Posts tagged ‘politicieni’

Iluzii şi irosiri

Politica se face la televizor. Unor juzi nu le place. Justiţia se face la televizor. Unor politicieni nu le place. Telesocietăţii îi place. Îi dă iluzia de participare. De libertate democratică. Fabricile media ţin loc şi de una şi de alta. Ele lucrează, de regulă, cu criterii impuse de interese private. Asta se cheamă manipulare dar deja termenul e uzat. Mulţi lucrători din media jupânilor se poartă de parc-ar fi politicieni. Sau juzi. Sau ambii la un loc. Adesea joacă în roluri de victime ale presei ca politică-justiţiară. Sau viceversa. În dosul sticlei, regia împarte rolurile iar tehnicienii pun spectacolele- n scenă. Obişnuit cu imagini confecţionate, spectatorul nu mai are nevoie de ochii minţii. Obişnuit cu claxonul, n-are nevoie nici de urechile minţii. Obişnuit să fie minţit, nu duce lipsa adevărului. Ce vedea ieri în alb şi negru, vede azi în negru şi alb. Despre senzorii pentru nuanţe, nu merită să vorbim:  e lipsă cronică. Pentru unii comentatori, efectul de domino, logic, al evenimentelor care au dus la situaţia de azi n-are nici o relevanţă. Ceva insignifiant faţă de propria lor vanitate. Nu ei trebuie să se adapteze la realitate ci realitatea trebuie să se supună vrerii lor. …Subiect tratat în câteva din recentele mele postări, din diferite unghiuri. Adaog concluzia lui Andrei Cornea din rev.22:  „Dacă admir inflexibilitatea în cazul magistratului, o privesc cu îngrijorare în cazul omului politic, dar și al formatorului de opinie, atunci când el îl îndeamnă pe omul politic în această direcție. În primul caz, inflexibilitatea e imperativă; în al doilea, e rețeta unei catastrofe”.

13 aprilie 2013 at 18:20 85 comentarii

Lumini şi umbre (1)

Nu-mi imaginam că revenind după zece zile petrecute la Marea Egee, beneficiile aerului,  lumina mediteraneană, muzica, peisajele, impresiile plăcute legate de servicii și oameni,  se vor şterge ca şi cum n-au fost, lăsând loc unei stări proaste inexplicabile pe moment. Abia acum am înţeles că de vină nu poate fi decât trecerea de la lumina de acolo la penumbra toamnei de aici, chiar dacă nu se instalase atât de brusc ca în alţi ani. Poate de aceea, zice-se, conform unui sondaj recent, că deşi statul lor a ajuns aproape de faliment, iar în Atena şi marile oraşe, turbulenţele se ţin lanţ, paradoxal, grecii ar fi  în topul celor mai fericiţi  locuitori europeni. Spre deosebire, de pildă, de scandinavi.

…”Lucru bun,”  îmi spune patroana,  întinzându-mi o geantă de voiaj.  Trebuia să cumpăr aşa ceva  pentru că în bagajele noastre restrânse  n-aveau loc micile daruri cumpărate celor de acasă. Aproape zece, soarele se ridica deasupra orizontului, femeia tocmai deschisese prăvălia. „Made in Grecia, nu marfă proastă din China”, adăugă un bătrânel, probabil soţul, instalându-se pe un scaun la intrare. Strada se animase brusc, auzeai graiuri de tot felul, restaurantele, magazinele  se deschiseseră şi pe o parte şi pe cealaltă, turiştii curgeau spre albastrul îmbietor al mării care  se vedea tot mai aproape. Activităţi care se intensificau  după asfinţit, încheindu-se la zece-unsprezece, noaptea. Găseam aceleaşi feţe, mult mai obosite, dar la fel de zâmbitoare şi serviabile, neuitând să-ţi ofere, în majoritatea cazurilor, şi un bonus pentru cumpărături sau consum de minim zece euro. Ospătari, oficianţi la birouri turistice, comercianţi,  greci , dar şi alte naţii, mai ales unguri şi români.

În holul hotelului, desprinsă de atmosfera sărbătorească din local şi, de fapt, de tot ce se petrecea în jurul ei, recepţionera nu-şi ia ochii de la televizor. Ştiri. Bad, bad news. Grevă la Atena. De alături, răzbate caldă, însufleţitoare, muzica. Apoi năvălesc şi o parte din dansatori. Seara grecească e în toi. Magie care întregeşte farmecul plajei şi al valurilor, de peste zi.  Imagini încântătoare pentru orice turist.  Dincolo de asta, pe lângă fizionomiile caracteristice, uşor de recunoscut ale grecilor, mai e şi tristeţea, aceeaşi ca şi a fetei dela recepţie. Şi, frecvent, o umbră de nervozitate abia vizibilă. Ceva ce nici un aparat de fotografiat, nu vede.
…Mâncăm calamar cu cartofi prăjiţi la terasa de lângă mare. Marcel,  bucătar din Bucureşti, ne serveşte repede, fără stres, cum scrie pe oferta de la intrare. O condescendenţă care ne devine familiară. Bere Mythos, rece, excelentă. Marcel vorbeşte bine greceşte şi sârbeşte. Peste o săptămână se întoarce-n ţară. A adunat ceva, nu ca-n alte veri. Patronii greci beau şi ei Mythos la o masă alături. Au aceeaşi expresie preocupată pe care o observasem la  personalul hotelului unde stăm. Vorbesc despre grevele din Atena şi despre sindicalişti. Un subiect devenit obsedant, după câte ne dăm seama, pentru cei care trăiesc aici. Vorbesc repede, pe un ton scăzut, vizibil revoltaţi. Un cancer care devorează  ţara. De dragul privilegiilor lor neruşinate nu pregetă s-arunce ţara-n aer. O armată numeroasă de profitori creată de politicienii corupţi care, campanie după campanie, au umflat aparatul birocratic până la refuz  sufocând economia. Sute de mii de posturi contra voturi. Funcţionarii ăia, ne lămureşte Marcel, câştigă şi de zece ori mai mult decât angajaţii la privat.  Şi chiar decât patronii- ca ăştia de-aci.

15 octombrie 2011 at 14:02 18 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 921.336 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.439 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 921.336 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: