Posts tagged ‘politicianism’

De veghe-n pădurea cu poveşti politiceşti

De la politică la politicianism, alunecarea-n urâciunea cotidiană a confruntărilor sterile şi păguboase a devenit ceva caracteristic societăţii noastre. Delimitarea politicii de politicianism fiind în mare măsură insesizabilă, se circulă-n voie, în sens unic, în general, şi fără scrupule ori limite de ruşine, în special. Rara avis, politica ca slujire a societăţii e pe cale de dispariţie. Politicianismul, în schimb, trădarea intereselor sociale pentru cele personale, cu tot mai frecventele interferenţe interlope care-l garnisesc, nu mai miră pe nimeni. Nimic nou, s-ar părea, decât accelerarea la vedere şi amploarea pe care o cunoaşte fenomenul în condiţiile-n care pegra politizării ajunge să contamineze masiv societatea civilă parazitând instituţii, presă; de fapt nici un cotlon al ei nu rămâne neatins. Nereuşind, în cei peste douăzeci de ani parcurşi pe acest drum, să-şi impună un nucleu politic de elită, un leadership care să-i ghideze, benefic şi etic, energia, societatea noastră continuă să rătăcească, ca hipnotizată, pe nisipurile mişcătoare ale politizării, urmând modelele groteşti ale grupărilor de putere, hrănindu-se din acelaşi substrat nociv. Mai mult, adoptă, inconştient şi caricatural, stilul politicianist isterizant de comunicare produs de tiparele de manipulare, atitudinile, gesturile şi năravurile, adică tot ce e-n măsură s-o malformeze îndepărtând-o de civism şi de adevăratele ei interese. Ne prăbuşim în starea naturală hobbesiană în care toată lumea e în război cu toată lumea şi suntem guvernaţi de dreptul celui mai tare. „Cel mai tare” este liber să fure sau să ucidă cu impunitate, este liber să conducă reţele mafiote transfrontaliere, să facă trafic cu tot ce se poate trafica la negru, este liber chiar să spolieze avuţia statului, totul sub umbrela protectoare a aceluiaşi stat ( Cristian Câmpeanu, RL, 23 aprilie). Prinşi între cele două limite mentale ale neputinţei, toţi sunt la fel, la un capăt şi, mai mult nu se poate, la celălalt, cei care refuză să intre-n mlaştina politicianismului nu mai găsesc ieşire decât în automarginalizare. A accepta ca pe o fatalitate însă, politizarea vieţii publice, echivalează cu autodesfiinţarea ca societate. Prin urmare rămâne doar să căutăm acei câţiva copaci rămaşi în picioare ca şi puţinii lăstari sănătoşi din pădurea autohtonă de uscături- atenţi, însă, la orice deviere spre politicianism înainte ca libertatea, această unică valoare regeneratoare a politicii, să devină fără obiect.

10 septembrie 2011 at 15:08 78 comentarii

Intersecţii şi bariere

Orice popor se robeste cu usurinta unui gen nou de viata, de cîte ori în acest gen nou de viata se exalta viciile sau relele sale deprinderi din trecut. Virtutile sau deprinderile bune sunt ca zidurile de aparare ale individualitatii unui popor; ele sunt greu de darîmat si în toate cazurile greu de reconstruit; viciile sau deprinderile rele însa sunt totdeauna ca niste porti, deschise oricarei inovatiuni venite din afara. (…) Noul mod de viata pe care tu-l aduci este un simplu decor, care vine sa poleiasca sau sa rafineze o veche slabiciune. Asa se explica si izbînda politicianismului nostru.” (Constantin Radulescu-Motru: Cultura româna si politicianismul, în volumul Scrieri politice, Ed. Nemira, Bucuresti 1998)

Caracterizată de către sociologi ca având ca temelie un individualism specific, civilizaţia rurală autohtonă a generat un tradiţionalism colectiv socotit ca fiind lipsit de gena iniţiativei economice şi spiritul independenţei social-politice. O deosebire categorică de modelul burghez european care explică în bună parte de ce grefele civilizaţionale aduse de intelectuali şcoliţi dincolo, n-au dat roade. Un tradiţionalism care, însă, „i-a fost de ajutor populaţiei noastre săteşti odinioară, în timpul secolelor de urgie. Prin această tradiţie (…), paradoxal satele româneşti au durat. Când urgia le izbea, ele nu se risipeau, ci se mutau, ca un singur om, de la şes la munte, dintr-un cap la altul al Ţării. În Apus, în ţările locuite mai ales de anglo-saxoni, colonizările s-au făcut prin împraştierea indivizilor, în ţările locuite de români, prin împraştierea colectivităţilor săteşti” (Enciclopedia României, vol. I, Bucureşti, 1938, pp. 161-162). Dacă socotim şi nefasta intersecţie a tradiţionalismului ortodox cu legionarismul, pe de o parte şi a spiritului revoluţiei franceze cu cel al revoluţiei bolşevice, pe de altă parte, nu putem spune că istoria modernă ne-a scutit de încercări. Şi, dacă nu era destul, după ce a rezistat vreme de secole civilizaţia autohtonă rurală pe care nici altoiul vestic burghez n-a prins, odată cu comunismul, a intrat rapid într-o regresie ireversibilă. Problemele au început, însă, cu mult înainte, chiar de la jumătatea secolului XIX când politicianismul, perfid parazit, s-a încuibărit în măruntaiele procesului de modernizare instituţional-politică. Un virus endemic al civilizaţiei locului care pare fără leac. Şi totuşi, izolata noastră zonă latină îmbogăţită natural cu tradiţii aduse de noi populaţii nu duce lipsă de o individualitate culturală remarcabilă. Cu un viitor discutabil, însă, dacă nu va depăşi anacronica moştenire a individualismului. Şi, nu mai puţin, a politicianismului.

19 mai 2011 at 13:16 63 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.662 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.662 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: