Posts tagged ‘politică pe credit’

Politică pe credit

În politică nu există decât învingători şi învinşi (indiferent de ce cred şi spun aceştia din urmă). În istorie vor fi alte diferenţieri, istoria operează ştiinţific, analizează după criterii complexe, acolo evaluarea este făcută altfel şi cu alt scop. În ce ne priveşte, atitudinea tipică, de regulă perdantă (nu mă refer la oamenii casei, la reţeaua celor cumpăraţi sau a celor slabi, agăţaţi prin tehnici media) seamănă izbitor cu cea a suporterilor de footbal: frenetici „Pro” în caz de victorie, dezlănţuiţi „Anti” în caz de eşec…
Până la judecata istoriei e limpede că pedeleul merită drastic sancţionat pentru  nedesprinderea de păcatul originar, de matricea corupţiei. E limpede şi că Boc n-a părut, din capul locului, ministrul capabil să urnească căruţa, lucru confirmat pe parcurs: a pierdut startul şi pe urmă s-a mai şi oprit din loc în loc să-şi lege şireturile…  Deloc încurajator! L-am fluierat toţi pe bună dreptate, cine nu s-ar fi înfuriat?… Şi cei portocalii şi „ceilalţi” (care vai, cu ce cocteiluri „molestov” l-au atacat!) dar şi cei de pe margine plus preşedintele Băsescu! De ce nu s-a găsit altul mai bun?… De ce nu s-au gasit alţi miniştri în locul controversaţilor B, V şi B?… Greu de înţeles şi de acceptat! Ceea ce nu se poate nega, însă, că şi aşa, împiedicat de unii şi alţii, dar mai ales, de el însuşi, dându-şi dezarmant, cu stângu-n dreptul, premierul Boc a reuşit, într-un climat extrem de ostil, pe lângă rateuri, şi câteva mişcări imperios necesare care, până la el, nu păreau posibile! Că tocmai aceste acţiuni ale sale pe de o parte  sunt aspru criticate pentru lentoare şi incoerenţă, iar de cealaltă, sunt pricină de isterie naţională, nu-i de mirare. Cu toate astea, demersurile de blocaj din interior în acest moment sunt dezagreabile. Conştient de situaţie dar şi de lipsa de alternativă, în extremis, preşedintele a acordat un răgaz guvernului, un „credit” de două luni, exact timpul în care „statul”, în mare parte, era în vacanţă. Au urmat previzibil, vijelii din toate părţile,  inclusiv dinspre acel nucleu”promiţător, vizionar, proactiv”… Oare era atât de greu pentru d-nii Preda&Voinescu să reziste caniculei politice până-n septembrie?

16 august 2010 at 22:04 67 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 917.725 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.438 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 917.725 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: