Posts tagged ‘Preda’

Politică pe credit

În politică nu există decât învingători şi învinşi (indiferent de ce cred şi spun aceştia din urmă). În istorie vor fi alte diferenţieri, istoria operează ştiinţific, analizează după criterii complexe, acolo evaluarea este făcută altfel şi cu alt scop. În ce ne priveşte, atitudinea tipică, de regulă perdantă (nu mă refer la oamenii casei, la reţeaua celor cumpăraţi sau a celor slabi, agăţaţi prin tehnici media) seamănă izbitor cu cea a suporterilor de footbal: frenetici „Pro” în caz de victorie, dezlănţuiţi „Anti” în caz de eşec…
Până la judecata istoriei e limpede că pedeleul merită drastic sancţionat pentru  nedesprinderea de păcatul originar, de matricea corupţiei. E limpede şi că Boc n-a părut, din capul locului, ministrul capabil să urnească căruţa, lucru confirmat pe parcurs: a pierdut startul şi pe urmă s-a mai şi oprit din loc în loc să-şi lege şireturile…  Deloc încurajator! L-am fluierat toţi pe bună dreptate, cine nu s-ar fi înfuriat?… Şi cei portocalii şi „ceilalţi” (care vai, cu ce cocteiluri „molestov” l-au atacat!) dar şi cei de pe margine plus preşedintele Băsescu! De ce nu s-a găsit altul mai bun?… De ce nu s-au gasit alţi miniştri în locul controversaţilor B, V şi B?… Greu de înţeles şi de acceptat! Ceea ce nu se poate nega, însă, că şi aşa, împiedicat de unii şi alţii, dar mai ales, de el însuşi, dându-şi dezarmant, cu stângu-n dreptul, premierul Boc a reuşit, într-un climat extrem de ostil, pe lângă rateuri, şi câteva mişcări imperios necesare care, până la el, nu păreau posibile! Că tocmai aceste acţiuni ale sale pe de o parte  sunt aspru criticate pentru lentoare şi incoerenţă, iar de cealaltă, sunt pricină de isterie naţională, nu-i de mirare. Cu toate astea, demersurile de blocaj din interior în acest moment sunt dezagreabile. Conştient de situaţie dar şi de lipsa de alternativă, în extremis, preşedintele a acordat un răgaz guvernului, un „credit” de două luni, exact timpul în care „statul”, în mare parte, era în vacanţă. Au urmat previzibil, vijelii din toate părţile,  inclusiv dinspre acel nucleu”promiţător, vizionar, proactiv”… Oare era atât de greu pentru d-nii Preda&Voinescu să reziste caniculei politice până-n septembrie?

16 august 2010 at 22:04 67 comentarii

Când iazul politic de cianură dă pe dinafară

Am apreciat cu entuziasm publicistica talentatului TRU cu deosebire în perioada dizidenţei sale în acea medie ajunsă javră de pază a prădăciunilor politico-moguliene. Am considerat chiar, un sacrificiu în beneficiul comunităţii intrarea în politică a acestui jurnalist special, cu o remarcabilă ţinută etică şi un har profesional neobişnuit. Îmi vine de aceea tare greu să-mi arăt dezamăgirea (prea puţin spus) referitoare la recenta şi strania implicare a europarlamentarului TRU în chestiunea Roşiei Montana, în contrast cu decuplarea sa de la multe din arzătoarele  controverse ale politicii interne din ultimul timp. A muta o problemă de economie internă şi de apărare a patrimoniului naţional atât cât a mai scăpat de bulimia barbarilor politici ai noii republici, pare a fi mai curând misia unui purtător de servietă al d-lui Videanu. A trece diferendul legat de exploatarea aurului Apusenilor în planul conspiraţiei maghiaro-ecologiste, garnisind-o cu motivaţiile tipice ale marilor prădători autohtoni de resurse, poate otrăvi orice solidaritate onestă legată de asemenea apărători ai”binelui public”.”Adepții panicii naturiste se consideră, în mod fundamental, apărători ai libertății și dreptului la viață. Acum, distinșii protectori ai păpădiei și rîmelor, își pot adăoga încă un merit: mizerie garantată pentru Apuseni” citesc pe blogul d-lui europarlamentar TRU. „Precauţia nu poate justifica subdezvoltarea” adaogă şi dl europarlamentar Preda. „Nu se poate”, mă gândesc. Oare să nu ştie d-lor cât i-ar reveni României din acest proiect tenebros? Să fie  exploatarea  respectivă o oportunitate pentru o ţară amărâtă şi obişnuită cu jaful? Să  nu conteze expertizele şi analizele concrete făcute de specialişti români şi de finanţişti liberi de „încărcare politică” (alţii decât d-nii Berceanu, Videanu, Baltazar, etc)? În fine, să-şi pună cu frivolitate până şi prestigiul pe masa de joc a unor aventurieri? …a unor indivizi cunoscuţi în lume pentru prăpădul lăsat în urma „binefacerilor” lor  în  zone fără apărare, subdezvoltate? Sigur, „misionarii” aurului i-au salvat pe bieţii băştinaşi un timp de spectrul şomajului, dar pe urmă?…şi cu ce preţ? Şi ce ar putea motiva, de fapt, asemenea justificări  mai penibile decât ale unor postaci lipsiţi de  responsabilitate?

13 mai 2010 at 19:56 23 comentarii

…Şi atunci, ce facem?

„Şi atunci, ce facem, desfiinţăm clasa politică?” Mereu aceeaşi  întrebare supraretorică cu care se poate încheia sau prelungi inutil o discuţie fără noimă. Sub o concluzie-capac  sună la nesfârşit aceeaşi placă obosită: „toţi sunt la fel” pe o parte, care se imprimă, pe cealaltă parte, cu”toţi suntem la fel„. …Cu alte cuvinte, toţi o apă şi un pământ, ce să mai vrem unii de la alţii, că doar ştim ce ne poate pielea! …”Să ne trăiţi dragi conducători, aşa cum ne-a învăţat partidul din vremea aialaltă! Voi sunteţi aleşii noştri, voi ne daţi salariile şi pensiile, alocaţiile şi bursele, voi trudiţi s-avem noi mâncare şi căldură aşa că vă apărăm cu minciuni cu tot, vă iubim  şi hoţiile pe care vi le permiteţi în numele nostru, fireşte, chiar dacă se alege praful de ţara asta vă iertăm, în voi ne oglindim!” …Nu desfiinţăm clasa politică ci clasa politică ne desfiinţează pe noi dacă nu vom schimba acest mod infantil de a ne privi în raport cu politicienii: „Ne prăbuşim în starea naturală hobbesiană în care toată lumea e în război cu toată lumea şi suntem guvernaţi de dreptul celui mai tare. „Cel mai tare” este liber să fure sau să ucidă cu impunitate, este liber să conducă reţele mafiote transfrontaliere, să facă trafic cu tot ce se poate trafica la negru, este liber chiar să spolieze avuţia statului, totul sub umbrela protectoare a aceluiaşi stat„( Cristian Câmpeanu, RL, 23 aprilie). Toată „libertatea civică”  comunistă se desfăşura între două sintagme: Nu se poate la orice idee bună şi  toţi fac la fel pentru orice idee proastă. Comunismul s-o fi terminat, dar barierele mentale au rămas. De asta profită din plin aleşii din cele două decenii de libertate, apăraţi de armate de partizani cu mentalul ştampilat cu o culoare sau alta. Nu avem prea multe soluţii, acum, că le-am creat, cu voie sau fără voie, condiţii să se înmulţească ca rozătoarele într-un hambar. Rozaliii de toate nuanţele,  indiferent cum se pavoazează, au aceleaşi năravuri. Soluţia e să distingem rozaliul şi să-l bifăm la NU! Să dărâmăm acel „nu se poate„! Se poate, se găsesc şi oameni, oameni nu rozătoare, care nu aparţin acelui „toţi fac la fel„. Până nu e prea târziu, e nevoie de rezistență la răul comun. De rezistenţă ca dizidenţă partinică, de dizidenţa în cadrul unor instituții măcinate de corupție, de rezistența magistraților și, mai ales, a societății civice. Doar aşa se poate ieşi la liman.

29 aprilie 2010 at 13:58 143 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 923.345 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.445 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 923.345 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: