Posts tagged ‘Program Leonardo’

Amintiri din Grecia (2)

Postat de Creangă în „Grădina publică”

Din amintirile anterioare:

…Ajunsesem acolo pentru practica de vară prin UE cu programul Leonardo da Vinci care ne plătea cu 1000 şi ceva de euro pentru trei luni. Grecul trebuia sa ne acorde cazare şi masă iar noi să muncim la ferma lui. Patronul John era din Atena aşa că, pentru noi, practicanţii, a închiriat în comună un apartament cu două camere la etaj. Primele doua zile am fost doar eu şi colegul grec care vorbea româneşte foarte bine. După câteva zile a mai venit un coleg, şi el Crengulin.

…Intr-o seară a fost un fel de hram la ei, sărbătoare cu dansuri si muzicanţi, care muzicanţi erau cocoţaţi într-o remorcă cu prelată de bumbac. Şi ce au mai jucat şi chefuit, dar cu măsură, nu ca românul care îşi toarnă beutura-n cap până cade lat. Făceau nişte frigărui foarte bune, am uitat cum le ziceau ei. …Intr-o după-amiază am ajuns într-o staţiune din zonă, îi zicea Kamena Vourla, munţii, şi apoi marea, plaja era scurtă, doar câţiva metri, în rest terase şi hoteluri sub munţi. Am mâncat şi noi câte ceva la o terasă, piperat rău, preţul, nu mâncarea. Mai bâzâiau niste negri cu cd uri piratate, nu aveam paleta la mine aşa ca i-am lăsat să bâzâie.
*****
…Cam în două luni şi o săptămână terminasem orele ce erau stabilite pentru trei luni cu program de patruzeci de ore săptămânal. Lucrând peste program, plus sâmbetele şi duminicile, îmi făcusem norma. Vine grecul John, îi spun, uite pontajul, gata orele, eu oricum mai am viză dar pot să mai muncesc, cât îmi dai? A început să se bâlbâie, păi să vedem… Ce una alta, fir-ar el de zgârcit, doar 4000 sau 5000 de drahme, când o zi de muncă se plătea cu 7000 sau 8000! I-am mulţumit de ofertă, i-am zis că n-o pot accepta. Dar cum mai aveam trei săptămâni de stat, i-am spus, puteam să rămân la el în casă, dumnealui fiind obligat, prin contract, să mă şi hrănească, adică să-mi dea bani de mâncare. Nu prea i-a convenit dar n-avea ce zice, mama lui de calic, că oricum el ceruse doar două persoane, noi am ajuns trei, cei din Irlanda plăteau, din banii UE, trei.
*********
…In fine, l-am salutat din mers şi ce credeţi c-am făcut? Aveam ceva bani la teşcherea, aveam şi timp, încă trei săptămâni, puteam să vizitez Grecia, dar eu venisem să fac bani în vacanţă, nu să mă plimb. Aşa că m-am gândit să caut altceva. Cum se lipea munca de mine precum musca de pereţi am şi găsit. Crengulinul de la Iaşi cu care mai sortam scoici seara, mi-a găsit ceva chiar a doua zi. Mai băiete, şi am ajuns la cules măslini! (a se citi măslini nu măsline) Când încă lucram la scoici m-au păcălit unii că măslinele-s bune din copac, am luat şi am gustat, ptiuu să-mi sară căciula din cap de amare ce erau, noroc că era vară şi nu aveam căciulă. Eram vreo zece inşi la cules măslini, toţi români, abia după două zile a venit şi un grec cam zănatec, după alte două zile n-a mai apărut, cică se răsturnase cu motoscârţa. Nici nu era mare tehnologie, cu un fel de greblă cu dinţii mai lungi pieptanai copacii până cădeau măslinele pe o prelată. Astea erau măsline verzi că era jumatea lui septembrie, alea negre cică se culegeau mai târziu. Nenea de, avea livadă cu măslini, avea şi fabrică unde le ambala, lângă autostrada spre Termopile. După câteva zile la măslini ne-au luat în fabrică, mai descarcă nişte saci de fistic, mai nişte lădiţe de măsline… Şeful de echipă din fabrică era un român, angajat permanent, tot moldovean, el făcea pontajul, treabă corectă, toate orele trecute acolo, mai mereu peste zece. Apăruseră şi trei băieţi din Argeş, veniţi ca vai de ei prin munţi, băuseră apă din băltoace şi mâncaseră agude să se ostoiască. In Molos erau câţiva băieti de la ei din sat, nu i-au băgat în seamă, tot nişte moldoveni i-au ajutat.Vânjoşi băieţii aştia trei, eu cam subţirel, aveam mai mult de şaptezeci de kile doar iarna când eram încotoşmănat, da după câteva zile de fabrică erau obosiţi, cică era prea greu. Şi, ţin-te bine, s-au apucat s-adune măsline de pe la alţii, am lucrat şi până la unu noaptea încărcând tiruri cu măsline. Măi baiete, da tare drăguţi mai erau grecii, curgeau apele de pe mine şi băbuţele mă-ntrebau- kali, kali? Zâmbeam şi eu şi ziceam ohi, ohi, cum draci să fiu bine, ele nu văd ce fac? La fabrică puneam măslinele verzi în hidroxid de sodiu ca sa iasă amăreala din ele, adicătelea soda caustică, după care le puneam la saramură. Avea şi o presă de ulei, măslinele mai pălite sau vechi le băgau la oloiniţă. Când scăpam de acolo, după atâta muncă, adormeam pe loc.
******
Cu o zi înainte de a expira viza am luat autocarul înapoi spre România, trecuseră trei luni, veneam bronzat, plin de muşchi şi cu teşchereaua plină. Vara asta am să culeg măslini, cine-ar fi crezut… Grecul de la fabrică mi-a dat banii în ultima zi, nici eu nu-i cerusem mai-nainte- un bidon de măsline şi o pungă de fistic. Şi ajungem în România, fratele meu! Moş Gheorghi ara cu calul şi tăia hlujanii cu secera, mama ei de treabă, avem un pământ aşa de bun şi ne batem joc, văzusem cum grecii fac agricultură în sărăcia aia de pămant, mă luase aşa o ciudă, pe de altă parte ziceam că o să mut munţii în ţară, nu i-am mutat, dar asta-i altă poveste.
********
După şase ani am mai ajuns odată la Atena într-o escală de o zi. Se schimbase oraşul, trecuse olimpiada peste ei, metrou de la aeroport până-n oraş şi alte linii prin oraş, nu doar o linie de la moară pân-la gară ca-n 2001. La gară n-am mai ajuns, cre’că au modernizat-o şi pe ea şi nu mai arată precum gara din Făurei.

13 martie 2011 at 13:15 134 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 915.994 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.438 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 915.994 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: