Posts tagged ‘Năstase’

Reactivări

Penelismul n-a reprezentat nimic mai mult decât braţul ex-securist al pesedismului  ex- comunist. Trăind în simbioză politică, cele două specii de pradă plus excescenţele lor, cu rădăcini adânci în subteran, rezistă. Şi nu numai că rezistă dar întreţin astfel aparenţa multipartitismului democratic. De-aia nu se pot despărţi nici după aproape un sfert de secol. Supravieţuiesc urându-se, căţărându-se una pe spinarea alteia, înlocuindu-se una pe alta, după caz. În aceeaşi carapace rapace. Ontologic şi genetic, rostul lor politic e demonstrat: să-mpiedice evoluţia socială, să pustiască spaţiul în care şi-au făcut cuib conservându-şi dominaţia. Relaţia conjuncturală cu alte specii care se aventurează în habitatul lor sfârşeşte de regulă, prin acaparare ori prin alungare. Secretul longevităţii e selecţia de personaje defecte, şantajabile dar cu discurs şi aparenţă fizică potrivită pentru rolul din distribuţie. Dacă dau greş, sunt ţinuţi în conservare şi reactivaţi când e nevoie. Între timp, conform aceleiaşi legi nescrise a contraselecţiei, se cresc cadre noi. Năstase, Tăriceanu, Ponta: modelele de top ale contraselecţiei din ultimii zece ani! Fiecare din ei cu o contribuţie „inestimabilă”  la raptocraţie şi deconstrucţie socială.

În treacăt aş aminti, între alte isprăvi ale manechinului care a lăsat după el potopul dar vrea iar la oala cu smântână, de episodul concesionării pe şest a petrolului din zona Insulei Şerpilor lanţului de firme Sterling (Canada)- Melrose (Edinburgh) via Media Resources Romania, parteneră a Rompetrol prin HG 1446 din 12. 11. 2008, a gloriosului său guvern! Hotărâre precedată de altele, din septembrie, ale aceluiaşi trădiceanu prin care au fost cedate şi sursele de gaze ale ţării. Ca-n orice mediu mafiot însă, au loc şi pierderi. Unii, ca Năstase de pildă, sfârşesc politic la zdup (ce-i drept nu pentru Bechtel şi nici pentru Rompetrol- alea fiind „decizii politice”) iar alţii mai norocoşi, precum cei doi raptozauri clociţi de dreptaci-stângaciul patriciu (care săracu’, o fi fost pedepsit pentru ceva nereuşite prin subterane) continuă „revoluţia şi reforma”…

Reclame

27 februarie 2014 at 12:14 48 comentarii

Cazul Panait, standard de lucru în „Cooperativa Avîntul”(19)

Postat de Bască ilie în „Grădina publică”

    2      3      4      5    6         8        10    11    12   13   14   15    16    17   18   19  20  21   22  23

36. Ia „Explozivul” țeapă, neamule! Ticsit cu falsuri bine primite.

Articolul publicat la 17.03.2011 în ziarul „Exploziv-News”, sub titlul „Victor Ponta este asasinul procurorului Panait”- semnat de jurnalista Simona Ela Fica, trimite cazul Panait pe o pistă păguboasă, ticsită de date false, fictivități stridente, probe ale minciunii, superficialiții și manipulării. Curajul jurnalistei de a-l înfrunta pe Victor Ponta și mai ales aducerea cazului Panait în actualitate m-au determinat o vreme să manifest o politicoasă reținere în lansarea unor critici sau observații, până la un punct (de inflexiune): lăudata ei posesie a unui dosar  Panait, 177/P/2002, este contrazisă de conținutul articolului și de conexiunea acestuia la lumea reală. În acest episod voi demonstra realitatea virtuală și minciunile virtuoase din articolul-țeapă.

a) Rechizitoriul crimei arată infractorul cu degetul mâinii stângi.

Simona Ela Fica și-a început articolul cu precizarea calității materialului ei probator -„rechizitoriul crimei”- cu degetul acuzator al mânii stângi îndreptat spre Victor Ponta. ”Si-l arat cu degetul pe asasin: fostul procuror Victor PONTA! Il arat cu degetul mainii stangi, pentru ca in mana dreapta tin dosarul nr. 177/P/2002, al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de urmarire penala si criminalistica. Obiectul acestuia este „Moartea violenta a procurorului Cristian Panait. Inculpat: Ponta Viorel Victor”. Dosarul a fost tinut timp de noua ani “la secret”. Ela Fica scoate prima probă crucială din „dosarul cel de taină”: „În urma evenimentului produs la 10.04.2002, ce a constat în caderea lui Panait Nicolae Cristian de la înaltimea terasei propriei locuinte, pe partea carosabila a strazii Logofat Stroici, nr. 35, Sectorul 2, Bucuresti, ne-am deplasat la fata locului si am efectuat cercetarea în scopul descoperirii, fixarii si stabilirii pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba. În pofida tratamentului chirurgical aplicat si a masurilor de resuscitare întreprinse de medicii Spitalului Clinic de Urgente Bucuresti, la ora 20,30 s-a înregistrat decesul lui Panait Cristian. Cercetarile s-au desfasurat în cadrul unor versiuni de ancheta elaborate în raport de persoana victimei, profesia si functia sa, locul de munca, anturajul sau, etc. La stabilirea formei judiciare a mortii s-au avut în vedere cele 3 posibilitati de suprimare a vietii: omuciderea, caderea accidentala si sinuciderea.” Prescurtat, voi denumi acest text „fragmentul roșu”; cine îl citește înțelege că autoarea l-a extras din dosarul ținut în mâna dreaptă, nr 177/P/2002. În continuare, după regula convingătoare „ce-i în mână nu-i minciună”, Ela Fica explică proveniența fragmentului roșu: „asa incepe raportul criminalistului din cadrul IGPR, referitor la evenimentul macabru din seara zilei de 10 aprilie 2002. Mai departe, in rechizitoriul procurorului care cerceta moartea violenta a lui Panait (in dosarul real al cauzei, si nu in cel fals […] ) se spune că… Destul cu manipularea!  Să vedem mai întâi de unde provine fragmentul roșu și-apoi vom înțelege ce motive avem să credem în ceea ce mai citește… în continuare! Simona Ela Fica pretinde că ne citește- „mai departe”- din dosarul „real”, nefalsificat, acela din mâna dreaptă, încheiat cu un rechizitoriu împotriva singurului inculpat, Ponta. Evident, așa-zisul dosar fals este cel clasat oficial de Parchetul General la 21.08.2002, soluționat cu concluzia sinuciderii. Cu alte cuvinte, dacă mama și mătușa lui Panait sau orădeanul Alexandru Lele ar solicita la Parchetul General consultarea dosarului 177/P/2002, l-ar primi din arhivă pe cel clasat în urma stabilirii sinuciderii. O astfel de solicitare a fost aprobată. Să vedem la ce ne ajută! 

b) Ela Fica a mințit; în mână nu ținea un dosar, nici real, nici fals.      

În 2007, după insistențe de lungă durată, vreo 5 ani , procurorul suspendat Alexandru Lele a reușit să obțină accesul la dosarul 177/P/2002 – „Moartea violentă a procurorului Panait.” La 26 noiembrie 2007 a publicat în „Gazeta de Bistrița” și „Gazeta de Cluj” articolul intitulat „Cum se îngroapă oameni și dosare în România” din care am preluat declarațiile unor martori și vi le-am prezentat în ep. 11 (pct. 17) și ep.18 (pct. 34 lit. A). Acel articol reproduce la subtitlul „Sec” un extras din dosarul de anchetă a morții lui Panait: fragmentul roșu scris de Ela Fica în articolul ei din 17.03.2011 aici nu provine dintr-un dosar procurat de ea, așa cum pretinde, ci fost preluat prin copy-paste din articolul lui Alexandru Lele, publicat la 26.11.2007 apărut şi în „Gazeta de Cluj”-aici). Jurnalista a mințit sec: nu a avut niciun dosar (nici real, nici fals); dacă l-ar fi ținut în mână, ar fi scris după o filă de-acolo, nu avea nevoie să copieze din articolul scris de Lele cu trei ani jumătate anterior publicării „rechizitoriului” ei. A copiat cu certitudine și are mare relevanță acest fapt; argumente:

b1) Ghilimelele cu nasul sus nu se lasă mai prejos. 

Nu există niciun semn distinctiv în textul fragmentului roșu din cele două articole. Nu se pune virgulă între numele străzii și numărul imobilului, nici înainte de „etc”, dar niciunul din cei doi autori – Fica și Lele- nu a scris normal, fără virgulă între „Stroici” și „nr.35” sau între „anturajul său” și „etc”. Cea mai edificatoare dovadă de copiere, după semne, se vede după poziția ghilimelelor: Ela Fica a scris  cu ghilimele din față-jos numai la începutul frazei roșii și „moartea violentă…”(la fel ca la Lele), or peste tot în restul articolului a scris cu ghilimelele din față sus.

b2) Poza de top ten, fără ten.

Probă fără niciun echivoc: poza documentului, atașată la ambele articole, ordonanța din dosarul „Lele” 102/P/2002 din 29 martie 2002, semnată de Ovidius Păun (dispune „punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui Lele Alexandru Florian”). Poza acestui act nu-și avea rostul în articolul Elei Fica, nu era din dosarul „Panait” 177/P/2002 „ținut în mână” și nu pomenește niciun cuvânt despre semnificația sau justificarea prezenței acestui act fotogenic; s-a gîndit doar că „dă bine” să apară ceva sub formă de document, enigmatic, cu scrisul aproape indescifrabil într-o imagine foarte neclară, așa cum a preluat-o din articolul de ziar. (Lele avea motive să prezinte acea ordonanță în propriul articol, era cauza lui, dovedea intervenția fără drept a procurorului milițian Ovidius Păun în dosarul luat abuziv de la Panait; s-a întâmplat să-i iasă poza neclară, dar la Ela Fica apare  doar ca material de umplutură, semn că dosarul ținut în mână era atât de inexistent încât nu-i oferea niciun alt act bun de prezentat ca probă; a pus o poză pentru gură-cască). Ca să nu mai aveți îndoieli în privința copierii operate de Ela Fica din articolul procurorului Lele, încercați să salvați ambele poze ale ordonanței! Va apărea același nume de poză: „10_top”. Q.E.D. Ela Fica nu deținea dosarul lăudat ci doar a furat de la Lele și a ascuns adevărata proveniență. Întregul articol al Simonei Ela Fica a fost inventat, presărat cu date false și trasferate forțat din alte vremuri, preluate superficial din amintiri și de nicăieri; a ținut să pară convingătoare cu așa-zisa posesie a unui dosar, inclusiv prin copierea frazei roșii și a actului pozat în ceață, pentru ca astfel să includă lejer celelalte inepții. Această scamatorie, copy-paste de la Lele, probează intenția autoarei și îi demolează întregul edificiu; celelalte date nu prezintă nicio credibilitate, dar voi demonstra și punctual adevărul despre minciună.             

c) „Mai departe”, inepțiile citite din același dosar de nicăieri.     

Cu o imaginație ciudată, Ela Fica ne citește „mai departe” despre puterea lui Ponta, halterofilul în stilul aruncat oameni cu o constituție fizică de două ori mai mare decît a lui, dar cu o precizie de poveste, așa cum i-a fost scris în rechizitoriu: de 2 ori pe fereastră și o dată de pe terasa blocului. Ponta tocmai mai aruncase și o privire în ochii mătușii lui Panait, când îi deschisese ușa de intrare la o cafea. În ultimul episod, nr. 20, voi prezenta concluziile mele- fără să le atribui pretențiile  unui rechizitoriu- or, pentru a evita repetarea unor idei, nu voi mai pierde timpul acum să demontez inepția despre singurătatea aruncătorului inculpat. Reamintesc  pe scurt ce am susținut anterior: Ponta a declarat public că nu s-a văzut niciodată cu Eleni Dumitru, nu o cunoaște, iar mătușa lui Panait nu a infirmat acest aspect; a scris în cererea înaintată la ICCJ în 6.12.2002 despre spusele nepotului ei „Câinele de Ponta m-a aranjat”, dar nu a susținut că aceste cuvinte le-a auzit după aruncarea de pe terasa blocului ci cu 12 zile înainte de acest tragic moment.

 d) Un procuror fantomă acuză, dispare și rămâne necunoscut.

„Procurorul care a dat rezolutia de incepere a urmaririi penale impotriva lui PONTA a fost, in doi timpi si trei miscari, pensionat fortat, de catre ministresa Rodica STANOIU. Un alt procuror a luat “cazul” si, la ordinele lui Botos – procurorul de casa al lui Nastase si Hrebenciuc, a falsificat toate probele astfel incat moartea procurorului panait sa para o sinucidere.” Fals și imposibil! Teodor Ovidiu Sârbu  a fost desemnat procuror de caz de la începutul anchetei și a instrumentat fără întrerupere dosarul „Panait” 177/P/2002 (alături de Ilie Picioruș) până la 21.08.2002, când a dispus clasarea prin ordonanță semnată de el. (fapt confirmat și de Alexandru Lele în articolul menționat). În acestă continuitate a procurorului Ovidiu Sârbu nu avea cum să se interpună ca titular de caz niciun procuror fantomă, dar nici Ovidiu Sârbu nu a fost cel pensionat forțat și înlocuit, întrucât el a ieșit la pensie abia la 01.03.2009 (aici). Am prezentat în ep. 16 pct. 27: presa l-a identificat pe procurorul Ovidiu Sîrbu de la începutul investigației; „Adevărul” din 12.04.2002: „Dupa ce au aflat identitatea victimei, politistii bucuresteni, insotiti de procurorii Ilie Piciorus si Ovidiu Sarbu, din cadrul Parchetului General, s-au deplasat la fața locului.” (aici). Ulterior, Sârbu este prezent în mai multe conferințe de presă, cum ar fi din 30.07.2007, cu 3 săptămâni înainte de clasarea dosarului: „şeful secţiei Criminalistica din cadrul Parchetului Curţii Supreme de Justiţie, Ovidiu Sîrbu (procurorul care conduce ancheta în cazul Panait)”(aici) Convingătoarea autoare de povești citește din actele procurorului fantomă, dar nu-i știe numele; asta nu merge nici în glumă.      

e) Procurorul Ilie Botos practica hipnoza de la distanță?  

Să ne înțelegem! Până la clasarea dosarului- la 21.08.2002 – are sens să invocăm  posibile intervenții pentru distorsionarea adevărului și schimbarea rezultatului real al cercetării judiciare prin falsificare, mușamalizare, ignorarea intenionată a unor probe etc, dar după închiderea dosarului – odată cu stabilirea sinuciderii ca formă judiciară a morții violente- nu mai poate fi vorba de nicio răsturnare a concluziei. Desigur, astfel de practici neortodoxe sunt posibile și după clasarea dosarului, însă cel mult pentru menținerea și protejarea rezultatului fals, nicidecum pentru răsturnarea situației de fapt și a rezultatului anchetei. Or, Simona Ela Fica prezintă o fantasmagorie ordonată de Ilie Botos (Un alt procuror a luat “cazul”) și s-au  falsificat probele „astfel încat moartea procurorului Panait să pară o sinucidere”, adică până la clasarea dosarului în data de 21.08.2002; or, Ilie Botos lucra în acea perioadă la Parchetul Militar Cluj (până la 1.09.2002), nicidecum în Parchetul General. (aici). Era imposibil să dea vreun ordin în PG sau, dacă vreți, ar fi reușit doar paranormal, dacă ar fi practicat hipnoza de pe dealul Feleacului. Abia la 1 septembrie 2003 a fost numit procuror general, după ce fusese adjunctul lui Amarie în autonomul și independentul P.N.A.(aici). Astfel de trimiteri scrise fără menajamente, ca pentru cititori de gură-cască, îmi repugnă.

f) Dosarul Gheorghiu, prima ficțiune: Ponta l-a luat de unde nu-i.

Crima fără mobil este ca gluma nesărată, iar Ela Fica a înțeles condiția asta stringentă și a motivat crima inculpatului Ponta cu o poftă nebună: să smulgă din mîinile lui Panait dosarele avute în lucru la acea vreme- aprilie 2002- și să le dea dispărute, mai exact, să le facă moarte, după cum ne-a lămurit ea în încheierea articolului. Povestitoarea nu uită să menționeze cât de periculos devenise Panait pentru șefii lui, ordonatorii mobilizării criminale pentru vînătoarea de dosare, dar nu oricare ci doar cele nominalizate de ea cu o precizie de invidiat: „Sa vedem insa de ce devenise Panait atat de periculos pentru sefii lui incat sa ii ordone suprimarea, iar executantul Ponta sa o si duca la indeplinire. DOSARELE LUI PANAIT: In primul dosar, procurorul ancheta furtul masinii deputatului PSD Viorel Gheorghiu. In urma anchetei, Panait a stabilit ca deputatul si-a inscenat furtul autoturismului BMW, pentru a obtine, in mod ilegal, 2,2 miliarde de lei, valoarea asigurarii.” Minciună sfruntată! Panait încheiase de multă vreme ancheta în cazul respectiv, iar Ponta nu avea cum să mai vîneze acel dosar; urmărirea penală a deputatului Gheorghiu fusese finalizată în urmă cu două luni de la data morții lui Panait, 10.04.2002; mai exact, dosarul Gheorghiu a fost încheiat prin rechizitoriul din 12 februarie 2002 și înaintat imediat ministrului justiției, pentru inițierea procedurii de ridicare a imunității în Camera Deputaților; vedeți proba mea, adresa Ministerului Justiției nr. 101/18.03.2003 (însoțită de dosarul penal 446/P/2001), înregistrată la Camera deputaților sub  nr. 184/18.03.2002 „Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a finalizat cercetările și prin rechizitoriul din 12.02.2002 a dispus trmiterea în judecată a inculpaților Săsărman Ion Nocolae, Bobu Mihai Cătălin, Pășălău Nicolae și Iosif Robert și au disjuns cauza în ce îl privește pe deputatul Gheorghiu Viorel. Vă solicit: ridicarea imunității parlamentare și încuviințarea trimiterii în judecată a domnului deputat Viorel Gheorghiu.” (aici-pag.3)    

g) Dosarul „Daniela Năstase” nu a fost radios ci Radio Erevan.

„Un alt dosar pe care Panait il avea in lucru era cel al soţiei lui Adrian Năstase, care era cercetată pentru apariţia īntr-un cont bancar a 400.000 de euro nejustificabili.” Minciună ca-n bancul cu Radio Erevan: Daniela Năstase nu a avut dosar la Parchetul General ci la Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (OPCSB); cazul referitor la acea sumă nu avea cum să ajungă la PG până în 2002 ci, dimpotrivă, fusese mușamalizat din fașă încă din ianuarie 2001, la OPCSB, de noul șef- Ioan Melinescu- numit de Năstase prin HG 1.399/30.12.2000. Probez cu sentința nr. 1.743 pronunțată la 15.12.2011 de ICCJ în dosarul „Mătușa Tamara” (nr. 8.237/1/2009); instanța a reținut contribuția lui Melinescu la îngroparea dosarului OPCSB nr. S3439/1999 prin decizia de clasare nr.10 din 24.01.2001; nimeni nu contestă acoperirea cazului și chiar dispariția completă a dosarului (au fost audiați martori în proces pe acest aspect); clasarea din ianuare 2001 a blocat raportarea cazului la PG și nu s-a săsuflat nimic până în 2006. (pag 18 și 40-aici). Dosarul „Dana Năstase”, o ficțiune proast ticluită.

h) Fictivitatea continuă: Panait a cercetat un dosar „Stănoiu” inexistent.      

„Alte dosare aflate in lucru ale lui Panait: spalare de bani Ovidiu Tender, si modul în care a vândut fraudulos, către Petrom, o casa din domeniul public, însăși ministresa de atunci a Justitiei, Rodica Stanoiu.”. Aberant! Casa și terenul aferent, din Filiași, vîndute de Rodica Stănoiu în octombrie 2001 cu peste 100.000 dolari, nu au format obiectul unui dosar penal la PG nici până în martie-aprilie 2002, nici anterior, nici ulterior: Panait nu avea cum să aibă în lucru un dosar inexistent. În cele cîteva luni de la tranzacția perfectată de Stănoiu, nici presa nu a avut timp să afle despre această vînzare, cu atât mai puțin n-a fost vreme să apară vreo sesizare penală împotriva ministresei justiției; abia la sfîrșitul anului 2002 au început să se agite zvonurile de presă și spiritele liberale, în frunte cu contabilul- purtător de cuvânt Eugen Nicolaescu: atunci -la 09.12.2002- a apărut una din primele solicitări adresate autoritatilor statului sa verifice modul in care ministrul justitiei a perfectat afacerea. (aici) Nici urmă de vreun dosar Stănoiu în mîinile lui Panait: asta-i o minciună mare cât casa vîndută la un preț de vreo 40 de ori mai mare decît valoarea reală. De altfel, Rodica Stănoiu nu avut niciun dosar în perioada mandatului PSD, 2001-2004; primele dosare de cercetare penală au vizat-o abia în 2005, la sesizarea noului ministru al justiției, Monica Macovei, cu privire la stenogramele PSD și pensia de serviciu încasată fără drept.  

i) Ați mai văzut dosar înregistrat înainte de săvîrșirea infracțiunii?

Vedeți acum, în închipuirea producătoarei de dosare fictive! Cazul Tender, inclus de Ela Fica printre minunile lucrate de Panait, bate la toate capitolele povestea despre ce-a fost mai întâi, oul sau găina? Dosarul sau infracțiunea? Ambele au lipsit cu desăvârșire până în aprilie 2002. Era imposibil ca Panait să fi avut în lucru un dosar înregistrat la PG înainte ca Ovidiu Tender să comită faptele. A fost acuzat, dar ulterior, de mai multe infracțiuni pentru fapte comise alături de alți tovarăși… după iunie 2002. Vă demonstrez aici cît se poate de simplu și direct: până în aprilie 2002 nu existau nici dosarul penal, nici faptele lui Tender; au fost reținute fapte de natură penală – inclusiv spălare de bani – comise de Ovidiu Tender în dosarul RAFO-Carom, dar este precizată negru pe alb perioada infracțională – după iunie 2002 – în motivarea deciziei pronunțate la 5.06.2008 de Curtea de Apel București : „procurorii au reținut o perioadă mai lungă de timp ca perioadă infractională, respectiv iunie 2002-decembrie 2004, deși în primele acte de urmarire penală au avut în vedere perioada ianuarie-decembrie 2003”(aici) Cu toată extinderea cercetării în perioada dinainte de ianuarie 2003, nu există fapte penale comise înainte de iunie 2002; ca să nu mai fie niciun dubiu legat de vreun dosar, vedeți comunicatul Ministerului Public din 23 august 2006, cu poze colorate, de unde rezultă fără echivoc: SC Tender SA Timișoara nici nu a dobîndit înainte de iunie 2002 calitatea de acționar sau asociat la SC Carom SA Onești sau altă societate comercială din cele enumerate. (aici). Doar cu mașina timpului dat înapoi ar fi ajuns dosarul „Tender” la Panait, până în aprilie 2002.  

j) Pierderea noțiunii timpului (ne) trimite în realitatea virtuală.

„In urma disparitiei tragice a procurorului Panait, cloaca din spatele lui Ponta l-a recompensat generos, pentru crima savarsita, pe imberbul “procuror”: in acelasi an a devenit, hodoronc – tronc, sef al corpului de control al Primului-Ministru Nastase.” Incredibil de imposibil ! In urma disparitiei tragice a procurorului Panait, în 10 aprilie 2002,  Ponta nu a fost recompensat „cu hodoronc-tronc în același an”, fiindcă era deja șef al corpului de control al PM încă din aprilie 2001 (a se vedea ep. 5). Aceeași întoarcere aberantă în timp este repetată uimitor și mai cu spor în finalul articolului fantasmagoric, pentru a reda din nou mobilul crimei pe direcția falsă a dosarelor anume vânate de Ponta, ignorând lamentabil faptul că acesta nu mai exercita funcția de procuror în PG de un an de zile: „Imediat dupa moartea lui Panait, aceste dosare (mai putin al procurorului Lele) i-au fost date lui Ponta. N-a apucat nici macar sa le rasfoiasca pentru ca, nu-i asa, a fost numit sef de control guvernamental. Si le-a facut sa dispara! Moarte, precum colegul pe care l-a impins pe fereastra cu sange rece!” Fără scrupule! Toate dosarele plasate de Ela Fica în mobilul crimei și date post-mortem lui Ponta, precum rechizitoriul susținut de minciuni de la A la Z, au căzut ca vacile din biblioteca Radio Erevan. Jurnalista doar a aruncat bolovanul și a fugit cu satisfacția de a fi păcălit o mulțime de cititori de bună-credință, dar grăbiți să digere făcătura pe nemestecate.

37. Qui prodest? Șantajiștilor (!) Da, șantajiștii l-au dus de nas, din toate pozițiile, pe cel mai șantajabil premier din toate timpurile.  

Jurnalista Simona Ela Fica, administrator și acționar unic „Exploziv-News”, l-a lucrat pe Ponta după comanda clientului: șantajistul. Momentul ales pentru lucrătură: primăvara anului 2011, când Ponta promitea să devină premier, după un an de conducere a PSD; altfel, șantajistul și jurnalismul de șantaj nu ar mai fi stârnit cazul la 9 ani de la moartea lui Cristian Panait. Scopul comandat: șantajistul își va fi asigurat statutul de privilegiat în coasta lui Ponta, prin manipularea acestuia după pofta inimii (Ponta poate fi suspectat de orice, dar în niciun caz de inteligență; șantajistul aspirant la funcții de prim-plan și/sau pentru protecție judiciară, în fază procesuală avansată, l-a făcut pe micul șantajabil așa cum a poftit și l-a dus de nas acolo unde-i profitabil șantajul de optimă folosință). Cerințele comenzii primite de coautoarea Ela Fica de la șantajistul de serviciu: a) articolul-sperietoare a fost planificat să-l bage pe Ponta în toate boalele, să mizeze în primul rând pe implicarea reală a lui Ponta în moartea lui Panait, dar să folosească date fictive (altfel n-ar mai fi fost șantaj, ci denunț… care ar lovi și șantajistul deținător de date reale; faptele reale se țin secret, tocmai pentru a obține efectul șantajului); b) să țină aprinsă permanent flacăra manipulării micului șantajat, prin menținerea amenințării cu divulgarea altor secrete încriminatoare, ca sabia lui Damocles deasupra capului lui Ponta (a se vedea în articol, pe lânga așa-zisa posesie a unui dosar, provocarea de cacealma prin invitarea lui Ponta într-o emisiune TV cu dosarul pe masă, impresie lăsată de jurnalista de șantaj cum c-ar fi hotărâtă să-l facă praf pe măsură ce articolul „VA URMA!”- scris ca niciodată cu majusule săritoare în ochi, dar în realitate Ela Fica doar făcea jocul șantajului comandat; a stors tot ce însemna minciună și nici nu avea ce să mai urmeze… conform înțelegerii cu șantajistul principal); c) șantjistul se obligă, față de jurnalista de șantaj în consens, să-l liniștească pe șantajat, încît să nu reacționeze față de autorul articolului de presă, iar astfel șantajistul își adjudecă o cotă suplimentară de influență profitabilă din partea premierului victimă; cu alte cuvinte, Ponta știe cine i-a dat asigurări că va lua măsuri ca Ela Fica să nu continue serialul divulgărilor periculoase: acela-i șantajistul, iar cel mai șantajabil premier nu și-a dat seama de existența unei înțelegeri prealabile între șantajist și executantul de presă complice; d) comanda de șantaj jurnalistic împotriva lui Victor Ponta mai are ascuns un aspect: cum este posibil ca Ponta să nu reacționeze în niciun fel față de șirul de minciuni cuprinse în articol? Simplu: pe de o parte, nici Ponta nu le-a sesizat, dar pe de alta, char dacă le depistează și se agită în vreun fel, primește de la șantajist o explicație cutremurătoare: jurnalista i-a arătat doar ce-i în stare să inventeze, dar nu-i recomandabil s-o provoace să arate și datele reale, devastatoare; e) jurnalismul de șantaj are partea cuvenită, înflorește și etaleză fără jenă cazul Panait cu puzderia de falsuri și minciuni vîndute înclusiv la export, ca pe un titlu de glorie, adaptat și la cerințele evenimentelor la zi, repetitiv, în același grafic… al sabiei lui Damocles pe capul șantajabilului; așa cum apare din 26.06.2012 încoace (aici); f) în fine, înțelegerea dintre jurnalismul de șantaj și șantajiștii arondați pe lângă funcțiile profitabile, cum ar fi cele de președinte PSD și premier, creează premisele șantajului organizat pe același cap de victimă șantajată și deconspiră existența implicațiilor reale în cazul Panait, nu doar ale micului șantajat; șantajiștii, la fel de cunoscători ai trecutului criminal – ca Adrian Năstase,  procurorul George Bălan, alți șantajiști de serviciu, cu și fără interpuși – transmit involuntar temerile adevărului cum ar fi concluzia că moartea procurorului Cristian Panait nu a fost elucidată, nici pe departe, prin clasarea dosarului redus prin absurd la tăcerea sinuciderii. O răscruce de drumuri – al autorilor crimei de acum 10 ani și respectiv al șantajului reactualizat- pare să atragă în sfârșit și destinele unor români fericiți.

19 iulie 2012 at 14:04 232 comentarii

România, che de ponta ai!…

Călare pe mandatul provizoriu cu care l-a înzestrat neamul uselist pentru a veni de hac preşedintelui, instituţiilor şi-n general, elementelor străine revoluţiei binelui lor, premierul galopează cu pistolul executiv la brâu şi trage-n oricine-i trece prin faţă fără plecăciuni. Măcar cât ale independentei Pippidi. „Nu voi ezita sa iau masuri neplacute, chiar dureroase, daca va exista vreo problema de integritate, de orice alt tip, pentru ca imi doresc foarte mult sa arat ca se poate guverna altfel, ca putem sa avem si sa pastram urechile deschise la ceea ce opinia publica, in special, prin mass-media, transmite guvernantilor„, a declarat dl. Ponta la prima sa sedinta de guvern, cerându-le  ministrilor sa fie „constienti de responsabilitatea asumata” si de „faptul ca nu ne putem permite nicio greseala, nicio eroare„. Corect! Întrebarea e pentru cine transmite asta, dl premier, în afara clienţilor antenelor, desigur. Dar şi pe ce masă de consumatori de jeguri şi fonfleuri contează înaltul demnitar uselist- cel mai independent dintre premieri, cum îl lăuda zilele trecute ziaristul Guşă, cel cu două doctorate în manipulare-  şi cel mai independent analist. După Pippidi.

Aşadar eroul revoluţiei useliste, grevistul greviştilor politici, sindicalistul de onoare al lui Dogaru, Marica, Petcu, etc, izbeşte de zid uşa statului naţional şi, fără somaţie, trage-n toate instituţiile aflate acolo sub patronaj prezidenţial. Constituţional. Arhive, IICMER, ICR, TVR, CCR, etc. Pac, pac, vorba războinicului Gigi. Dar, fir-ar să fie, uite că fumu’ se risipeşte şi Băsescu-i tot acolo şi râde! Killerului i se urcă furia la cap. Da’ şi la capul lui Felix. Şi al lui Crin. Şi la capetele altora, puzderie. „…Dottore, aiCrezi că nu mă duc la bruxel?” E supărat şi vorbeşte chiţăit. Trage-n Funeriu, în cercetătorii români  şi-n cei trei sute de laureaţi Nobel cu articole-n prestigioasa revista „Nature” şi nimereşte-n Dumitrescu, Mang… Ţinteşte-n  Hot-News şi gloanţele ricoşează-n ouăle socrului. Dă în Franfurter Allgemeine Zeitung şi crapă-n Severin, Năstase, Diaconu…

19 iunie 2012 at 12:21 141 comentarii

Cazul Panait, standard de lucru în „Cooperativa Avântul”(15)

25. Deplasarea Elenei Rădescu la Oradea are semnificații deosebit de grave.
Anchetatorii mitomani de profesie și oportuniștii slugarnici de ultimă generație, formați după interese politice, au executat comenzile primite fără să clipească, ba au preluat cu loialitate oarbă energiile negative ale Tartorului-adoptiv în grad de guvernator-comandant și ar fi în stare să jure că li s-au transmis numai prin telepatie. S-au grupat în cooperativa profesionistă a obedienților și au devenit fie călăi ai adevărului, prin colectarea probelor trucate pentru trimitere în judecată cu orice preț, fie direct călăi fără judecată. În anul 2002 Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție nu era o mănăstire de măicuțe de pe lângă guvernarea Năstase 2001-2004 ci un cuib al criminalității organizate după chipul și asemănarea celor doi siamezi, legați profesional și profesionist, cu state vechi de funcțiuni în aceeași slujbă practicată la înalt nivel mental comunisto-securist: Alexandru Tuculeanu (procuror general adjunct, supranumit unealta PDSR în PG- aici ) și Ilie Picioruș, procuror șef al SUPC (trimisul lui Hrebenciuc în PG).

a) Elena Rădescu urmărește provizoratul unui destin.
Din înălțimea funcțiilor de conducere, cei doi stareți de serviciu, gradați cu vîrf și îndesat pe scara ierarhică, nu vedeau niciun impediment pentru plimbarea planificată a Elenei Rădescu pe urmele dosarului 102/P/2002, aflat la momentul Oradea în lucru la procurorul Cristian Panait. Elena Rădescu se simțea acoperită și se afla în treabă nu numai la secția SCCO ci se prezenta peste tot Parchetul General, ca procuror inspector al tuturor posibilităților, în zbor deasupra cuibului. S-a comportat ca și cum dosarul respectiv i-ar fi fost repartizat ei de la bun început sau cel puțin ea era planificată din start să-l instrumenteze, doar cu o mică întrerupere de traseu: o trecere vremelnică, provizorie, prin mîinile procurorului Panait de la biroul Anchete Speciale din cadrul secției SUPC, condusă de Ilie Picioruș. Nu numai deplasarea la Oradea a Elenei Rădescu și obediența aranjorilor susțin această planificare sinuoasă, implicit premeditarea provizoratului privind implicarea lui Cristian Panait în instrumentarea dosarului 102/P/2002; există mai multe legături cu dosarul aflat o anumită vreme la Panait, trucuri și scamatorii miraculoase, ciudate, fără o repartizare a dosarelor, contrare normelor procedurale și de organizare.Gravitatea semnificațiilor, desprinse din implicările nefirești ale Elenei Rădescu și planificarea provizoratului pentru Panait, rezultă din identificarea mutărilor premeditate de dirijori și acoperite ulterior prin tertipuri nu doar suspecte cât mai ales contradictorii și superficiale, dar care converg spre o unică explicație după ce urmărim în ce măsură planul diabolic a prevăzut inclusiv provizoratul vieții lui Cristian Panait și eliminarea lui prestabilită, pregătită, îndeplinită. Mai pe șleau: am destule motive să cred că lichidarea lui Cristian Panait a fost planificată să se producă oricum, indiferent ce rezultat ar fi obținut din percheziția dusă până la capăt și indiferent sub ce conținut ar fi încheiat actul procedural referitor la urmărirea penală, începută în Oradea împotriva procurorului Alexandru Lele.

b) Rădescu are chemare la terapie în grup pentru salvarea onoarei criminalilor.
Concluzia din fraza anterioară este echivalentă cu ideea exprimată în titlul de la pct. 17 din episodul 11 – Cauzele morții lui Cristian Pananit se află în perioada anterioară deplasării la Oradea, cu mult timp înainte să-i fie repartizat dosarul „Lele”– și sper să o argumentez judicios până la sfîrșitul serialului. Momentul Oradea a fost doar o ocazie exploatată mișelește de planificatori: nimic din obiectul, conținutul și soluționarea dosarului 102/P/2002 nu le justifică fermitatea ticăloasă și criminală prin care l-au încolțit pe Cristian -indiferent cât de nesatisfacătoare li s-au părut urmărirea penală efectuată de el și soluția lui finală. Aceeași documentație nu oferă motivația rațională, coerentă și convingătoare încât să explice căderea psihică a lui Cristian, dusă până la actul extrem al sinuciderii. Dimpotrivă, chiar obiectul, conținutul și soluționarea dosarului 102/P/2002, prin insuficiența și inconsistența lor cu miză falsă – eșuate lamentabil, dar evaluate  corect de Panait- demonstrează pe de o parte disproporția uriașă dintre cauză și efecte, iar pe de alta i-a determinat pe programatorii morții lui Cristian să suplimenteze numărul de trucuri, în disperare de cauză anti-Panait și anti-Lele: au obținut mai târziu de la ministrul justiției avizul necesar de cercetare a infracțiunilor pentru care Panait nu deținea asemenea aprobare. Din alt truc au completat ulterior materialul probator cu așa-zise probe noi; evident, Panait nu a deținut asemenea noutăți în lucru pe durata instrumentării de la Oradea. Specialiștii în rateuri din PG au sperat că poate așa vor reuși să contrazică ordonanța SUP și valoarea de maculatură constatată de Panait. Mitomanii de profesie din PG s-au forțat zadarnic să compare merele lui Panait cu perele lor, mălăiețe, noi și viermănoase. Aceleași trucuri au mai urmărit să umfle gogoașa așa-zisului grad de complexitate din dosarul lucrat de Panait, argument fals și folosit post-mortem în mod josnic pentru justificarea căderii nervoase și a sinuciderii. Complexitate de maculatură, de mare greutate pe capetele luminate din PG! Nu în ultimul rând, suplimentarea cercetării anti-Lele cu acuzații și probe noi a devenit o problemă de salvare a incompetenței crase, dovedită cu prisosință de șefii ierarhici-Picioruș și Păun- în contradictoriu cu Panait: era în joc onoarea criminalității organizate de profesioniștii din conducerea PG. Au apărat aceeași onoare cu pază și protecție, inclusiv împotriva tentativei de deschidere a unei anchete noi: moartea violentă a procurorului Panait a rămas ascunsă în tăcerea onorabilă, iar pentru asta au marcat teritoriul din interiorul CSM, unde Picioruș s-a sacrificat în funcția de secretar general și apoi membru până în 2004, simultan cu activitatea de procuratură securizată; nici Tuculeanu nu s-a lăsat mai prejos: a ocupat același consiliu ca membru cu o continuitate de 8 ani, până în 2006, cand ștafeta de (supra)veghe din vîrful sistemului judiciar a fost preluată de imperturbabila și acoperita tinichea de coadă la CSM, Elena Rădescu. Procurorul inspector cu legături strânse, durabile, cu Tuculeanu , implicati, solidar, şi  în Armaghedon 2. Mereu salvatoare de onoare nereperată! 

 c) Rădescu Elena-Nușinică, specialistă în trucaje eșuate și misiuni acoperite.
Școlile Securității au format pe bandă procurori și judecători scamatori, păstrați până în zilele noastre cu sechele, pregătire, mentalitate, apucături, urmași, discipoli și alte forme prelungite de utilitate publică în administrarea probelor trucate, de pudică folosință. Cele mai implementate scamatorii, fixate adânc în mentalul anchetatorulilor mitomani securizați: recoltarea de probe false plantate tot de ei la percheziții și racolarea de autodenunțători aflați la ananghie. Cu iuțeală de mâini și nebăbare de seamă, la domiciliul însemnatului candidat la un dosar penal contrafăcut, se aruncă sub pat sau preș și se găsește tot atunci un gunoi mare cât casa percheziționată; ca la orice scamatorie reușită, în prima fază, uimitului percheziționat nu-i vine să creadă, dar după un timp înțelege, încearcă să explice, să combată sau se obișnuiește cu soarta și proba falsă. La cel de-al doilea truc, autodenunțătorul tocmit- de regulă aflat la ananghie cu dosar penal în lucru la parchet sau pe rolul instanței, arestat preventiv sau pușcăriaș condamnat – în schimbul denunțului fals împotriva țintei, primește scutiri, rechizitoriu injumătățit sau șters, facilități diverse de la mai multe pachete, vorbitoare, telefon mobil, până la eliberare condiționată. Ținta: un urmărit penal cu orice preț, ca Lele și Panait. Data de 9.04.2002- o zi înainte de moartea lui Cristian Panait- este precizată în rechizitoriul întocmit de procurorul Elena Rădescu în dosarul 138/P/2002  împotriva lui Lele. În acea zi a apărut din senin un binefăcător interlop orădean- Viorel Știube – dispus să declare c-ar fi dat mită oricui; doar să i se spună în prealabil cui și ținta urma să fie luată la ochi. Știube tocmai avea pe rolul unei instanțe un recurs din care s-a ales cu o condamnare la 6 luni închisoare. S-a dovedit atât de înzestrat cu autodenunțuri pe toate gusturile procurorilor anchetatori din Parchetul General, încât a tras pe linie moartă trei magistrați orădeni dintr-un foc automat: procurorul Alexandru Lele (la 9.04.2002), judecătorii Traian Munteanu și Adrian Popa (la 25.02.2002). Trei domni magistrați și toți trei la aceiași anchetatori, la care a tras același denunțător în culmile coincidențelor. Doar ordinul de mărime al mitelor comandate diferea de la o țintă la alta. Aceiași profesioniști din PG și-au înlănțuit un șirag de coincidențe în lanțul slăbiciunilor: toate declarațiile lui Viorel Știube se clătinau încă din faza de cercetare penală, după incidente procedurale ticluite în pripă de anchetatori (inclusiv prin ascunderea probelor favorabile magistraților inculpați), apoi au căzut ca popicele în instanțe (unde denunțătorul nu mai știa nici cum și-a contactat persoanele mituite și se contrazicea cu un avocat interpus, dar în final s-a definitivat cu brio valoarea de maculatură a probatoriului fondat pe trucaje). Pentru trucajele turnate prea transparent, Elena Rădescu s-a transformat în urmărit penal, dar paza bună păzește protecția securizată și n-a lasat-o agățată prin suspendare din funcția de procuror. În schimb, pe la sfârșitul anului 2002 a ieșit la lumină cum și-a procurat Elena Rădescu așa o sursa de inspirație în denunțuri logoreice: avocata lui Viorel Știube în 2002 -Elena Albuțiu- este buna prietenă a Elenei Rădescu; o alintă Nuși. (au pus la cale și înscenarea unui furt din casa avocatei Albuțiu, de unde ar fi dispărut 45.000 dolari… banii lui Știube-aici). La data de 9.02.2002, Nuși Rădescu obținea de la Știube denunțul anti-Lele, dar nu avea niciun dosar repartizat în lucru; în dosarul trecut pe la Panait, 102/P/2002, nici milițianul general Ovidius Păun, seful biroului de  anchete speciale nu avea dreptul să intervină și să efectueze cercetarea penală deoarece nu avea repartiție și nici aviz de la ministrul justiției. (după infirmarea Ordonanței SUP a lui Panait, din 01.04.2002, era obligatorie obțiberea unui nou aviz de cercetare). Declinarea competenței secției lui Picioruș, trimiterea dosarului 102/P/2002 la SCCO și înregistrarea cu număr nou 138/P/2002 la 24.04.2002 arată că Elena Rădescu nu avea cum să-l aibă nici pe acesta în mână la 9.04.2002, dar era implicată până peste cap tot pe lângă dosare. Nuși era repartizată peste tot, cu drepturi depline după ureche și lucra intens să-l răpună post-mortem, din nou, pe procurorul Cristian Panait. De teama unei anchete noi în cazul Panait, a executat și ar executa orice comandă, nouă… fără să clipească. Vorba Norei din grădină: Nușinică, Nușinică! La trecutu-ți mare, mare credibilitate în Parchetul General și CSM!

Postat de Bască ilie în „Grădina publică”

31 mai 2012 at 15:38 41 comentarii

Cazul Panait, standard de lucru în „Cooperativa Avântul”(13)

Postat de Bască ilie în „Grădina publică”

20. Mama și mătușa lui Cristian Panait au sesizat implicarea lui Ponta. 
În destăinuirea publicată la 7.05.2002 (Adevărul, articolul amintit în episodul trecut), mătușa lui Cristian Panait nu a pomenit niciun cuvânt despre implicarea lui Victor Ponta. Indiferent din ce rațiuni a ales să se eschiveze în acel moment, sub amenințare explicită sau sugerată, ori din proprie inițiativă, și oricâte motive de neîncredere, ezitare sau frică au avut Eleni Dumitru și Eta Panait încât să amâne invocarea unor indicii și fapte, cu certitudine au așteptat mai întâi finalizarea anchetei în dosarul 177/P/2002 și au sperat să se elucideze cauzele morții. După clasarea dosarului, la 21.08.2002, s-au mai gândit aproape 4 luni, iar la 6 decembrie 2002 au depus la Instanța Supremă o plângere. În acest demers, Eleni Dumitru și Eta Panait au cerut o nouă anchetă și l-au menționat pe Victor Ponta printre persoanele implicate în moartea lui Cristian, alături de procurorii Ovidius Păun, Ilie Picioruș, Tănase Joița și ministrul justiției Sanda Stănoiu. Curtea Supremă de Justiție a trimis cererea spre competentă soluționare la Parchetul General. În prima decadă a lunii ianuarie 2003, procurorul Maria Despina Mihai (actual judecător la ICCJ), prim-adjunct al lui Tănase Joița, a respins din condei motivele ca nefondate. Fără cercetare, cererea a sfârşit în gura lupilor, paznici ai propriilor opere alese; fariseii Ministerului Public s-au pus de-a curmezișul și au decis să rețină doar tăcerea mieilor: a rămas în aer acest ultim zbor deasupra unul cuib de infractori periculoși și psihanaliști securiști scăpați de sub control din Cooperativa Avântul.

Presa din acea perioadă nu mai avea curaj să scrie românește despre încercarea de redeschidere a dosarului și motivele invocate; libertatea de exprimare în engleză s-a ivit ca o oază în deșertăciunea autohtonă, la 21.01.2002, sub titlul Miscellaneous în EVZ.ro: În plângerea sa, Eleni Dumitru a declarat că Cristian Panait i-a spus că el a fost lucrat (înscenat) de Victor Ponta şi au vrut să creadă toată lumea că era nebun. Sesizarea menționează că Rodica Stănoiu cunoștea intenția lui Cristian de a nu începe acțiunea penală împotriva procurorului orădean Alexandru Lele și mai invocă implicarea serviciilor de informații: a fost urmărit tot timpul şi telefonul său a fost ascultat. În finalul relatării de presă, replica acuzatului Ponta:Victor Ponta i-a spus reporterului nostru că a fost surprins de declaraţiile făcute de Eleni Dumitru, pe care el niciodată nu a întâlnit-o sau vorbit cu ea. Ponta a spus că tot tam-tamul creat de afirmaţiile surprinzătoare ale Eleni Dumitru l-a făcut să ajungă la concluzia că aceasta ar trebui să-și ţină gura închisă şi să nu mai ceară redeschiderea cazului Panait. (aici)
În Big New Magazine, la 13.01.2002: În plângerea sa, mătuşa lui Panait include unele informaţii, descoperite de tânărul  procuror înainte de a muri. Potrivit textului din plângere, Panait ar fi spus: „Acest hoț Ponta m-a nenorocit.; mătușa: Nu ştiu cum să interpretez aceste cuvinte, dar eu cunosc anumite fapte. (aici)
21.Luceafărul Ponta coboară blând, alunecând pe-o rază, și ne luminează.
Două afirmații se contrazic flagrant: cine a mințit și ce ascunde?
a) Tănase Joița, 12.04.2002:
Moartea procurorului Panait nu are legatură cu dosarele la care acesta lucra. (dosare în lucru = activitatea de procuror)
b) Victor Ponta, 27.04.2010:
A fost o sinucidere și în mod sigur a avut legătură cu activitatea de procuror.
La ce altă activitate- în afara celei de procuror- se raportează cele două declarații?
Ce activitate extrajudicară i-a frământat pe cei doi foști trecători prin viața lui Cristian Panait încât, concentrați asupra cauzei morții, și-au propus să ne scoată din dilema a avea sau a nu avea legătură cu activitatea de procuror”?
Lanțul slăbiciunilor are bătăi de cap: se bat cap în cap, iar unul minte dintr-un interes urmărit în taină de ani mulți. Cin’ să fie, cin’ să fie?
Remarcați diferența de timp – 8 ani – între cele două declarații! Prima, a Procurorului General din acea vreme (aici) a fost scăpată la două zile de la producerea evenimentului, nu a dispus de timp s-o aprofundeze, s-o prelucreze sau să realizeze utilitatea evitării unei astfel de afirmații. Tănase Joița avea motive întemeiate să fie îngrijorat de interpretarea greșită potrivit căreia conținutul dosarului „Lele”, 102/P/2002, instrumentat de Cristian Panait, ar fi cercetat  mafia orădeană, implicarea lui Adrian Tărău, contrabanda cu petrol sau traficul de droguri. Acel dosar l-a vizat doar pe Alexandru Lele și este total deplasată găselnița potrivit căreia cercetarea acestuia ar fi avut legătură directă cu moartea lui Cristian, încât l-ar fi marcat nevinovăția orădeanului și a luat decizia sinuciderii. Să fim serioși! Nimic din toate astea nu a cauzat moartea lui Cristian Panait. Chiar dacă băgăcioșii instructori ai lui Cristian din PG, urcați pe capul lui, erau orbiți de miza slugărniciei lor politice, pro-PSD-istă, Alexandru Lele era pentru Panait un cercetat ca oricare altul și nu era nici primul. Pe de altă parte, indiferent prin ce act procedural încheia Cristian cercetarea penală, nimic nu justifică obrăznicia, presiunea și obsesia criminală, ale șefilor ierahici Ovidius Păun și Ilie Picioruș. Afirmația lui Tănase Joița s-a întâmplat să fie corectă, din punctul meu de vedere; în acest sens „moartea lui Panait nu are legatură cu dosarele la care acesta lucra”, așa cum am susținut și voi susține până la sfîrșit. Momentul Oradea nu a fost cauza ci doar ocazia călăilor lui Cristian de a-și duce la îndeplinire planul de înlăturare a acestuia fără scrupule – ocazie exploatată de insistenții urmăritori ai lui Cristian Panait până la eliminarea fizică- întrucât devenise incomod, indezirabil și asimilat cu un trădător de cei care au mizat greșit pe obediența lui. Victor Ponta are motive și interes să deturneze atenția publică de la călăii lui Panait spre legătura exclusivă cu activitatea lui de procuror, așa cum a declarat la OTV, după 8 ani de meditație: „Presedintele PSD Victor Ponta a declarat luni, la OTV, că atunci când va fi gasită Elodia va ajunge președintele țării, a adus aminte despre moartea procurorului Cristian Panait (afacerea Tărău-Lele) din 2002, menționând că a fost „o sinucidere” și că „în mod sigur” această tragedie a avut legatură cu activitatea de procuror a fostului coleg.” (aici)
Această declarație este o gafă specifică imaturității lui interminabile și tupeului greu de contestat, întrucât îl incrimineză, nicidecum nu-l absolvă de implicația vehiculată de 10 ani în presă. Fără doar și poate, frământarea lui Ponta timp de un deceniu are la origine și momentul altei gafe televizate, în 2002 la Marius Tucă Show, când a afirmat că știe ce s-a întâmplat cu Cristian Panait, nu poate spune nimic până nu se încheie ancheta, dar nu a mai găsit de atunci o poveste pe măsura așteptărilor; a tăcut mâlc, mult și bine după clasarea dosarului 177/P/2002 la 12.08.2002. Și-a dat seamă- o vreme îndelungată – că orice ar inventa și ar declara nu are nicio cale să justifice rezonabil din ce postură vorbește sau pretinde c-ar cunoaște adevărul. În toată povestea, Ponta trebuie mai întâi să se poziționeze în timp și spațiu, or un asemenea tertip este al dracului de dificil, oricâte minciuni ar experimenta, așa cum a încercat la OTV în 27.04.2010. A vrut să estompeze  tardivitatea tăcerii acuzatoare, și-a propus să scape de datoria publică, veche cât 8 ani de tăcere cu sughițuri, dar nu poate să aibă la el  proprietatea termenilor:în mod sigur, a avut legătură cu activitatea de procuror”,  coleg și prieten”.   Ponta a mințit cu nerușinare. Când a aflat și de unde atâta siguranță? Ce fel de prieten și de unde coleg? El uzează în mod mincinos și ticălos de termenii „coleg” și „prieten”, induce ideea falsă c-ar fi fost coleg cu Cristian Panait la Parchetul General, or deja am precizat în ep.4 și 5 momentul numirii lui Ponta – aprilie 2001- la șefia corpului de control al premierului Năstase, în timp ce Cristian a fost delegat în PG la sfârșitul aceleiași luni -23 aprilie- la Parchetul General. Din intersecția traseelor lor profesionale ca procurori nu rezultă nicio perioadă comună în niciun parchet. Despre „prietenia” lucrătorului activ Ponta, turnător, impingător și executant mizerabil, nu am cuvinte. Nu a văzut-o niciodată pe a doua mamă a lui Cristian, la care locuia de peste 9 ani, nu a vorbit niciodată cu ea și se pretinde prieten?  Îl trăgea de limbă și îl lucra operativ. Asta era toată misiunea lui prietenească! Lui Ponta îi convine de minune să rămânem blocați cu nasul în adulmecarea dosarului aflat în lucru la Cristian, pentru a-și disimula invidia, degenerată în ură personală (la fel ca descreierații Picioruș și Păun), a încercat să-și șteargă urmele ticăloșiei, să ascundă implicarea lui în execuția informativ-operativă și presiunea criminală aplicată mișelește, independentă de conținutul dosarului și activitatea propriu-zisă de procuror în cercetarea penală.
22.Bombonautica: știința penetrării cu însoțitor acoperit, din 2001 încoace.
Ovidiu Grecea- fost ofițer în DGIPI (UM 0962- serviciul de informații din Ministerul de Interne) din 1994, numit de PDSRistul Doru Tărăcilă- ocupa în 2001 funcția de secretar de stat, șef al Corpului de Control al Primului-Ministru Adrian Năstase. În 14 martie 2001, a intrat în istorie ca oponent al penetrării cu ofițeri acoperiți în structurile guvernamentale; a întocmit un raport și l-a prezentat chiar promotorului Bombonauticii, Adrian premierul-minune. A arătat cu degetul un șir de clujeni penetrați din interesele oculte ale PDSRVirgil Ardelean, Radu Sârbu, Alin Giurgiu, Sorin Nas şi Andrei Marga-  îngrijorat fiindcă încearcă penetrarea sistemului relaţional al primului-ministru Adrian Năstase. Apoi a nominalizat niște grade ofițerești, alături de niște miniști cooptați, și a tras concluzia: Prin usurinţa cu care s-a aprobat în şedinţa Guvernului prevederea referitoare la numirea funcţionarilor acoperiţi în cadrul structurilor guvernamentale, numiri efectuate la propunerea lui Virgil Ardelean, numai cu aprobarea ministrului Ioan Rus, s-au creat premisele infiltrării în structurile statului a unor persoane care să satisfacă interese personale.” (aici )
Grecea nu a înțeles că primul satisfăcut era chiar penetratul Năstase, interesat de Bombonautică din februarie 2001, când a emis cu febrilitate OUG nr. 29 din 26.02.2001 (aici) pentru simplificarea procedurilor de atragere în avalanșă a ofițerilor sau funcționarilor acoperiți și de dotare cu instrumente operative mai eficiente la lucrături. Începea era bombonauticii după principiul: „Nici o funcție înaltă fără o tinichea de coadă acoperită!” La DGIPI a fost doar începutul. Tinicheaua vopsită în „Cooperativa Avântul” penetra structurile guvernamentale în tandem- păzitul și paznicul- sub măștile smălțuite de șef al corpului de control al câte unui ministru, consilier, adjunct sau secretar de stat pe unde apucă. Pe același mecanism au fost numiți adjuncți ai Procurorului General (Tănase Joița) procurorul securist Alexandru Tuculeanu și procurorul milițian general Ovidius Păun; așa a ajuns cu avalanșa și căpitanul Sorin Crivăț sef al corpului de control al ministrului integrării; cu același accelerat și pe același standard de lucru a fost uns în funcția de șef al corpului de control al primului ministru Năstase- în aprilie 2001- pretinsul mare luceafăr al politicii actuale românești, Victor Ponta. Atunci s-a dat liber la mascați în structurile de putere, iar promotorul Bombonauticii l-a adus în pachet de-acasă, cu calitatea dublă de pupil doctorand și lucrător operativ.

Șeful DGIPI din acea vreme- Virgil Ardelean, zis Vulpea– știe cu siguranță cum a fost lucrat Cristian Panait. Alături de SIPA a executat comenzile de urmărire, ascultarea telefonului, întocmirea rapoartelor informative; orice apropiere a lui Ponta de obiectivul Panait întra automat în vizorul Vulpii. Așa cum a rezistat în funcție până în 2006, fiindcă l-a avut la mână pe Vasile Blaga de când era șef de vamă bihoreană, să nu ne mirăm dacă Ardelean ar fi reactivat în coasta guvernului Ponta, din aceleași motive de protecție a secretului informațiilor, inclusiv al celor implicați în dispariția lui Panait! Bombonautica nu are limite în Cooperativa securistă Avântul”, produce și protejează criminali acoperiți de folosință îndelungată în statul de drept. Marele luceafăr al politicii românești, Victor Ponta, nu-i altcineva decât micul Lucifer, scos la înaintare din marsupiul Tartorului-adoptiv, în postura de cel mai șantajabil premier din toate timpurile.

16 mai 2012 at 20:45 41 comentarii

Cazul Panait, standard de lucru în „Cooperativa Avântul”(5)

Postat de Bască ilie în „Grădina publică”

Doi pe un balansoar… la leagănul de copii. 

 Secundul: micul marsupleant. Victor Ponta, la sfârșitul anului 1998, nici nu apucase să scoată capul din marsupiul lui Năstase și deja făcea gât, lung cât nasul periscopic-țuști, în culmea fariseismului judiciar!- direct la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cu vechime zero, în loc de 8 ani stabiliți de lege. Numit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 prin Decret nr. 345 din 13.10.1998 (MO nr. 397 din 20.10.1998), a primit delegare urgentă pentru așa-zisa activitate la Parchetul General până în aprilie 2001.

Doi ani și 6 luni în PG: epoca enigmatică. Ponta se tot repetă- patologic- cu epocala lui activitate de procuror la cel mai înalt parchet și nu reușește să articuleaze nimic concret despre ce a lucrat acolo efectiv; în schimb, are o colecție de titluri și alte recunoașteri obținute în condiții dubioase, dar pe deplin meritate, fără să se știe pentru ce anume. Cu toată această colecție el demonstrează exact contrariul: nici nu avea timp să muncească în Parchetul General. Atunci, la ce anume a dobândit experiență profesională în acel vârf epocal de 2 ani jumate? Se forțează să mușamalizeze mai întâi vechimea zero, de la momentul numirii în funcția de procuror în 1998 (*link)) cu formularea amestecată: „am fost 3 ani procuror la Pachetul de pe lângă Judecătoria sector 1 și din 1998 la Parchetul General… (alte ori adaugă) până în anul 2002”. (minte fără ținere de minte! În CV apare corect 2001; la TV are altă miză). Trage de anul 1998 în ambele părți prin scamatoria întinderii ca elasticul pentru o vechime în funcția de procuror de vreo 7 ani. În adresa nr. 7 din 16.05.2001 (*) semnată de secretarul de stat Victor Ponta, șef  al Corpului de Control al Primului-Ministru și în CV-ul (*) afișat pe site-ul Camerei Deputaților, se confirmă luna aprilie 2001 la locul sfințit al secretarului de stat pe lângă  Năstase și implicit încetarea programului de vizită pe la PG.

Jurnaliștii de la Gardianul (*) au obținut în 2010 o serie de documente legate de cariera lui universitară și l-au contactat ca să-l întrebe despre cursuri de master absolvite în câteva luni în loc de 2-4 semestre, să afle cum a ajuns conferențiar fără vechimea de 9 ani la catedră, cum a reușit să aibă o normă de bază inexistentă, despre alte lipsuri de timp și spațiu printre universități particulare. Răspunsul lui Ponta a păstrat nota înaltă a experienței în șarlatania universitară și profesionistă, în niciun caz profesională: „Credeam ca m-ați sunat pentru lucruri serioase. Puteți să scrieți orice despre treaba asta, că nu mă interesează”.  Ca să vezi: avocatul marsupleant Ponta ştie să fie supleant al propriei apărări ! Cu falsuri și minciună, a colecționat titluri la kilogram pentru a-și compensa experiența profesională nulă. A absolvit în 1995 Universitatea de Drept București cu note geniale: 7 la drept civil și 6,5 la drept penal. A mai dres media cu nota de la lucrarea de diplomă (pudic de felul lui, n-a îndrăznit să spună cine i-a scris-o). Năstase l-a adoptat la valoarea de absolvent mediocru de drept, l-a înțărcat prematur de la buna-cuviință și muncă cinstită, l-a trecut în regim de alimentare precoce cu biberonul de doctorand, l-a întreținut în ocupația de preparator universitar și alte produse lactate, ca să-i umple timpul în perioada de stagiatură până în 1998. L-a învățat de mic cu munca pe lângă obiectul muncii. Marsupleantul Ponta n-avea nevoie de muncă de lămurire ca să treacă de stagiu ca prin brânză în perioada, enunțată de el și în CV, 1995-1998.  Simțea căldura locului la buricul tartorelui-tutore și n-avea grețuri din cauza  legii care nu considera vechime în magistratură durata stagiului sau perioada când procurorul stagiar se formează din postura de supleant al unui alt procuror titular.
(mai mult…)

9 aprilie 2012 at 15:01 64 comentarii

Cazul Panait, standard de lucru în „Cooperativa Avântul”(4)

Postat de Bască ilie în „Grădina publică”

5. Doi pe un balansoar… la leagănul de copii. Judecatoria

Primul: sârguinciosul. După efectuarea stagiului, obținerea certificatului eliberat de comisia care i-a atestat în 1999 îndeplinirea uneia din condițiile accederii în funcția de magistrat- apt din punct de vedere medical- și trecerea examenului de capacitate (admitere în magistratură) din 21-22 august 1999, Cristian Nicolae Panait a fost numit procuror la Parchetul de pe lăngă Judecătoria Buftea, prin Decretul nr. 450 din 28.12.1999. După un an și 4 luni, în aprilie 2001, a fost supraînălțat la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. O forță diabolică a avut interesul să-i dea avânt spre cel mai înalt nivel de profesionalism experimental. Pactul cu diavolul era un act de delegare -„pe o durată de cel mult 2 luni într-un an” (art 95 alin 2 din legea de organizarea judecătorească nr. 92/1992-republicată în 1997)- și însemna un gest părintesc de bunăvoință diabolică prin scutirea de experiența profesională cerută de lege. Tartorul se dădea drept tutore al noului intrat în custodie și în pâine din aluat dospit în regim galopant. Aceeași lege impunea la art. 66 lit. „d” condiția: „pentru procuror la Parchetul de pe langă Curtea Supremă de Justiție, să aibă o vechime în magistratură de cel putin 8 ani.[perioada stagiaturii de 2 ani nu constituia vechime în magistratură; de altfel, cine nu trecea examenul de capacitate, prin încercări într-un termen limită de 3 ani, era obligat ori să renunțe, ori să efectueze un alt stagiu de 2 ani (sau ca auditor de justitie, prin concurs de intrare în INM) și apoi să încerce un nou examen de admitere în magistratură]. Durata delegării de 2 luni fără vechimea necesară se prelungea cu acordul ambelor părți, tertip ce conferea pactului caracterul josnic al oricărui act de șantaj. Sub continua amenințare cu întoarcerea la parchetul judecătoriei, „a fi sau a nu fi” în Parchetul General era dilema echivalentă cu „a te lăsa sau a nu te lăsa folosit” de spiritul diabolic al „Cooperativei Avântul”. Asta presupunea și alegerea dintre „a renunța sau a nu renunța” la mândria, drepturile și avantajele funcției în cel mai înalt parchet. Simpla revenire la parchetul judecătoriei însemna deja o cădere de la sublim, nedorită nici de muritorii de rând, dar Tartorul-tutore, înainte de semnarea pactului, a avut grijă de momeala pentru suflet, plină ochi, și nu avea cum să lipsească ochiul dracului: l-a prevăzut inclusiv la art. 96 sub forma detașării de minimum 6 luni (prelungibilă până la 3 ani; alin. 3:Detașarea procurorilor se poate dispune de către ministrul justiției, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. 1 si 2). Diavolița Sanda ademenea cu un șir de promisiuni materne: câte un locșor la o catedră (pentru un ban în plus în același timp de lucru la parchet), câte un statut de doctorand spre doctor prematur (pentru un viitor spor de titlu științific), câte o diplomă Meritul judiciar”( pentru scutirea de impozit pe venit  între 20%-50%), perspectivele delegării, detașării și promovării în funcții de conducere. Nenorocirea nu vine din dificultatea de a rezistă atâtor ispite ci din condiționarea de obediență, așteptată de binefăcătorul diabolic, indiferent dacă ar fi impusă explicit sau subînțeleasă. În ciuda conjuncturii, s-a profilat sârguința lui Cristian Panait. A fost preocupat să se formeze ca magistrat cu o ținută impecabilă, corespunzătoare  crezului lui profesional, cu experiență acumulată în perioada de un an și 4 luni prin exercitarea funcției de procuror înainte să ajungă la Parchetul General.
(mai mult…)

7 aprilie 2012 at 21:17 129 comentarii

Articole mai vechi


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 899,904 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.359 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 899,904 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: