Posts tagged ‘potcoavă cu ghinion’

Despre frică

Cui i-e frică de frica lor?
( Articol postat în 5 decembrie, 2008)

Sub Ceauşescu, românilor ajunsese să le fie frică unul de altul. O culme a “spiritualităţii” comuniste. Singura, de altfel. În stare să paralizeze până şi speranţa, frica aceea, se ştie, a produs mutaţii valorice şi de comportament cu stabilitate în timp. Pe lângă aceste schimbări care ţin de cercetarea psihosociologică, există şi un alt aspect, mai puţin luat în seamă, anume o frică caracteristică prezentului, ale cărei efecte sunt bulversante pentru viaţa noastră de zi cu zi, dar pot deveni ireversibil nocive pentru fiecare din noi şi pentru noi ca naţie. O frica-pedeapsă pentru…cei ce o gestionau până nu de mult. Pentru că, .„paradoxal, frica sălăsluieşte şi ia forme grave în foştii ei producători profesionişti care au preluat-o de la dictatorul urcat în elicopter. Dar şi în mai tinerii lor prozeliţi instalaţi confortabil şi rentabil în minciună şi furt, cel mai adesea în forme reuşit legalizate. Chiar şi când par siguri de ei, când zâmbesc în faţa camerelor, când spumegă sau fac ”spirite de glumă”, când vorbesc cu ţigara de foi în colţul gurii sunt morţi de frică. Nicicând nu s-a văzut mai bine de ce e în stare frica asta intrată odată cu stresul produs de fărădelege şi hoţie fără limite în sufletele bulversate de patimi ale potentaţilor zilei decât în perioada ultimei legislaturi. Devenind treptat, pe măsura creşterii şi acumulării, motorul politic destinat să-i adune în reţea, energia întunecată a fricii multora din cei ce ne conduc s-a transformat într-o resursă a răului care a afectat şi afectează toată societatea. E vorba de frica obsesivă de justiţie care îşi lasă amprenta distructivă pe tot ce se întâmplă în ţara asta. Prezentul şi viitorul României sunt dependente de dictatura fricii moştenitorilor dictatorului. Toate mişcările din frontul politic sunt legate de frica asta. Nemaiexistând aparatul represiv în stare să ţină sub control coşmarurile fostului dictator, s-a recurs, pentru a-i suplini eficienţa, la cultivarea en-gross a corupţiei generalizate pe un teren ” îngrăşat” dinainte tot de spiţa lor. De la fiecare “cât poate” şi fiecăruia “după nevoi”. O fostă lozincă marxistă devenită soluţie de avarie, prin care se încearcă instalarea stabilităţii şi a liniştii sociale. De fapt a liniştii lor! Pentru că instabilitatea (aprig condamnată de succesorul lui ceauşescu şi de o cohortă nesfârşită de politicieni şi jurnalişti) ca neacceptare a acestei alterări programate e inamicul care nu se dă bătut în faţa campionilor raptului. Continuă să-i irite, să le umbrească fericirea de a fi cei mai rapizi şi mai vajnici cuceritori de averi din istoria acestei ţări- şi nu numai. Că motorul fricii a atins turaţia de regim, se vede în acţiunile haotice, frizând iraţionalul, ale conjuraţiei pesedist-peneliste din ultimii doi ani. Amploarea ofensivei contra justiţiei, în paralel cu antetul corupţiei pus pe majoritatea legilor şi puzderiei de ordonanţe, a atins în această perioadă, un nivel record. La fel şi rata de atragere de pilitură media de către magnetul îmbuibării groteşti, o potcoavă cu ghinion, pentru care au fost mitraliate acu’doăzeci de ani o pereche de kabaline moarte de frică.”


Cine să-i scape de ce le e frică?

(26 octombrie 2009)

Asta e miza!

Pe una din „antene”  un domn, liberal (nu reţin cum îl cheamă) se străduia să desfiinţeze sloganul campaniei prezidenţiale şi a celei pentru referendum „De ce le e frică nu scapă” prin trimiterea la starea de frică a naţiei dinainte de 1989. Cheia, amuzantă şi de un ridicol uriaş, acestei frici de „dictatură” stă agăţată la vedere pentru oricine e în stare să vadă, în tocul oricărei emisiuni de acest fel de pe televiziile mogulilor infractori făcuţi scăpaţi de „ai lor”, de negustori bine plătiţi, în robă. Tocat fără drept la replică, demonizat non-stop de ani de zile cu mijloace diversionist-securistice demne de pretenţiile unui Oberfuhrer, ja, ja, Băsescu bau-baul, spaima mogulilor şi chinul slujilor, tremuriciul pensionarilor de lux ai parlamentului privilegiaţilor, coşmarul structurilor mafiotizate, penelizate, vanghelizate,  nesuspendabil şi indezirabil, mai şi râde de ei şi-i înfruntă chemând naţia la referendum! Asta-i curat dictatură, coane dinule! Frate vanghelie! Mircică şi mitică! Marko şi vadim! Agenţişti şi oengişti! Mult stimate felix şi prea-iubite crin! Herr klaussi! Referendum? Vasăzică o naţie de dictatori? Asta ne trebuie? „Viermii ăia flămânzi? Hai nicule, că am fost prea buni la Timişoara, la Bucureşti…  Bagă-le suta, mamii lor de nesătui! Păi, se poate atâta neruşinare? Să decidă prostimea? Aşa am ajuns? Dacă era aşa de deştept, de ce n-a manipulat ca noi, cinstit?  Să-şi fi tras nişte televizii de forfecat, că n-om fi devastat noi chiar tot, să fi intrat în concursul de spălături anteniste de creiere ori în fabrica de  afumat minţi din realităţi paralele! Să-i fi împuşcat cu-njurături pe bărbaţii vorbelor grele, să-i fi legat cu sârme, să fi băgat căluş în gura presei şi să fi stâlcit feţele cotidianului şi ale realităţii. Să-şi fi tocmit şi el, ciutaci  şi ciuvici, nu să-ntrebe boborul! Dictatorul!”

up-date
20 ianuarie, 2019
Ce altceva decât o frică grozavă l-a redus, în cele din urmă, și pe fostul președinte, după zece ani de luptă cu corupția, de efort pentru reformarea statului&justiției,la dimensiunile unui politician de duzină, învins…

26 octombrie 2009 at 00:06 48 comentarii

Cui i-e frică de…frica lor?

Sub Ceauşescu, românilor ajunsese să le fie frică unul de altul. O culme a „spiritualităţii” comuniste. Singura, de altfel. În stare să paralizeze până şi speranţa, frica aceea, se ştie, a produs mutaţii valorice şi de comportament cu stabilitate în timp. Pe lângă aceste schimbări care ţin de cercetarea psihosociologică, există şi un alt aspect, mai puţin luat în seamă, anume o frică caracteristică prezentului, ale cărei efecte sunt bulversante pentru viaţa noastră de zi cu zi, dar pot deveni ireversibil nocive pentru fiecare din noi şi pentru noi ca naţie. O frica-pedeapsă pentru…cei ce o gestionau până nu de mult. Pentrucă, paradoxal, frica sălăsluieşte şi ia forme grave, în foştii ei producători profesionişti care au preluat-o de la dictatorul urcat în elicopter. Dar şi în mai tinerii lor prozeliţi instalaţi confortabil şi rentabil în minciună şi furt, cel mai adesea în forme reuşit legalizate. Chiar şi când par siguri de ei, când zâmbesc în faţa camerelor, când spumegă sau fac”spirite de glumă”, când vorbesc cu ţigara de foi în colţul gurii, sunt morţi de frică. Nicicând nu s-a văzut mai bine de ce e în stare frica asta intrată odată cu stresul produs de fărădelege şi hoţie fără limite în sufletele bulversate de patimi ale potentaţilor zilei decât în perioada ultimei legislaturi. Devenind treptat, pe măsura creşterii şi acumulării, motorul politic destinat să-i adune în reţea, energia întunecată a fricii în foarte mulţi din cei ce ne conduc s-a transformat într-o resursă a răului care a afectat şi afectează toată societatea. E vorba de frica obsesivă de justiţie care nu numai că n-are leac dar îşi lasă amprenta distructivă pe tot ce se întîmplă în ţara asta. Prezentul şi viitorul României sunt dependente de dictatura fricii moştenitorilor dictatorului. Toate mişcările din frontul politic sunt legate de frica asta. Nemaiexistând aparatul represiv în stare să ţină sub control coşmarurile fostului dictator, au recurs, pentru a-i suplini eficienţa, la cultivarea en-gross a corupţiei generalizate pe un teren ” îngrăşat” dinainte tot de spiţa lor. De la fiecare „cât poate” şi fiecăruia „după nevoi”. Seducătoarea lozincă marxistă devenită soluţie de avarie, prin care se încearcă instalarea stabilităţii şi a liniştii sociale. A liniştii lor! Pentrucă instabilitatea (aprig condamnată de succesorul lui ceauşescu şi de o cohortă nesfârşită de politicieni şi jurnalişti, după cum ştim) ca neacceptare a acestei alterări programate e inamicul care nu se dă bătut în faţa campionilor raptului. Continuă să-i irite, să le umbrească fericirea de a fi cei mai rapizi şi mai vajnici cuceritori de averi din istoria acestei ţări, şi nu numai. Motorul fricii atinge turaţia de regim abia prin acţiunile haotice, frizând iraţionalul, ale conjuraţiei pesedist-peneliste din ultimii doi ani. Amploarea ofensivei contra justiţiei, în paralel cu antetul corupţiei pus pe majoritatea legilor şi puzderiei de ordonanţe, a atins în această perioadă un nivel record. La fel şi rata de atragere de pilitură media către magnetul îmbuibării groteşti pentru care au fost mitraliate acu’ doăzeci de ani o pereche de kabaline moarte de frică.

5 decembrie 2008 at 20:49 27 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 917.131 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.438 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 917.131 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: