Posts tagged ‘PDL’

Întrebări și răspunsuri pe sens unic.

 Postat de Bască ilie în „Grădina publică”
 *
1. Cum se numește camera ascunsă de la Cotroceni, după telescop?  
Ochi de pisicuț.
 
2.De ce nomenclaturiștii și securiștii postrevoluționari se tem de românii din Diaspora?
Nu știu câți sunt în primul rând.
 
3. Și-n al doilea rând?
Au aflat cum votează.
 
4. Cum votează?
La fel și laolaltă cu cei mai mulți din țară.
 
5. Cum a dispărut PDL?
Prin resorbție după fuziune.
 
6. De ce s-a retras Crin Antonescu de la prezidențiale și din conducerea PNL?
Ca să-și vadă împlinit visul dispariției PDL.
 
7. Când va reveni Crin în politica mare?
Când va renaște PDL-ul din cenușa PNL-ului.
 
8. Cum se face în România politica adevărată?
Se face că apără interesele cetățenilor.
 
9. Când va începe Klaus Iohannis să-și respecte promisiunile?
Când nu le va mai anunța dinainte.
 
10. Când vom avea USL-3?
După USL-2, înainte de USL-4
*
Anunțuri

26 Decembrie 2014 at 10:26 152 comentarii

Atunci şi acum

La masa puterii au ajuns mai mulţi ca niciodată şi prada de-mpărţit nu mai e atât de uriaşă ca pe vremuri. Slugile iau locul stăpânilor şi cozile de topor devin săbii ninja. Lumea dă din umeri: ce să-i faci, asta-i politica; un partid nu e pension de domnişoare şi nici şcoală de maici! Aparatnici comunişti şi securişti-  de carieră,  azi coloraţi în fel şi chip, au ieşit triumfători, după recentele alegeri, ca rahatul la suprafaţa apei! Iar de la nişte stabilimente politice profitabile pentru borfaşii care se-nghesuie democratic acolo nu poţi pretinde vreun respect pentru lege, pentru ţară şi oameni. Se joacă la cacealma, pe măsluite, cu interesele ţării şi viitorul ei, pe masă şi pe sub masă. După atâtia ani de la masacrul din decembrie, aceleaşi ganguri rivale care s-au îndeletnicit cu jocurile sângeroase de atunci, refreshuite între timp, le vedem jucând acum nestingherite, tot la masa roşie a poftelor lor.

Ceeace aştepta o mare parte a electoratului şi era posibil în precampanie, când a lipsit un singur vot ca să fie scoşi de pe listele ARD-ului (în principal ale PDL-ului) câteva zeci de personaje sancţionabile juridic, nu mai e posibil acum! Atunci, nişte indivizi importanţi cu rol de decizie politică şi-au bătut joc de ideea de etică, au luat în râs criteriile care, aplicate, ar fi  demonstrat că între politică şi moralitate poate exista compatibilitate! Iar alegătorii, vreo zece milioane (nu suporterii de partid) au priceput că-şi fac speranţe degeaba şi au tratat alegerile-n silă aşa cum meritau!

Observ că se face o confuzie regretabilă între ce ar fi trebuit făcut atunci şi ce e posibil acum. Atunci Monica Macovei era în fruntea comisiei de etică, acuma e doar un candidat la şefia partidului în care au rămas majoritatea pătaţilor, adică aceia pe care-i considerase incompatibili cu  exigenţele unui partid mai curat. Altfel spus, candidata Macovei e la mâna lor. De una singură,  e limpede că are şanse minime. În acest context, găsesc realistă intervenţia preşedintelui Băsescu, ştiut susţinător al reformiştilor, prin care o aduce şi pe Udrea mai în faţă-  ca şi  ideea unei şefii colective conjuncturale avansată de Cristian Preda. Diferenţa uriaşă între ce se putea face în ajunul alegerilor parlamentare şi ce se mai poate face acum la nivelul acestui partid,  singurul iniţiator al reformării statului din cei 23 de ani, schimbă complet posibilităţile de acţiune, în ciuda reacţiilor previzibile, în funcţie de coterii şmecherii şi cumetrii, care au apărut în sfera politică şi publică. Nu şi modul de a  privi situaţia al unor  jurnalişti, altfel verticali, care par să confunde acum cu atunci.

22 Februarie 2013 at 13:27 135 comentarii

Doi ani de derută

Câteva evenimente care au avut loc în lanţ, pe parcursul ultimilor doi ani ne-au dat peste cap atât speranţele de aliniere reală la exigenţele clubului european de care aparţinem, cât şi încrederea în noi şi societatea noastră. Văzute retrospectiv, prin conexiunile şi efectele lor, cele petrecute ne pot explica destul de limpede cum de-am ajuns aici. Adunarea forţelor ostile justiţiei într-un nou partid, de sinteză, a însemnat clar, un pol de atac la  statul de drept. Totuşi, USL a luat fiinţă legal şi, până la un punct, tot ce a întreprins a fost în limitele constituţionale. Iar când punctul respectiv a fost depăşit, deja devenise atât de puternic, de înarmat mediatic prin arsenalele proprii, de susţinut de o bună  parte a populaţiei, încât a putut lua cu asalt, mai întâi Cotroceniul, apoi direct justiţia, momentul apariţiei fiind perfect ales.

Reformele, oricât de necesare, de indispensabile, sunt întâmpinate oriunde-n lume cu ostilitate. Iar în zone mai debile democratic reacţiile pot fi lesne amplificate prin manevre politice. Pe fondul reacţiei exacerbate a televiziilor penalilor autohtoni, contaminarea a reuşit. Primăvara uselistă ne-a târât cu forţa şi viteza unui tsunami politic deopotrivă sub zodia racului-comunist şi sub cea a cancerului-securist– distrugând mai tot ce s-a clădit pân-atunci. Dar să nu ne imaginăm că pe partea politică opusă avea cine să-nţeleagă şi să prevină toate astea! Practic, tornadei useliste n-a avut cine să-i bareze drumul. Nici o forţă politică! E  suficient să revezi ce au făcut nişte personaje aşa-zis de opoziţie (dinadins nu folosesc sintagmele de dreapta ori stânga, astea au ajuns ceva comic). Altfel zis, e destul să revezi  jocul tembel-pervers al nucleului greilor PDL-ului prin care s-a deschis drum USL-ului.

Dar asemenea perioade turbulente sunt fertile şi pentru germenii unor noi forţe politice. Care au şi răsărit! Copăcelul Noii Republici s-a umplut de frunze, crescând în câteva luni mai ceva ca feseneul în ani! Dacă ar fi continuat astfel, România ar fi avut şansa de a fi reîmpădurită politic. Rapid! Dar n-a apucat. Din nou, leadershipul autohton a arătat ce poate! Chiar mai mult: în ştiuta  manieră comunist-bolşevică, şi-a fixat ţinta de tragere, tot spre Cotroceni, ca şi USL-ul! Şi, în aceeaşi viziune dictatorial-inchizitorială, înainte să-nveţe să se semneze corect şi-a retezat iute şi niscaiva rădăcini, a cosit iarba ca să-şi pună-n valoare vârful şi-a ajuns , logic, un arbust oarecare. Iar odată cu asta, practic, o întreagă generaţie politică s-a veştejit brusc. I s-a dus încrederea-n tovărăşie şi solidaritate activă. Prilej salutar (  ;)) valorificat rapid, ca la o ştafeta pe-ncercate, de alt lăstar, mai copt şi mai promiţător.

Iar acum vine partea cea mai derutantă. Felul în care joacă politic aceşti noi actori nu le prea lasă şanse de succes. Şi nu atât lor, cât ţării! Fiindcă e tot mai clar că şi datorită lor, useleul îşi întăreşte dominaţia fără probleme. Mai întâi fiindcă n-au priceput nici după lunga vară fierbinte că singura cale de a câştiga suport popular şi a apăra statul de drept de ocupaţia uselistă constă în cultivarea solidarităţii civice ca şi a solidarităţii între ei (pe care doar le-au mimat). Iar calea asta îl include şi pe preşedinte, în ciuda scuzelor cu scăderea lui de popularitate. Ca şi pe reformiştii promovaţi de preşedinte. Atitudinea faţă de ei e şi un indicator al poziţionării faţă de statul de drept, Monica Macovei fiind, că vor sau nu, reperul de necontestat -şi aici şi în UE, al apărării  justiţiei şi combaterii corupţiei. Numai că partidul lui MRU, sau cel puţin leadershipul lui- o tratează cu aceeaşi ostilitate, greu disimulată, ca şi Blaga şi nucleul greilor lui! În al doilea rând, egoismele astea la vârf se răsfrâng în escaladarea fricţiunilor din societatea civilă. Iar dacă noii jucători nu par apţi pentru a-nţelege rolul solidarizării pe principiile statului de drept oricât s-ar întrece în declaraţii, grupurile din on-line şi din societate, nici atâta. Useleul e liber, prin urmare, să asalteze nestingherit instituţiile. Încă mai e timp, totuşi,  s-apară în prim-planul politic, forţele dedicate societăţii -reformiste, proeuropene.

14 Februarie 2013 at 18:36 38 comentarii

Integrare vs.demolare

Alta era treaba dacă PDL şi-ar fi votat încă de acum un an, mai exact din martie 2011, statutul, cu criteriile de integritate incluse. Ăsta a fost singurul reproş, mai curând o părere de rău, adresată publi de Băsescu-suspendatul a doua oară lui Blaga-alungatul de la conducerea senatului. Aplicarea criteriilor reprezintă un pas hotărâtor pentru calitatea actului politic, cu condiţia să nu devină ceva dogmatic.

Am avut impresia, în iulie, că Blaga împărtăşeşte regretul şi că apreciază partea bună a acestei conjuncturi politice nefericite. În ansamblu, partea benefică a acestei întâmplări dureroase pentru ţară e faptul că justiţia a trecut examenul statului de drept. Cu o justiţie independentă şi un politic fondat pe criterii de integritate, România poate ieşi repede din fundătura în care a eşuat în vară.

De aici abia, se poate vorbi de „proiect”, pornind de la viziune,  adică de la imaginea proiectată a ţării aşa cum trebuie s-ajungă peste un timp luat  în calcul.  Din păcate există puţini proiectanţi politici cu o viziune pragmatică, dedicată binelui public. Cei mai mulţi, chiar dacă vorbesc de viziune,  se văd  doar pe ei în oglindă. Atitudinile şi faptele îi trădează, la un moment dat. Cu cât mai repede cu atât mai bine.

Demersurile politice ale lui MRU arată clar o viziune integratoare şi realistă, singura care, în situaţia dată poate duce România în direcţia bună. Ciocnirea cu orice altă perspectivă demolatoare nu-l va bloca. O concepţie integratoare pe care a dovedit-o de altfel şi conflictualul Băsescu. Numai că pe timp de război politic şi de criză e cumplit de greu să-ţi duci la capăt planurile. Funcţionarea liberă a instituţiilor, atâta cât s-a realizat e fără-ndoială rezultatul acestei politici duse de preşedinte, în condiţii infernale de blocaj. Politică apreciată de MRU, de Adrian Papahagi şi de milioane de români neintimidaţi de inamicii agresivi ai statului de drept.

Dacă tot s-au aruncat în luptă citate biblice (parcă am văzut aşa ceva într-un film american cu subiect din viaţa misterioasă a sectei Amish :)) aş spune că mai există o condiţie esenţială alături de cele care ţin de justiţie şi de criteriile de integritate:  cea spirituală privind evoluţia sau involuţia fiecărui membru al societăţii.

Legat de asta găsesc deosebit de utilă opinia d-lui Dragoş Paul Aligică  cu privire la spinoasa chestiune a traseismului politic, aşa cum e expusă aici.
Citez: Cineva poate sa zica: “Nu pot sa prezic si blochez traseismul viitor dar il pot pedepsi pe cel trecut. Si astfel il descurajez”. Intrebare: cum distingi intre, pe de o parte, “traseism” si pe de alta parte, o convertire reala la noi idei, la un alt punct de vedere? Cum distingi intre “traseism” si o reinterpretare a intereselor, sau o schimbare a setului de interese colective pe care un reprezentant este mandatat sa la apere sau reprezinte? Cum separi o convertire ideologica de buna credinta, de una oportunista si imorala?…Ce facem? Interzicem ca oamenii sa-si schimbe ideile si punctele de vedere, sub penalitatea eliminarii din viata politica, pentru ca anumite schimbari de opinie si interese sunt imorale sau nu ne plac noua? Atunci am terminat cu politica democratica. Sau, ma rog, am restrans-o pana la anulare.

Demolatorii se vor raporta mereu la aspecte negative şi când acestea sunt demult depăşite de lucruri bune. Integratorii vor găsi de fiecare dată, aspectele bune…

13 Septembrie 2012 at 11:33 38 comentarii

Zona de referinţă

2012, an electoral cu miză uriaşă pentru drumul pe care va merge ţara de-aci-nainte ne găseşte mai debusolaţi, parcă, decât niciodată. Dacă ne gândim la actualele şanse de întremare a ţării, din păcate, punctele tari par slabe, cele slabe par întărite de ameninţări iar oportunităţile, volatile. Zona de confruntare pe frontul preelectoral deschis încă din ianuarie aduce ştiutele partide-alianţe gata de luptă, dar niciuna limpede delimitată. Plus nişte iniţiative- promisiuni de formaţiuni. Din punctul de vedere al şanselor de care vorbeam, prioritatea priorităţilor nu poate fi alta acum decât împiedicarea USL-ului de a accede la pârghiile puterii. Orice socoteală responsabilă şi onestă a celorlalţi insurgenţi ca şi a susţinătorilor lor ar trebui să plece din acest punct. De la garanţia continuării mult-puţinului reformelor intrate pe rol până acum, mai ales în materie de justiţie.

Chestiunea e cu atât mai sensibilă cu cât masa electorală pe care contează useleul adunată, în mare parte, printr-un program mediatic-manipulator de o toxicitate dincolo de orice limite, funcţionează, aproape integral, sub impulsul primar al urii temeinic încuibărite până la inducerea unor forme de paranoia acolo unde a găsit teren uman potrivit. Privite prin această prismă, poziţionările din sfera civic-politică faţă de evenimentele din ianuarie pot fi considerate un test, unul greu de infirmat prin declaraţii sau schimbări de atitudini ulterioare.

Uzat de guvernarea-n vreme de criză&recesiune, demonizat de media varanului, şubrezit de propria corupţie, PDL-ul are de-nfruntat noxele useliste dar şi sabotajul unor aliaţi şi duşmănia multor boboreni. Arestările unor pedelişti de seamă, spectaculoase, produse de ceva timp încoace demonstrează, fără echivoc, că ravagiile corupţiei se datorează şi unei tabere şi celeilalte. Dar nu-i mai puţin adevărat că sub şefia opoziţiei, arestări ale camarazilor de partid ar fi de neconceput. Revenirea la normal a justiţiei, prin urmare, e un rezultat exclusiv al reformelor actualei puteri. Corupţiei clasei politice, infecţiei infernale indusă de aceeaşi clasă politică în societate i s-a dat de hac, că place sau nu place, chiar sub pavăza pedeleului cel corupt. Se poate şi asta! Prin urmare, dacă e absolut necesar a denunţa corupţia din structurile politic- partinice, indispensabil şi corect ar fi să nu se omită acest aspect, esenţial, privitor la contribuţia politică pentru funcţionarea instituţiilor. Aspect pozitiv de netăgăduit în evaluarea actualei puteri.

În timp ce curăţarea corupţiei din interiorul PDL cu suportul PDL însuşi, e, dacă nu o garanţie, cel puţin, semnalul că acolo are loc un proces înnoitor, denunţarea corupţiei pedeliste de pe poziţii useliste vizează, mai mult decât evident, tocmai stoparea procesului de reformare a justiţiei. Adoptând o poziţie ofensivă similară cu a celor care voiau “anticipate”, prin acuzele aduse PDL într-un moment critic cu posibile complicaţii primejdioase, în ianuarie, luna revoluţiei usele & comp., Noua Republică a picat neaşteptat şi regretabil la acest test ad-hoc. În locul unei atitudini conştiente de pericolul escaladării situaţiei create pentru viitorul politic al societăţii, noua aspirantă la rezolvarea problemelor naţiei a optat pentru soluţia politicianismului de duzină. A vedea o şansă în pescuitul în ape tulburi n-are a face cu responsabilitatea şi onestitatea. Şi nici cu o viziune politică credibilă.

5 Martie 2012 at 19:45 155 comentarii

Radiaţiile Severin: efecte

1. Asupra Parlamentului European (şi implicit asupra europenilor anonimi): huiduielile cu care a fost întâmpinat ieri eroul spun totul! Dintre cei care au muşcat momeala ziariştilor de la Sunday Times, doar severinul, reprezentant al poporului pesedist a stârnit asemenea silă. Sunt furioşi, le e ruşine că un astfel de individ poate ocupa fotoliul de europarlamentar, chiar dacă a fost mutat în fundul sălii.
2. Asupra atmosferei politice de talk-show de la Bucureşti: mare pericol de iradiere mai ales asupra grupurilor think-thank de la antene şi realitatea. Fiind proiectate exclusiv ca scuturi anti-Băsescu, nu numai că în situaţia de faţă nu funcţionează, dar îşi dovedesc deplina sinergie cu deşeul radioactiv severin.
3. Asupra USL: cu nicolescu, un amic de al deşeului, cu declaraţiile iradiante ale lui crin şi cu varanul ajuns în insectarul poliţiei politice, tabloul useleului poate fi pus în cui! Probabil fricţiunile între „lideri” se vor accentua, chiar dacă, somat de socialiştii europeni, ponta va fi nevoit să excludă materialul periculos din partid.
4. Asupra PDL, dar mai ales asupra poziţiei grupului reformist de acolo: episodul demonstrează nu numai nevoia de criterii de integritate, ci nevoia de un factor decisiv care să le pună-n practică. Nimic nu-i putea face mai mare „lobby” Monicăi Macovei decât păţania elementului severin. Şi că veni vorba, întâmplător sau nu, cei mai înverşunaţi duşmani ai MM, bine ştiuţi, aparţin exact grupului radioactiv.
5.- Asupra naţiei şi electoratului: efectul e încă departe de a pătrunde în profunzimea conştiinţelor atât de bombardate cu fel şi fel de izotopi. Cum pietricelele ridzi şi mai ales păsat, păstrate-n papucii de casă de PDL, ca-n bancuri, ca să vadă ce păţeşte, i-au produs răni şi cicatrici urâte, rămâne de urmărit dacă pietrele de moară cu care uslinoşii vor alerga în sprintul electoral anul viitor vor ajuta boborul să-şi scoată nisipul din ochi. Ipocrizia încă e o forţă-n România. Forţat de situaţie, ajunge, în fine, şi ponta, cam degeaba acum, să-şi amintească de propriul discurs la investire: „Cine seamana nonvaloare, asta va culege”.

24 Martie 2011 at 12:53 72 comentarii

Testul trandafirului

Văzută ca o dovadă de superficialitate şi imaturitate partinică, de stratagemă ieftină, vânarea de vedete din showbizz n-a prea adus succese  niciunui partid. Şi n-a priit nici celor racolaţi politic de către partide pentru  notorietatea lor artistică, sportivă etc. Ba dimpotrivă, dacă ne amintim fie şi numai de refrenele pop „of,of şi măi măi” şi de zăvoranismele pe care spuma într-o vreme vadim;  sau de jalnica prestaţie a lui brânzovenescu-diaconu, devenit actor penelist. Dând arta (mai multă sau mai puţină) de pe scenă, pe politica de pe gardul parlamentului, aceşti liber-schimbişti nu şi-au convertit nici „iubirea publicului”, nici notorietatea, în popularitatea partidului. În schimb, şi-au terminat-o pe a lor. Mai mult, percepţia negativă a unor astfel de figuri (devenită aproape o regulă) se repercutează asupra partidului respectiv, uneori foarte neplăcut; şi, nu mai puţin, asupra celor care au găsit de bune astfel de personaje şi le-au susţinut. Acum se-nţelege mai bine poziţia precaută a d-lui Lăzăroiu faţă de victoria lui Teo. Văzută, atunci, mai mult ca o atenţionare pentru PDL a cărui popularitate era în scădere vizibilă, controversata declaraţie a consilierului avea şi alt scop. Domnul Lăzăroiu încerca nu numai să domolească bucuria produsă multora de succesul lui Teo, dar şi să se delimiteze de afinităţile, încă nedefinite, ale proaspetei deputate. Chestiune  de diplomaţie;  şi de onestitate, aş zice. Într-o situaţie comparabilă, în cazul junelui Prigoană („artist” al volanului şi săriturilor peste obstacole şcolare şi, în general, ocolitor al unei cariere serioase, bazate pe valoare umană şi profesională) dl Sever Voinescu a demonstrat mult mai puţină prudenţă. Prin urmare, ar fi normal ca eşecurile „artistice” ale PDL, partid încă purtător de speranţele redresării statale, să fie privite ca un semnal; ca un dublu avertisment necesar pentru a ieşi din inacceptabila  frivolitate şi obtuzitate a nucleului său decizional în politica de resurse umane.

17 Iunie 2010 at 22:23 107 comentarii


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,755 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.347 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,755 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: