Noi pagini de curaj

Să nu ne îngrijorăm c-a dispărut curajul din țara asta! Nu doar că s-a înmulțit (de cel puțin de 7,4 milioane ori, după cifrele dintr-un dosar al d-lui Dragnea) dar pe zi ce trece îmbracă forme noi și mai ales, originale. Ce să apreciezi mai întâi: curajul nebunesc al d-lui premier Ponta de a lăsa guvernarea în izmene și țara sub praporele animat al d-nei Cristianei Anghel? ori curajul d-lui procuror Nițu de a ancheta magistrații  incomozi ai CCR? curajul d-lui Tăriceanu care a depășit și curajul istoric al neuitatului domn Crin Antonescu, ambii foste embleme glorioase ale prestigiosului PNL? ori al d-lui Chiliman, eroul zilei? neasemuitul curaj al parlamentarilor care-și votează pensii de Ali-Baba, ori al legiuitorilor care aprobă hăcuirea a ce-a mai rămas din păduri și din patrimoniul natural al țării? sau al d-lui Bombonel care-și flutură fularul ca să insufle curaj adulatorilor copilotului de formula zero barat?

Curajul tăcerii prezidențiale instalată la Cotroceni pare a fi elementul cheie de retrezire a curajului național. Boborul e din nou fericit. Cu ochii lipiți de viața de lux a cuplului prezidențial nu-l mai doare nimic. Curajul președintelui de a-și urca consoarta pe podiumul revistelor glossy a făcut din presa tabloidă o instituție atât de serioasă, încât și presa zis serioasă a devenit tabloidă! Ca urmare, veșnicii oameni de bine din boborul- de jos ori de sus, ganz egal- au curajul să-i huiduie pe domnii contra ale căror gânduri îi supără. Sincerele sentimente pentru cuplul cu cel mai mare dormitor din Europa par a fi cel mai mare câștig pentru sufletul nației devastat de deceniul băsist. În acest ocean al iubirii patriotice încap laolaltă toate personajele care i-au arătat dosul ex-președintelui. Până și d-l MRU, fost lider de partid plin de curaj devenit cariatidă a tronului cotrocenist. În fine, în fața curajului fustiței cu paiete aurii a d-nei președinte, chiar și josbăsismul devine istorie.

Help, Președintele României și CCR! Jihadul acoperiților sapă subteran la desăvârșirea blocajului instituțional.(2/3)

3.Omul care susține orice și pe oricine, MRU, prinde muște în grup organizat – prin Parlamentul României – cu spray lacrimogen. 

O, ce țară minunată, ca la nimeni și niciunde! În România n-avem urmă de infractor, nici de sămânță. În țară nu există niciun hoț, traficant de droguri sau de funcții, niciun corupt, nicio nesocotire a legii încălcate, dintr-o serie de motive mari și late, enorme și evident de limpezi:

a1) „Constituția și legile țării interzic în țară orice faptă penală”;

b1) „Nimeni n-are dreptul să afle secretele de stat în minciună, întrucât toate au caracter absolut – inclusiv numele făptuitorilor aflați în conflict cu legea penală, protejați după cum bubuie maturitatea mincinoșilor”;       

c1) „Când hoții sau infractorii noștri de toate soiurile pleacă să opereze la meserie, peste hotare, își riscă libertatea, chiar și viața”.

Cine încearcă să descopere ce legătură edificatoare există între perlele lui MRU, prezentate mai jos – similare cu a1,b1 și c1- și atribuțiile stabilite în vederea înlăturării situațiilor de incompatibilitate din partidele și autoritățile publice din România, observă cu ușurință că ceva e putred în Danemarca. Un filosof danez ar traduce în tăcerea de aur aceste aberații, forțate să pară argumente valide, cel puțin pentru a lăsa în liniște iluzia intactă că-n CSAT există măcar intenția îndeplinirii sarcinilor de serviciu conform cerințelor legilor românești.

 

Când asemenea enormități, una mai lacrimogenă ca alta, una mai îndepărtată de fondul problemei ca alta, la fel de manipulatoare și îndesate sistematic sub același preș al minciunilor nenorocite, le aud de la un parlamentar ca MRU – fost premier și director SIE – ce să mai zic?

Amice, ești simpatic, pentru că mă crezi idiot! Nu știu alții cum sunt, dar eu asta înțeleg, când îmi saltă inima de bucurie, la auzul acestor monumente reformatoare de îndobitocire în masă. Exact în același stil lacrimogen și perfid s-a exprimat MRU – a2, b2 și c2 – în mai multe rânduri înseriate de dimineața până seara de presa scrisă și audio-vizuală. I-a dat dispăruți în triunghiul Bermudelor pe toți acoperiții incompatibili, de oriunde or fi considerați la fel de inexistenți.

Din partide, Parlament, Guvern și sistemul judiciar, dar fondul problemei îl constituie iresponsabilitatea păpușarilor, prin blocajul instituțional organizat în autoritățile abilitate să stopeze infiltrarea acoperiților, în frunte cu CSAT, care nu-și îndeplinesc obligațiile ce decurg din dispozițiile imperative ale Constituției și ale legilor în materia incompatibilităților.

În această direcție întunecată pedalează MRU și ceilalți trecători prin CSAT-ul dresaților pentru cauza lor unică: eludarea Constituției și a legilor. În acest scop, folosesc același limbaj de lemn esență moale și scapă din vedere esența tare a gafei lor monumentale, emanată ca un tipar al consensului din același standard de lucru în cerc vicios.

 

Într-o frază, acești propagandiști împotriva domniei legii ne transmit involuntar ideea potrivit căreia, chiar dacă CSAT (prin membrii săi, în calitate de reprezentanți ai serviciilor de informații și ai ministerelor componente) ar avea de raportat un caz de incompatibilitate, ei declară public, sus și tare, că secretul de stat – în accepțiunea lor explicată – le interzice să-și respecte până și legământul de complezență: „Jur să respect Constituția și legile țării…”. Pe scurt, acesta-i sofismul lor cu cifru secret: „N-avem voie să respectăm Constituția și legile României”. Numai CCR poate să le deschidă încuietoarea adoptată cu sârguință, ca să nu rămână toți blocați pe viață în paralizia generală (individuală și instituțională). De aici li se trage lanțul slăbiciunilor cu verigile slabe – echivalente cu a1,b1 și c1- toate paralele cu fondul problemei și îmbrăcate în pretexte prețiose, pentru ascunderea adevărului în spatele secretului cu valoare absolută, intangibilă. Toate sunt glume proaste pe seama dispozițiilor Constituției și ale legilor:  

Legea SRI (nr. 14/1992- art. 36), personalul SRI „nu poate face parte din partide sau alte organizaţii cu caracter politic”, idem Legea SIE (nr. 1/1998-art. 15), personalul SIE „nu poate să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice”. Constituția le interzice ofițerilor activi – acoperiți sau descoperiți – să facă parte din partide politice (art. 40 alin. 3- „membrii activi ai armatei”), iar statutul cadrelor militare (inclusiv din SRI și SIE-Legea 80/1995-art 28, alin. 1, lit/b) le interzice să candideze pentru a fi alese în Parlament sau în funcția de Președinte.     

 

a2) „Ofițerii activi nu au voie prin lege să se implice în acțiuni politice” – „Avem tot interesul ca ofițerii activi să nu se implice în politică, nu poți fi la dublă comandă”. (aici) Române, dormi liniștit, nicio lege nu se încalcă în țară! Garantat MRU! Oricum, secretul absolut din capul garantului nu concepe să fie scăpat niciun nume de incompatibil. E mai presus de lege.     

b2) „Legea e clară și spune că nimeni nu are voie sa afle sursele, metodele de lucru, tehnica internă a obținerii unei informații”-„Trebuie sa înțelegem un lucru, calitatea de angajat al unui serviciu e supusă unei legi a secretului absolut”. Calitatea de angajat nu poate fi un secret cu caracter absolut, fiindcă numele angajatului nu beneficiază de imunitate penală absolută și nici de maturitatea complicelui șef de serviciu (confuzie forțată între numele acoperitului și surse)          

c2) „Oamenii aceștia risca tot, inclusiv viata” -„Dacă e nevoie vorbim de dubla identitate în exterior și chiar de asumarea riscului vital”. (aici) Nu-i deloc nevoie, problema ține numai de incompatibilitatea acoperiților din țară, fără lacrimogene de adormit audiența, trimisă la derută în exterior după OZN-uri.

Ne impresionează până la lacrimi ipocrizia promițătorului MRU, pornit din ianuarie anul trecut – cu planul proiectat – împotriva ofițerilor acoperiți din Parlament (legislatura actuală 2012-2016). Inițiatorul volatil de legi nescrise aleargă acum orbește cu amnezia în cap și spray-ul în mână după bermuzii parlamentari acoperiți, văzuți eroic de urmăritorul închipuit într-o clipă de luciditate, dar dispăruți laolaltă în triunghiul Bermudelor. Activul apărător al adevărului, MRU, urmează să-și stropească și proiectul credibilității (aici)

 

4. CSM, garantul dependenței de CSAT.

Potrivit Constituției (art. 133 alin.1), CSM ar trebui să fie „garantul independenței justiției”, dar nu știe câți sunt în primul rând. Un membru CSM, judecătorul Horațius Dumbravă, tot întreabă, dar CSAT nu răspunde pozitiv – de 9 ani – la cererile primite de la CSM pentru verificarea realității declarațiilor prevăzute în Legea 303/2004 (art. 7, alin. 2 și 3). Același membru CSM s-a agitat cu același rezultat recent și în februarie 2014. (aici). A primit o explicație lămuritoare – cu senilitate – de la Teodor Meleșcanu: “Niciodată nu au fost discutate în CSAT listele cu ofițeri acoperiți sau alte categorii de informații secrete ale serviciilor, indiferent de instituțiile despre care era vorba” (aici)

Codul penal prevede pentru infracțiunea de fals în declarații un termen de prescripție a urmăririi penale de 5 ani (art. 156 alin.1, lit. d și art.326). Magistrații depun la CSM câte o declarație pe propria răspundere, date anual în fața notarului. Eventuala infracțiune de fals în declarații – când magistratul nu este deconspirat – atrage și complicitatea la infracțiunea de fals în declarații a binevoitorilor care au ținut sub tăcere secretul magistral al unui acoperit aflat sub incidența legii penale. Teoria secretului absolut se dărâmă ca un castel din cărți de joacă de-a legea penală, construit pe nisipul mișcător al propagandiștilor care – din acest mic exemplu – își pot vedea interpretarea artistică în hora infractorilor cu chiuituri. Atenție! Și în cazul unui magistrat fost ofițer acoperit, dacă nu este deconspirat – după retragerea din slujba rușinoasă – câtă vreme nu s-a împlinit termenul de prescripție a urmăririi penale,  nici complicele mut și tolerant din serviciul respectiv  de pază protectoare a magistraților incompatibili nu scapă de răspunderea penală pentru infracțiunea de complicitate la fals în declarații.

Parchetul competent – la o adică – pentru urmărirea penală a jucătorilor în hora infractorilor este DNA. (directorii serviciilor au rang de ministru, idem ofițerii responsabili din servicii). Nu visăm minuni din astea, totuși ar suna bine să bată DNA-ul la porție ferecate măcar  de două ori. În aceste condiții transparente de interpretare, CCR va observa fără dificultate că incompatibilitatea și incidența legii penale nu acoperă puterea “absolută” a secretului de stat în minciună, nu doar în cazul activilor, ci și al foștilor ofițeri acoperiți. Este greșită intepretarea în favoarea infractorilor ținuți la secret, cu nume și prenume (evident, fără nicio legătură cu sursa aia intangibilă, văzută de MRU).

Hora supraputerii are totuși niște limite.

Unde e liniștea de altă dată?

Se poate spune că în aceste zile trăim episodul decisiv al bătăliei pentru statul de drept, un moment de maximă importanță pentru destinul României. Implicarea sau non-combatul în acest război crucial sunt tot atâtea teste revelatoare. Dacă grupările politico-economice, devenite în multe cazuri rețele infracționale de crimă organizată, reacționează previzibil, obtuzitatea unor candidați la președinție sau formalismul lor standard spun mai multe despre ei decât orice program! Ca și meschinele răfuieli interpersonale între unii formatori de opinie care arată ori că preocupările lor periferice primează ori că nu vor pur și simplu un stat sănătos. Li se asociază și mulți anonimi, fie din categoria celor infectați cronic de canalele media ale rețelelor, fie cei atrași în dispute personalizate nu doar prostești ci și teribil de dăunătoare. Toate astea pot bloca șansa evadării din marasm generată de breșa operată de TB în tenebrele SIE.

Nu prea departe de ei se poziționează și unele personalități neinteresate de grozăvia scoasă la iveală. Plictis inspirat. Recomandări, texte meșteșugite, dedicate, al căror stil, seamănă într-un fel cu personajele preferate: agreabile, civilizate, abile politico-kinetic, de sub care  răzbește o consecventă admirație de sine. Ton ironic ori plăcut tăios. Stil sentențios, ușor autoritar. Ceva caracteristic pentru niște repere culturale. Nu mai puțin și pentru elitiștii care se-nvârt prin preajmă. S-au săturat de agitația din justiție generată, de un deceniu încoace, de Băsescu și de Macovei. Îi obosește.

Ar prefera oameni calmi, care tac. Le e dor de liniștea iliesceană. Nu simt imperativul momentului. Nu-i mare lucru că, la finele unui deceniu infernal,  DNA, ANI și DIICOT adună cu duba șobolănimea transpartinică dând batjocoritei noastre țări, o șansă de ieșire din grotă. Exact acum, când după înghesuiala de la DNA s-ar putea crede că-i promoție la tigăi, vor liniște. L-ar fi preferat pe exagerat de politicosul MRU dar, dacă n-a fost să fie, se mulțumesc și cu portretul spilcuit al sasului Iohannis. Ambii, modele politice cu ștaif. Și ambii, purtători de valori ai unei adunături debordând de penali cu rădăcinile subterane înnodate cu ale pesede. Altfel, oameni calmi, simpatici, educați.

Lănci tocite

Parc-am vieţui într-un beci din care nu reuşim să ieşim la lumină, deşi există o scară spre ieşire. Momentul validării constituţiei lui Antonescu ar fi similar cu o blocare, legală, a chepengului. Preţiozitatea d-lui Antonescu care mimează cu gravitate responsabilitatea faţă de ţară şi popor jucându-se de-a constituţia-cu-dedicaţie l-ar face şi pe Iorgovan să se răsucească-n groapă. Şi nici că exista un constituţionalist mai nimerit decât dl. Pârvulescu, inventatorul pseudonominalului original care a umplut până la refuz, parlamentul! Un legislativ de care se dezic acuma până şi beneficiarii. Cei care i-au dat legea pe mână ca s-o facă pe pofta lor- aşa cum i-au dat acum, şi proiectul constituţional! Dar cum fiecare amendament, o nouă stupizenie pare un angajament hotărât al constituţionaliştilor, reacţiile avizate n-au întârziat.

Cât pot contracara, însă, analizele pertinente, tăvălugul constituţionalist? Înţeleg, oare, alegătorii, ce ar însemna să intrăm în regimul respectiv? …Ca să observi clar, ca la un aparat cu raze xxx, ce au în minte jucătorii politici, e destul să fii atent la reacţiile într-o situaţie-surpriză. În cazul de faţă, anunţul-şoc al preşedintelui Băsescu privind declanşarea procedurilor pentru un nou referendum(o temă de tocat care va surclasa şi inundaţiile) a avut efectul instantaneu al unui indicator. Cele mai semnificative, însă, rămân reacţiile la cald. Monica Macovei, 11 iunie, fermă ca totdeauna: “ orice prevedere introdusa in Constitutie care nu respecta rezultatul referendumului valid din 2009, adica nu respecta suveranitatea poporului exprimata prin referendum, asa cum prevede articolul 2 din Constitutie, este neconstitutionala”.

Nici Monica Macovei, nici alţii care au semnalat, repetat, nulitatea constituţională a proiectului n-au cum stopa, totuşi, marşul constituţionaliştilor spre victoria definitivă a imposturii politice. Rămâne opoziţia CCR, dacă va funcţiona! În caz contrar…

Pe partea opusă, un peisaj accidentat demn de studiu. Pentru PNL-ul dlui Antonescu ca şi pentru alte nuclee zise de dreapta, parcă s-a anunţat codul violet! Dacă anteniştii au intrat în delirium folcloric, nici la vârful de lance FC n-a prea fost entuziasm. Cu excepţia monarhiştilor d-lui Pavelescu, ţinuţi până acum sub obrocul republican al lui MRU, cărora anunţul prezidenţial le-a venit ca o gură de oxigen, ceilalţi par a fi suferit un şoc (nu se poate! ce, asta-i coabitare?)  Câţiva au uitat instantaneu de chemările „la unificare” şi au sărit să denunţe populismul prezidenţial. Culmea au atins-o, însă, unii dintre cei care s-au grăbit să se dezică gălăgios de preşedintele coabitant. Dezamăgiţi din nou, de data asta fiindcă preşedintele le anulează acuzele, că nu se dă bătut, că n-a renunţat la ultimul prerogativ prezidenţial pe altarul coabitării, au sărit ca arşi şi au tras alarma: pericol îngrozitor! De nervi, nici n-au avut timp să se mire cât de îngrozitor se contrazic pe ei înşişi. Să denunţi un proiect penibil dar să faci crize de furie, totodată, la anunţul eventualului referendum, adică a unicei soluţii concrete pentru a stopa nenorocirea aia de proiect, iată un record absolut de ipocrizie.

Taine lovite de transparenţă

Cu vreun an în urmă, am rămas fără grai când am auzit-o pe o colegă explicând de ce-l apreciază pe Gâdea: „fiindcă e unul dintre puţinii analişti curajoşi, în stare să-l demaşte pe chiriaşul de la Cotroceni„. Mi-am amintit de asta zilele trecute când am dat peste  opinii identice, de data asta despre eroismul unor inşi de pe baricadele din zona opusă a mediei dar la fel de dedicaţi obştei şi de curajoşi ca şi omul varanului. Extremele tocmai s-au întâlnit, vinovatul a fost demascat. În unanimitate.

Când unele persoane aşa-zise în slujba binelui public, care-şi câştigă banul din  sponsorizări şi donaţii, îşi schimbă brusc comportamentul, trebuie să existe o cauză. Când reacţia- excesivă faţă de stimul- e deturnată spre ţinta colaterală, e limpede că se dirijează ceva, din umbră, de pe la sponsorizări. Iar când reacţiile astea rezonează cu ale unor pofticioşi politici, se aude un clopoţel! Schimbări de astea s-au petrecut, nu odată, la publicaţii, site-uri din cele mai bine cotate. (Las cititorilor sarcina să le identifice şi eventual, să le nominalizeze!) Cine dă bani acolo (ca şi peste tot!) pentru publicitate şi reclame, normal că are pretenţii. Adică normal ca factorii de decizie ai site-ului să zică atâţia bani, atâta deontologie! Iar principiile, în caz c-au existat, cedează şi ele, doar un portal de News e model de democraţie…

Totuşi, dacă-mi aduc bine aminte, au existat şi cazuri de comentatori care s-au retras din pricina asta! Ca urmare, multora dintre cititori le-a scăzut tot atât de brusc, respectul şi interesul pentru  spaţiile media cu opinii „negociate” (chiar şi pentru unele care şi-au câştigat cu efort, aprecierea ) Oricum, e recomandabil să nu treci cu vederea când are loc o schimbare de climă şi de ton. De regulă, acolo e un mister.

De fapt nu-i nici un mister. Cum nu-i un mister nici faptul că unor oengişti, din genul acela pur şi imaculat atât de bine reprezentat de necruţătoarea d-nă Pippidi, dedicat binelui public în general şi justiţiei în special, le cresc dintr-odată ghearele politice şi-ncep să peroreze niţel isteric, chiar iraţional. Şi, până la un punct, reuşesc. Mai ales când se servesc de prestigiul Monicăi Macovei şi al lui Daniel Morar, neezitând să-l folosească în scopurile lor ceţoase. (Cam cum face Gigi Becali când îl scoate la înaintare pe  Cel de Sus, ca să-şi învingă dujmanii…)

Poziţionarea războinică a acestor noi pârvuleşti şi alistari dependenţi de bunăvoinţa unor finanţatori şi de partipri-urile politice ale acestora face dificilă menţinerea unor poziţii critic echidistante şi raţionale în spaţiul public fără a fi încriminate, pe loc, ca dovezi de amor coabitant. Analiza politică devine denunţ al coabitării ca sursa a tuturor relelor, după modele postăceşti clasice. Ziua şi demascarea! În logica oengistă pe linia gândirii Gâdea&Pippidi&Weber etc, toate relele trecute prezente şi viitoare au fost deja transferate în cârca maleficului de la Cotroceni. Ca şi cum, dacă „coabitancul” alegea să tragă nebuneşte din tranşeele Cotroceniului ar fi salvat justiţia din haremul uselist!… Iar unii, sfântă prostie, chiar cred una ca asta! Ultima oră: dosarul amânat al greilor fotbalului, muniţie pentru trupele unite ale demascatorilor. Morala: ochiul dracului n-are nimic cu logica. Şi nici cu morala.

ps. „Coabitant, coabitaci „, cam la atâta se reduce noua gândire analitică media-finanţ-oengistă. Una derivată din popularul „puie monta„. Şi de aceeaşi valoare.

Bahmuţărie de dreapta

Un proiect politic se-nfiripă de regulă, în jurul unui personaj. A unei imagini. Bine concepută şi minuţios construită, imaginea e calea spre lauri. Aşa e-n toată lumea. Personajul poate fi dublat de un individ execrabil dar dacă-şi joacă rolul cu talent, adică în conformitate cu imaginea din proiect, convinge. Convinge chiar şi când faptele lui vin în contradicţie cu discursul public. Din momentul în care imaginea „pozitivată profesionist” a personajului intră în percepţia -deformată- a publicului, a evidenţia discrepanţa între vorbe şi fapte nu mai are mare efect. La fel e şi reversul medaliei. Un proiect denigrator minuţios conceput şi profesionist aplicat poate face praf orice imagine. Şi, implicit, orice om. Personajul poate fi al unui ins remarcabil dar -odată imaginea malformată pusă-n circulaţie-  e greu să reziste. Există şi excepţii care  confirmă regula. În fine, există şi oameni, o minoritate-  evident, pentru care discursul fără fapte nu contează, oricât ar fi de abil. E vorba de cei sensibili la contradicţii, la nuanţe, la factorii perturbatori din mediul politic şi social, de cei care nu sunt manipulabili şi nici contaminaţi de gândire politicianistă.

Președintele Forței Civice a declarat în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” din 8 mai, că dacă dreapta nu se va uni pentru a crea o forță puternică pentru câștigarea alegerilor în 2016 USL-ul va prăbuși cu succes țara. O afirmaţie responsabilă–  s-ar zice, pe măsura politicianului MRU -2011, promovat de preşedinte ca premier în locul d-lui Boc. Cu o imagine excelentă pe care- dacă n-a reuşit USL să i-o dărâme, şi-a făcut-o zob el însuşi, cu ai lui, pe când escalada parlamentarele şi mai ales, după. Tot MRU, în aceeaşi emisiune: „În acest moment există un vacarm și nu un cor al dreptei. Dacă rămânem divorțați, cu vanități, 2016 nu va însemna nimic pentru noi. Sunt oameni politici care înțeleg că 2014 este esențial în câștigarea partidului politic pentru 2016 și alții care spun că nu au nevoie de 2014, dezinteresați, care se gândesc că vor ajunge în 2016 pe alte căi.”

Dar spre cine ţinteşte acum MRU reclamând divorţul politic, de data asta cu forţă civică? …Cum spuneam mai sus, unora nu le-au scăpat atacurile, directe ori prin interpuşi, de luni de zile, pe care şi le-au administrat liderii- unul altuia, fără să se gândească câtuşi de puţin la efectul lor asupra unităţii şi viitorului dreptei. Atacurile la Băsescu, în special. Nu şi invers! Preşedintele nici măcar nu le-a răspuns. N-a aruncat cu săgeţi nici în MRU, nici în Neamţu. Pe de altă parte, Băsescu, da, e singurul care a divorţat de PDL, în direct, după congresul lui Blaga! Singurul care a spus deschis de ce nu mai e posibilă relaţia. Moment în care, încetând să mai joace, ca altă dată, rolul opoziţiei în locul lor, toate şandramalele politice i-au devenit brusc potrivnice. USL+ FC+ NR contra Băsescu. Asta ar fi opoziţia! Unică…

…Totuşi, ce nu se poate reface când  vorbim de dragoste? …Dragoste de ţară?  Când există tigăi politice nerăbdătoare, gata de pus la foc pentru apropiatul ospăţ al prezidenţialelor?  E clar că e nevoie de reîntregire. Dar cum să mai crezi în asta?

Ai de unde alege, boborule

Vrei liberalism, bobor? Na, liberalism! Dacă nu-ţi mai place ăla negru al crinului (pe care nu-l mai digeră nici furnicile roşii) de săptămâna viitoare te poţi duce la taraba manechinului. Lume bună, acolo, pomădată, care nici măcar n-a auzit de mikro-Patriciu. Cum la masa vameşului-i cam pustiu, pare că se apropie clipa lipiturilor. De fapt a lipitorilor, dacă luăm în seamă chibzuitele vorbe ale lui MRU, campion de largă recunoaştere liberal-pepededistă la proba fluture de înotat în baltă. Balta liberalismului, fireşte. Nimic nou sub soarele post-ceauşist: blocul politic masiv de după ’89 care a  produs pseudopluripartitism prin sfărâmare se reaşează, periodic, în matcă, îşi schimbă lookul, se pomădează, îşi aduce noi recruţi pe care-i creşte după aceleaşi reguli utecist-comunist- securist democrate. Şi capitalist-liberale &social democrate. A, DA, plus pragmatismul de înotător: „Între noi şi USL este o graniţă cât o prăpastie. Nu ne veţi vedea, chiar şi pe motive de ordin pragmatic, zâmbind către PSD şi către reprezentanţii săi socialişti îmbrăcaţi bine şi interesaţi de maşini scumpe. Cum nu ne veţi vedea zâmbind nici către PNL, unde Crin Antonescu sacrifică propriul partid pentru propria ambiţie„. Senzaţional, d-le MRU, are ce să-nveţe şi DD! Dacă nu de înotat, măcar de pescuit. C-are balta peşte…

În fond, societatea e de vină, doar din valurile ei au ieşit cotropitorii! Ca nişte monştri din adânc care  devin bărcuţe cu steaguri colorate. Orice nouă velă la orizont părea o salvare. Măşti schimbate, iluzii peste iluzii. Poate că nu ştia nici ea, societatea, ce ascunde-n tenebre! Iar acum e la mâna lor. Era, de fapt, din capul locului. Simţindu-se înşelată, firesc s-ajungă la o lipsă de stimă, de încredere-n sine, ucigătoare. Practic (nu pragmatic!) n-a găsit încă ocazia să fie ea însăşi. Să-i fie luate-n seamă valorile, meritele! (Pfui, limbajul ăsta a ajuns şlagăr politic) Logic c-a luat calea marginalizării. Şi a descurcărelii. Cu slugăritul, cu şmecheritu’ şi şpăguitu’ se mai descurcă. …În rest, ce să facă; înjură şi-şi lasă stăpânii să se acuze de mafiotism. Ei se fac că ţin la plebe, plebea-i iubeşte atât cât capătă.