Posts tagged ‘politizare’

Diluări și devieri

În chestiuni de importanța sănătății publice, a pune semnul întrebării asupra celor care se încumetă să facă investigații într-un moment cheie induce cel puțin o confuzie de planuri. Pe de o parte, date certe și documente incontestabile fără care nu se poate asana mocirla în care băltește de ani de zile sistemul național de sănătate, de cealaltă, eventualele motive de agendă ascunsă pe care, presupun unii, le-ar avea cei care fac aceste dezvăluiri. A contesta realitățile tenebroase scoase, documentat, la iveală, invocând interese presupus ascunse ale  investigatorilor e ca și cum te-ai împotrivi salvării unor semeni dintr-un incendiu, motivând că salvatorul le cam bea și nu-l suportă vecinii. Decredibilizarea mesagerilor, actanților, a investigatorilor, într-un moment vizibil crucial e o metodă uzuală. Unii o folosesc conștient, alții se lasă amăgiți.

Dedesubturile politice, rezolvările de conturi de pe piața farmaceutică nu trebuie desigur trecute cu vederea,  cu două condiții: să fie concret și corect documentate și să nu ecraneze planul principal al momentului, al malignității demonstrate a sistemului  medical. O intervenție care mută accentul pe presupusele interese ale investigatorilor, în acest caz, echivalează cu o încercare de neutralizare (sau diluare). Devierea în alt plan poate fi socotită, privind în ansamblu situația, din perspectiva nevoilor vitale ale cetățenilor, o capcană din arsenalul politizării; o infecție nocosomială social-politică cronică care nu face decât să pună piedici oricărei încercări de eradicare.

 

Anunțuri

27 Mai 2016 at 13:44 13 comentarii

Despăducheaţi statul!

„In general, o lebada neagra apare atunci cand un sistem se dezvolta mult, rapid, iar evolutia lui e necontrolabila. Are ca precursori o serie de ratari de a se organiza si de a se evalua realist”, spune Emilian Isailă aici amintind momentul confruntării lui Traian Băsescu cu Raed Arafat din ianuarie 2012. Faptul că lebăda era vopsită în negru uselist atunci, nu putea schimba lucrurile. „E vorba de fenomene rare, greu de anticipat, extrem de punctuale si care scot in evidenta slabiciunea unui sistem si il darama„.

…Ar fi avut şanse de reuşită Războiul lui Boc?… Eşecul, poate mai puţin dramatic, era inevitabil chiar şi fără manevrele useliste mizerabile din ianuarie. Guvernarea Boc a fost singura care a demarat şi susţinut, profesionist, reforme indispensabile statului dar n-a reuşit să le asigure durabilitatea, altfel spus să le  protejeze de politizare. Boală neiertătoare transmisă statului post-comunist prin cei care au preluat puterea în ’89.

Punând stăpânire pe instituţiile statului, eşaloanele inferioare ale nomenklaturii au perpetuat şi amplificat corupţia politică vreme de 24 de ani. Toate partidele care s-au perindat la putere au practicat politizarea instituţională de tip comunist birocratizând în progresie geometrică statul până la nivelul sufocant actual. Aşa-zisa societate civilă (oengeuri, presă) în loc să împiedice marasmul s-a politizat la rândul ei integrându-se pe ici pe colo, în reţelele transpartinice ale corupţiei. Legăturile politicului cu lumea interlopă au sfârşit prin a mafiotiza statul. La asta a dus politizarea fără limite, asta e şi explicaţia faptului că destui boboreni îl regretă pe Ceauşescu socotind că, cu tot răul de atunci, fenomenul era mai limitat, controlat fiind de la vârful nomenklaturii.

Din nefericire, chiar politizarea ca „politică” a centrului de greutate fesenist al PDL (principala grupare de dreapta, acum!) a  făcut posibilă în 2014, căderea guvernului. Doar cât a funcţionat ca partid al lui Băsescu a acţionat împotriva politizării (să ne amintim de demisiile din comisiile de administraţie din teritoriu). O perioadă fastă electoral pentru PDL care crease speranţa în ruperea de practicile blocului fesenist! N-a durat mult şi, impusă de greii pedele, politizarea s-a întors ca gripa: cu complicaţii.

Am spus „depolitizare”, deşi mai potrivit ar fi „deparazitare” sau despăduchiere”.

Valul uselist a făcut peste noapte din stat o păduchelniţă. Patronilor „crescătoriei” însă, tocmai li s-a arătat lebăda neagră. Pe neaşteptate. Semn funest, oricâtă zăpadă ar  turna instalaţiile corupţiei peste accidentul din Apuseni. Despăduchierea o face deocamdată, exclusiv justiţia (o reformă de succes, durabilă a echipei Băsescu-Macovei sau excepţia care confirmă regula !) Vom scăpa de păduchelniţă doar când o forţă politică sănătoasă va depolitiza statul şi va creea cadrul politic normal pentru a-l scăpa de păduchi. Şi pentru a  împiedica refacerea păduchelniţei.

29 Ianuarie 2014 at 15:09 26 comentarii

Repetabila catastrofă…

Ca să termini o ţară, e destul să-ţi baţi joc de învăţământ“… Vorbe de demult, expresie a revoltei în surdină împotriva şcolii comuniste de care continui să-mi amintesc, din când în când, cu ocazia examenelor, a bacului mai ales, când valurile corupţiei&incompetenţei care macină sistemul de atâta amar de vreme devin ameninţătoare. Cu cât contaminarea cu viruşii corupţiei e mai timpurie, cu atât calea spre o viaţă socială sterilă, distrugătoare, fără rost, e mai sigură. Altfel spus, când contaminarea vine la vârsta idealurilor, prin părinţi şi prin dascăli, societatea se condamnă singură însuşindu-şi năravurile odioase ale unei colonii perene a hoţilor pe care le activează din mers. Transmisă ereditar, pe un teren moştenit gata îngrăşat dinainte de ’89 şi perfect abramburit politic ani de zile după, boala  se cronicizează.

…Şi totuşi, se poate face ceva? Fără-ndoială că e nevoie de vorbit dur despre asta, de protestat prin toate căile de comunicare, prin media şi prin reţele de socializare dar, în privinţa efectelor, scepticismul se menţine. În condiţiile unui regim politic girat de un plagiator notoriu care, nimic de mirare, susţine plaga prin care a ajuns în vârful ierarhiei, unicele căi de a o reduce măcar ar fi cele juridice (unde se observă o oarecare  intimidare) pe de o parte şi, pe de alta, ieşirea din resemnare a părţii sănătoase a sistemului. Singură justiţia, fără suportul civic pornit de la cei responsabili care activează în învăţământ, nu va schimba mare lucru. Războiul cu corupţia are şanse de reuşită doar dacă pleacă din interior, de la cei care vor meritocraţie, de la cei afectaţi direct de “concurenţa” cu hoţii acoperiţi de sistemul de care aparţin. Şi asta în toate domeniile nu numai în învăţământ. Cu siguranţă ar fi apreciaţi şi susţinuţi de cei din afara sistemului! Cu referire strict la învăţământ, e  trist că, la aproape un sfert de secol de “libertate”, interesele şcolii, ale dascălilor sunt “apărate” de acelaşi soi de lideri de sindicat, politizaţi, întreţinători ai promiscuităţii generate de corupţie şi plătiţi pentru asta din chiar banii sindicaliştilor! Pentru protejarea de politizare, de impostură, de corupţie, pentru apărarea drepturilor profesorilor, ale elevilor, a prestigiului breslei în societate şi în lume, asociaţiile profesionale, meritocratice ar fi imperios necesare.

9 Iulie 2013 at 18:49 55 comentarii

De veghe-n pădurea cu poveşti politiceşti

De la politică la politicianism, alunecarea-n urâciunea cotidiană a confruntărilor sterile şi păguboase a devenit ceva caracteristic societăţii noastre. Delimitarea politicii de politicianism fiind în mare măsură insesizabilă, se circulă-n voie, în sens unic, în general, şi fără scrupule ori limite de ruşine, în special. Rara avis, politica ca slujire a societăţii e pe cale de dispariţie. Politicianismul, în schimb, trădarea intereselor sociale pentru cele personale, cu tot mai frecventele interferenţe interlope care-l garnisesc, nu mai miră pe nimeni. Nimic nou, s-ar părea, decât accelerarea la vedere şi amploarea pe care o cunoaşte fenomenul în condiţiile-n care pegra politizării ajunge să contamineze masiv societatea civilă parazitând instituţii, presă; de fapt nici un cotlon al ei nu rămâne neatins. Nereuşind, în cei peste douăzeci de ani parcurşi pe acest drum, să-şi impună un nucleu politic de elită, un leadership care să-i ghideze, benefic şi etic, energia, societatea noastră continuă să rătăcească, ca hipnotizată, pe nisipurile mişcătoare ale politizării, urmând modelele groteşti ale grupărilor de putere, hrănindu-se din acelaşi substrat nociv. Mai mult, adoptă, inconştient şi caricatural, stilul politicianist isterizant de comunicare produs de tiparele de manipulare, atitudinile, gesturile şi năravurile, adică tot ce e-n măsură s-o malformeze îndepărtând-o de civism şi de adevăratele ei interese. Ne prăbuşim în starea naturală hobbesiană în care toată lumea e în război cu toată lumea şi suntem guvernaţi de dreptul celui mai tare. „Cel mai tare” este liber să fure sau să ucidă cu impunitate, este liber să conducă reţele mafiote transfrontaliere, să facă trafic cu tot ce se poate trafica la negru, este liber chiar să spolieze avuţia statului, totul sub umbrela protectoare a aceluiaşi stat ( Cristian Câmpeanu, RL, 23 aprilie). Prinşi între cele două limite mentale ale neputinţei, toţi sunt la fel, la un capăt şi, mai mult nu se poate, la celălalt, cei care refuză să intre-n mlaştina politicianismului nu mai găsesc ieşire decât în automarginalizare. A accepta ca pe o fatalitate însă, politizarea vieţii publice, echivalează cu autodesfiinţarea ca societate. Prin urmare rămâne doar să căutăm acei câţiva copaci rămaşi în picioare ca şi puţinii lăstari sănătoşi din pădurea autohtonă de uscături- atenţi, însă, la orice deviere spre politicianism înainte ca libertatea, această unică valoare regeneratoare a politicii, să devină fără obiect.

10 Septembrie 2011 at 15:08 78 comentarii

Politică sau politizare?

…Cine mai ştie ce e normal, demn şi folositor în lumea noastră de acum?
Câţi conştientizează că parazitarea societăţii prin politizare excesivă face din libertate un teren al dezorientării, al pierderii de orizont, un spaţiu în care orgoliile primitive descalifică sensul valorilor? Orice mesaj, până la urmă, poate fi folosit în alt scop decât cel în care a fost gândit. Nu vreau să spun ca acesta e un război al mesagerilor, dar e evident că nu poate fi purtat decât prin ei. Mesagerii înşişi, în bună parte,  nu par a fi conştienţi cât de des se folosesc de mesaje induse sau se lasă folosiţi la rândul lor. Aşa numitele autoelite, repere impuse, nu reprezintă, de fapt, înainte de orice alt merit, efecte ale politizării? Nu cumva, sunt şi cauzele ei? Derivate din tehnologiile de politizare perfectate de defunctul regim comunist, mijloacele de impunere a noilor structuri au fost şi sunt însă, incomparabil mai perverse şi mai diversificate. Nici nu pot fi altfel în noile condiţii şi cu concursul noilor tehnici de marketing. Nu sunt greu de identificat dacă eşti atent la criteriile cu care jonglează… Doar printr-o criterializare strict arondată intereselor meschine de grup din axa valorilor încă răsturnată de comunism s-au putut şi se mai pot confectiona cu succes, bâte şi alte mijloace de cucerit iute bani şi putere; mijloace prin care democraţia încăierării s-a substituit democraţiei construcţiei. Înainte să uite lecţiile de ideologie partinică, sintaxa limbii materne a fost pusă la treabă. Substantivele, verbele şi adjectivele, mai ales adjectivele, au fost angajate cu carte de muncă să facă din mass media, cultură şi educaţie rezerve de prim rang pentru politizare. De aici, din această pepinieră otrăvită, criteriile falsificate au avut cale liberă să-şi cultive pseudo-valorile în orice domeniu. Să ridice ziduri în faţa schimbării. Să întreţină negativismul, băşcălia, duşmăniile. Să le folosească-n lupte de un comic absurd şi trist. Războiul continuă. Cel ce vorbeşte sincer poate sluji fără să-şi dea seama deturnatorului. Criteriile generate prin politizare produc mutaţii ciudate şi asocieri paradoxale.  Ceva devine orice şi oricine devine cineva. Toţi pot deveni ceilalţi.

Articol  reluat, scris în iunie 2008

8 Iunie 2010 at 09:39 96 comentarii

Politică sau politizare?(3)

Topurile, campaniile dirijate prin media urmăresc, în aceeaşi logică, să asigure acest război insidios. De la un simplu bruiaj care produce disconfort prin schimbarea modului şi scopului de utilizare a criteriilor, se ajunge repede la descurajarea, demotivarea delicatelor energii care crează, dăruiesc, compun şi cântă pe note proprii şi nu pe cele care curg din ţevile ruginite ale unor comandamente, rivale ori nu, de subsol. La abandon şi la înstrăinare.
Un politic malformat se străduieşte să sterilizeze tot, să neutralizeze ce nu corespunde cu codul de bare, în vreme ce-şi transferă, cu randament calculat, reacţiile nocive, în comunitate. Clipă de clipă alcoolul politizării transformă viaţa publică într-o beţie cu protagonişti lipsiţi de simţul măsurii, de fapt de orice simţ, cu excepţia celui al banilor şi al puterii.
Până la urmă chiar Binele dacă e făcut rău serveşte Răului cât se poate de bine! Această culme, mai înaltă decât cea din odele ceauşiste, a devenit, în realitate o râpă.
O râpă suficientă pentru a deraia o societate care merge în toate direcţiile, pe mai multe cărări, care nu mai ştie ce vrea, unde vrea să ajungă şi ce trebuie să facă.
O deraiere făcută cu concursul mecanicilor, conductorilor, controlorilor, dar şi a multor călători.
Efectele, deplânse desigur de toată lumea, devin, apoi, subiecte numai bune de preluat în spirala politizării.
Când presa liberă,cultura şi filozofia îşi lasă bărbi şi vând vorbe la târguri ca să împartă lumea în buni şi răi, cînd emit condamnări de ev mediu şi nu admit dreptul la schimbare personală, activează din plin toate sursele de blocaj axiologic şi disoluţie morală. Iar când organizează turniruri de mirosit în ciorapi pentru distracţia stăpânilor şi prostimii şi când, dincolo de senzaţiile tari de la volan, miza unor curse de tancuri politizate pare a le comanda drumul, atunci, Marx nu poate fi foarte departe.

Deocamdată, discret, ia notiţe, face calcule. Şi aplaudă.

18 Iunie 2008 at 09:56 4 comentarii


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,755 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.347 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,755 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: