT adună cu duba șobolănimea transpartinică dând batjocoritei noastre țări, o șansă de ieșire din grotă. Exact acum, când după înghesuiala de la DNA s-ar putea crede că-i promoție la tigăi, vor liniște. L-ar fi preferat pe exagerat de politicosul MRU dar, dacă n-a fost să fie, se mulțumesc și cu portretul spilcuit al sasului Iohannis. Ambii, modele politice cu ștaif. Și ambii, purtători de valori ai unei adunături debordând de penali cu rădăcinile subterane înnodate cu ale pesede. Altfel, oameni calmi, simpatici, educați.

Lănci tocite

Parc-am vieţui într-un beci din care nu reuşim să ieşim la lumină, deşi există o scară spre ieşire. Momentul validării constituţiei lui Antonescu ar fi similar cu o blocare, legală, a chepengului. Preţiozitatea d-lui Antonescu care mimează cu gravitate responsabilitatea faţă de ţară şi popor jucându-se de-a constituţia-cu-dedicaţie l-ar face şi pe Iorgovan să se răsucească-n groapă. Şi nici că exista un constituţionalist mai nimerit decât dl. Pârvulescu, inventatorul pseudonominalului original care a umplut până la refuz, parlamentul! Un legislativ de care se dezic acuma până şi beneficiarii. Cei care i-au dat legea pe mână ca s-o facă pe pofta lor- aşa cum i-au dat acum, şi proiectul constituţional! Dar cum fiecare amendament, o nouă stupizenie pare un angajament hotărât al constituţionaliştilor, reacţiile avizate n-au întârziat.

Cât pot contracara, însă, analizele pertinente, tăvălugul constituţionalist? Înţeleg, oare, alegătorii, ce ar însemna să intrăm în regimul respectiv? …Ca să observi clar, ca la un aparat cu raze xxx, ce au în minte jucătorii politici, e destul să fii atent la reacţiile într-o situaţie-surpriză. În cazul de faţă, anunţul-şoc al preşedintelui Băsescu privind declanşarea procedurilor pentru un nou referendum(o temă de tocat care va surclasa şi inundaţiile) a avut efectul instantaneu al unui indicator. Cele mai semnificative, însă, rămân reacţiile la cald. Monica Macovei, 11 iunie, fermă ca totdeauna: “ orice prevedere introdusa in Constitutie care nu respecta rezultatul referendumului valid din 2009, adica nu respecta suveranitatea poporului exprimata prin referendum, asa cum prevede articolul 2 din Constitutie, este neconstitutionala”.

Nici Monica Macovei, nici alţii care au semnalat, repetat, nulitatea constituţională a proiectului n-au cum stopa, totuşi, marşul constituţionaliştilor spre victoria definitivă a imposturii politice. Rămâne opoziţia CCR, dacă va funcţiona! În caz contrar…

Pe partea opusă, un peisaj accidentat demn de studiu. Pentru PNL-ul dlui Antonescu ca şi pentru alte nuclee zise de dreapta, parcă s-a anunţat codul violet! Dacă anteniştii au intrat în delirium folcloric, nici la vârful de lance FC n-a prea fost entuziasm. Cu excepţia monarhiştilor d-lui Pavelescu, ţinuţi până acum sub obrocul republican al lui MRU, cărora anunţul prezidenţial le-a venit ca o gură de oxigen, ceilalţi par a fi suferit un şoc (nu se poate! ce, asta-i coabitare?)  Câţiva au uitat instantaneu de chemările „la unificare” şi au sărit să denunţe populismul prezidenţial. Culmea au atins-o, însă, unii dintre cei care s-au grăbit să se dezică gălăgios de preşedintele coabitant. Dezamăgiţi din nou, de data asta fiindcă preşedintele le anulează acuzele, că nu se dă bătut, că n-a renunţat la ultimul prerogativ prezidenţial pe altarul coabitării, au sărit ca arşi şi au tras alarma: pericol îngrozitor! De nervi, nici n-au avut timp să se mire cât de îngrozitor se contrazic pe ei înşişi. Să denunţi un proiect penibil dar să faci crize de furie, totodată, la anunţul eventualului referendum, adică a unicei soluţii concrete pentru a stopa nenorocirea aia de proiect, iată un record absolut de ipocrizie.

Taine lovite de transparenţă

Cu vreun an în urmă, am rămas fără grai când am auzit-o pe o colegă explicând de ce-l apreciază pe Gâdea: „fiindcă e unul dintre puţinii analişti curajoşi, în stare să-l demaşte pe chiriaşul de la Cotroceni„. Mi-am amintit de asta zilele trecute când am dat peste  opinii identice, de data asta despre eroismul unor inşi de pe baricadele din zona opusă a mediei dar la fel de dedicaţi obştei şi de curajoşi ca şi omul varanului. Extremele tocmai s-au întâlnit, vinovatul a fost demascat. În unanimitate.

Când unele persoane aşa-zise în slujba binelui public, care-şi câştigă banul din  sponsorizări şi donaţii, îşi schimbă brusc comportamentul, trebuie să existe o cauză. Când reacţia- excesivă faţă de stimul- e deturnată spre ţinta colaterală, e limpede că se dirijează ceva, din umbră, de pe la sponsorizări. Iar când reacţiile astea rezonează cu ale unor pofticioşi politici, se aude un clopoţel! Schimbări de astea s-au petrecut, nu odată, la publicaţii, site-uri din cele mai bine cotate. (Las cititorilor sarcina să le identifice şi eventual, să le nominalizeze!) Cine dă bani acolo (ca şi peste tot!) pentru publicitate şi reclame, normal că are pretenţii. Adică normal ca factorii de decizie ai site-ului să zică atâţia bani, atâta deontologie! Iar principiile, în caz c-au existat, cedează şi ele, doar un portal de News e model de democraţie…

Totuşi, dacă-mi aduc bine aminte, au existat şi cazuri de comentatori care s-au retras din pricina asta! Ca urmare, multora dintre cititori le-a scăzut tot atât de brusc, respectul şi interesul pentru  spaţiile media cu opinii „negociate” (chiar şi pentru unele care şi-au câştigat cu efort, aprecierea ) Oricum, e recomandabil să nu treci cu vederea când are loc o schimbare de climă şi de ton. De regulă, acolo e un mister.

De fapt nu-i nici un mister. Cum nu-i un mister nici faptul că unor oengişti, din genul acela pur şi imaculat atât de bine reprezentat de necruţătoarea d-nă Pippidi, dedicat binelui public în general şi justiţiei în special, le cresc dintr-odată ghearele politice şi-ncep să peroreze niţel isteric, chiar iraţional. Şi, până la un punct, reuşesc. Mai ales când se servesc de prestigiul Monicăi Macovei şi al lui Daniel Morar, neezitând să-l folosească în scopurile lor ceţoase. (Cam cum face Gigi Becali când îl scoate la înaintare pe  Cel de Sus, ca să-şi învingă dujmanii…)

Poziţionarea războinică a acestor noi pârvuleşti şi alistari dependenţi de bunăvoinţa unor finanţatori şi de partipri-urile politice ale acestora face dificilă menţinerea unor poziţii critic echidistante şi raţionale în spaţiul public fără a fi încriminate, pe loc, ca dovezi de amor coabitant. Analiza politică devine denunţ al coabitării ca sursa a tuturor relelor, după modele postăceşti clasice. Ziua şi demascarea! În logica oengistă pe linia gândirii Gâdea&Pippidi&Weber etc, toate relele trecute prezente şi viitoare au fost deja transferate în cârca maleficului de la Cotroceni. Ca şi cum, dacă „coabitancul” alegea să tragă nebuneşte din tranşeele Cotroceniului ar fi salvat justiţia din haremul uselist!… Iar unii, sfântă prostie, chiar cred una ca asta! Ultima oră: dosarul amânat al greilor fotbalului, muniţie pentru trupele unite ale demascatorilor. Morala: ochiul dracului n-are nimic cu logica. Şi nici cu morala.

ps. „Coabitant, coabitaci „, cam la atâta se reduce noua gândire analitică media-finanţ-oengistă. Una derivată din popularul „puie monta„. Şi de aceeaşi valoare.

Bahmuţărie de dreapta

Un proiect politic se-nfiripă de regulă, în jurul unui personaj. A unei imagini. Bine concepută şi minuţios construită, imaginea e calea spre lauri. Aşa e-n toată lumea. Personajul poate fi dublat de un individ execrabil dar dacă-şi joacă rolul cu talent, adică în conformitate cu imaginea din proiect, convinge. Convinge chiar şi când faptele lui vin în contradicţie cu discursul public. Din momentul în care imaginea „pozitivată profesionist” a personajului intră în percepţia -deformată- a publicului, a evidenţia discrepanţa între vorbe şi fapte nu mai are mare efect. La fel e şi reversul medaliei. Un proiect denigrator minuţios conceput şi profesionist aplicat poate face praf orice imagine. Şi, implicit, orice om. Personajul poate fi al unui ins remarcabil dar -odată imaginea malformată pusă-n circulaţie-  e greu să reziste. Există şi excepţii care  confirmă regula. În fine, există şi oameni, o minoritate-  evident, pentru care discursul fără fapte nu contează, oricât ar fi de abil. E vorba de cei sensibili la contradicţii, la nuanţe, la factorii perturbatori din mediul politic şi social, de cei care nu sunt manipulabili şi nici contaminaţi de gândire politicianistă.

Președintele Forței Civice a declarat în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” din 8 mai, că dacă dreapta nu se va uni pentru a crea o forță puternică pentru câștigarea alegerilor în 2016 USL-ul va prăbuși cu succes țara. O afirmaţie responsabilă–  s-ar zice, pe măsura politicianului MRU -2011, promovat de preşedinte ca premier în locul d-lui Boc. Cu o imagine excelentă pe care- dacă n-a reuşit USL să i-o dărâme, şi-a făcut-o zob el însuşi, cu ai lui, pe când escalada parlamentarele şi mai ales, după. Tot MRU, în aceeaşi emisiune: „În acest moment există un vacarm și nu un cor al dreptei. Dacă rămânem divorțați, cu vanități, 2016 nu va însemna nimic pentru noi. Sunt oameni politici care înțeleg că 2014 este esențial în câștigarea partidului politic pentru 2016 și alții care spun că nu au nevoie de 2014, dezinteresați, care se gândesc că vor ajunge în 2016 pe alte căi.”

Dar spre cine ţinteşte acum MRU reclamând divorţul politic, de data asta cu forţă civică? …Cum spuneam mai sus, unora nu le-au scăpat atacurile, directe ori prin interpuşi, de luni de zile, pe care şi le-au administrat liderii- unul altuia, fără să se gândească câtuşi de puţin la efectul lor asupra unităţii şi viitorului dreptei. Atacurile la Băsescu, în special. Nu şi invers! Preşedintele nici măcar nu le-a răspuns. N-a aruncat cu săgeţi nici în MRU, nici în Neamţu. Pe de altă parte, Băsescu, da, e singurul care a divorţat de PDL, în direct, după congresul lui Blaga! Singurul care a spus deschis de ce nu mai e posibilă relaţia. Moment în care, încetând să mai joace, ca altă dată, rolul opoziţiei în locul lor, toate şandramalele politice i-au devenit brusc potrivnice. USL+ FC+ NR contra Băsescu. Asta ar fi opoziţia! Unică…

…Totuşi, ce nu se poate reface când  vorbim de dragoste? …Dragoste de ţară?  Când există tigăi politice nerăbdătoare, gata de pus la foc pentru apropiatul ospăţ al prezidenţialelor?  E clar că e nevoie de reîntregire. Dar cum să mai crezi în asta?