Posts tagged ‘„pista ocolitoare”’

Lanţul pro-criză

Una din regulile respectate în scenariul unui policier de succes, este “pista ocolitoare” Spectatorul, căruia i se livrează date, informaţii, probe, devine „avant la lettre” cel care dezleagă iţele intrigii. Mai precis, îşi imaginează lucrul ăsta. Nu pentru mult timp, însă, pentrucă după timpul cuvenit, raportul între percepţia consumatorului şi povestea livrată se schimbă şi, la momentul “adevărului”, criminalul este dezvăluit împreună cu lucrătura sa, cu pistele false sau colaterale pe care s-a desfăşurat, până aici,  intriga.

Mondializarea crizei, cu acutizările ei în zonele vulnerabile, are rădăcini adânci în corupţia la nivelele cele mai înalte, aparent intangibile, ale planetei. Ţările sărace cu deosebire cele conduse de structuri lipsite de scrupule, avide de bani şi putere, sunt, nu de acuma, ţinte ideale pentru rechinii planetei. “…SEC, comisia de valori mobiliare a bursei de la New York, a acuzat Goldman Sachs de fraudă pentru că nu a anunţat clienţii care au investit într-un pachet sintetic de titluri garantate cu derivate pe credite ipotecare subprime (synthetic collateralized debt obligation – CDO) că derivatele ipotecare erau alese de fondul Paulson & Co. al emblematicului hedge fund manager John Paulson, care în acelaşi timp paria pe deprecierea instrumentelor” (Valentin Vioreanu,19 aprilie, 2010, Capital.ro) “Printr-un program pus la punct de Goldman Sachs, guvernul elen al socialistului Costas Simitis se împrumută în 2001, anul intrării în UE, cu sume de ordinul miliardelor nedeclarate în deficitul bugetar. Manevra e aranjată printr-o societate anglo-greacă cu sediul la Londra, expertă în produse financiare complexe, așa numitele „credite derivative swaps”. A stiut organismul european de supraveghere a contabilităților statelor membre de aranjament? Avea cum să-l stopeze? Goldman Sachs susține c-a informat Eurostat. Michel Van Den Abeele, directorul Eurostat din 2001, neagă. O șarlatanie care a dus la o tragedie.

Nu pentru prima dată numele băncii de investiţii respective este legat de o fraudă. Jurnalistul de investigaţie Matt Taibibi declară fără rezerve că “banca Goldman Sachs este o adevărată maşinărie de creat crize financiare “(Agenţia Reuters) Ca şi în cazul fraudei realizate de Bernard Madoff, unde s-a constatat cu uimire că erau implicate mari instituţii financiare, primele rapoarte preliminare indică faptul că principalii investitori în aceste produse ar fi Merrill Lynch, Deutsche Bank, Citigroup sau JPMorgan, care ar putea fi nevoite să se apere la rândul lor de acuzaţii similare.

Se conturează limpede aşadar, lanţul defecțiunilor la capătul căruia se află ţările vulnerabile economico-financiar şi politic (Grecia, Italia, Spania, Portugalia etc. ale UE) Nici o uniune politică nu rezistă până la urmă dacă nu e fundamentată pe o uniune financiară riguroasă, controlabilă și responsabilă. În așa fel încât manevrele oneroase ale unor decidenți corupți din interiorul statelor membre, în cârdășie cu sistemul financiar în componentele lui mafiotizate internaţional să fie depistate și stopate rapid.

26 aprilie 2010 at 13:43 55 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 924.283 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.445 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 924.283 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: