Posts tagged ‘preşedintele’

Peștele de sticlă

De câtva timp, președintele are o atitudine mult mai umană. Deși își apără cu consecvență guvernul (cu Predoiu, Alexe și Anisie cu tot) fără să pară deranjat de corupția la vedere a partidului său, dezlănțuită dezgustător pe fond de pandemie, ai putea crede c-a devenit apolitic. Că insul care-și azvârlea paltonul acum șase ani a fost altul. Sau n-a existat. Efectul fiind, aproape instant, aprecierea- nu a persoanei reale, ci a personajului forțat de o situație critică să intre într-un rol de om  activ, responsabil. Ceva ce are efect la persoanele care reacționează la stimulii de moment (fie pozitivi, fie negativi) incapabili de evaluări de profunzime. A zis președintele ceva ce le-a plăcut? Pentru ei, câteva vorbe ajung pentru a șterge tot ce a făcut greșit, voit sau nu, și tot ce n-a făcut până acum și ar fi trebuit să facă.

Vorba dulce mult aduce. Dulcețurile strategice de sezon fac alerta mai comestibilă.  Sigur că o îmblânzire a discursului îi e indispensabilă în acest moment, nu numai d-lui ci și partidului, având în vedere că s-a ales recent cu două comorbidități politice greu tratabile. Atât conflictul cu CCR post-victoria Codruței Kovesi la CEDO, cât și cel cu PSD&UDMR &secui, cu Viktor Orban pe extremă, îi produc frisoane. Ambele lasă urme nedorite asupra  reprezentativității sale, chiar dacă fanii se străduiesc să-l absolve. A evalua președintele în exercițiu, cu realizările și nerealizările lui, prin filtrul unor vorbe periate, de conjunctură, nu schimbă fondul.

Peștele de sticlă e tot acolo, pe macrameul de pe televizor. Televizorul la care evoluează politic doar combatanții admiși- PSD și PNL. Iar de câtva timp- are și pandemia avantajele ei- „guvernul lui” e prezent non stop pe toate canalele- publice și private. Cel mai simplu mod de a anihila dușmanul.  Cea mai eficientă formă de excludere. Nu ești pe sticlă? Nu exiști. Cu standarde din ce în ce mai joase, media devine principala forță în slujba decidenților actuali și favoriților lor. Canale la care se înfruptă milioane de boboreni izolați de săptămâni bune, în alternanță cu bunăciuni ca „Vulpița” sau alte specii din rezervații de gen. Canale&site-uri useliste, mituite oficial de „guvernul lui” din bani publici, pentru o așa zisă campanie de informare. Canale media făcute din averi frauduloase, pe seama statului, în anii tulburi după ’90, experte în alterarea conștiinței publice după pofta patronilor. Canale media accesibile exclusiv famigliei cu toate ramurile ei, de prim rang ori de rang inferior, chiar și unora scoși din carantină politică. Canale la care accesul opoziției (USR+) e strict interzis. Orice tentativă de a sparge embargoul, s-a văzut, e neinspirată. Nu aduce nimic bun. Opinii defavorabile, penalizări pe toată linia.

Publicat în ediția aniversară a revistei Kamikaze nr.13-21(522-530) -săptămâna 21-26 mai 2020

15 mai 2020 at 19:05 Lasă un comentariu

Încăierări primăvăratice

Ca-n orice bătaie generală îţi trebuie un timp să vezi cine dă în cine, de ce  şi cu ce. E nevoie să intri niţel în teren, să simţi pulsul luptei şi să vrei să-nţelegi ce anume-i animă pe combatanţii de toate soiurile să-şi arunce orgoliile în luptă, să-şi pună piedici, să-şi amintească (taman la ţanc) de eroismele lor formidabile- de-acum regretabile, să-şi arunce ochelarii,  sprayurile, brichetele-n foc şi să  se creadă haiducii lu’ şapte cai. Trecerea abruptă de la „preşedintele nostru” la un fel de „hai, siktir„, amintind de „ieşi afară javră ordinară” care pare a ţine de soluţii concrete, pentru unii-  te duce cu gândul la labilitate emoţională, la lipsă de stăpânire de sine şi de tact. Nişte caracteristici psiho-comportamentale care denotă un corp social reactiv, indiferent de profesie, educaţie  şi de calităţi intelectuale. A boldui apăsat ce nu bate cu vrerea personală, a exagera ori a sublinia denigrator o poziţie care pe bună dreptate nu e ce ne-ar fi placut, seamănă a isterie muierească.
*******
Există, poate, şi aspecte pe care nu le ştim, dar din ce se vede se pot identifica câteva moduri de raportare la situaţia legată de numirea procurorilor:
1. Poziţia realistă şi conciliantă, de nevoie, a preşedintelui care a obţinut tot ce se putea obţine  în condiţiile supremaţiei politice a usele şi în limitele legii actuale .
2. Atitudinea integră a d-lui Morar în acord cu ce a făcut, cu ce este şi cu ce sper s-ajungă în viitor având susţinerea unui număr apreciabil de magistraţi, şi a opiniei publice, binevenită ca semnal din partea instituţiei temelie a statului de drept.
3. Poziţia fundamentalistă a unor lideri de opinie care se comportă mai ofensiv decât magistraţii, integrând în subtext  şi idiosincrazii nevindecate (de tipul presupuselor jocuri politice dedicate  Elenei Udrea-  etc) Reactivismul excesiv- la limita paranoiei, într-un moment politic extrem de sensibil-  îi împiedică pe unii să vadă că asta nu ajută justiţiei dar ajută-n schimb, useleului şi varanului. Nu par (sau nu vor) să conştientizeze că marja de manevră a preşedintelui în raport cu premierul- care are, totuşi, pâinea şi cuţitul- nu poate trece de  o limită.
4. Poziţia previzibilă, lemnos-speculativă, a micilor politicieni pentru care astea-s ocaziile fericite în care speră  să ciugulească din balta tulbure ceva electorat.
*******
Şi o intervenţie pe care o împărtăşesc-  dar cu aceeaşi observaţie:  nu oferă şi soluţii politice viabile. Fiindcă nu le are. Cum nu le are nici Morar. Nici preşedintele.
Mihai Poliţeanu (asistent al d-nei Monica Macovei la PE):
1. Propunerile, asa cum au fost facute, sunt legale. Legea spune clar ca ministrul Justitiei propune, CSM da aviz neconform si presedintele numeste;
2. Consider ca in continuare ca legea nu e proasta, chiar daca rezultatul nu convine. Ea impune o responsabilitate maxima, publica, pentru nominalizari si numiri. Va amintesc ca alternativa e votul secret in CSM, adica spalare pe maini;
3. Criteriile de selectie, asa cum au fost ele cerute de Comisia Europeana sau de societatea civila, nu intra in contradictie cu legea. Ele asigura, suplimentar, o necesara transparenta si responsabilitatea decidentilor. (…)
4. Propunerea lui Ponta pentru Parchetul General este o catastrofa care are arata speranta, daca nu intentia, de a dinamita rezultatele acestuia;
5. In legatura cu DNA: procuror sef  trebuie sa fie un procuror din cadrul institutiei. (…)

5 aprilie 2013 at 16:34 38 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 924.330 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.445 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 924.330 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: