Posts tagged ‘pitici cu lipici’

Turcescu contra Turcescu

Fiecare ia din povestea asta ce-i convine. Dacă e reactiv, se ştie: i se-nvârtoşează instantaneu fierea şi reacţionează reflex. Triplu salt muştar! Mai cu seamă în cazul celor care-i poartă o profundă antipatie subiectului-  ceva firesc, având în vedere că e vorba de un brand jurnalistic, de un ziarist care ocupă de atâţia ani un rol de vârf în presă şi de un om ajuns. Iar asta nu se iartă! Politicieni resentimentari şi coledzi cu unghiile roase au răbufniri cu iz de concluzii. Şi sentinţe! Ca de obicei, însă, pe lângă demonstraţiile pripite, viscerale, apar şi opinii critice serioase, analize responsabile şi supoziţii pertinente. Atâta cât se poate acum, fiindcă problema pare să aibă multe necunoscute.

După un sfert de secol, puterile statului postcomunist încă mai sunt lipite pe ici pe colo, peste tot. În politică, în justiţie, în presă. La orice încercare de separare reală, subiectul se personalizează. Nu problema e importantă ci persoana  care îndrăzneşte să o evidenţieze. Sau să pornească operaţia. Odată persoana devenită ţintă, poate începe bombardamentul.  Cu justificarea obişnuită, de-acum ştiută, că s-a dovedit nedemnă. (Cum zicea tătucul stalin: „ai scăpat de persoană, ai scăpat de problemă”.)

Pe scurt, dacă nici ei nu mai ştiu câţi sunt, aşa cum declara cu câţiva ani în urmă în inocenţa lui de dăbulean, geoană, pe vremea când era împins de aceiaşi pitici cu lipici, spre Cotroceni, alţii, nicidecum. Nu trebuie să se afle în veci. Fiindcă asta ar însemna să se pună în pericol acţiunea de xeroxare a lui victor pentru popularea vechii galaxii roşii. O multiplicare căreia nu i se poate opune decât un dublu. Din care unul, ca ţintă.

23 septembrie 2014 at 11:26 27 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 925.486 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.448 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 925.486 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: