Posts tagged ‘Nietzsche’

Sminteala

Ca apologet al „Supraomului”, acum un secol şi jumătate, Friederich Nietzsche  decretase:  „Gott ist tot„. Poet şi filozof celebru, cel socotit sursă de inspiraţie pentru nazism socotea „voința de putere” ca fiind  esenţa umană cea mai intimă care dă sens existenţei şi, în consens cu aceste raţiuni, că „Minciuna este o condiție a vieții”. Nietzsche, filozoful care a  pus temelia existenţialismului şi a deschis poarta postmodernismului, năzuia să restructureze societatea negând ideile de civilizație şi de democrație. El considera Omul o punte între maimuța antropoidă și supraom, un element tranzitoriu în evoluție (conform parabolei acrobatului din Zarathustra). Pentru  Nietzsche arta era singurul factor care justifică viața.  Dar o artă în care opune și asociază figurile dionisiace și cele apollinice, ambele născute din beția simțurilor. Profund anti-creștin, anti-islam și anti-iudaism, considera că iubirea, compasiunea, smerenia trebuie eliminate. Friederich Nietzsche dorea o societate anti-creştină, formată din două categorii, superoamenii și servitorii lor.  Dar, ce straniu, filozoful anti-creştin care căuta Supraomul, era un om bolnav psihic!  Cu zece ani înainte de moartea sa, a avut primul atac de nebunie.

Şi ce poate fi mai seducător -într-o existenţă anonimă, lipsită de repere înalte,  decât mirajul supraomului? …Departe de a se fi consumat în nazismul care a aprins planeta în secolul trecut, filozofia supraomului domină şi noul mileniu, apare pe ici colo în tot soiul de curente şi trenduri, unele vechi, altele noi, dar din aceeaşi rădăcină. Agnosticism, comunism, teozofie, new age, etc. -curenţi de esenţă masonică, curg ca atare, ori laolaltă, se înnoiesc pe sub  mersul oficial al lumii.

S-ar zice că, mai prin părţile noastre, smerenia şi îngăduinţa creştină încă ne ţine lumea sănătoasă. Nimic mai fals. Fiindcă nimic nu îmbolnăveşte mai profund şi mai durabil o societate decât duplicitatea şi ipocrizia. Într-atât încât să-l scoată şi pe Cel de Sus, la produs! Cerşetori ca şi slujbaşi profitori, cu mâna-ntinsă-n numele Domnului, viclenie joasă cu nimic mai duhovnicească decât apelul ateului Iliescu la linişte şi consens, o filozofie cu care el şi ai lui au smintit o ţară ca s-o predea la cheie, devalizatorilor. Nu e tragic că, travestiţi în oamenii păcii, exact tartorii care s-au căţărat la putere pe morţii din ’89, cei care au trecut Piaţa Universităţii prin bâtele minerilor, acum în primejdie de a-şi pierde supremaţia şi puterea, au susţinere în războiul murdar în care au împins Ţara? Până unde merge orbirea celor care-i văd pe mafioţi şi infractori, salvatori? Un lucru e clar: a da în mintea mumiei supraomului  nietzcheian ar fi  calea  sigură spre  sinucidere naţională.

5 august 2012 at 13:13 58 comentarii

VLADIMIR SOLOVIOV: Trei dialoguri despre sfârşitul istoriei universale (3)

În tolstoism însă, în învăţătura fundamentată pe prescripţiile etice comune ale marilor profeţi ai religiilor lumii, Hristos, Buddha şi Confucius, Soloviov vede un duşman infinit mai primejdios al esenţei creştinismului adică al mântuirii prin moartea şi învierea lui Hristos. Văzând în fundamentul noului spiritualism continuarea materialismului printr-o o exclusivă iubire de sine provenită dintr-un orgoliu nemăsurat, gânditorul îl consideră mai dăunător decât invazia mongolă! O ciudată simbioză între Nietzsche, Tolstoi şi Marx, un fals creştinism care, sub aparenţa binelui universal, deschide uşa răului generalizat. Într-un fel, Soloviov face o cercetare de tipul „cum mai stăm cu creştinismul”(iertare, cam ireverenţioasă asociere, chiar păstrând proporţiile, cu unele articole recente) prin ideile personajelor-tip ale societăţii ruse de la sfârşitul secolului XIX între care se include. O întreprindere făcută într-un moment crucial (acum poate fi apreciat astfel) după revoluţiile naţionale europene, operă reuşită a masoneriei, declanşatoare a energiilor spirituale cu beneficii remarcabile pentru cultura europeană. Progresul cultural nu poate înfrânge răul însă fie şi din pricina morţii inevitabile pentru toţi şi pentru fiecare, iar instaurarea păcii universale e iluzorie, consideră domnul Z  înainte ca vâlvătăile războaielor să cuprindă planeta. Premoniţie sumbră, intuiţie sau logică a subconştientului, confirmată de grozăviile ce au urmat? Nu va trece mult timp, la scara istoriei, şi cele două mari conflagraţii mondiale vor marca, cum afirmase Soloviov „secolul XX ca epocă a ultimelor mari războaie”. Uluitoarea capacitate de previziune îl duce pe Soloviov alături de Dostoievski, Kafka, Beckett, Orwell, în galeria  marilor vizionari. În final, cele trei dialoguri lasă loc unor sugestii apocaliptice  cu referire la secolul XXI „ca epoca a unei păci mincinoase instaurată într-o unitară împărăţie europeană şi apoi universală, care se dovedeşte curând a fi împărăţia răului generalizat”. Un idealism realist în pesimismul său cu privire la natura lumii şi, până acum, de un previzionism impresionant, imposibil de negat.
Mă întreb cum ar arăta o discuţie de acest fel purtată  în  societatea în care trăim într-un moment de cumpănă pentru oameni ca și pentru toate toate statele lumii. Care ar fi personajele-tip pentru  vremea noastră şi ce ar reprezenta fiecare din ele.

2 februarie 2010 at 10:52 26 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.662 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.662 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: